Dilema „Habemus Papam (Novum)?

„Lucrarea minții”

Rugăciunea

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare.

Lucrarea aceasta se numeşte „cea meşteşugită” sau a „măiestriei” şi este foarte simplă. Stând cu trezvia minţii şi cu întreaga luare aminte în inimă, tu rosteşte neîncetat: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă” şi aceasta fără nici un fel de plăsmuire a vreunui chip sau arătări, potrivit credinţei că, Domnul te vede şi El este cu luare aminte la tine.

Trebuie neapărat să păstrăm toată puterea minţii în inimă şi în tot timpul lucrării să oprim puţin şi răsuflarea, vădind astfel încordarea vrerii noastre. Dar cerinţa cea mai de seamă este credinţa că Dumnezeu ne stă aproape şi ne aude pe noi. Astfel, spune-ţi tu rugăciunea în ascuţimea auzului suprafiresc al lui Dumnezeu.

La început rugăciunea aceasta multă vreme rămâne numai în starea lucrătoare, ca o lucrare oarecare din afara ta, apoi trece în starea minţii şi, în sfârşit, se înrădăcinează în inimă.

Se petrec uneori adevărate rătăciri de la calea cea dreaptă a acestei rugăciuni. De aceea, trebuie să o învăţăm de la cel ce o cunoaşte cu adevărat. Rătăcirile ţin mai mult de locul în care ni se opreşte luarea aminte – în cap sau în piept.

Cine a ajuns să aibă luarea aminte înfiptă în inimă, e în afară de primejdie. Dar încă mai ferit de primejdie este acela care cade cu durere la faţa lui Dumnezeu în fiecare clipă cu zdrobirea inimii şi cu rugăciunea care se face mereu pentru izbăvirea de tot felul de înşelări.

Cine nu are rugăciunea lăuntrică, rugăciunea minţii, acela nu are nici un fel de rugăciune, fiindcă numai rugăciunea lăuntricăeste adevărată rugăciune, bine plăcută şi bine primită de Dumnezeu. Ea trebuie să ajungă să fie sufletul cuvintelor ce se rostesc în închinarea cea din cămara noastră sau la biserică; aşa că, atâta vreme cât ea nu se află în aceste cuvinte, închinările cele din afară au o înfăţişare de rugăciune, dar nu sunt însăşi rugăciunea.


Sursa: Sbornicul sau Culegere de texte despre rugăciunea minții

Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

Sfântul Siluan este printre cei mai mari teologi ai secolului al XX-lea. Așa începe cartea sa cum vedem mai departe. Mă gândeam să vă las o propoziție de introducere, dar, nu pot să vă spun nimic. Nici nu știu ce aș zice. Stau cu umilință în fața scurtului text, fiindcă am citit în 20 de ani de mai multe ori cartea, și lacrimile singure de la sine curg…
Corectez puțin ceea ce am scris și mă gândesc că este mai bine să lăsăm să ne vorbească sfinții, că noi, noi nu știm să vorbim, să theologisim, așa ca ei


„Sufletul meu tânjește după Domnul și cu lacrimi il caut.

Cum aș putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi și mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, și sufletul meu Te-a iubit.

Tu vezi, Doamne, întristarea mea și lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aș căuta așa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc și sufletul meu se bucură că Tu ești Dumnezeul și Domnul meu și până la lacrimi tânjesc după Tine.

Sufletul meu tânjește după Dumnezeu și îl caută cu lacrimi.

Milostive Doamne, Tu vezi căderea și întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a păcătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăși milostivirea Ta.”

Sursa: Starețul Siluan

Despre lupta cea îndoită a demonilor și cum aceștia se împotrivesc cu meștesug celor ce se nevoiesc



Blagosloviți, Preacuvioase Părinte,

Mi-am amintit de acest articol și l-am recitit cu bucurie, mai ales că din februarie până acum, mi-a dăruit Dumnezeu o mică bucurie, am primit o ramură de măslin de lângă chilia părintelui Iosif Isihastul.

Vă doresc un post roditor și răbdător!

Pe luni, 25 februarie 2019, 08:34:40 EET, Hieromonk Nektarios <nectarieraicovici@gmail.com> a scris:

Către fiicele duhovnicești despre schimbarea obișnuințelor după învățătura Sfântului Siluan

Posted on noiembrie 18, 2019

Fiică, în Hristos iubită,

O să vorbim când va vrea Dumnezeu, acum din păcate nu pot, deoarece am nevoie de liniște totală, tăcere, rugăciune…

Vezi, dar, să fi bine. Lucrează zilnic la schimbarea caracterul tău – obișnuințele, atitudinile, comportamentul – și, să te schimbi! Ca anul acesta a fost ,,unul catastrofal”.

Dar după cum explică Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul, după o perioadă îndelungă de nevoință de patruzeci (40) de ani –  nevoință și experiență – când scrie despre „tăria și puterea obișnuinței”, înțelegem că se poate face schimbarea. Dar despre ce obișnuințe și despre ce schimbare spune Sfântul? El spune și mărturisește că: ,,Așa cum s-a obișnuit omul, așa și trăiește”. Și, auziți acum!, ce adaugă Sfântul lui Dumnezeu, fapt de importanță decisivă, să se mire lumea!, zice: ,,Dacă omul se pornește cu toată voința sa (liberă pe care o are), poate să-și schimbe orice obișnuință rea”.

Știm, că chiar dacă la început va și părea greu, însă în scurt timp, nouă obișnuință (virtute) o înlocuiește cu totul pe cea veche, ne mai rămânând nimic din aceea.

Așadar, nouă obișnuință nobilă, bună, aleasă de sfinția voastră o anulează și ia locul celei anterioare urâte, devenind acum principesă care înfrumusețeze caracterul cu o nouă obișnuință, atitudine, care se manifestă în viitor în comportament. Astfel îi este cu putință omului să schimbe orice, doar trebuie cu trezvie (atenție) să identifice întâi la sine o atitudine rea, un neajuns etc. și prin practicarea unei noi „alegeri” să o înlocuiască.

 Și iată că un neajuns, un handicap moștenit cândva și numai Dumnezeu știe pe unde,  este înlocuit cu o altă obișnuință bună, care va fi practică o vreme până devine comportament obișnuit. Acest lucru poate să fie repetat ori de câte ori dorește cineva, până nu și schimbă toate obiceiurile rele.

Slavă Domului pentru acest lucru grandios! Pentru posibilitatea eliberării de toate defectele noastre ca să devenim asemănători cu îngerii, asemeni după chipul și asemănarea Dumnezeiescului Creator.  

Dea Dumnezeu ca anul viitor să fii cu totul preschimbată într-o persoană nouă, care nimic să nu mai aibă cu semi-monahia din trecut, încăpăținată, fără respect, păcătoasă, (cuprinsă de toată neputința pământenei Eva), ci vei fi o persoană cu totul nouă – maica A. (anonima), fiica mea iubită duhovnicească, preschimbată cu totul prin har, de care nu mă voi mai rușina (gata, a trecut voi spune!), ci mă voi bucura în tot locul, în toate împrejurările – în fața oamenilor și în fața Îngerilor lui Dumnezeu. Aceasta este mult-dorita „Schimbare la Față” de care se va bucura Sfânta Fecioară și Ocrotitorii noștri.

Fiți bine,
Harul de care vă țineți, să vă țină!

Cu dragoste și respect în Hristos,
Ierom. Nectarie (R,) de la Sfânta Maria de Magdala, România

Anno Domini 2019
Lavra Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonej
Rusia.

Către fiicele spirituale de la Sfânta Mănăstire



În Hristos surori iubite,

Sunt ocupat cu scrierea lucrării de disertație, cercetare a problemelor influențelor occidentale în teologia ortodoxă, care chiar și limitată fiind doar la două secole, XVIII-XIX, totuși se arată a fi una complexă. De aceea am nevoie de liniște totală și timp pentru studiu, cercetare, rugăciune, tăcere…
Pot să vă vorbesc liber despre aceste lucruri teologice deoarece v-am dat binecuvântare să urmați studiile de teologie tocmai ca să ne putem înțelege, dar și pentru a vă determina ca mai mult să vă nevoiți în activitățile duhovnicești salvatoare: citire, studiu, rugăciune. Precum convingere că prin toate învățăturile primite de la mine, deja puteți să percepeți aceste lucruri și pe cele care urmează.



Ca să purtăm în viitor convorbiri spre formarea voastră duhovnicească precum și ca să vă dau îndrumări-binecuvântări pentru lucrarea pocăinței, iluminării, desăvârșirii, pe care continuu mi le cereți, va trebui:

–  Să fiți mai multe la aceea Sfântă Mănăstire, doritoare să învățați viețuirea înaltă a părinților neptici ( νῆψις, nepsis – trezvia minții) care au și devenit modele urmate de voi  – în primul rând după regula monahală și modul de viețuire al lui Gheron Iosif Isihastul și al altor părinți și maici cu un mod de viețuire similar.

–  Să mă conving despre primirea și perceperea din partea voastră a ascultării după felul anahoreților (monahi retrași) despre care o să vă scriu o scrisoare (e-mail) în pauzele următoarelor zile. Înștiințare care este motivul principal a scrierii acestei scrisori.

– Să meditați asupra faptului că Fecioara Preabinecuvântată a fost pregătită să primească înștiințare de la Înger datorită următoarei nobilei atitudini feminine: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1.38) Atitudine de o calitate diferită față de atitudinile care se arată în comportamentul grosolan, necioplit și necizelat al femeilor lumești –  o observație contra tendințelor care uneori încearcă să se manifeste și la frățiile voastre. Să nu fie una ca aceasta! Căci Fecioara printr-o asemenea atitudine nobilă pe care și-a însuși-o era pregătită să nu-l înfrunte în mod negativ pe Îngerul trimis. A întreprins ea ani îndelungi antrenament de smerenie și educație în înțelepciune, fiind plină de lumină și har, cu calități de perceptibilitate și deschidere totală spre viața spirituală, lăsând în urmă lumea cu percepțiile ei slabe. Monahia trebui să fi „murit” pentru toate aceste percepții lumești inutile și să fi schimbat toate atitudinile lumești negative ca printr-o abilitate spirituală care rezultă din rugăciune, atenție, smerenie să poată primi binecuvântările care-i se transmit din partea celui pe care ea s-a convins că este îndrumătorul ei spiritual. Anterior supus la cercetare spre convingere, lucrare a începutului care mai departe nu se petrece, că altfel și harul rămâne la distanță neputând să se dăruiască unora care nu sunt pregătite să-l primească.

De aceea iubite în Hristos surori, nimeni să nu considere că Îngerul Domnului s-a arătat oricărei fecioare, căci e vorba despre o fecioară cu calități superioare spirituale, calități care se arată vrednice să fie căutate și însușite de toată suflarea… Dealtfel cum ar fi fost posibil să prindă viață cuvântul, prin Duh transmis de Îngerul trimis? Vorbim despre un mister? Da. Înțelegeți corect, cum se cuvine, căci e theologie (cuvântare-de-Dumnezeu) vie care se referă la viața voastră. La acest mister (taină) se referă și Sfântul Apostolul Pavel când scrie:  ,,Până ce Hristos va lua chip în voi!” (Gal. 4.19)

– să înțelegeți că nu prin permanentele convorbiri în cuvinte este lucrarea aceasta a îndrumării frățiilor voastre, ci prin lucrarea binecuvântării, a rugăciunii și a ascultării îndeplinite cu încredere, prin care vine la voi harul. De aceasta este suficient să mă auziți doar din când-în-când, dar să îndepliniți cu precizie anahoretică și cu harnicie ceea ce ați învățat de la mine, prin cuvânt, în scris și prin exemplu.

Urmează peste câteva zile scrisoarea despre viețuitori de mănăstire și anahoreți/te care va aduce lămuriri mai complete în privința recepției ascultărilor de la duhovnici. Căci lucrările iau diferite aspect – în mănăstiri preponderent disciplină, în deșerturi îndepărtate ascultare adevărată de binecuvântările primite de la duhovnic.

Harul de care vă țineți, să vă țină!

Despre omul care cu dinadinsul caută plăcerea păcătoasă



Omul care caută din tot sufletului plăcerea și nu dă înapoi nici în fața rușinii pe care o simte sau care ar putea să urmeze, nici în fața mustrărilor de conștiința care-i spune clar că o asemenea faptă nu e potrivită, nu poate fi clasificat în categoria oamenilor înțelepți. Conștiință pe care el o sugrumă, pe care o neagă fără respect, fiind cu totul hotărât a se deda iubirii de sine și egoismului, este o realitate pe care nu o poate ascunde. Prin urmare unul ca aceasta nu este vrednic, după cum învață Sfântul Antonie cel Mare, să se numească ,,om rațional”. Căci omul rațional cum citim în Filocalii vol. I, tocmai prin evitarea acestor răutăți și prin libera alegere a binelui se arată a fi rațional…

,,Lucrarea minții”

Rugăciunea

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare

Citim mai departe din scrierile duhovnicilor experimentați despre treptele rugăciunii: rugăciunea trupului, rugăciunea cugetării, rugăciunea simțirii – toate fiind efortul omului și mai mult darului lui Dumnezeu. De la trapta a treia în sus totul este doar dar și har despre care cunoscătorii nu ne vorbesc căci nu au cum să mai descrie taina.
Ierom. Nectarie

Rugăciunea îşi are treptele ei. Treapta întâi este rugăciunea trupului, cea a cititorilor făcută în picioare şi a metaniilor. Mintea se împrăştie, inima nu încearcă nici un simţământ, nici o bucurie: omul are nevoie aici de răbdare, de trudă, de sudoare. Totuşi, fără să ţii seamă de toate acestea, hotărăşte-ţi anumite măsuri şi roagă-te.

Treapta a doua este rugăciunea cugetării: mintea s-a deprins să se reculeagă în ceasul rugăciunii, pe care o rosteşte în întregimea ei, fără risipiri. Mintea se topeşte laolaltă cu slova scrisă şi o rosteşte ca şi cum ar fi cugetat-o ea însăşi.

Treapta cea de a treia este rugăciunea simţirii: prin luarea-aminte, inima se încălzeşte şi ceea ce adineauri era gând, ajunge aici simţire, însă aici – simţirea ca nevoie şi cerinţă. Cine a ajuns la simţire, acela se roagă fără cuvinte, fiindcă Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici începe hotarul sporirii întru cele ale rugăciunii, pentru ca, stând la rugăciune – să treci din simţire în simţire. Pe această treaptă citirea poate să înceteze, precum şi stăruinţa gândului, dar să se păstreze petrecerea în această simţire, cu semnele proprii ale rugăciunii. Când simţirea rugăciunii va ajunge la starea de rostire neîncetată atunci va începe rugăciunea cea duhovnicească, care este un dar al Duhului de la Dumnezeu, ce se roagă El pentru noi întru noi. Aceasta este cea din urmă treaptă pe care o poate atinge rugăciunea, deşi se spune că mai este o rugăciune la care poate ajunge duhul nostru şi care trece dincolo de hotarele stărilor cunoscute cugetării, precum se află scris la Sf. Isaac Sirul.

Cel mai înlesnit mijloc de suire înspre această stare de rugăciune este acela de a ne însuşi rugăciunea lui Iisus prin câştigarea deprinderii ei şi înrădăcinarea ei în adâncul fiinţei noastre.

Bărbaţii cei mai încercaţi în viaţa duhovnicească înţelepţiţi de Dumnezeu, au aflat acest unic mijloc simplu şi totodată atotlucrător, în stare de a trece sub pecetea duhului toate lucrările noastre lăuntrice şi întreaga noastră viaţă de nevoinţă duhovnicească. Ei au lăsat, în îndrumările lor, rânduieli până la amănunţit cu privire la această rugăciune.

Ostenindu-ne şi aflându-ne nevoinţa (asceza) noi căutăm curăţirea inimii şi reîntemeierea duhului. Spre ţinta aceasta duc două căi: calea cea lucrătoare, adică umblarea potrivit nevoinţelor amintite, precum şi calea cea văzătoare, adică a reîntoarcerii minţii la Dumnezeu. Într-una, sufletul se curăţă pe sine şi-L primeşte pe Dumnezeu; în cealaltă, Dumnezeu, care potrivit cu ochiul inimii, arde orice necurăţenie şi vine să se sălăşluiască în acest suflet ajuns fără de prihană. Iar această cale din urmă rămâne numai la rugăciunea lui Iisus, despre care Sf. Grigorie Sinaitul spune: „pe Dumnezeu îl dobândim ori prin fapte lucrătoare şi strădanie, ori prin chemarea cu meşteşug a numelui lui Iisus”, şi apoi că „întâia cale mai lungă este decât cea de a doua, care e mai grabnică şi aducătoare de rod”. De aceea, unii au ajuns să dea rugăciunii lui Iisus o întâietate faţă de toate celelalte nevoinţe. Ea ne aduce, într-adevăr, luminarea, întărirea, împrospătarea, îi biruie pe toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi îl ridică pe om la Dumnezeu. Iată cât de atotputernică şi de atotlucrătoare este, iar numele Domnului Iisus este visteria tuturor darurilor celor bune, a puterilor şi a vieţii celei din duh.

Urmează de aici, în chip firesc, că oricare dintre cei ce au aflat pocăinţă sau doar au început să-L caute pe Dumnezeu, pot şi încă trebuie să primească, chiar de îndată o îndrumare desăvârşită pentru săvârşirea rugăciunii lui Iisus, iar odată cu ea să fie îndrumaţi şi în toate celelalte lucrări, pentru că pe calea aceasta noi putem mai repede să ajungem puternici şi mai repede să ajungem a vedea duhovniceşte şi să pătrundem până la lumea lăuntrică. Pentru că nu ştim nimic despre tăria aceleia, unii sau chiar cei mai mulţi se opresc la lucrările trupului şi ale sufletului, irosindu-şi aproape fără de vreun folos, ostenelile şi vremea.

Sursa: Sbornicul, Colecție de texte despre rugăciunea minții

Despre ,,trezvia minții”

Patru feluri de trezvie a minţii, după Sfinții Părinți

GHERON IOSIF ISIHASTUL CUVINTE DUHOVNICEŞTI

Sursa: Doxologia.ro

Mulțumiri sursei – Portalul ortodox Doxologia.ro și colaboratorilor Portalului, care ne oferă aceste articole spre folosul nostru duhovnicesc. Țin neapărat să adaug aceste mulțumiri deoarece am fost uneori în situația să trebui să traduc singur sau cu alți prieteni unele texte pe care voiam să le publicam în română pe acest blog și am văzut cât timp poate lua doar un singur articol.
Aici avem textul integral al articolului, tradus din greacă de traducătorii portalului Doxologia.ro unde sunt adăugate și alte trimiteri spre articole utile. Așa, cu recunoștină către cei care s-au ostenit, mă bucur, ca și contribuirea mea să fie una de ajutor prin indicarea materialelor și surselor vrednicie de citire, precum și prin amintirea continuă despre lucrarea Sfinților noștri Părinți. Și toate să fie un suport consistent în creșterea duhovnicească a frățiilor voastre.
Lui Dumnezeu fie slava în veci. Amin.
Ierom. Nectarie.

Ca îngrădire a minții neastâmpărate și lesne de abătut, Părinții nu au găsit un alt mijloc mai potrivit decât pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu și ne-au învățat acest lucru în termeni corespunzători. „Trebuie să Îl pomenim pe Dumnezeu mai abitir decât trebuie să respirăm”, zice Sfântul Grigorie Teologul, iar Sfântul Ioan al Scării zice „Să se unească pomenirea lui Iisus cu răsuflarea ta”. „Ia aminte la gânduri și nu vei osteni în ispite”, zice bătrânul Isihie. Și Theodor Sinaitul zice de asemenea: „Dacă lipsește pomenirea lui Dumnezeu, atunci tulburarea patimilor câștigă loc în noi”.

Imagini pentru Gheron Iosif"

Sfinții Părinții noștri au inventat diferite moduri practice de concentrare și exersare a rugăciunii și invocării monologice (de un singur gând). Această lucrare se numește, luare-aminte ( νῆψις ) și rugăciunea inimii sau a minții și scopul ei principal este păzirea minții. „Dacă abuzul gândurilor naște reaua obișnuință a faptelor, care este și lucrarea păcatului cu fapta, atunci se impune cu necesitate în primul rând păzirea minții, astfel încât, încă de la primul gând, care este atacul, momeala ( προσβολή ), și de la bun început, să fie tăiată orice răutate și astfel să izbutească fără osteneală mântuirea”.  „În dimineți am nimicit pe toți păcătoșii pământului” (Psalmi 100, 8), zice David, și „fiica Babilonului ticăloasa… fericit cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră!” (Psalmi 136, 8-9). Referința la dimineți și la prunci sugerează atacul și începutul fiecărui gând.

Ca îngrădire a minții neastâmpărate și lesne de abătut, Părinții nu au găsit un alt mijloc mai potrivit decât pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu și ne-au învățat acest lucru în termeni corespunzători. „Trebuie să Îl pomenim pe Dumnezeu mai abitir decât trebuie să respirăm”, zice Sfântul Grigorie Teologul, iar Sfântul Ioan al Scării zice „Să se unească pomenirea lui Iisus cu răsuflarea ta”. „Ia aminte la gânduri și nu vei osteni în ispite”, zice bătrânul Isihie. Și Theodor Sinaitul zice de asemenea: „Dacă lipsește pomenirea lui Dumnezeu, atunci tulburarea patimilor câștigă loc în noi”.

Neîncetata și riguroasa pomenire a lui Dumnezeu, păzită cu acribie, este și se numește luarea aminte sau trezvia minții ( νῆψις ) și conduce la toată calea virtuții și poruncii lui Dumnezeu, precum zice și David: „Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin” (Psalmi 15, 8). „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am bucurat” (Psalmi 76, 4). Părinții împart în diferite moduri felurile trezviei minții ( νῆψις ), toți câți s-au referit în mod special la ea. Un mod este cel al atenției minții, în care imaginația reprezintă atacul sau momeala, fiindcă este cu neputință ca gândurile să apară, fără a fi însoțite de o imagine închipuită. Un alt mod este liniștirea inimii prin rugăciune, care nu primește nici o mișcare lăuntrică a gândurilor. Acest lucru izbutește la cei care au ajuns, prin sârguința lor și prin harul lui Dumnezeu, la rugăciunea inimii. Un alt mod este neîncetata și neîntrerupta chemare în ajutor a Domnului nostru Iisus Hristos cu multă smerenie. Și un alt mod, și ultimul, este neîncetata și neîntrerupta cugetare la moarte. În esență, și aceste patru moduri au același scop: pomenirea continuă a lui Dumnezeu, și chemarea în ajutor de care toți avem nevoie, de vreme ce toți am primit porunca „Rugați-vă neîncetat!”.


Citește alte articole despre: rugăciunemintetrezvierugăciunea mințiirugăciunea inimiipomenirea lui DumnezeuGheron Iosif Isihastulpomenirea numelui lui DumnezeuNumele lui DumnezeuDespre Gheron Iosif IsihastulPărintele Iosif Isihastul a fost unul dintre cei mai remarcați nevoitori athoniţi ai secolului XX. Datorită ucenicilor săi, care au transmis şi au pus în practică învăţătura şi modul său de viaţă în comunităţi din ce în ce mai mari, el poate fi considerat pe bună dreptate principalul autor al actualei restaurări a tradiţiei rugăciunii inimii din Muntele Athos. …