Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului. Fericiți cei ce păzesc poruncile Lui și-L caută cu toată inima lor, că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea. Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte. O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale! Atunci nu mă voi rușina când voi căuta spre toate poruncile Tale. Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăț judecățile dreptății Tale. Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârșit. Prin ce își va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale. În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greșesc Ție. Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale. Cu buzele am rostit toate judecățile Tale. În calea mărturiilor Tale m-am desfătat, ca de toată bogăția. La poruncile Tale voi cugeta și voi cunoaște căile Tale. La îndreptările Tale voi cugeta și nu voi uita cu- vintele Tale. Răsplătește robului Tău! Voi trăi și voi păzi poruncile Tale. Deschide ochii mei și voi cunoaște minunile din Legea Ta. Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale. Aprins e sufletul meu de dorirea jude-căților Tale, în toată vremea. Certat-ai pe cei mândri; blestemați sunt cei ce se abat de la poruncile Tale. Ia de la mine ocara și defăimarea, că mărturiile Tale am păzit. Pentru că au șezut căpeteniile și pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale. Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndreptările Tale, sfatul meu. Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă, după cuvântul Tău. Vestit-am căile mele și m-ai auzit; învață-mă îndreptările Tale. Fă să înțeleg calea îndreptărilor Tale și voi cugeta la minunile Tale. Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întărește-mă întru cuvintele Tale. Depărtează de la mine calea nedreptății și cu Legea Ta mă miluiește. Calea adevărului am ales și judecățile Tale nu le-am uitat. Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă rușinezi. Pe calea poruncilor Tale am alergat, când ai lărgit inima mea. Lege pune mie, Doamne, și calea îndreptărilor Tale o voi păzi pururea. Înțelepțește-mă și voi căuta Legea Ta și o voi păzi cu toată inima mea. Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit. Pleacă inima mea la mărturiile Tale, și nu la lăcomie. Întoarce ochii mei ca să nu vadă deșertăciunea; în calea Ta viază-mă. Împlinește robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine. Îndepărtează ocara de care mă tem, căci judecățile Tale sunt bune. Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază-mă. Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău, și voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale. Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârșit, că întru judecățile Tale am nădăjduit și voi păzi Legea Ta pururea, în veac și în veacul veacului. Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat. Am grăit despre mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat. Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte. Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit, și am cugetat spre îndreptările Tale. Adu-Ți aminte de cuvântul Tău, către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde. Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, căci cuvântul Tău m-a viat. Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la Legea Ta nu m-am abătut. Adusu-mi-am aminte de judecățile Tale cele din veac, Doamne, și m-am mângâiat. Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoșilor, care părăsesc Legea Ta. Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribegiei mele. Adusu-mi-am aminte de numele Tău, Doamne, și am păzit Legea Ta. Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat. Partea mea ești, Doamne, zis-am să păzesc Legea Ta. Rugatu-m-am feței Tale, din toată inima mea, miluiește-mă după cuvântul Tău. Cugetat-am la căile Tale și am întors picioarele mele spre mărturiile Tale. Gata am fost și nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale. Funiile păcătoșilor s-au înfășurat împrejurul meu, dar Legea Ta n-am uitat. La miezul nopții m-am sculat ca să Te laud pe Tine pentru judecățile dreptății Tale. Părtaș sunt cu toți cei ce se tem de Tine și păzesc poruncile Tale. De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învață. Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău. Învață-mă bunătatea, învățătura și cunoștința, că în poruncile Tale am crezut. Mai înainte de a fi umilit, am greșit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit. Bun ești Tu, Doamne, și întru bunătatea Ta, învață-mă îndreptările Tale. Înmulțitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale. Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat. Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăț îndreptările Tale. Bună-mi este mie Legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur și argint.
Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia, avînd tată păgîn şi mamă creştină, anume Teodotia. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie, avînd vreme liberă şi fără piedici şi a slujit cu sîrguinţă lui Hristos, închinîndu-şi toată viaţa lui Dumnezeu. Ea s-a făcut ca văduva aceea pe care o lăuda Apostolul, cînd zicea că văduva cea adevărată şi singură nădăjduieşte spre Dumnezeu şi petrece în rugăciuni şi în cereri, ziua şi noaptea.Deci, precum vieţuia Teodotia, cu plăcere de Dumnezeu, aşa îi învăţa şi pe iubiţii săi fii, Cosma şi Damian, căci i-a hrănit cu bună învăţătură, în credinţa creştinească şi cu dulceaţa dumnezeieştii Scripturi, povăţuindu-i spre toată fapta bună. Iar ei, venind în vîrstă desăvîrşită, petrecînd în legea Domnului şi deprinzîndu-se în viaţa cea fără de prihană, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pămînt cu faptele cele bune. Pentru aceasta au şi luat de la Dumnezeu darul tămăduirii, dînd sănătate sufletelor şi trupurilor, vindecînd tot felul de boli, tămăduind toate neputinţele şi izgonind duhurile cele viclene.Dar ajutau nu numai oamenilor, ci şi dobitoacelor şi nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, căci toate acestea le făceau nu pentru avere, adică să se îmbogăţească cu aur şi cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca să arate către El dragostea lor, prin dragostea cea către aproapele; nici nu doreau slava omenească prin aceste tămăduiri, ci slava lui Dumnezeu. Ei tămăduiau neputinţele pentru slava numelui Domnului lor, Care le-a dăruit puterea de a tămădui. Dar nu cu buruieni, ci cu numele Domnului izbăveau de boli, fără plată şi fără să aştepte mulţumire, împlinind porunca Celui ce a zis: În dar aţi luat, în dar să daţi. Pentru aceea au fost numiţi de cei credincioşi, doctori fără plată sau fără de arginţi. Astfel, petrecîndu-se viaţa lor cu bună credinţă, în pace s-au sfîrşit. Şi nu numai în viaţa lor, ci şi după moarte s-au preamărit prin felurite minuni, pentru care se cinstesc de Biserică cu pomenirea cea de peste an, ca nişte calzi folositori şi doctori, apărători ai sufletelor şi trupurilor noastre.Iar despre viaţa lor cea bună şi despre tămăduirea cea fără de plată, există o astfel de povestire: O femeie oarecare, cu numele Paladia, zăcînd pe patul durerii de mulţi ani şi neavînd nici un ajutor de la doctori, a auzit de aceşti sfinţi că tămăduiesc toate bolile, şi a trimis la dînşii cu rugăminte ca să vină la ea, căci era aproape de moarte. Sfinţii, ascultînd rugămintea, au mers în casa ei şi îndată femeia, după credinţa sa, a dobîndit tămăduire, prin venirea la dînsa a Sfinţilor doctori şi s-a făcut sănătoasă, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce a dăruit robilor Săi un dar al tămăduirii ca acesta. Fiind mulţumită de acea milă a doctorilor, a vrut să-i răsplătească cu daruri. Dar aceştia n-au vrut să ia, că niciodată nu luaseră nimic de la nimeni, fiindcă nu vindeau darul pe care îl aveau de la Dumnezeu.Deci, femeia a cugetat ca măcar pe unul dintr-înşii să-l silească prin rugăminte, să primească de la dînsa cît de puţină răsplată; şi, luînd trei ouă, a venit în taină la Sfîntul Damian, rugîndu-l să ia de la dînsa acele ouă în numele Sfintei Treimi. Iar Damian, auzind de numele lui Dumnezeu în Treime, a luat de la femeie acel mic dar, pentru jurămîntul ei cel mare, prin care l-a rugat.Sfîntul Cosma, înştiinţîndu-se de aceasta, s-a mîhnit foarte mult. Apoi, sosind mutarea din viaţă a Sfîntului Cosma, acesta a poruncit, aproape de ieşirea sufletului din trup, să nu fie pus Damian lîngă dînsul, cînd se va sfîrşi, pentru că a călcat porunca Domnului şi a luat plată de la femeie pentru tămăduire. Deci, odihnindu-se în Domnul, Sfîntul Cosma, după cîtăva vreme a venit şi ceasul sfîrşitului lui Damian, mutîndu-se din viaţa aceasta vremelnică la cea veşnică. Iar oamenii chibzuiau unde să-l îngroape, că ştiau porunca Sfîntului Cosma şi nu îndrăzneau să pună pe Damian lîngă fratele său. Şi fiind ei în nepricepere, a alergat îndată acolo o cămilă, care fusese mai înainte îndrăcită, şi pe care o tămăduiseră sfinţii. Aceea a grăit cu glas omenesc că, fără îndoială, să-l pună pe Damian aproape de Cosma, de vreme ce nu pentru plată a luat de la femeie acele trei ouă, ci pentru numele lui Dumnezeu. Şi aşa cinstitele lor moaşte au fost puse împreună, la locul numit Firaman.Odinioară, un bărbat oarecare din acele locuri, în vremea secerişului, a ieşit să-şi secere holda şi, slăbit de arşiţa soarelui, a mers sub un stejar să se odihnească şi, culcîndu-se, a adormit greu. Ţinînd gura deschisă, venind un şarpe, i-a intrat în gură şi în pîntece. Apoi, deşteptîndu-se omul, nu ştia ce i se întîmplase şi, mergînd în ţarină, a secerat pînă seara, apoi a venit la casa sa şi, după cină, s-a culcat. În timp ce se odihnea, şarpele a început a muşca cele dinlăuntrul lui. Iar el striga de durere şi, deşteptîndu-se toţi şi alergînd la dînsul, îl pipăiau şi nu pricepeau de unde vine acea durere. Iar el a strigat cu glas mare, zicînd: „Sfinţilor doctori, Cosma şi Damian, ajutaţi-mă!” Şi îndată ce au sosit sfinţii, l-au adormit, încît şarpele să iasă pe aceeaşi cale pe unde a intrat. Dormind omul iarăşi cu gura deschisă, prin rugăciunile Sfinţilor Cosma şi Damian, cu puterea lui Dumnezeu au scos şarpele din om şi, ieşind acesta din gura lui, toţi cei care se aflau acolo s-au înspăimîntat de acea minune înfricoşătoare. Apoi, ieşind şarpele, îndată s-a deşteptat omul acela şi s-a făcut sănătos desăvîrşit, cu ajutorul sfinţilor celor fără de arginţi.În acelaşi loc era un alt bărbat, pe nume Malh, ce locuia aproape de biserica Sfinţilor doctori Cosma şi Damian, care era în Firaman. Vrînd el să plece la drum lung, a dus-o pe femeia sa la biserică şi i-a zis: „Iată, eu mă duc departe, iar pe tine te las în seama Sfinţilor Cosma şi Damian, spre pază; şezi în casa ta, pînă cînd îţi voi trimite semn de la mine, pe care îl vei cunoaşte că este al meu şi, cînd va voi Dumnezeu, îţi voi trimite semnul acela şi te voi lua la mine”. Malh, încredinţînd sfinţilor pe femeia sa, a plecat la drum.Trecînd cîteva zile, diavolul a luat chipul unui om cunoscut şi, venind la femeia lui Malh, i-a arătat un semn ca acela despre care zisese bărbatul ei. Diavolul arătîndu-i semnul, îi poruncea să meargă la bărbatul ei, zicînd: „pe mine m-a trimis bărbatul tău ca să te duc la dînsul”. Iar femeia a zis: „Semnul acesta îl cunosc, dar nu voi merge, că sînt încredinţată Sfinţilor fără de arginţi, Cosma şi Damian; iar dacă voieşti să merg cu tine la bărbatul meu, vino împreună cu mine în biserica sfinţilor şi jură-te mie, înaintea altarului, că nu-mi vei face nici un rău pe drum”. Iar diavolul a făgăduit aşa; şi, mergînd cu dînsa în biserică, înaintea altarului, s-a jurat, zicînd: „Aşa mă jur pe puterea lui Cosma şi Damian, că nu-ţi voi face nici un rău pe drum, ci te voi duce la bărbatul tău”.Femeia, auzind jurămîntul, a crezut diavolului celui mincinos, care se arătase în chip de om cunoscut şi a pornit cu dînsul la drum. Iar înşelătorul, luînd-o pe ea, a dus-o în loc pustiu şi neumblat voind să-i facă rău şi s-o omoare. Dar ea, văzîndu-se în cea mai de pe urmă nevoie, şi-a ridicat ochii la cer şi a strigat din inimă către Dumnezeu, zicînd: „Dumnezeule, ajută-mi cu rugăciunile Sfinţilor Cosma şi Damian şi grăbeşte de mă izbăveşte din mîinile acestui ucigaş”. Şi îndată s-au arătat grabnicii ajutători, Sfinţii cei fără de arginţi, Cosma şi Damian, strigînd asupra diavolului. Iar el, văzîndu-i pe dînşii, a lăsat femeia şi a fugit şi, alergînd la o rîpă înaltă, a căzut în prăpastie şi a pierit.Sfinţii, luînd pe femeie, au dus-o la casa ei. Şi a zis femeia, închinîndu-se lor: „Mulţumesc vouă, stăpînii mei, că m-aţi izbăvit de groaznica pierzare; deci, rogu-vă, spuneţi-mi cine sînteţi, ca să ştiu cui să dau mulţumire pînă la sfîrşitul vieţii mele”. Iar ei au zis către dînsa: „Noi sîntem Cosma şi Damian, robii lui Hristos, cărora te-a încredinţat bărbatul tău, cînd a plecat la drum; şi pentru aceea ne-am sîrguit a grăbi spre ajutorul tău şi te-am izbăvit pe tine de diavol, cu darul lui Dumnezeu”.Atunci femeia, auzind aceasta, a căzut la pămînt de frică şi de bucurie, iar ei s-au făcut nevăzuţi. Apoi femeia striga, lăudînd şi mulţumind lui Dumnezeu şi slugilor lui, Sfinţilor Cosma şi Damian. Şi, cu lacrimi alergînd la biserică, a căzut înaintea icoanei sfinţilor, spunînd tuturor ceea ce se făcuse, cum şi-a făcut Domnul milă de dînsa, cu rugăciunile plăcuţilor Săi. Şi grăia în rugăciune cuvintele acestea: „Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacov şi al seminţiei lor celei drepte, Care ai stins cuptorul cel cu foc celor trei tineri şi Care ai ajutat roabei tale Tecla, în privelişte, Îţi mulţumesc că şi pe mine, păcătoasa, m-ai izbăvit de lanţurile diavolului, prin plăcuţii Tăi, Cosma şi Damian. Mă închin Ţie, Care faci minuni mari şi preaslăvite şi Te măresc pe Tine, Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, în veci. Amin”.
Dacă nu te lași de păcat, orice ai face este în zadar
Capitolul 68
Binecuvantata mea fiica Panaghiota, iti doresc ca totul sa fie bine. Am primit, copilui meu, scrisoarea ta, am citit cele ce sunt in ea si s-a indurerat sufletul meu. Ceea ce faci tu nu este bine : sau te ia de sotie dupa randuiala, sau sa-l lasi si sa-ti petreci viata singura, in pocainta.
Asa cum esti acum nu faci nimic; nici spovedanie nu poti sa faci. Daca nu te lasi de pacat, orice ai face este in zadar. Numai cand te vei lasa de pacat, toate vor fi iertate dupa spovedanie. Nu poti sa traiesti, fiica mea ? Mergi intr-o casa de buni crestini si cere sa faci orice, numai sa scapi de pacat. Pacatul este despartire de Dumnezeu. Vesnic vei fi in iad. In timp ce aici, oricat de mari ar fi, necazurile trec.
Hotaraste.
Daca va casatoriti inceteazii de a mai fi pacat, intri in randuiala. Atunci sa-mi scrii, ca sa randuim cele necesare pentru trecutul tau. Daca il lasi, iarasi sa-mi scrii si-ti voi spune ce sa faci. Acum insa, intrucat in fata ta alearga pacatul, nu se poate face nimic. Sileste-te, fiica mea. Moartea vine pe neasteptate si ar fi mare pacat sa-ti pierzi sufletul. Te vom pomeni la Sfanta Liturghie si vom face rugaciuni ca sa te ajute Dumnezeu.
Un exemplu recent și simplu pe înțelesul celor care au harul să înțeleagă, că sunt și alții care nu au acest har: luna trecută i-am zis unei surori duhovnicești să cumpere Viețile Sfinților pe următoarea lună. Azi am primit poza cărții cumpărate. Prin bucuria care mi-a făcut-o mie împlinind ascultarea, va primi bucurie înapoi; prin ascultare de mine să citească din ea zilnic, se îndepărtează de neascultarea lui Adam/Eva și se apropie de ascultarea Fiul lui Dumnezeu, care a fost ascultător Tatălui Ceresc.
Taina ascultării în Ortodoxie rămâne taină, este secret, se arată mister, aceasta știu cei care au trăit-o empiric, din experiență. Din „cartea cu litere de aur” fiica duhovnicească va primi ceea nici cei mai bogați oameni, pe plan mondial, ai acestei lumi trecătoare și deșarte, nu au putut primi. Dovezi avem multe – nu citesc presa zilnica dar desigur că cei care o citesc încă din primele pagini dau dovezi care conving.
De aceea titlul „Cărții cu litere de aur” este simbolic și sugestiv aurit dar conținutul ei, ca valoare, depășește cu mult aurului material, care se scoate din mine și munți căci în prezenta sfinților și îngerilor ordinea valorilor nu puțin se schimbă.
Sfantul Stahie a fost pus episcop in Bizant de catre Sfantul Apostol Andrei si a zidit o biserica in Arghiropoli, impreuna cu Sfantul Andrei. Apoi a adunat pe multi credinciosi si ii invata mantuitoarea viata. Ostenindu-se saisprezece ani in acea nevointa pentru mantuirea omeneasca, a raposat cu pace.
Amplie si Urban au fost pusi episcopi de catre acelasi sfant, Andrei. Amplie a fost episcop in Diospoli, iar Urban a fost episcop in Macedonia. Ei, propovaduind pe Hristos si pe idoli pierzandu-i, i-au ridicat asupra lor pe evrei si pe elini si, fiind ucisi de catre acestia, si-au impletit lor cununa muceniceasca.
Narcis a fost episcop in Atena, Apelie in Ieraclia si Aristobul in Britania, propovaduind Evanghelia lui Hristos, iar dupa multe osteneli si nevointe si-au dat fericitele lor suflete in mainile Domnului.
Sfântul Cuviosul Părintele nostru Iosif din Isihie
Capitolul 67
Doamna mea iubitoare de milostenie. Am primit scrisoarea dumneavoastra si m-am bucurat mult de darurile pe care vi le-a daruit Dumnezeu. Sunteti cu toate in randuiala si nu mai este nevoie de nimic. Numai de rabdare si indelunga rabdare, pentru ca sa se linisteasca sufletul dumneavoastra. Acum pot sa accept ca demonul ucigas, vazand vietuirea dumneavoastra cea buna si virtuoasa si voind sa va intristeze, a provocat aceasti ucidere fara de voie. Dar, prin Liturghille pe care le-ati savarsit pentru cel adormit, sunt sigur ca sufletul lui s-a mantuit. Astfel, raul pe care l-a provocat demonul s-a transformat intr-un mare bine, acela de a se fi mantuit un suflet. Dumnezeu cauta mereu un prilej pentru a mantui pe om. Cat despre ceea ce imi spuneti, ca toti se bucura iar voi sunteti intristati, aceasta arata ca viata dumneavoastra place lui Dumnezeu. Dooarece numai atunci trimite necazuri Dumnezeu, cand omul face voia Lui. Necazurile sunt har si dar mare de la Dumnezeu. Deci, fara sa vreti, marturisiti ca sunteti fii alesi ai lui Dumnezeu; Acesta ” Pe care-l iubeste Il pedepseste, bate mereu pe fiul pe care-l primeste. ” Indrazniti, deci, si va bucurati mai curand, pentru ca va iubeste mult Domnul. Nu va mai intristati. Sa indemnati totdeauna pe sotul dvs. sa se spovedeasca. Nu este corect ceea ce va spune. Spovedania este una din cele sapte Taine ale Bisericii noastre. Fara spovedanie, pocainta nu se ia in seama, iar fara pocainta omul nu se poate mantui. Daca vreti sa faceti milostenie mamei copilului, sa o faceti personal, nu prin intermediul altei persoane; astfel se va mangaia sufletul ei de amaraciunea pierderii copilului. Celelalte milostenii sa le faceti in ascuns. Ati avut duhovnici buni care v-au pus in buna randuiala. M-am linistit mult. Era de datoria mea sa va scriu, deoarece ne-ati facut multe binefaceri si am suferit impreuna cu dumneavoastra, Acum, ma bucur deopotriva, deoarece am cunoscut inca o famille crestina buna. De acum nu va mai scriu. Continuati corespondenta cu parintele.
Al vostru rugator catre Dumnezeu, cel din urma dintre monahi, Iosif.
Despre rugăciunea continuă de la Sfântul Preacuviosul Porfirie din Cavsocalivia (Sfântul Munte)
Rugăciunea minţii se face numai de cei ce au primit harul lui Dumnezeu. Nu trebuie să se facă cu gândul “să o învăţ, să o reuşesc, să o ajung”, deoarece putem ajunge la o stare de egoism şi apoi mândrie. E nevoie de experiere continuă, pentru a dobândi experienţă, e nevoie de dorinţă, dar şi de cumpătare, atenţie duhovnicească şi raţiune, pentru ca Rugăciunea să fie curată şi plăcută lui Dumnezeu. Un cuget viclean, “sunt avansat”, strică totul. Şi cu ce să ne mândrim? Nu avem nimic al nostru. Lucrurile acestea sunt foarte delicate spiritual.
După rugăciunile începătoare continuăm cu următoarele de dimineață după cum este indicat în Ceaslov
Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule, și cântare îngerească strigăm Ție, Puternice: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile îngerilor Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă…
Din pat și din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o luminează, inima și buzele mele le deschide ca să Te laud pe Tine, Sfântă Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi, miluiește-ne pe noi.
Și acum…
Fără de veste Judecătorul va veni și faptele fiecăruia se vor descoperi. Ci cu frică să strigăm în miezul nopții: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Doamne, miluiește (de 12 ori), apoi rugăciunea aceasta:
Din somn sculându-mă, mulțumescu-Ți Ție, Preasfântă Treime, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelungă răbdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine, leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut pentru fărădelegile mele, ci ai arătat iubire de oameni, după obicei; și, întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să mânec și să slăvesc puterea Ta. Deci acum luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura, ca să mă învăț cuvintele Tale, să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt întru mărturisirea inimii și să laud preasfânt numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și in vecilor vecilor. Amin
Altă rugăciune:
Slavă Ție, Împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea dumnezeiască și de oameni iubitoare m-ai învrednicit pe mine, păcătosul și nevrednicul, a mă scula din somn și a dobândi intrare în casa Ta. Primește, Doamne, și glasul rugăciunii mele, ca și al sfintelor și înțelegătoarelor Tale puteri, și binevoiește ca din inimă curată și cu duh de umilință să Ți se aducă Ție laudă din necuratele mele buze; ca și eu să mă fac părtaș fecioarelor celor înțelepte, cu luminată făclia sufletului meu, și să Te slăvesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul Cel slăvit în Tatăl și în Duhul Sfânt. Amin.
Buna mea doamna, impreuna cu bunul dumneavonstra sot va dorim toti ca Domnul sa va daruiasca pace, sanatate si zile indelungate casei si intregii dumnenvoastra familii. Am primit scrisoarea dumneavoastra, buna mea doamna si am vazut cele ce sunt intrinsa. Am patimit impreuna la ispite si sufar impreuna cu dumneavoastra la durerile pe care le aveti, dupa cum ma bucur de bucuria dumneavoastra. Viata omului, doamna mea, este framantata din aluatul intristarilor si al chinurilor. Cand vezi putina bucurie in sufletul tau, sa stii ca este o preinstiintare a intristarii care va veni. Cel mai aproape de om este Dumnezeu. Nimeni nu este mai aproape decat Dumnezeu. In El traim si ne miscam; ne aflam continuu in bratele Lui. Putem, deci, cu fiecare rasuflare, sa strigam inlauntrul nostru : ” Dumnezeul meu. unde esti ? Apara-ma, grabeste-Tein ajutorul meu, acopera-ma ! Iisuse al meu, miluieste-ma ! ” Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este Maica milostivirii, izvor al bunatatii, iar harul ei ajunge peste tot; oriunde, numai ce deschizi gura sa o strigi, se grabeste sa vina ca o mama adevarata. Nu ezita, deci, sa o chemi in fiecare clipa si vei afla rasplata multa si doctor pentru necazurile tale. Dumnezeu, fiica mea, este peste tot, si ochiul Lui vede toate. Iar daca se face ca nu vede, inseamna ca asteapta pocainta. Ori de cate ori noi gresim – fie putin, fie mult – Acela vede deoarece este prezent, dar noi nu-L vedem deoarece suntem ca pruncii in cunostinta. Cand ne pedepseste, pentru a ne intoarce privirea spre El, noi credem ca suferim pe nedrept. Si totusi, cand ne smerim, se deschid ochii sufletului nostru si cunoastem ca toate cate le face Domnul sunt bune foarte; atunci Il vedem ca Tata al nostru Multmilostiv, plin de dragoste si bunatate. Nu, stiu, doamna mea, daca ati facut pana acum o spovedanie generala si curata, avand in vedere viata de pana acum, de la sapte ani pana astazi. Priviti cu atentie tot trecutul si scrieti totul pe hartie. Veti afla mult folos pentru sufletul dumneavoastra. La fel si sotul dumneavoastra. Nu numai lucrul despre care mi-ati scris, dar si orice fel de cadere, care poate sa nu fie considerata pacat, atunci cand o spovedesti, se curateste sufletul si devine luminos ca un diamant. Sa incepeti de cand erati copil; ce pacate ati facut intre opt si zece ani,intre zece si douazeci si dupa aceea. La fel si sotul dumneavoastra : lucrurile firesti, impotriva firii, pacate ce tin de munca, nedreptali, faradelegi. Toate foarte clar, fara rusine. Daca ati fost totusi la un duhovnic si ati facut acest lucru pana acum, atunci nu mai este nevoie. Daca vreodata, doamna mea, doriti sa faceti milostenie, sa faceti cu femeia aceea care si-a pierdut fiul. Daca vreti sa faceli milostenie pentru sufletul acela care a murit de moarte napraznica, atunci nu uitati sa platiti un Sarindar, pentru patruzeci de Liturghii. Poate ca avea si pacate, ca tanar. Cu pomenirile la Sfanta Liturghie il scoateti din iad, si dumneavoastra veti deveni cauza mantuirii si a trecerii lui la rai. Sfintele Liturghii mantuiesc si scot sufletele din iad. Prin urmare, acolo unde dumneavoastra socotiti ca ati facut un rau, iata ca raul se poate preschimba in bine, un mare bine. Prin dumneavoastra s-a mantuit un suflet, iar dumneavoastra, prin pocainta, v-ati apropiat mai mult de Dumnezeu. Cat despre starea dumneavoastra nervoasa – mania despre care imi scrieti – sa spuneti continuu rugaciunea, in timpul careia harul va imblanzi nervii. Dar nu va ingrijorati prea mult. Toata lumea sufera de aceasta.
În vremea împăraţilor Deciu şi Valerian şi a ighemonului Prov, era o mănăstire mică de fecioare în apropiere de cetatea Romei. Această mănăstire se afla la un loc deosebit şi neştiut, având câteva călugăriţe îmbunătăţite, între care era şi egumena Sofia, bătrână şi desăvârşită în fapte bune. În acea mănăstire se afla şi fericita fecioară Anastasia, de prin părţile Romei, care, rămânând orfană de părinţi la vârsta de trei ani, a fost luată de bătrâna Sofia, care a crescut-o în mănăstire, învăţând-o toate faptele bune, încât le covârşea pe toate celelalte fecioare, nu numai în frumuseţe, dar şi în post, în nevoinţe şi în toate celelalte osteneli. Ajungând cu vârsta aproape de douăzeci de ani şi aflând unii cetăţeni de frumuseţea ei, au dorit ca s-o ia în căsătorie şi foarte mult se sârguiau pentru acest lucru. Dar sfânta fecioară, socotindu-le pe toate deşertăciune, s-a făcut mireasă lui Hristos, păzindu-şi fecioria, priveghind ziua şi noaptea în rugăciuni.
Iar diavolul se silea foarte mult ca s-o abată pe fecioara lui Hristos de la viaţa ei cea asemenea cu îngerii şi s-o înduplece spre lume, ostenindu-se asupra ei cu războiul trupului, cu gânduri necurate, cu înşelăciunile şoaptelor celor viclene şi cu alte feluri de meşteşuguri ale sale. N-a sporit însă nimic împotriva aceleia în a cărei neputincioasă fire se sălăşluia puterea lui Hristos, căci călca cu feciorelnicele ei picioare blestematul trup al şarpelui iadului. Neputând diavolul s-o biruiască pe mireasa cea nebiruită a lui Hristos cu războiul cel dinăuntru şi tăinuit, s-a ridicat împotriva ei pe faţă, pornind contra fecioarei pe cumpliţii muncitori. Pentru că în acea vreme era prigoană mare împotriva creştinilor, i-a îndemnat pe necredincioşii care îi urau pe creştini, ca s-o defaime pe ea la ighemonul Prov.
Mergând aceia la necuratul ighemon, i-au spus despre Anastasia că este o fecioară cum nu se află alta mai frumoasă în toată Roma. Apoi i-au mai spus că îşi petrece viaţa într-un loc deosebit, la nişte femei sărace, care vieţuiesc fără de bărbaţi şi nevoind să se căsătorească, batjocorind viaţa păgânilor, crezând în Cel răstignit şi râzând de zeii lor. Ighemonul, auzind de frumuseţea Anastasiei, îndată a trimis pe slujitorii săi ca s-o aducă. Aceştia s-au dus, dar nu au putut să deschidă mănăstirea, până ce n-au tăiat uşile cu securile. Văzând acest lucru, pustnicele celelalte s-au speriat foarte tare şi, temându-se, au deschis o altă uşă şi au fugit. Iar egumena Sofia nu a lăsat-o pe Anastasia, zicându-i: Fiica mea, Anastasia, nu te înfricoşa, căci acum a venit vremea nevoinţei. Iată Mirele tău, Iisus Hristos, vrea să te încununeze pe tine. Deci nu vreau să fugi din mănăstire şi să te pierd, mărgăritarul meu, pe care de la trei ani luându-te, te-am crescut şi până acum te-am păzit ca pe lumina ochilor”.
Deci Sofia a ieşit înaintea ostaşilor şi le-a zis: Pe cine căutaţi şi ce vă trebuie?” Iar ei au răspuns: Bătrâno, dă-ne pe fecioara Anastasia, pe care o ai aici, căci aşa voieşte ighemonul Prov”. Iar Sofia a zis: Bine, cu bucurie vă voi da pe Anastasia, însă numai atât mă rog vouă, domnii mei, să mai aşteptaţi două ceasuri până ce o voi împodobi pe ea, ca să fie plăcută ochilor stăpânului vostru”. Slujitorii, socotind că vrea s-o înfrumuseţeze cu podoabe şi cu îmbrăcăminte obişnuită, au aşteptat două ceasuri. însă duhovniceasca maică Sofia, vrând să-şi înfrumuseţeze pe fiica sa cu podoabe sufleteşti ca să fie plăcută Mirelui ceresc, a luat-o şi a dus-o în biserică.
Punând-o înaintea altarului, cu plângere a grăit către dânsa: Fiica mea, Anastasia, acum se cade să arăţi cu fapte dragostea ta cea mare către Domnul, acum se cade ţie să rabzi chinuri pentru Hristos, iubitul tău Mire, şi să arăţi că eşti adevărata lui mireasă. Deci mă rog ţie, iubita mea fiică, să nu te înşele limba cea ascuţită ca briciul, să nu te ameţeşti de darurile şi de slava lumii celei deşarte, nici să nu te înfricoşezi de chinurile cele vremelnice, care îţi mijlocesc ţie viaţa cea veşnică. Iată, cămara Mirelui este deschisă; iată, locul odihnei cele veşnice îţi este gătit ţie; iată, cununa cea împletită ţie; iată, acum te cheamă la nuntă Mielul. Deci mergi către Dânsul cu veselie, mergi la nunta vieţii celei veşnice. Mă rog ţie, fiica mea, ia aminte la cuvintele mele şi adu-ţi aminte de ostenelile mele şi de grija ce am avut pentru tine, căci te-am crescut luându-te din pruncie, şi toată sârguinţa o puneam pentru aceasta, ca să te pregătesc mireasă curată împăratului slavei. Pentru aceasta m-am ostenit şi m-am rugat, pentru aceasta ziua şi noaptea te-am învăţat, ca să te uneşti cu Domnul din toata inima şi din tot sufletul.
Deci acum, fiica mea, să nu mă ruşinezi pe mine, maica ta, înaintea Domnului şi să nu-mi pogori în groapă bătrâneţile mele mai înainte de vreme, pentru că, dacă voi auzi de tine ceva împotriva dragostei lui Hristos, îndată mă voi sfârşi de mâhnire, îndată voi muri. Iar dacă voi auzi că rabzi pentru dragostea lui Hristos, că îţi pui pentru Dânsul viaţa ta, atunci voi fi maica ce se bucură de fiică, atunci se va înălţa cornul meu ca al inorogului şi bătrâneţile mele în untdelemn gras. Deci, fiica mea, să nu-ţi cruţi frumuseţea ta trupească şi să nu iubeşti viaţa cea vremelnică. Ci, când te vor amăgi cu cuvinte viclene, tu să nu-ţi abaţi inima spre ele; când te vor înfricoşa cu chinurile, tu să grăieşti: De frica voastră nu mă voi teme, nici mă voi tulbura, căci cu mine este Dumnezeul meuť. Când vor începe a te bate fără milă, tu să nu te temi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-1 ucidă. Sau, de te vor sfâşia şi-ţi vor chinui trupul, tu să te bucuri în pătimirile tale, căci împlineşti lipsa necazurilor lui Hristos în trupul tău. De vor începe a zdrobi mădularele tale, tu să-ţi aduci aminte că şi perii capului tău sunt număraţi de Domnul, Care va păzi toate oasele tale şi nici unul dintr-însele nu va pieri.
Capul de ar voi să ţi-1 taie, tu să priveşti la Hristos, Capul a toată Biserica, Care este slava ta şi care îţi înalţă capul tău. Nu te teme, fiica mea, de pătimirea cea aspră, căci Mirele tău îţi va sta în faţă nevăzut şi o să-ţi uşureze durerile tale şi o să te scoată din chinurile cele grele. Când vei suspina, El îţi va da ţie uşurare. Când vei slăbi, El te va întări. Când vei cădea din pricina bătăilor, El te va ridica. Când în dureri te vei umple de amărăciune, El îţi va îndulci inima şi-ţi va răcori sufletul şi nu se va depărta de tine, până ce, scoţându-te din mâna chinuitorilor, te va duce în cămara Sa cea cerească şi, chemând toate puterile îngereşti şi cetele tuturor sfinţilor, îţi va face bucurie şi te va încununa ca pe o mireasă a Sa, cu cununa cea nestricăcioasă, ca să împărăteşti împreună cu El întru slava cea veşnică”.
Iar Anastasia a zis: Gata este inima mea să pătimesc pentru Hristos, gata este sufletul meu ca să mor pentru Dânsul; toată dorirea şi răsuflarea mea spre El era de demult şi este şi acum, ca întru mărturia dragostei mele către Domnul meu cel iubit să-mi pun sufletul meu pentru Dânsul. Iar acum, deoarece a venit vremea dorinţei mele, cu bucurie voi merge înaintea judecătorilor şi voi mărturisi preasfânt numele Dumnezeului meu. Dar tu, stăpâna şi maica mea, nu te teme pentru mine, nici nu te îndoi de tinereţea mea, căci cred că Domnul meu Iisus Hristos mă va întări pe mine, roaba Lui, Căruia roagă-te şi tu, maica mea iubită, ca să nu mă lase şi să nu mă depărteze pe mine, până ce voi săvârşi nevoinţa chinurilor întru numele Lui şi va cădea ruşinat vrăjmaşul, care s-a ridicat asupra noastră”.
Astfel vorbind între ele două ceasuri şi mai bine şi dându-şi cea mai de pe urmă sărutare, slujitorii trimişi de ighemon s-au supărat aşteptând. Şi intrând în biserică, le-au găsit nu îngrijindu-se de împodobirea trupească, ci vorbind cu umilinţă, mângâindu-se una pe alta şi întărindu-se întru Domnul. De aceea, s-au mâniat foarte tare şi, apucând pe Anastasia ca lupul pe oaie, i-au pus fiare pe grumaz şi au dus-o repede în cetate, înfăţişând-o înaintea ighemonului. Iar ea, deşi stătea cu faţa înaintea lui, cu mintea sa era mai mult înaintea lui Hristos, Mirele ei, şi cu ochii inimii privea frumuseţea Lui.
Văzând-o, toţi s-au mirat de frumuseţea ei şi de smeriţii ei ochi, precum şi de blândeţea ei. Apoi ighemonul a zis către dânsa: De ce neam eşti, de ce credinţă, şi care îţi este numele?” Iar sfânta a răspuns cu glas blând, căutând în jos: Sunt fiica unui cetăţean din cetatea Romei şi sunt crescută în dreapta credinţă, iar numele meu este Anastasia”. Ighemonul a zis: Romanilor le este neobişnuit acest nume şi nu ştiu ce înseamnă Anastasia”. Sfânta a răspuns: Anastasia se tâlcuieşte înviere, căci Dumnezeu m-a înviat pe mine, ca să grăiesc împotriva ta, până ce îl voi birui pe tatăl tău, satana”. Ighemonul a zis: Să-mi răspunzi cu blândeţe, fecioară, ca să nu mă porneşti spre mânie, căci îţi cruţ tinereţea şi nu vreau să pierd frumuseţea ta, ci ascultă-mă ca pe un tată care vrea să te sfătuiască de bine. De ce te-ai amăgit fără de folos cu învăţătura creştinească şi îţi pierzi în deşert anii tăi, lipsindu-te de viaţa cea bună şi de desfătările pe care zeii le-au dat oamenilor, spre veselie? De ce ascunzi într-un colţ întunecat o aşa frumuseţe, care şi la boierii cei mari poate să fie plăcută? Ce mângâiere ai dacă fugi de petrecerea împreună cu oamenii şi ca o fiară locuieşti singură? Care îţi este câştigul dacă eşti chinuită şi mergi la moarte pentru Cel răstignit? Oare nu este bine să te închini zeilor noştri cei fără de moarte, să-ţi iei un bărbat cinstit, frumos şi de neam bun, să te mângâi cu bucurii şi să te veseleşti cu fiii, să vieţuieşti în cinste şi în slavă, între oamenii cei buni şi să ai multe averi, aur şi argint, şi să nu-ţi pierzi în cea mai mare trudă şi sărăcie viaţa cea dată de zei, spre bună petrecere? Deci, te sfătuiesc pe tine, apropie-te şi te închină zeilor şi îndată vei avea bărbat de neam mare şi cinstit, slăvit şi bogat, care va fi înaintea scaunului împărătesc cu multă laudă şi cu care şi tu asemenea vei fi în mare cinste şi te vei îndulci de toate bunătăţile, în toate zilele vieţii tale”.
La aceste cuvinte, Sfânta Anastasia, ridicându-şi ochii săi cei plecaţi în jos şi căutând la ighemon, a zis: Bărbatul meu, bogăţia mea, viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, de la Care nu mă voi întoarce cu amăgitoarele tale cuvinte. Nu mă vei înşela precum a înşelat şarpele pe Eva, nici îmi vei îndulci chinuirea cea amară a voastră. Nu mă vei despărţi de Domnul meu nici cu frica chinurilor, pentru care de o sută de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata să mor”. Atunci ighemonul a poruncit celor ce stăteau de faţă să o bată peste obraz, zicându-i: Oare aşa răspunzi luminatului stăpânitor?” Apoi, vrând să o facă de ruşine, a poruncit să-i rupă hainele de pe dânsa şi să fie arătată goală înaintea tuturor. Şi a zis către dânsa: Oare frumos îţi este, fecioară, ca să stai înaintea tuturor aşa goală?” A răspuns sfânta: Nebunule, neruşinatule şi de toată necurăţia plin, aceasta nu este ruşinea mea, ci a ta. Ştie Domnul meu că niciodată soarele n-a văzut goliciunea mea, iar tu, punându-mă astfel în faţa poporului, să ştii că mai mult te-ai făcut de ruşine pe tine, decât pe mine. Pentru că pe mine de ruşinea aceasta mă va acoperi Mirele meu cu veşmântul slavei, iar pe tine te va acoperi în veci ruşinea feţei tale. Acum tot omul cu minte va zice: de n-ar fi fost ighemonul fără ruşine şi plin de pofte nelegiuite, n-ar fi dezgolit în faţa tuturor trupul cel feciorelnic”. Apoi a zis celor ce o dezbrăcaseră: Dacă aţi dezgolit trupul meu şi dacă aţi pus înaintea mea uneltele chinurilor, pentru ce zăboviţi? Bateţi, tăiaţi, rupeţi trupul meu cel gol, acoperiţi-1 cu bătăi şi cu sângele meu. Iată, mă vedeţi gata spre a suferi chinuri şi să nu nădăjduiţi că veţi auzi altceva de la mine, decât numai aceasta, că voiesc să mor pentru Hristos”.
Atunci, la porunca ighemonului, au întins-o cu faţa în jos şi au legat-o de patru stâlpi, apoi au pus sub dânsa foc cu smoală şi cu pucioasă şi astfel au chinuit-o cu foc şi cu fum greu, iar pe spate au bătut-o cu toiege fără milă. Sfânta răbda chinurile şi, în loc de suspinuri, zicea psalmul lui David: Miluieşte-mă, Dumnezeule”. Atât de mult a fost bătută, încât au obosit cei care o băteau. După aceasta au dezlegat-o de pe stâlpi şi, luând-o de pe foc, au legat-o pe o roată şi, întorcând roata, toate oasele i le-au zdrobit, iar venele i s-au rupt. Dar ea se ruga către Domnul: Scăparea mea şi scutul meu, nu Te depărta de la mine, că slăbeşte sufletul meu din pricina durerilor şi a oaselor mele zdrobite”. Şi îndată, cu puterea lui Dumnezeu, roata s-a oprit şi a stat nemişcată şi Sfânta Anastasia a fost dezlegată de o mână nevăzută. Apoi cu tot trupul s-a arătat nevătămată şi sănătoasă, încât toţi se mirau de o asemenea minune. Deci ighemonul putea cu o minune ca aceasta să vină în simţire şi la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, dar 1-a orbit răutatea şi a început cu alte munci a o chinui pe sfânta. A poruncit ca sfânta să fie spânzurată, să-i fie strujite coastele şi să-i rupă trupul, iar ea răbda toate acestea cu bărbăţie şi numai spre Unul Dumnezeu îşi ridica ochii, zicând: Vezi durerea mea cu care pătimesc pentru Tine, Mirele meu, şi binevoieşte ca sângele vărsat de netrebnica roaba Ta să-Ţi fie bineprimit şi să nu fiu lepădată din ceata sfintelor mărturisitoare”.
După aceasta au coborât-o de pe lemn şi a zis ighemonul către dânsa: Anastasia, oare bine îţi este acum?” Iar sfânta a răspuns: Foarte bine, pentru că ce chin nu-mi este mie de folos şi bineprimit de către Acela pe care îl iubesc mai mult decât viaţa şi decât sufletul meu?” Atunci ighemonul a zis: Dacă îţi place să rabzi chinuri pentru Cel răstignit, îţi voi înmulţi această plăcere”. Şi a poruncit ca să-i fie tăiaţi sânii cu briciul. Sfânta, văzând sângele care curgea din ea, a început a slăbi foarte mult şi cerea apă de băut. Unul dintre cei ce erau acolo, pe nume Chirii, aducând apă, i-a dat să bea, iar ea, gustând puţină apă, a zis către cel ce i-a dat apă: Să nu te lipseşti de plată de la Domnul, după cuvântul Lui, care a zis: Oricine vă va adăpa cu un pahar de apă rece în numele Meu – căci ai lui Hristos suntem – nu-şi va pierde plata sa”. Ighemonul a zis către dânsa: Îţi sunt de ajuns chinurile sau mai vrei să fii chinuită?” A răspuns sfânta: Fă ce voieşti, Dumnezeul meu este puternic ca şi pentru mai mari chinuri să întărească puterea mea cea slăbită şi să-ţi surpe mândria ta”. Atunci chinuitorul a poruncit ca să-i smulgă unghiile de la degete, după aceea să-i taie mâinile şi picioarele şi apoi să-i sfărâme toţi dinţii. Sfânta a începuj iarăşi a slăbi şi a cere apă, căci din gura ei curgea mult sânge. Atunci Chirii, cel mai înainte pomenit, a adăpat-o cu puţină apă, iar ighemonul, văzându-1 pe Chirii că adapă pe muceniţă cu apă şi socotind că este creştin, căci aşa şi era, îndată a poruncit ca acesta să fie tăiat cu sabia. Şi fiind tăiat, fericitul Chirii s-a dus către Domnul ca să-şi ia plata sa pentru paharul cel cu apă rece cu care a adăpat pe muceniţa în numele lui Hristos.
Sfânta, răcorindu-se cu apă, a răsuflat puţin şi se ruga, zicând: Nu mă lăsa pe mine, Dumnezeule, Mântuitorul meu”. Şi ighemonul a poruncit ca să i se taie limba. Atunci sfânta a zis: Chiar şi limba de-mi vei tăia, băutorule de sânge şi nelegiuitule, inima mea tot nu încetează a striga către Domnul, căci El, pe cei ce se roagă în tăcere, mai bine îi ascultă”. Luând sluga un cleşte, 1-a băgat în gura sfintei şi i-a tras limba afară şi i-a tăiat-o. Atunci tot poporul a strigat înspăimântat, defăimând şi ocărând pe ighemon pentru o muncire atât de cumplită şi lipsită de omenie. Ighemonul, mâniindu-se pe popor, a poruncit ca sfânta să fie dusă afară din cetate şi să i se taie cu sabia cinstitul ei cap. Astfel şi-a săvârşit nevoinţa muceniciei, sfânta şi vrednica de laudă, mare muceniţă a lui Hristos, Anastasia.
Sfântul ei trup a fost lăsat neîngropat ca să fie spre mâncare fiarelor şi păsărilor, dar cu dumnezeiască acoperire se păzea neatins. Venind noaptea, îngerul s-a arătat fericitei stareţe Sofia şi i-a poruncit să ia trupul Sfintei Anastasia care zăcea în câmp, afară din cetate. Ea, luând o pânză curată, a ieşit din mănăstire şi nu ştia în ce parte să meargă. Apoi, rugându-se lui Dumnezeu cu tot dinadinsul şi fiind povăţuită de el, a mers la locul unde era aruncat sfântul trup al duhovniceştii ei fiice, şi, sărutându-1 cu dragoste şi udându-1 cu multe lacrimi, zicea: Iubita mea fiică, pe care în linişte şi cu osteneli te-am crescut; în post, în rugăciuni, în feciorie şi în curăţie te-am păzit, frica lui Dumnezeu şi sfânta Lui dragoste te-am învăţat; fiica mea cea dulce pentru care totdeauna sufeream, până ce s-a închipuit în tine Hristos, mulţumesc ţie că m-ai ascultat pe mine, sărmana ta maică, şi ai îndeplinit dorinţa mea. Nu în zadar m-am ostenit cu tine, pentru că ai stat înaintea Mirelui tău în haina cea de nuntă a fecioriei tale neprihănite, împodobindu-te cu sângele tău. Deci mă rog ţie acum, nu ca unei fiice, ci ca unei maici şi stăpână a mea, să fii sprijinul bătrâneţilor mele, cu rugăciunile către Dumnezeu, şi mă pomeneşte, bucurându-te cu Domnul. Iar când îmi va porunci să mă duc din trupul meu de lut, roagă-te bunătăţii Lui, ca să fie milostiv păcatelor mele”.
Plângând astfel, se gândea ce să facă, pentru că era singură, ba şi slabă şi abia putea umbla cu toiagul. Neputând să ia şi să ducă acel trup ca să-1 îngroape, se mâhnea, nepricepându-se ce să facă. Atunci, după rânduiala lui Dumnezeu, au venit nişte oameni necunoscuţi de ea, cinstiţi la vedere, cucernici la vorbă şi creştini cu credinţa. Aceştia, găsind-o pe stareţă plângând deasupra trupului, i-au ajutat ei şi, adunând mădularele tăiate, adică mâinile şi picioarele, care erau aruncate afară din cetate, au pus sfântul cap la loc deosebit şi cinstit şi, cântând acolo deasupra gropii, au îngropat comoara cea de mult preţ, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.
