Preacuviosul Părintele nostru Iosif Isihastul
Capitolul 57
Parinte draga, scrisorica pe care ti-am trimis-o am scris-o inainte de a primi scrisoarea ta. Se grabeau sa ajunga la Dafni. Scrisoarea ta mi-a produs multa emotie. Imi scrii ca iti amintesti de frumoasele si linistitele stanci, care nu se ingrijesc de nimic ! Dupa scrisoarea cea lunga in care ti-am scris despre demoni, s-a produs in mine o schimbare in ceea ce te priveste. Multa dragoste ! Adeseori, imi venea in minte fata ta. Te imbratisam in taina. Ce sa fie aceasta, oare ? si imi ziceam : ori are multa grija pentru noi bunul nostru fiu, ori se intampla altceva. Acum, dupa ce am vazut scrisoarea ta, am inteles ce era. Ma minunez de miscarile tainice ale Atotinteleptului Dumnezeu, care aduc mangaiere si cunostinta. Cat de repede ne instiinteaza cand s-a intamplat o schimbare cu celalalt ! Legatura duhovniceasca, comunicare nevazuta; schimb de dragoste, instiintare de la Dumnezeu. Nimic mai dulce si mai folositor decat sa intelegi miscarile dumnezeiesti. Vino, asadar, iubitul si dragul meu fiu. Vino acum, fie si numai pentru o singura zi. Sa vorbim despre lucrurile dumnezeiesti si sa teologhisim, sa te bucuri de lucrurile pe care le doresti atat de mult. Sa asculti stancile salbatice, acesti tainici si tacuti teologi, vorbindu-ti despre sensurile adanci si conducandu-ti inima si mintea catre Ziditor. Dupa ce vine primavara este frumos aici; de la Sfintele Pasti pana la Adormirea Maicii Domnului, in august. Teologhisesc teologii cei necuvantatori, stancile frumoase si firea intreaga. Fiecare cu glasul sau, sau fara de glas. Daca atingi cu mana fie si cea mai mica iarba, imediat striga tare cu mireasma sa naturala : nu ma vezi, de ce ma lovesti ? Toate au glasul lor, care, o data cu suflarea aerului, se transforma intr-o simfonie muzicala, inaltand doxologie lui Dumnezeu. Ce vom zice apoi de taratoarele pamantului si de pasarile cerului ? Daca sfantul acela a trimis pe ucenicul sau sa spuna la broscute sa taca pentru a citi Miezonoptica si ele i-au raspuns : ” Mai aveti putina rabdare sa terminam utrenia ! ” Acestea toate si altele asemenea, iubitul meu fiu, are pustiul de care iti este atat de dor. Oricand doresti, poti sa mai iei unul-doi din obste si sa veniti. Eu, drept sa-ti spun, te asteptam zilele acestea sa vii putin pentru a te linisti. Chiar ma gandeam sa stai in chilia noastra, pentru ca sa ai liniste deplina. Dar daca nu ai venit, te asteptam altadata, la vara. Pentru sanatatea ta, odihneste-te putin acum, vara. Odihna si linistea contribuie mult la refacerea omului. In acesti ani grei ne-ai fost si noua de mare folos. Si eu am nevoie ca sa traiesti cat sunt in viata. Cand voi muri, daca vrei sa ma urmezi, vom merge impreuna la dulcele Iisus, care ne va odihni pentru totdeauna cu bunatatile Sale vesnice. Sa ne bucuram neincetat impreuna cu dulcea Sa Maicuta de preadulcea mireasma a fiecarei respiratii a crestinilor. Sa ne veselim impreuna cu Ingerii si cu Sfintii. Eu nu sunt asa de bine. Am paloarea aceea care ma prinde deseori si imi vine ca un lesin. Cred ca mai am putine zile. Il rog pe Dumnezeu sa ma ia, ca sa ma linistesc. Am obosit. Daca am sa mor, nu ma uita la Sfanta Liturghie. Si eu, de acolo, ma voi ruga mai mult, daca voi afla liniste !
