„Verbum orandi” sau „Cuvânt despre rugăciune”

Imagini pentru Athosul


Învățătură despre rugăciune de la Sfântul Siluan Athonitul – omul ajuns prin har la măsurile îndumnezeirii descrise în Filocaliile sfintelor nevoințe

Este admirabilă frumusețea simplității și clarității unui adevărat Theolog cum este Sfântul Siluan Athonitul, care ne redă în scris experiența sa spirituală, reală, profundă, cu atât mai mult, cunoscut fiind faptul, că sfântul nu a urmat studii teologice nici altele universitare, din contra, de tânăr s-a grăbit spre Sfântul Munte Athos, locul de nevoință monahală așezat sub ocrotirea Fecioarei Maria, intrând ca novice, în cumunitatea mănăstirii athonite a Sfântului Panteleimon.

Sunt convins că aceste îndrumări ale Sfântului Siluan, care provin din experiența câștigată în timp de mai multe decenii prin osteneli ascetice, trebui citite nu doar odată și admirate romantic cum fac cei nepricepuți, ce după părerea mea nu ar fi suficient, ci îndrumările sfântului ar trebui recitite și chiar studiate, aprofundate și făcute cunoștințe personale – primite în formă scrisă de la un „îndumnezeit” – Sfântul Cuvios Siluan Athonitul – nouă transmise de Arhimandritul Sofronie, ucenicul său, care din Voia lui Dumnezeu a ajuns anterior în Anglia unde a avut posibilitatea să le editeze pentru publicul larg creștin.  

În acest fel vom pune baze sănătoase și durabile vieții noastre spirituale,  ca să știm ce urmărim, ce precede și ce urmează, și astfel să nu confundăm etapele, cum se petrece la nevoitori fără îndrumare, ajungând fără spor în viață, nemulțumiți că s-au ostenit mult timp și nu au obținut nimic. 

Ne amintim de susținerea sfinților că rugăciunea este „știință a științelor”.  Această susținere o întâlnim și în scrierile Sfântului Cuvios Siluan –  „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”.



Urmează în continuare „Verbum orandi” de la Cuviosul nostru părinte: 

„Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă şi nu poate, atunci rosteşte rugăciunea cu buzele şi ţine-ţi mintea în cuvintele rugăciunii, cum spune Scara.*  Cu timpul Domnul îţi va da rugăciunea inimii fără gânduri şi te vei ruga cu uşurinţă. Unii şi-au vătămat inima, pentru că şi-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă şi de aceea n-au mai putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoşti rânduiala vieţii duhovniceşti: darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufletului simplu, smerit şi ascultător. Celui ascultător şi înfrânat în toate – în hrană, cuvinte şi mişcări – Domnul însuşi îi va da rugăciunea şi ea se va săvârşi cu uşurinţă în inimă.

Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se pierde pentru osândiri, vorbe deşarte şi neînfrânare. Cine iubeşte pe Domnul, acela poate cugeta la El ziua şi noaptea, pen­tru că niciun lucru nu te poate împiedica să iubeşti pe Dumnezeu. Apostolii iubeau pe Domnul şi lumea nu-i împiedica, deşi ei îşi aduceau aminte de lume, se rugau pentru ea şi propovăduiau. E adevărat că Sfântului Arsenie cel Mare i s-a zis: „Fugi deoameni!”, dar chiar şi în pustie Duhul lui Dumnezeu neînvaţă să ne rugăm pen­tru oameni şi pentru lumea întreagă.

În lumea aceasta fiecare îşi are ascultarea lui: unul e împărat, altul patriarh, altul bucătar, fierar sau învăţător, dar Domnul îi iubeşte pe toţi, şi cine iubeşte mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plată mai multă. Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul [Mt 22, 37]. Dar cum poţi să-L iubeşti fără să te rogi? De aceea, mintea şi inima omu­lui trebuie să fie întotdeauna libere pentru rugăciune”. 








* Despre Scara Sfântului Ioan 

One Comment

  • Mă bucur ca comentariile să fie constructive. Prima dată sunt necesare numele și adresa de mail.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: