Zi: 26 octombrie 2018

Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou, ale cărui sfinte moaşte se află în Bucureşti

(27 octombrie)


Feast of Saint Demetrios the New, Protector of Bucharest, runs October 24-29, 2017

Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie

Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzînd că toate ale lumii sînt trecătoare, a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întîi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea şi prin care s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni? EI şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup cînd, intrînd în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mîna lui Dumnezeu.

După multă vreme apa Lomului a venit mare încît a luat şi lemnele şi pietrele dimprejurul ei şi atunci au căzut în apă şi cele două pietre, care erau în apropierea peşterii, împreună cu moaştele sfîntului, şi multă vreme au rămas acolo. Vrînd Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, şi i-a zis: „Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă – şi i-a arătat locul – eu te voi tămădui pe tine”. Sculîndu-se dimineaţă copila, a spus părinţilor săi visul pe care l-a avut.

Adunîndu-se mulţi oameni şi preoţi, s-au dus toţi împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină şi cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutînd cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mîl şi de prundiş, şi le-au scos întregi, strălucind ca aurul. Luîndu-le de acolo, le-au dus în satul Basarabov. Şi străbătînd vestea prin toate părţile dimprejur despre aflarea sfintelor moaşte ale lui Dimitrie, a ajuns şi la urechile domnului de la Bucureşti, care îndată a trimis preoţi şi boieri ca să aducă moaştele Sfîntului Dimitrie în Valahia şi să le aşeze în biserica domnească. Deci, mergînd trimişii Domnului în satul Basarabov, au luat moaştele sfîntului şi au purces cu ele ca să le aducă în Valahia. Ajungînd cu dînsele pînă aproape de un sat care se cheamă Ruşi, au stat sfintele moaşte la o fîntînă şi de acolo sfîntul n-a mai vrut a merge mai departe. Văzînd preoţii şi boierii acea minune şi nedumerindu-se ce să fie, s-au sfătuit să facă ceea ce au făcut cei de altă seminţie cu sicriul mărturiei Domnului. Şi au înjugat doi juncani tineri neînvăţaţi la carul cu moaştele sfîntului şi l-au lăsat să meargă unde vor voi ei, căci din aceasta se va şti şi voia sfîntului. Atunci juncanii s-au întors îndată la Basarabov cu moaştele sfîntului şi au stat în mijlocul satului. Iar preoţii şi boierii, întorcîndu-se fără nici o ispravă, au spus celui care i-a trimis despre toate acestea. Domnul Valahiei a trimis boieri cu bani şi au făcut o biserică cu numele cuviosului Dimitrie în satul Basarabov, în care au aşezat moaştele sfîntului. Şi multe minuni făceau acele moaşte celor ce cu credinţă năzuiau la el, dintre care vom consemna cîteva de la oameni vrednici de credinţă, care le-au văzut cu ochii lor şi care le-au scris pentru popor, spre încredinţarea şi adeverirea celorlalte minuni.

Două femei surori, Aspra şa Ecaterina, din satul care se numeşte Cernavodă, au făcut o preafrumoasă biserică, punîndu-i hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi s-au sfătuit între ele cum ar putea face ca să poată lua o părticică din moaştele Sfîntului Dimitrie şi s-o aducă în biserica lor, căci a le lua cu totul socoteau că nu va voi sfîntul, precum a şi fost. Deci, venind cu smerenie şi cu evlavie şi închinîndu-se sfîntului, au luat în taină o mică părticică din moaştele lui şi vrînd să plece cu căruţele lor, caii nicidecum nu s-au putut mişca din locul acela, cu toate că vizitiii îi băteau mereu. Iar ele, cunoscînd pricina, s-au coborît din căruţe şi cu lacrimi au alergat şi au căzut la moaştele sfîntului şi punînd părticica la locul ei, s-au rugat sfîntului să le ierte greşeala. Astfel, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au întors cu pace în satul lor.

Altădată a venit prea sfinţitul mitropolit Nichifor al Tîrnovului, împreună cu sinodul lui, ca să se închine sfintelor moaşte ale cuviosului Dimitrie. Închinîndu-se mai întîi mitropolitul şi sărutînd sfintele moaşte, s-a depărtat puţin şi s-a aşezat pe un scaun. După aceea, mergînd pe rînd toţi ceilalţi din sinodul său şi sărutînd sfintele moaşte, un oarecare monah Lavrentie, în vreme ce săruta moaştele, s-a ispitit ca să rupă cu gura o mică parte din moaştele sfîntului şi a rămas cu gura căscată. Toţi, uitîndu-se la dînsul şi văzîndu-l cu gura căscată, nu pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a poruncit ca să se dea la o parte ca să se poată închina şi ceilalţi. Dar el, fiind fără glas, abia s-a depărtat puţin de la sicriul sfîntului, cerîndu-şi iertare, şi astfel i s-a dezlegat limba şi a grăit ca mai înainte. După aceea au mers cu mitropolitul la gazdă şi atunci i-a povestit toate cele ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a zis: „O, păcătosule, cum de n-ai socotit că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaşte la toţi cei care vin să se închine, pînă acum n-ar mai fi rămas nimic? Deci de acum pocăieşte-te, că ai greşit lui Dumnezeu şi sfîntului”.

Un iubitor de Dumnezeu, episcopul Ioanichie al Preslaviei, căzînd într-o boală foarte grea şi neputîndu-se vindeca, l-au purtat patru oameni la biserica Sfîntului Dimitrie. Acolo l-au pus cu aşternutul în biserică şi, slujindu-se Sfînta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos şi umbla pe picioarele sale, mulţumind lui Dumnezeu şi lăudîndu-l pe sfînt.

Acestea şi multe alte minuni a făcut Sfîntul Dimitrie, care însă n-au fost scrise.

Între anii 1769 şi 1774, fiind război între Rusia şi Poarta otomană şi cuprinzînd şi pe ofiţerii ţării noastre, generalul Petru Salticov a trecut Dunărea şi a pornit război împotriva Rusciucului şi a trecut şi prin satul Basarabov, unde se aflau moaştele sfîntului. Generalul a luat aceste moaşte pe care voia să le trimită în Rusia. Iar creştinul Hagi Dimitrie, fiind în acea vreme lîngă general, s-a rugat ca să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le dăruiască ţării noastre pentru prăzile şi jafurile ce le-a pătimit din pricina războiului şi s-o mîngîie cu acest dar, adică cu sfintele moaşte. Generalul, înduplecîndu-se, le-a dăruit Ţării Româneşti. Şi primindu-le tot poporul, cu mare cinste le-a aşezat în biserica cea mare a Mitropoliei Ungrovlahiei, în zilele preasfinţitului mitropolit Grigorie. Şi îndată a simţit tot poporul ocrotirea şi sprijinul sfîntului, căci nu numai că a încetat războiul dintre muscali şi turci, ci a contenit şi ciuma cea înfricoşată. Mult ajutor şi mare folos cîştigă toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către moaştele sfîntului. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi toţi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În această zi mai facem pomenirea Sfintelor Muceniţe Capitolina şi Erotiida, uceniţa ei, care au pătimit în vremea împărăţiei lui Diocleţian.

Tot astăzi mai este pomenit şi Sfîntul Mucenic Marco şi cei împreună cu dînsul.

Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie

Pătimirea Sfîntului Mucenic Nestor

(27 octombrie)

Imagini pentru Thessaliniki Nestor martyr

Church of Saint Demetrius – Thessaloniki, Greece




Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie

Păgînul împărat Maximilian, care se mai numea şi Gherculie, prieten al lui Diocleţian, mergînd în cetatea Solunului şi punînd în temniţă pe Sfîntul Dimitrie, antipatul, pentru mărturisirea lui Hristos, se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti, lăudîndu-se cu luptătorul său, Lie, care era din neamul vandalilor, zicînd că nimeni nu-l poate birui pe el. Acel Lie era ca un alt Goliat, cu trup mai mare decît alţi oameni, înfricoşat la căutătură, cu chipul şi năravul de fiară, cu glasul ca de leu ce răcneşte, iar de căutătura şi de glasul lui tremurau cei ce-l vedeau. Puterea lui era nespus de mare şi nebiruită, căci în el locuiau duhuri necurate şi nimeni nu-i putea sta împotrivă. Lie omorîse un însemnat număr de oameni viteji şi puternici şi era foarte iubit de împărat pentru tăria lui, căci împăratul, fiind nesăţios de sînge omenesc, îl iubea pe acesta, fiindcă toată puterea lui trupească o întrebuinţa pentru vărsarea sîngelui.

Acestui necurat Lie i-a pregătit împăratul în mijlocul cetăţii un loc pe stîlpi, înalt şi larg, pe care el putea să-şi desfăşoare luptele sub privirea tuturor. Iar sub acest loc erau înfipte mulţime de suliţe cu ascuţişul în sus, ca astfel, pe cel care îl va birui Lie, îndată să-l arunce pe acele arme ascuţite şi să-l omoare. Astfel luptîndu-se Lie cu oamenii, îi arunca sub pod în suliţe şi-i omora, iar împăratul, cu toată mulţimea oştilor sale, privea spre acea luptă cu bucurie şi se mîndrea cu luptătorul său. La aceste lupte asista şi poporul Solunului, în care era mulţime de credincioşi, care, văzînd sîngele omenesc vărsat de aceea fiară fără de omenie, suspina cu greu, pentru că ucisese mulţi creştini, pe care necuraţii îi aduceau cu sila pe pod şi îi puneau să se lupte cu Lie.

Atunci era în cetate un tînăr cu numele de Nestor, viteaz şi frumos la faţă, abia ieşindu-i mustaţa şi barba. Tînărul îi era cunoscut Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, de la care învăţase sfînta credinţă: Acesta, văzîndu-i pe creştini că sînt ucişi fără de milă, s-a aprins de mînie şi a vrut să se lupte cu Lie.

Alergînd la sfîntul Dimitrie care era în temniţă, i-a spus că Lie a ucis o mulţime de creştini, apoi i-a zis: „Roagă-te pentru mine, plăcutule al lui Dumnezeu, să-mi ajute pentru sfintele tale rugăciuni, ca, mergînd să mă lupt cu acel potrivnic, să-l biruiesc pe el şi să ridic ocara creştinilor”.

Iar Sfîntul Dimitrie, făcînd pe frunte şi pe pieptul lui semnul crucii, l-a binecuvîntat şi i-a proorocit, zicînd: „Pe Lie îl vei birui şi pe Hristos vei mărturisi”. Sfîntul Nestor, luînd binecuvîntare, a alergat degrabă la luptă şi, aruncîndu-şi hainele sale înaintea tuturor, cu mare glas a strigat: „Eu vreau să mă lupt cu Lie”. Iar împăratul, văzînd îndrăzneala acelui tînăr, s-a mirat şi, fiindu-i milă de tinereţea şi de frumuseţea lui, a zis către dînsul: „Oare nu ai văzut tu pe cîţi a biruit Lie, mai puternici şi mai tari decît tine? Tu eşti mic de stat şi tînăr. Îndrăzneşti oare a merge împotriva aceluia cu care nu se aseamănă nimeni sub soare?” Iar el a zis: „Deşi sînt mic şi neputincios, însă mare şi nebiruită este puterea Hristosului meu, spre Care nădăjduiesc şi în numele Lui binevoiesc să mă lupt cu uriaşul Lie”. Împăratul, auzind de numele lui Hristos şi cunoscînd că Nestor este creştin, s-a mîniat şi a poruncit să meargă la pod, socotind că Nestor va fi omorît de Lie, cum au fost omorîţi şi ceilalţi. Atunci Nestor s-a suit cu curaj la locul de luptă. Iar Lie, sărind, a năvălit asupra sfîntului, care, dacă a văzut că se apropie Lie, şi-a făcut semnul crucii şi cu mare glas a strigat, zicînd: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”

Apropiindu-se de Lie, a început a se lupta. Iar Dumnezeu, Cel ce a întărit odată pe David împotriva lui Goliat, a întărit şi pe robul său, Nestor, asupra necuratului Lie, spre necazul împăratului şi spre veselia credincioşilor săi. Căci Nestor cel mic, s-a arătat mai mare cu vitejia sa decît Lie cel puternic, pe care, apucîndu-l ca pe o pasăre, l-a aruncat de pe podul cel înalt în suliţele cele ascuţite, în care, căzînd Lie ca un stejar, i-a ieşit ticălosul său suflet şi a pierit pomenirea lui cu sunet; apoi s-a spulberat puterea lui cea mîndră şi deşarta laudă a lui Maximilian pentru luptătorul său. După aceea tot poporul Solunului, dar mai ales creştinii, văzînd acea neaşteptată şi preaslăvită biruinţă, cu mare glas au strigat: „Mare este Dumnezeul lui Dimitrie”. Iar împăratul, sculîndu-se cu ruşine, s-a dus în palatele sale, necăjindu-se şi întristîndu-se foarte mult pentru iubitul său Lie. Mîniindu-se asupra lui Nestor, a poruncit să fie prins. Şi aflînd că marele Mucenic Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui Lie, că el a întărit la luptă pe Nestor, proorocindu-i lui biruinţa, a poruncit să fie ucişi amîndoi. Sfîntul Dimitrie a fost ucis cu suliţe, iar lui Nestor i s-a tăiat capul şi amîndoi au primit cununile biruinţei de la Hristos, răsplătitorul de nevoinţe întru împărăţia cea cerească, căreia şi noi să ne învrednicim cu rugăciunile sfinţilor răbdători de chinuri. Amin.



 Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie

Nu avem îmbrăcăminte de nuntă, de aceea trebuie să ne curățim

Cuviosul Parintele nostru Iosif Isihastul

Imagini pentru gheron Iosif


Capitolul 63

Am spus ca suntem suflare a lui Dumnezeu. Pentru ca avem aceasta rudenie cu Dumnezeu si Dumnezeu este prezent pretutindeni, suntem si noi mereu aproape de El. Suntem fiii Lui. Si vazand vrednicia cu care ne-a invrednicit, fiind suflarea Sa, trebuie sa ne ingrijim sa nu-L intristam. Si pentru ca am intinat mintea noastra si inima noastra si trupul nostru cu cuvantul, cu fapta, cu cugetul, acum nu mai avem indrazneala. Nu avem haina de nunta. De aceea trebuie sa ne curatim; cu spovedanie, cu lacrimi, cu durere in suflet; si peste toate, cu rugaciunea, care curateste si desavarseste pe om. Vesmantul despre care cantam in Saptamana Mare: ” Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita, si imbracaminte nu am ca sa intru intr-ansa ” este harul lui Dumnezeu, pe care il dobandim prin rugaciune curata. Mai intai omul trebuie sa se roage, cu simplitatea pe care o are, varsand multe lacrimi. Acestea sunt harul lui Dumnezeu, care se numeste har curatitor, care il incanta pe om si-l conduce la pocainta. Bunul nostru Dumnezeu, Cel ce este intru toate si peste toate, Acela ne gaseste. Acela ne vede. Acela ne cheama. Acela ne cunoaste mai intai. Apoi Il cunoastem noi, dupa ce ne va milui cu mila Sa dumnezeiasca. De aceea si pocainta, si jelirea, si lacrimile, si toate celelalte care se intalnesc la cel care se pocaieste. Toate sunt ale harului dumnezeiesc. Este harul curatitor, care il curateste pe om. Nu este lucru bun care sa nu fie de la Dumnezeu, nici lucru rau care sa nu fie de la diavol. Sa nu-ti intre vreodatain minte ca ai facut vreun lucru bun fara Dumnezeu. Deoarece numai ce gandesti acest lucru, te va parasi harul si-l vei pierde, pentru ca sa afli starea ta de slabiciune, sa afli ” cunoasterea de sine „. Pentru ca sa cunoasca cineva slabiciunea firii, trebuie sa intalneasca multe si mari ispite. Atunci, prin multe incercari, se smereste si cunoaste smerena adevarata. Dar este nevoie de mult timp pentru aceasta. Smerenia nu este vorba goala pe care o spunem noi. ” Sunt pacatos ” si altele ca aceasta. Smerenia este adevarul. Sa afli si sa cunosti ca esti un nimic. Acel nimic care era inainte de a face Dumnezeu lumea. Acest ” nimic ” suntem. Radacina ta, existenta ta incepe de la ” nimic ” , si maica ta este ” tarana ” , iar Creatorul tau este Dumnezeu. Ce ai, sa nu fi primit ? Iar daca ai primit, de ce te lauzi ca si cand nu ai fi primit ? Este mare darul lui Dumnezeu de a cunoaste adevarul. Si acest adevar ne-a spus Domnul ca ne elibereaza din pacat. Cunostinta despre Dumnezeu este vederea lui Dumnezeu. Cunoasterea duhovniceasca, nu cea naturala, cunoaste pe Dumnezeu. Cunoasterea naturala este distinctia dintre bine si rau, si o au toti oamenii, iar cunoasterea duhovniceasca este dobandita prin lucrarea duhovniceasca, dupa ” cunoasterea de sine „. Toate acestea se dobandesc cu harul lui Dumnezeu, prin rugaciune. Harul lui Dumnezeu se vede tainic si se cunoaste in simtirea mintii numai in ceasul rugaciunii. Sunt multe felurile rugaciunii. Toate sunt bune, daca omul se roaga cu simplitate. Daca omul este indrumat de cineva si nu face ascultare de el, atunci va rataci. In afara rugaciunii mintii, toate celelalte feluri de rugaciune este posibil sa se transforme o data cu trecerea timpului. Atunci cand se pierde simplitatea si omul incepe sa se ia in seama pe sine. Rugaciunea mintii, invocarea numelui lui Dumnezeu nu lasa loc nici indoielii si nici ratacirii. In timp ce se invoca numele lui Hristos fara incetare inlauntrul inimii, Acesta ne curateste de intuneric si ne scoate la lumina.

Intenții…

Imagini pentru intenții



Ce urmărește acest blog/site? 

Ca să ajungem să aflam de ce este creat acest site și care sunt obiectivele propuse ar trebui să răspund întâi la întrebările, cum ar fi – „ce nu urmărește acest site?” –  prin aceasta eliberându-l de așteptări neîmplinite. 

În primul rând site-ul nu urmărește să devină ceva ce deja există: Agenție de Știri, avem Basilica; platformă cu material teologic sau bibliotecă de cărți electronice – avem multe, suficiente și bune –  a lipsit doar timpul și voința. 

Atunci ce? 

Un loc romantic? Poate i-ar bucura pe mulți/te? Dar nici asta nu, căci dacă privim la monahi ( autorul este ieromonah) putem să vedem portul monahal, centura care indică mai mult severitate și viața ascetică decât relaxare. Deci, viața duhovnicească. Așa că romantismul cade, acesta se pare monahului a fi moleșeală sau lipsă de adevărată frumusețe harică. 

Dar ce atunci? 

Ce urmărește acest site, ce are de oferit, ce vrea să afirme? Dacă sărăcia lui o vedem până și-n lipsa registrelor pe diferite teme. Ce oare vrea așa smerit cum este să ne spună?  

Nimic nu vrea, este un site al autorului, (Ieromonahul Nectarie) și al câtorva ucenici care împreună cu el pun la dispoziție material de citit zilnic – simplu și în același timp de importanță maxima – Viețile Sfinților, Scrieri ale asceților și teologilor, material de educare spirituală, mai ales despre tămăduirea energiilor sufletește care fiind folosite în mod și scop greșit trebuie tămăduite și înnoite – prin metode și mijloace harice ale Preasfintei Treimi. 


Autorul este de profesie medic spiritual și scrie/dăruiește din scrierile sfinților celor care îl cunosc,  care se mărturisesc la el și le este îndrumător duhovnicesc.

Aceste articole pot să ajungă la alți părinți duhovnicești – le cerem cu sinceritate și smerenie binecuvântarea. Noi nu ne facem doctori ai doctorilor, nici medici ai medicilor ci suntem mulțumiți cu poziția pe care ne-a încredințat-o Domnul. În aceasta constă taina monahismului – dacă il ajută pe cineva – să fi mulțumit în ceea ce ești, ce ai, în ascultările pe care ti-le încredințează cine, oare? Sfântul Siluan ne dă răspunsul – Dumnezeu. Pentru creștin toate activitățile, toate câte la face sunt ascultări de sus și el le face cu tragere de inimă. 

Ca să ajungă tânărul din lume monah la mănăstire, să rămână în viața monahală,  nu este altceva decât mila lui Dumnezeu și lucrarea harului divin.

Așa că avem toate motivele să fim bucuroși și mulțumiți – (am recitit articolul și aici lipsește ceva ce voi adăuga acum) – în comuniunea fraților, surorilor, prietenilor. 




 


„Verbum orandi” sau „Cuvânt despre rugăciune”

Sfântul Cuvios Siluan Athonitul

O fotografie rară cu Sfântul Siluan Athonitul împreună cu Părintele Sofronie Saharov (1933)



Când iubeşti pe cineva, vrei să te gândeşti la el, să vor­beşti despre el, să fii împreună cu el. Dar pe Domnul su­fletul îl iubeşte ca pe Tatăl şi Ziditorul lui şi stă înaintea Lui cu frică şi iubire: cu frică, pentru că este Domnul; cu iubire, pentru că sufletul îl cunoaşte ca pe un Tată; El este foarte milostiv şi harul Său e mai dulce decât toate.

Şi eu am cunoscut că e uşor să te rogi, pentru că harul lui Dumnezeu ne ajută. în mila Sa Domnul ne iubeşte şi ne dă să vorbim cu El prin rugăciune, să ne căim şi să-I mulţumim.

N-am putere să scriu cât de mult ne iubeşte Domnul. Această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt, iar pe Duhul Sfânt îl cunoaşte sufletul ce se roagă. 

Unii zic că de la rugăciune vine înşelarea. E o greşeală însă. înşelarea vine de la rânduiala-de-sine [idioritmie], iar nu de la rugăciune. Toţi sfinţii s-au rugat mult şi în­deamnă şi pe alţii la rugăciune. Rugăciunea este cel mai bun lucru pentru suflet. Prin rugăciune se ajunge la Dum­nezeu; prin rugăciune dobândim smerenie, răbdare şi tot lucrul bun. Cine vorbeşte împotriva rugăciunii, acela n-a gustat în chip vădit niciodată ca să vadă cât de bun este Domnul şi cât de mult ne iubeşte. De la Dumnezeu nu vi­ne ceva rău. Toţi Sfinţii s-au rugat neîncetat; ei nu ră­mâneau nici o secundă fără rugăciune.