• Spiritual life

    Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

    Despre smerenie Acum sunt puţini „stareţi” [„bătrâni iscusiţi”] caresă cunoască iubirea Domnului pentru noi şi să cunoascălup­ta cu vrăjmaşii şi că, pentru a-i birui, e nevoie desmerenia lui Hristos. Domnul iubeşte atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învaţă să păstreze harul, se chinuie mult. În primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gân­deam: „Domnul mi-a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?”. Dar nu trebuie să gândim aşa. Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viaţa tre­buie să ne aducem aminte de ele şi să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. N-am făcut aşa şi am încetat zdrobirea şi mult…

  • Spiritual life

    Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Justin cel Nou, Theologul

    Despre Biserică și despre ecumenism  Domnul Hristos este capul Bisericii, și numai ca atare este El și Mîntuitorul trupului Bisericii (Efeseni 5:23). În calitate de cap al Bisericii, Domnul Hristos dă neîncetat trupului Bisericii tot ce îi este de trebuință pentru viața Dumnezeu-omenească și mîntuirea tuturor mădularelor lui de păcat, de moarte și de diavol. Biserica este întotdeauna Biserica lui Hristos, este Biserică prin aceea că El e întotdeauna capul ei, iar ea este întotdeauna trupul Lui. În ea totul depinde de El: ea prin El trăiește, prin El există, prin El mîntuiește, prin El în-nemurește – ascultîndu-L în toate și slujindu-I cu toată ființa sa. În Biserică, Dumnezeu este…

  • Spiritual life

    Pune tu cei o suta de banuti ai tai ca sa pun eu cei o mie de galbeni ai mei

    Gheron Iosif Isihastul  Capitolul 75 Vasilica, binecuvantata mea fiica, doresc sa fii bine. Am primit scrisoarea ta cu spovedania si am citit tot ceea ce-mi scrii. Toate se iarta, Vasilica mea draga. Numai cele care nu sunt spovedite nu se iarta. Dar un singur lucru este necesar, ca pacatul sa nu se mai repete. Daca se repeta, atunci toate se prabusesc. Deci, un singur lucru iti cer : sa nu mai cazi in pacat si totul va fi bine. Dumnezeiestile Liturghii iti vor ajuta mult. Ori de cate ori poti iarasi sa faci, deoarece numai acestea scot sufletele din iad. Acum, deocamdata sa stai departe de Dumnezeiasca Impartasanie; astept sa-mi…

  • Spiritual life

    Sfinți

    Este interesant de observat ca zilele trecute am avut de sărbătorit mulți sfinți cunocuți: Sfântul Ioan cel Milostiv, Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfântul Nectarie de Eghina, precum și toate Cereștile Puteri; iar în zilele care vin, urmează: Sfântul Ioan Gura-de-Aur Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfântul Cuviosul Paisie de la Neamț, Sfântul Apostol Matei… Vă doresc bine de la Domnul Dumnezeu care împreună cu sfinții săi împărățește în prezent și în veac.