Spiritual life

Despre cum vine dumnezeiescul har si cum se cunoaste, si despre calea cea scurta


Sfântul Cuviosul Părintele nostru Iosif Isihastul



Asculta, fiul meu, cum vine harul dumnezeiesc si cum se cunoaste. Nu spunem noi ca cel care a gustat o data vinul, atunci cand i se da sa bea otet il cunoaste ?

Asa se intampla si cu cel care a cunoscut harul dumnezeiesc. Cel care a gustat intai harul cunoaste inselaciunea. Demonul se preface oferindu-se ca har, dar cel care a mancat o data din fructul adevarului, cum am spus, acela cunoaste fructul inselaciunii. Numai putina atentie daca da mintea ratacirii, atunci se umple inima omului de tulburare. Mintea se intuneca si chiar perii capului se ridica. Dar si il umfla ca lucrul umflat de vant. In timp ce harul dumnezeiesc este dulce, pasnic, smerit, linistit, curatitor, luminator, aducator de bucurie si nu lasa nici cea mai mica indoiala ca este, cu adevarat, har dumnezeiesc.

Fii tare atent sa afli in ce fel vine harul dumnezeiesc si cum se cunoaste calea adevarului de cea a inselaciunii. Spunem, mai intai, ca viata monahala este dupa cum urmeaza : Dupa ce harul lui Dumnezeu il lumineaza pe om si acesta pleaca din lume si vine la obste sau unde sunt mai multi frali, face ascultare fata de toti fratii si se linisteste pazind toate poruncile dumnezeiesti implinind apoi toate indatoririle duhovnicesti randuite si asteapta cu multa nadejde mila iubitorului de oameni Dumnezeu. Aceasta este calea comuna pe care pasesc cei mai multi parinii. Exista insa si o cale mai scurta, despre care vom vorbi aici. Aceasta cale scurta nu este descoperire a cunoasterii omenesti, ci a Stapanului Insusi, care indruma pe fiecare, asa cum este voia Sa cea sfanta.

Si daca iubitorul de oameni si bunul Dumnezeu trimite raza harului Sau dumnezeiesc in inima pacatosului, de indata acesta se ridica si incepe sa caute duhovnici pentru marturisirea relelor pe care le-a savarsit. Cauta apoi si pustiuri si pesteri pentru a se pazi de patimi si pentru indreptarea, relelor de mai inainte prin foame, sete, frig, cald si celelalte nevointe. Iar Domnul ii trimite mai multa caldura – care ca un camin aprins aprinde inima sa spre iubirea infocata de Dumnezeu – zel nemasurat spre implinirea poruncilor dumnezeiesti si ura netarmurita impotriva patimilor si a pacatului.

Si incepe atunci sa-si imparta cu multa bunavointa tot ceea ce are, fie putine, fie multe. Si daca ajunge intru totul sarac si pazeste in parte poruncile dumnezeiesti, nemaiputand sa stavileasca dragostea si dorul pentru pustiu, alearga precum un cerb insetat, cautand indrumator pentru urcarea in vietuirea duhovniceasca.

Dar, din nefericire, pentru ca astazi lipsesc astfel de indrumatori si pentru ca sunt foarte putini cei care urmeaza calea aceasta, de aceea plange si se tanguieste negasind ca in timpurile vechi ceea ce doreste. Ce poate sa faca, totusi, daca are multa ravna pentru linistire (isihie)? Cauta si cerceteaza pe cel cu mai multa experienta si face ascultare de acesta. Cu rugaciunea si cu binecuvantarea lui poate incepe luptele cele duhovnicesti.

Asculta acum acestea : multi dintre cei care au avut ravna au imbracat schima cea mare si au plecat in isihie cu rugaciunea si binecuvantarea staretului, si din timp in timp vin sa ceara sfat. Altii au ramas si au primit binecuvantarea pentru anumite ore sa se retraga in isihie si sa incerce orice nevointa si virtute : sa planga, sa privegheze, sa posteasca, sa se roage, sa citeasca si sa faca metanii dupa putere; in general, sa se ingrijeasca de curatie si sa lupte impotriva patimilor. Si daca ajunge la linistire, printr-o cale sau alta, atunci continua mai departe nevointa.

Aici insa este nevoie de multa atentie. Multi s-au despartit si au plecat nu pentru ca ardeau de dragoste pentru Hristos si doreau luptele si necazurile, sau pentru ca doreau linistirea pentru vindecarea patimilor, ci pentru ca nu au putut rabda ascultarea si batjocoririle, pentru ca iubeau mai mult voia lor proprie si, devenind robi ai patimilor, slujeau acestora, adica maniei si poftei. Acestia se inseala intru totul. Iar cel care se retrage in linistire pentru Hristos, acesta are lacrimi tot timpul, plangandu-si pacatele sale si ingrijindu-se neincetat de toata virtutea. Acesta se arunca in lupta pana la moarte Cu multa caldura si credinta si ducandu-si mintea in inima, se sileste, prin inspiratie si expiratie, sa spuna rugaciunea : ” Doamne, Iisuse Hristoase… miluieste-ma ” si sa-si adune mintea dupa indrumarile sfintilor Parinti niptici.

Toate acestea savarsindu-le si cerand cu multa staruinta voia lui Dumnezeu, ajunge, putin cate putin, sa simta tainic ajutorul dumnezeiesc, care ca o baie, putin cate putin, il curateste. Ii inmoaie inima spre rugaciune, spre jelire, spre ascultare si spre zel si mai multa ravna. Si ca o mama il tine si il invata ca pe un prunc. Cand pleaca harul, acesta, necunoscand intelepciunea lui Dumnezeu, plange si se tanguieste cautandu-l. Si isi impune posturi peste posturi, privegheri peste privegheri, rugaciuni si cereri, crezand ca de catre el poate fi atras harul lui Dumnezeu. Iar ispitele il apasa mai mult si cu mai multe lacrimi cere ajutorul dumnezeiesc. Aceasta este iconomia Proniei dumnezeiesti, ca sa dobandeasca experienta.

Si cand iarasi vine cercetarea dumnezeiasca, acesta ca un copil incepe sa strige : ” Ah! Ah ! Cum ai putut sa ma parasesti ? Fara putin erau sa ma inabuse demonii. Nu mai pleca de acum ! Ah ! Ce sa fac sa te pot pastra? ” El crede ca luptele si nevointele lui aduc harul, de aceea se intreaba ce sa faca pentru a-l pastra. Dar, nici nu apuca sa-l guste bine, ca iarasi pleaca. Dar, incetul cu incetul, incepe sa vina mai des si sa ramana mai mult. Iar copilul incepe sa se obisnuiasca, cu gandul si cu cunostinta, sa prinda curaj, crezand de acum ca i-a fost dat ca plata pentru ostenelile lui.

Timp de trei sau patru ani, el vede harul lui Dumnezeu intarindu-l si inteleptindu-l continuu, patimile imputinandu-se si pe demoni neputand sa mai lupte mult impotriva lui din cauza pazei pe care i-o asigura harul lui Dumnezeu. Daca este treaz, are mangaierea lacrimilor, fie ca merge, fie ca lucreaza. Daca se roaga in taina, are simtirea tainica a norului luminos, care il cerceteaza uneori. Iar daca doarme, fie si numai putin, vede lucruri frumoase, raiuri cu flori aurii si palate imparatesti de nedescris si mai stralucitoare decat soarele, si multe altele, pe care, dupa ce se trezeste, mintea si le aduce aminte si il indeamna spre ravna si caldura, minunandu-se de frumusetea bunatatilor celor vesnice si gandindu-se sa se invredniceasca sa devina mostenitor al acestora.

Dar, fiule, si aici este nevoie de multa atentie si vedere clara, sa nu creada cineva in ceea ce vede in timpul somnului, daca nu cunoaste, mai intai, daca sunt de la Dumnezeu sau de la diavoli. si pentru ca foarte multi nu au puterea de a distinge, atunci este mai bine sa nu le dea nici un fel de crezare. Cele ale lui Dumnezeu se cunosc, totusi. Cand le vede in timpul unui somn profund, cand in somn usor, nestiind daca este in somn sau in trezvie, si pentru putin timp. Iar dupa ce se scoala este plin de bucurie si mintea le revede si ii produc vederea cea duhovniceasca. Ani de-a randul si le aminteste, pentru ca sunt de neuitat.

Cele care sunt de la diavoli umplu sufletul de tulburare. Iar cand se trezesc si mintea vrea sa le aduca la suprafata, se umple de teama si inima nu le primeste. Dar si in timpul somnului cand vede astfel de lucruri, ele nu au stare, ci isi schimba forma, locurile, felurile faptele si miscarile. Si din aceste schimbari, din tulburarea si neplacerea care le insotesc, poti sa cunosti de unde sunt. Mai sunt si altele, din imaginatia mintii si din prea multa mancare, dar nu este nevoie sa le aratam. Dar, cum am spus in alta parte, si rugaciuni neintrerupte face in timpul somnului inima celui ce se nevoieste.

Deci, vazand toate aceste bunatati, pruncul, adica cel care nu are cunostinta necesara pentru ca sa recunoasca si sa distinga Pronia lui Dumnezeu – pentru ca pana acum este hranit cu lapte si pentru ca nu a dobandit inca ochi curati, ci pana aici este plin deopotriva de lumina si de intuneric si faptele lui sunt amestecate cu patimile, incepe sa gandeasca despre sine ca, prin luptele si necazurile sale, iata ce i-a daruit Dumnezeu. Iar demonul cel rau seamana in taina otrava ca oarecand Evei, si pruncul deschide urechile. Aceasta se intampla si cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru ca sa invete smerenia.

Si vine, deci, demonul inselator sa-i spuna : ” Vezi, ca astazi zic ca nu mai da Dumnezeu har „. Vezi ? Pentru ca nu vor sa se nevoiasca, il impiedica si pe cel care se nevoieste spunandu-i : te vei rataci, vei cadea, vei slabi.

Si multe altele il invata cel vechi in rele. Iar el, necunoscand plasa care i se tese, deoarece este fara experienta, este inselat si primeste minciuna ca adevar.

Aceasta se intampla, cum spuneam, si cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru ca sa-l intelepleasca si sa nu ramana pentru totdeauna prunc.

Slava intelepciunii si cunostintei lui Dumnezeu, care randuieste in feluri diferite vindecarea sufletului nostru; slava si lauda totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Vezi (Foto) Mormântul lui Gheron Iosif Isihastul de la Nea Skiti
Sursa: Portarul Doxologia

Lasă un răspuns