Despre rugaciune / daca ne vine ajutorul dumnezeiesc, cum sa luptam cu gandul parerii de sine

ian. 31, 2019 Spiritual life

Despre rugaciune / daca ne vine ajutorul dumnezeiesc, cum sa luptam cu gandul parerii de sine

Rezultat imagine pentru gheron iosif isihastul


Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Iosif Isihastul – Scrisoare către un pustinic isihast

Ai invatat, fiule, cum sa gandesti; invata acum si cum sa lupti. Daca Bunul Dumnezeu ne cerceteaza si ne elibereaza de patimi si ne arata nemarginita Sa iubire, sa nu crezi ca nu mai ai nevoie de paza. Ci afla ca, atata timp cat suntem saraci, cerem bogatie. Iar cand ne imbogatim, atunci avem mai multa teama, ca nu cumva sa se intample sa adormim sau sa nu fim atenti si sa intre hotii sa ne fure comoara.

Asculta un exemplu despre hoti :

In timp ce te rogi, iti vine luminare dumnezeiasca, simti bucurie si dulceala de negrait. Imediat, un hot, parerea de sine, vine si iti spune in taina : ” O ! Acum te-ai sfintit !” Spune-i : ” Inceteaza, demon viclean ! Chiar daca ajung si pana in al treilea cer, de la mine nimic nu este. ” Iata ce spune Pavel : ” Am fost rapit cu rapire si am auzit cuvinte de negrait „. Oare acesta a urcat cu voia lui ? Nu. Si daca altcineva l-a dus, a avut el ceva al lui ? Nu. Iata, iarasi spunea, cand mantuia toata lumea cu predica sa : „Nu din voia mea fac acestea, ci din voia lui Hristos, Cel care lucreaza in mine.”

Vezi, fiule ? Ce a avut acela care sa fi fost al lui, din moment ce altcineva l-a dus ?
Spune, asadar, si tu catre mandria cea rea ca daca vei urca si pana la ceruri si vei vedea pe Ingeri si vei vorbi cu Domnul, nimic nu este de la tine. Ci a vrut Imparatui sa ia lutul, noroiul din mocirla si sa-l aseze langa tronul Sau. Nu este El, oare, imparat ? Nu face El ce vrea ? Poate, atunci, sa se mandreasca lutul, deoarece este langa Imparatul? Nu. Ci mai curand se minuneaza de bunatatea Imparatului si de smerenia Lui. Cum de nu S-a scarbit de lutul cel murdar, ci l-a adus langa El ? Deci, asa cum El Insusi te-a ridicat din noroi, la fel, iarasi, cand vrea El, te arunca jos in firea ta, care este noroiul. Asadar, nici atunci cand te-a inaltat nu a fost vreo reusita a ta, nici cand te va arunca jos, acolo de unde te-a luat, sa nu te intristezi, ci sa spui : „Eu, Doamne, sunt vrednic de a fi numit fiu al iadului si nu ma plang, pentru ca faptele acestuia le-am savarsit si le savarsesc. Dar Tu ai vrut si m-ai inaltat la ceruri; Tu, apoi, vrei sa ma arunci in iad; faca-se voia Ta cea sfanta. ”

Numai atunci trebuie sa-ti para rau, cand tu faci pacatui si cazi. Si sa nu te intristezi pentru ca ai cazut, ci sa te intristezi pentru ca ai intristat pe Dumnezeu dupa ce ti-a aratat atata iubire, tu dovedindu-te nemultumitor. Dar si atunci sa-ti innoiesti nadejdile si sa te ridici. Sa nu deznadajduiesti pentru ca ai pacatuit. Iar daca fara a pacatui te-ai schimbat, nu te teme, ci bucura-te, pentru ca ai vazut bunatalile lui Dumnezeu si ai dobandit mai multa credinta si nadejde fierbinte, Sa te ingrijesti, cu mila lui Dumnezeu si cu iubirea Lui de oameni, sa devii mostenitor al bunatatilor pe care le-ai vazut. Sileste-te, atunci, sa ajungi la mai mare smerenie.

Cand, iarasi, demonul cel rau iti spune ca esti deasupra celorlalti calugari, spune-i : ” Inceteaza, demon viclean, pentru ca daca vrea Domnul sa reverse harul Sau dumnezeiesc peste toti oamenii, toti vor deveni la fel „. Prin urmare, cu ce este vinovat cel care nu are har sau are putin ? Iata ca Domnul da unuia cinci talanti si aituia doi. Este cumva vinovat in vreun fel cel care a primit numai doi ? Nicidecum. Domnul cunoaste cum este bine pentru fiecare. Dar, desi i-a dat numai doi, aude si el acelasi glas, care-i spune : ” Intra intru bucuria Domnului tau „. Nu i-a spus : ” De ce nu ai facut si tu zece talanti ? ” Vezi deci, fiule ca, daca ai primit mult de la Dumnezeu, mult iti va si cere.

Asadar, nici cel care a primit mult har nu poate sa dispretuiasca si sa judece pe cel care nu a primit, nici cel care nu a primit acelasi har nu trebuie sa se intristeze si sa
carteasca pentru ca nu i-a dat si lui Dumnezeu la fel. Cel care are harul trebuie sa aiba indelunga rabdare fata de cel care nu are, purtand toate neputintele lui trupesti si sufletesti si indrumandu-l cu multa grija pe calea cea duhovniceasca, pana cand si acesta va ajunge sa inmulteasca talantii sai; sau pana cand va veni o raza care sa-i deschida si sa-i lumineze si lui ochii sufletului, sa vada neputinta sa si sa asculte fara ezitare de Cel care este deasupra sa.

Acesta este, fiule, modul in care trebuie sa intelegem lucrurile; ca, adica, fara ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic, dupa cum ne spune Domnul : ” Fara Mine nu puteti face nimic „, sau ” Daca nu va zidi Domnul casa, in zadar se vor stradui ziditorii „. Trebuie sa cerem sa ni se dea si cunoastere duhovniceasca cu duhul distingerii, pentru ca, fara acestea, si cele care ni se par bune la prima privire sunt rele si anapoda. Acolo unde vedem noi miere poate sa fie otrava. Distingerea sau vederea clara vede, masoara si cantareste, iar cunoasterea risipeste si alunga orice rautate si gand de mandrie; smerenia le aduna, iar harul si iubirea le pazesc, ca pe o vistierie a tuturor virtutilor. Si Iisus a venit si S-a rastignit pentru ca sa ne arate noua nemarginita dragoste pe care o are pentru zidirea Sa. Lui se cuvine slava si puterea in veci. Amin.

Lasă un răspuns