Lună: februarie 2019

Bucură-te!



Condac 6: Acatist Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina

Văzut-au creștinii din toată Biserica Egiptului că ești un adevărat propovăduitor al Evangheliei. Pentru aceea, mulțimea credincioșilor, ce ascultau cuvântul învățăturii tale, gândeau că au dobândit un nou Părinte Sfânt, care cu putere învață. Și împreună cu tine nu încetau să cânte Domnului: Aliluia!

Icos 6:

Strălucit-ai și în pământul elen, asemenea unui nou apostol, luminând inimile credincioșilor cu focul sfintelor învă­țături și cu razele vieții tale, Sfinte Nectarie. Pentru aceasta, luminați fiind și noi de strălucirea ta, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, luminător al Bisericii Domnului;
Bucură-te, trâmbița cea tare a adevărului;
Bucură-te, cel ce ai avut râvna Apostolilor;
Bucură-te, izvor al harului și al vindecărilor;
Bucură-te, orator îndumnezeit al cuvintelor vieții;
Bucură-te, că pline de har sunt omiliile tale, înțelept al cetății;
Bucură-te, cel ce cureți sufletele de robia patimilor;
Bucură-te, că potolești pornirile cele rele ale inimilor;
Bucură-te, mare învățător al credincioșilor;
Bucură-te, ascet tare, lui Hristos următor;
Bucură-te, că mulți creștini ai îndrumat;
Bucură-te, că sufletele, spre Hristos le-ai îndreptat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.



„Din experiența sfinților”

Vedeți imaginea sursă
Mănăstirea Sfântului Panteleimon, Sf. Munte Athos, ‘Ellada




La Sfântul Cuviosul Siluan citim despre smerenie și de ce ar fi ea necesară:

„Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut faţa apelor, după care se scufundă în adâncuri.

Aşa se cufundă şi întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el.

Unde locuieşti tu, suflet smerit? Cine viază întru tine? Şi cu ce te-aş putea asemăna?

Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui şi încălzeşti pe toţi cu căldura ta.

Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Dom­nului.

Tu eşti asemenea unei grădini în floare în mijlocul că­reia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască.

Pe tine te iubesc cerul şi pământul.

Pe tine te iubesc sfinţii apostoli, prorocii, sfinţii ierarhi şi cuvioşii.

Pe tine te iubesc îngerii, serafimii şi heruvimii.

Pe tine te iubeşte, în smerenia ei, Preacurata Maică a Domnului.

Pe tine te iubeşte şi de tine se bucură Domnul. 

Sufletului mândru nu Se arată Domnul. Chiar dacă ar învăţa toate cărţile, sufletul mândru nu va cunoaşte nicio­dată pe Domnul, fiindcă mândria lui nu lasă loc în el pen­tru harul Sfântului Duh, iar Dumnezeu e cunoscut numai prin Duhul Sfânt.”

„Biserica Orthodoxă și ecumenismul”


Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Justin noul Theolog

Ar putea cititorul să-și pună întrebarea unde și în ce fel se referă scrierile Sfântului Iustin la ecumenism sau de ce este cartea numită „Biserica Ortodoxă și ecumenismul” dacă aici se prezintă concepții deplin ortodoxe, învățături fără greșeală: dogmatice, liturgice, evanghelice. Dar tocmai aici este frumusețea scrierilor omului lui Dumnezeu. El arată doctrina creștin-ortodoxă, apostolică și patristică, și cel care este influențat de învățături greșite are posibilitatea să se corecteze pe sine. Și aceasta este o abordare minunată! Preafrumoasă! Mai departe vom ajunge desigur și la paginile unde sunt arătate și problemele bine-cunoscute de jurisdicții și administrație bisericească, dar nu critica este pe primul loc ci cunoașterea creștinismului ortodox. Cunoașterea Bisericii lui Hristos în toată frumusețea în care a dorit-o Creatorul.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-9.jpeg

Mănăstirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Celie, Serbia, Europa


Putem citi la Sfântul Preacuviosul părintele nostru Iustin noul Theolog mai departe despre taina Trupului lui Hristos – Biserica:

Trupul Cuvîntului lui Dumnezeu întrupat este a-tot-valoarea cea mai înaltă pentru ființa omenească în toate lumile. În el sînt toate veșnicele, Dumnezeieștile și Dumnezeu-omeneștile valori și realități. Cea de a doua Față a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvîntul, S-a întrupat și S-a făcut Dumnezeu-Om pentru a Se face Biserică, a împlini în ea și neîncetat a săvîrși nevoința mîntuirii lumii și a oamenilor de păcat, de moarte și de diavol. Dumnezeu S-a făcut om, S-a făcut trup, pentru ca omul să se facă dumnezeu prin Dumnezeu-Omul, în trupul cel Dumnezeu-omenesc al Lui = al Bisericii. Aceasta este toată binevestirea Dumnezeu-Omului și a Bisericii Sale. Dumnezeu și tot ce este Dumnezeiesc, omul și tot ce este cu adevărat omenesc sînt în Biserică în chip organic și adevărat, ca trup. Toată plinirea Dumnezeirii trăiește în Biserică trupește (Coloseni 2:9). Ca cei ce sîntem de un trup cu Hristos, ca cei ce sîntem de un trup cu trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii Lui, noi primim de la această Dumnezeiască plinire a Mîntuitorului tot ce ne trebuie pentru viața veșnică în amîndouă lumile: primim har peste har și tot adevărul Dumnezeiesc, cu toate netrecătoarele lui bogății, vrednicii, bucurii (Coloseni 2:9-10; Efeseni 2:19; Ioan 1:17).


Sursa: Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Arhimandrit Prof. Dr. Iustin Popovici.



Bucură-te!




Condacul al 4-lea Acatistul Sfintei Mironosiţe, egală cu Apostolii, Maria Magdalena

Viforul urgiei demonilor cu putere pe mare s-a ridicat asupra casei sufletului tău, Sfântă Maria Magdalena, dar a o surpa pe aceasta până în sfârşit nu a putut, că ai aflat mântuire pe piatra cea tare a credinţei în Hristos, şi pe aceasta tu, preaînţeleaptă femeie, stând neclintită, îi înveţi pe toţi ca Preabunului Dumnezeu să-I cânte cântare: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind noi, de Dumnezeu înţelepţită Marie, că urmând lui Hristos ai aflat veselia cea adevărată a inimii, dreptatea, pacea şi bucuria întru Duhul Sfânt, ne sârguim să ne aflăm în ceata părtaşilor la Împărăţia lui Dumnezeu. Iar ţie, ca uneia ce te veseleşti în această împărăţie arătându-ne şi nouă calea spre ea, îţi zicem cu toţii aşa:
Bucură-te, că dulceaţa cerească a lui Iisus o ai iubit;
Bucură-te, că viaţa cea adevărată ai aflat;
Bucură-te, că şi nouă chipul acestei vieţi ne-ai arătat;
Bucură-te, că întru bucuria cerească pururea acum petreci;
Bucură-te, că dintru a raiului hrană pururea guşti;
Bucură-te, că focul dragostei către Dumnezeu în inima ta ai aprins;
Bucură-te, cea iubită duhovniceşte de Hristos Dumnezeu ca o roabă dreaptă a Sa;
Bucură-te, fierbinte rugătoare pentru noi către Dumnezeu;
Bucură-te, ajutătoarea întru nevoile noastre;
Bucură-te, învăţătoarea noastră cea bună şi blândă;
Bucură-te, sălaş preacinstit al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfântă întocmai cu Apostolii;
Bucură-te, Sfântă Maria Magdalena, care cu credinţă apostolească ai propovăduit pe Preadulcele Iisus!


Bucură-te




Condac 4: Acatist Sfântului Preacuviosului Serghie de Radonej

Izbăvindu-te de furtunile vieții acesteia care cu răutate te învăluiau tulburându-te, ai ajuns la limanul ceresc, unde în slava dumnezeiească te veselești, împreună cu puterile cerești, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Vestea minunilor tale a cuprins întreaga lume, căci cu rugăciunile ce le înalți la tronul lui Dumnezeu, cei ce vin cu credință la tine sănătate dobândesc și pentru aceasta prin cântări de laudă îți mulțumesc așa:
Bucură-te, vas plin de mir, pentru toată boala tămăduitor;
Bucură-te, doctor fără de plată și grabnicule ajutător.
Bucură-te, a scârbiților comoară de milostiviri;
Bucură-te, cel ce cu stăruință pentru oameni te îngrijești.
Bucură-te, căci sufletul tău pentru ei îl jertfești;
Bucură-te, căci cei ce veneau la tine bucurie au gustat.
Bucură-te, căci cu rugaciunile tale pe cel mort ai înviat;
Bucură-te, cel ce lipsă de hrană din mănăstiri ai împlinit.
Bucură-te, că prin darul lui Dumnezeu din loc pustiu apă ai izvorât;
Bucură-te, adâncul minunilor dumnezeiești;
Bucură-te, dătătorule de bunătăți cerești;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Despre dragoste



Sfântul Cuviosul Părintele nostru Iosif Isihastul


Deoarece ti-am scris multe si diferite lucruri, fiul meu, miscat de credinta ta fierbinte si de evlavia ta, am socotit bine sa-ti scriu cate ceva si despre dragoste, din cele ce am invatat de la cuviosii Partnli dinaintea mea si din citirea Sfintelor Scripturi. Data fiind insa inaltimea harului acestuia mai presus de fire, sunt biruit de teama ca nu cumva sa nu-mi pot duce cuvantul pana la capat. Dar, iarasi, incalzit de nadejdea rugaciunilor voastre sfinte, imi incep cuvantul.

Cum as putea, fiul meu, numai cu puterea mea sa scriu despre un dar atat de mare, care depaseste cu mult puterile mele ? Si cu ce limba as putea sa vorbesc despre o astfel de desfatare si hrana mai presus de ceruri a Sfintilor ingeri, Profeti, Apostoli, Dretli, Martiri, Cuviosi si ale tuturor celor inscrisi in cartea cea cereasca. Adevarat spun, fiul meu. Daca as fi avut toate limbile oamenilor de la Adam sa ma ajute, si tot cu neputinta mi s-ar parea sa pot vorbi asa cum se cuvine despre Dragoste. Si ce spun ” cum se cuvine „! Nici macar putin din ce poate limba muritoare sa vorbeasca despre dragoste n-am putea, daca nu ne-ar darui noua lucrarea cuvintelor si intelepciunea si cunostinta Dumnezeu Insusi, care este Adevarul si Iubirea. Iar prin mijlocirea limbii omenesti, Dumnezeu insusi si Dulcele nostru Iisus Hristos, prin Sine pe Sine Se cheama si Se slaveste. Intrucat, Dragostea nu este altceva decat insusi Mantuitorul si Tatal, impreuna cu Duhul Cel Dumnezeiesc.

Si toate celelalte daruri dumnezeiesti ale iubitorului de oameni Dumnezeu au dumnezeiasca simtire cand sunt lucrate de catre harul dumnezeiesc, adica smerenia, blandetea, infranarea si celelalte. Toate acestea in general, fara lucrarea harului dumnezeiesc, sunt simple virtuti pe care le pazim dupa porunca Domnului spre vindecarea patimilor noastre. Inainte de a primi harul ne schimbam continuu, spre smerenie sau spre slava desarta, spre iubire sau spre ura, spre infranare sau lacomie, spre blandete sau manie, spre ingaduinta sau suparare si celelalte.

Dar, din momentul in care lucram cu harul dumnezeiesc, inceteaza toate aceste schimbari si modificari ale sufletului. si trupul are schimbarile lui naturale elementare, adica frigul, caldura, greutatea, oboseala, durerea, foamea, setea, boala si celelalte. Iar sufletul, care se hraneste cu lucrarea harului dumnezeiesc, ramane neschimbat din pricina darurilor dumnezeiesti naturale daruite lui.

Neschimbarea despre care vorbesc mi se face inteleasa astfel : aflandu-se harul in noi, sufletul nu se mai schimba din cauza darurilor dumnezeiesti daruite lui de catre Dumnezeu. Dar, dupa plecarea harului, acesta nu mai ramane neschimbat. Devine mai greu de schimbat, datorita stabilitatii sufletului, dar nu neschimbabil.



This image has an empty alt attribute; its file name is image.jpeg



Si in alta parte a scrisorii acesteia am scris ca, atata timp cat purtam aceasta imbracaminte de lut, sa nu creada cineva ca exista o inatime a starii de neschimbat si fara temere, decat in prezenta harului dumnezeiesc. Atunci – si simtirea oricarui dar dumnezeiesc se gusta cum se cuvine si se intelege corect.

Cand ajunge, insa, la simtirea Iubirii dumnezeiesti, care este Dumnezeu Insusi, dupa cuvintele Scripturii care spun ca ” Dumnezeu este Iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu in el „, atunci cum poate aceasta limba muritoare, nebucurandu-se de lucrarea dumnezeiasca, sa vorbeasca despre Dumnezeu si despre darurile Lui cele sfinte ? Astazi, multi dintre cei virtuosi si care vietuiesc cu bunatate si sunt bineplacuti lui Dumnezeu in fapta si in cuvant, precum si de folos aproapelui, cred
si sunt crezuti de catre altii ca fiind in iubire prin fapta mica a milei si a simpatiei pe care le au fata de aproapele lor.

Nu este insa acesta adevarul. Porunca iubirii o implinesc, cea pe care o da Domnul prin cuvintele „iubiti-va unii pe altii”. Si cel care pazeste aceasta porunca este vrednic de toata lauda, ca pazitor al poruncilor dumnezeiesti. Dar nu putem spune sau crede ca este vorba de lucrarea Iubirii dumnezeiesti. Este drum spre izvor, dar nu este izvorul. Sunt trepte spre palat, dar nu portile palatului. Este vesmant imparatesc, dar nu este imparatul. Este porunca lui Dumnezeu, dar nu este Dumnezeu.

Asadar, cel care doreste sa vorbeasca despre Iubire, trebuie sa fi gustat bine in simtire taina iubirii si apoi, daca ingaduie izvorul Iubirii, Dulcele Iisus, sa transmita si altora din roadele din care a gustat si sa fie de folos aproapelui. Este un mare pericol pentru noi sa vorbim cu greseala si sa cugetam in necunostinta si sa ne mandrim ca stim ceea ce nu stim de fapt.

Aceasta, deci, sa cunosti cu multa exactitate, fiul meu iubit : ca altceva este porunca iubirii, implinita prin fapte spre iubire de frati reciproca, si altceva este lucrarea Iubirii dumnezeiesti. Pe cea dintai pot toti oamenii sa o implineasca daca doresc si se straduiesc sa o faca, pe cea de-a doua, insa, nu. Aceasta pentru ca nu se implineste prin faptele noastre si nici nu este din vointa noastra, cand vrem si cum vrem noi. Ci aceasta tine de izvorul Iubirii, preadulcele nostru Iisus, care ne daruieste, daca voieste, cum voieste si cand voieste El.

Iar noi, cei care umblam in simplitate, care pastram poruncile si ne rugam cu lacrimi si cu durere, in rabdare si staruinta, care pastorim bine oile lui Ietro ca oarecand Moise – adica miscarile si cugetele bune si duhovnicesti ale mintii in fierbinteala zilei, iar in frigul noptii razboaielor si ispitelor neintrerupte, pe care le strivim cu multa osteneala si cu smerenie – ne invrednicim de vederea cea dumnezeiasca si de privirea adancului Iubirii focului dumnezeiesc din inimile noastre, ce arde dar nu mistuie. Ajungand la aceasta stare prin rugaciunea mintii auzim glasul dumnezeiesc in taina cunoasterii duhovnicesti spunandu-ne : „dezleaga incaltamintea picioarelor tale !”. Dezleaga-te, adica, de orice vointa proprie si de orice grija a veacului acestuia si de orice gand copilaresc, si supune-te Sfantului Duh si voii Sale dumnezeiesti, deoarece locul in care stai tu este sfant.

Si daca se va dezlega de toate, atunci primeste purtarea de grija ca oarecand poporul ales din partea lui Dumnezeu, care trimite plagi asupra Faraonului, adica deosebirea duhurilor si conducerea cu ajutorul darurilor dumnezeiesti si biruinta asupra demonilor. Dupa aceea primeste legile dumnezeiesti. Nu in table de piatra, ca Moise, care se strica si se sparg, ci in scrierea dumnezeiasca a Duhului Sfant lucrata in inimile noastre. Si nu numai zece porunci, ci cat cuprinde mintea, cunostinta si firea noastra. Dupa aceea patrunde in cele mai dinlantru, dincolo de catapeteasma.

Si umbrit de norul dumnezeiesc in rugul de foc al Iubirii, devenit in intregime foc si, neputand sa mai suporte lucrarea cea dumnezeiasca a Iubirii, striga catre izvorul Iubirii si spune cu buze omenesti : ” cine ma poate desparti de dulceata Iubirii Tale, Iisuse? ” si respirand mai mult briza aceea – fie in trup sau in afara de trup, Dumnezeu stie, fie in mijlocul chiliei sau in afara acesteia, Dumnezeu stie – aceasta stie numai acela care a vazut : ca devenind tot foc impreuna cu focul, si varsand lacrimi de iubire, striga minunandu-se foarte de toate acestea : ” Inceteaza dulce Iubire apele harului Tau, ca legaturile madularelor mele s-au desfacut !” Si acestea zicand, respirand mai departe suflarea Duhului, impreuna cu mireasma aceea de negrait a Sa, simtirile inceteaza si orice lucrare trupeasca este cu desavarsire absenta. In intregime prizonier, in tacere desavarsita, se minuneaza si contempland bogatia slavei lui Dumnezeu, pana trece norul.


Si ramane ca iesit din sine imbatat ca de vin si nimic nu spune,
 
Dar nici nu ingaduie limbii sa vorbeasca, nici mintii sau inimii sa simta si sa vrea,
 
Ci numai Iisus al meu, dulcea Iubire! Tatal si Mantuitorul meu, o Iubire preadulce!
 Creatorul si Dumnezeul meu si Duhul Sfant,
 
O, Treime Preasfanta in Unime dumnezeiasca ! Viala a sufletului meu si hrana a inimii, luminare a mintii mele; o Iubire desavarsita !
 
Izvor al iubirii, nadejde si credinta, invata-ma cum trebuie sa traiesc, ca sa Te gasesc.
 
Da, dulce lubire, Iisuse, Mantuitorul meu; Aceasta spune-mi si nimic altceva nu mai vreau.
 
Sa Te gasesc si sa cad la dumnezeiestile Tale picioare si sa sarut, dulce, ranile cuielor.
 
Si mereu sa plang cu durerea inimii, si picioarele sa le ud ca oarecand Maria
 
Si toate puterile sa nu ma desparta, nici stapanirile, nici incepatoriile vrajmasului si ale lui Veliar.
 
Nici lumea intreaga, sau placerile si desfatarile acestui veac.
 
Ci, asa cum stau acolo si picioarele Tale ud, sufletul meu sa mi-l iei si sa-l duci unde voiesti.
 
si pe Tine, Mantuitorul, Creatorul si Dumnezeul meu, totdeauna sa Te vad, sa Te slavesc si sa Te cinstesc.
 Impreuna cu toti Dreptii, Profetii, Apostolii si Martirii, Cuviosii si Femeile cele dumnezeiesti.
 
si toate cetele ceresti, ale Ingerilor, Heruvimilor, Serafimilor, ale Puterilor si Tronurilor.
 
Si cu Maica, Preadulcea si Preasfanta Fecioara si Stapana tuturor, Nascatoarea de Dtimnezeu Maria.
 
Amin.




Fericita este, fiul meu, ora in care ne vom ingriji daca ne vom invrednici sa dam sufletul nostru curat Domnului si sa ne bucuram impreuna cu toti cei despre care am vorbit, acolo unde, cu toti, in toti, peste toti imparateste Iisus Hristos, dulcele Mantuitor, Tatal si Dumnezeu, Duh preaiubit, Sfant, bun, aducator de pace, de viata facator, Treime Sfanta si nedespartita; acum si pururea si in vecii nemarginiti ai vecilor nesfarsiti. Amin

Sfânta Maria Magdalena în Biserica Ortodoxă

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană




Biserica Ortodoxa o deosebeste pe Sfanta Maria Magdalena de Maria din Betania si de „femeia pacatoasa”, fiind o femeie virtuoasa intreaga ei viata, chiar si inainte de a fi tamaduita de sapte duhuri necurate de catre Hristos. Din „Viata” sfintei precum si din cuprinsul cantarilor liturgice incluse in Minei in ziua sa de praznuire, 22 iulie, constatam ca Biserica nu o celebreaza ca pe „o pacatoasa”.

Ieromonahul Theologos Simonopetritul şi Stareţul Elisei ( în întroducere ) despre Sfânta Maria Magdalena – carte în PDF

Bucură-te!




Condacul al 3-lea

Cu puterea dumnezeiescului dar, dimpreună şi cu a ta bunăvoinţă, fără şovăire, precum Avraam de demult ai lăsat casa părintelui tău şi cu bucurie ai urmat lui Hristos Dumnezeu. Deci rugămu-te pe tine, ucenică a lui Hristos, slăvită Maria Magdalena, luminează prin rugăciunile tale şi inimile noastre cu dragostea cea către Dumnezeu, ca şi acum şi pururea să-I strigăm Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având puterea înţelepciunii dăruită ţie de Dumnezeu, Maria Magdalena, bărbăteşte ai lepădat cele frumoase ale lumii acesteia şi, ca o ucenică bună, cu dreptate ai slujit Cuvântului, Care pentru multă milostivirea Sa a sărăcit pentru noi. Pentru acestea cu umilinţă strigăm ţie:
Bucură-te, ucenica lui Hristos cea bună;
Bucură-te, învăţătoarea dragostei celei adevărate către Dumnezeu;
Bucură-te, că deşertăciunea lumii acesteia bine o ai cunoscut;
Bucură-te, că bucuria lumii bărbăteşti o ai lepădat;
Bucură-te, că frumuseţea lumească întru nimica o ai socotit;
Bucură-te, că cinului călugăresc calea vieţii celei bune mai înainte ai arătat;
Bucură-te, că pe toţi îi povăţuieşti pe calea către Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru lucrările milostivirii casa cea pământească o ai lăsat;
Bucură-te, că mila lui Hristos şi aici şi în cer o ai aflat;
Bucură-te, că prin ea la fericirea cea veşnică ai ajuns;
Bucură-te, mieluşea înţeleaptă, că de la lupii cei răi către Hristos Păstorul cel Bun ai alergat;
Bucură-te, că în staulul cuvântătoarelor Sale oi ai intrat;
Bucură-te, Sfântă Maria Magdalena, care cu credinţă apostolească ai propovăduit pe Preadulcele Iisus!



Bucură-te!




Condacul al 2-lea

Văzându-se pe sine Maria Magdalena de şapte demoni izbăvită, cu toată inima s-a lipit de Hristos Dumnezeu, biruitorul iadului, învăţând pe toţi oamenii că nu numai cu gura, ci şi cu toată viaţa să slujească lui Dumnezeu, cântându-i Lui: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mintea omenească, cugetând, nu pricepe cum dintru aşa tulburare, cu darul lui Hristos, te-ai suit la înălţimea vieţii celei asemenea îngerilor, vrednică de laudă, Maria Magdalena. Pentru aceea şi noi, avându-te pe tine mijlocitoare bună, cu căldură ne rugăm să ceri de la Domnul şi pentru noi izbăvire din adâncul păcatului, ca să strigăm ţie cu dragoste unele ca acestea:
Bucură-te, că ai scăpat din cumplita robie a demonilor;
Bucură-te, că aievea ai mustrat înşelăciunea viclenilor demoni;
Bucură-te, că pe toţi îi înveţi ca în ispitele de la vrăjmaşul la Hristos să alerge;
Bucură-te, că îndemni ca nimeni în necazul cel mare pentru păcate să nu deznădăjduiască;
Bucură-te, a tuturor păcătoşilor călăuzitoare pe calea sfinţeniei;
Bucură-te, că ai cunoscut tăria cea atotputernică a darului lui Hristos;
Bucură-te, povăţuitoare bună a mulţumirii celei cuvenite lui Dumnezeu;
Bucură-te, dreaptă învăţătoare a laudei lui Dumnezeu celei adevărate;
Bucură-te, că ne-ai arătat cu viaţa ta calea cea dreaptă a vieţii pământeşti;
Bucură-te, apărătoare bună a tuturor păcătoşilor înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, păzitoarea sufletelor noastre de vicleşugul satanei;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră cea caldă către Hristos întru toate necazurile;
Bucură-te, Sfântă Maria Magdalena, care cu credinţă apostolească ai propovăduit pe Preadulcele Iisus!


Bucură-te Sfinte Preacuvioase Părinte Serghie din Radonesh

Condac 3:

Cunoscând cele viitoare, prin puterea ce ți-a fost dată, ai vestit marelui cneaz Dimitrie, biruința asupra mulțimii agarenilor, care voiau să pustiască Rusia prin foc și sabie. Și alegând doi călugări i-ai trimis în ajutor asupra potrivnicilor unde cu rugăciunile tale neîncetate, biruință au făcut, pentru care îi strigau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Prin strigarea cea din pântecele maicii tale cu toții s-au înștiințat de nașterea ta cea minunată, iar noi aflând toate acestea cu bucurie îți aducem cântări de laudă așa:
Bucură-te, pruncule ce din copilărie suflet bun ai avut;
Bucură-te, copile ce de har dumnezeiesc te-ai umplut.
Bucură-te, cel ce din copilarie post aspru ai arătat;
Bucură-te, căci prin aceasta pe mulți tu i-ai mirat.
Bucură-te, căci cu tine darul lui Dumnezeu pururea a fost;
Bucură-te, cel ce din tinerețe L-ai iubit pe Domnul Hristos.
Bucură-te, cel ce în smerenie și priveghere ai petrecut;
Bucură-te, căci cele trecătoare pe toate le-ai urât.
Bucură-te, căci pentru Dumnezeu poftă trupească ai omorât;
Bucură-te, căci cu puterea cea de sus smintelile celui viclean le-ai năruit.
Bucură-te, căci mulți întorși spre Domnul s-au mântuit;
Bucură-te, de dulceți duhovnicești, îndestulătorule.
Bucură-te, Serghie, grabnic ajutătorule și de multe minuni făcătorule!
Bucură-te, că prin Darul lui Dumnezeu din loc pustiu apă ai izvorât;
Bucură-te, că în el bolnavii se tămăduiesc.
Bucură-te, adâncul minunilor dumnezeiești;
Bucură-te, dătătorule de bunătăți cerești.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!



„Din experiența sfinților”



Sfântul Cuviosul Siluan Athonitul




„Domnul iubeşte pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-şi cunoască neputinţa şi să se smerească şi, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase.

Dacă cineva e chinuit mult de sărăcie şi de boală şi nu se smereşte, se chinuie fără folos. Dar cine se smereşte,, acela va fi mulţumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru că Domnul e bogăţia şi bucuria lui, şi toţi oamenii vor fi uimiţi de frumuseţea sufletului său.

Tu zici: „Viaţa mea e tare amară”. Dar eu îţi voi spune sau mai degrabă Domnul însuşi îţi spune: „Smereşte-te şi vei vedea că nenorocirile tale se vor preface în odihnă aşa încât te vei minuna şi vei spune: „De ce mă chinuiam şi întristam atât altădată?”.

Acum însă te bucuri pentru că te-ai smerit şi harul lui Dumnezeu a venit; acum, chiar dacă ai şedea singur în să­răcie, bucuria nu te va părăsi, pentru că ai în suflet pacea despre care a zis Domnul: „Pacea Mea dau vouă” [In 14,27]. Așa fiecărui suflet smerit Domnul îi dă pace.”


Sursa: Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei


Biserica Ortodoxă și ecumenismul



Sfântul Preacuviosul Iustin Noul Theolog



Trupul Domnului Hristos întrupat, pe care El l-a luat din Preasfînta Născătoare de Dumnezeu și de la Duhul Sfînt, și trupul Său din Sfînta Împărtășanie, precum și trupul Său ca Biserică, toate acestea sînt, la urma urmelor, un trup unic și a-tot-mîntuitor. Fiindcă Domnul Iisus este Același, ieri, și azi și în veci (Evrei 13:8). Lucrul acesta îl mărturisește cu heruvimică vedere duhovnicească evanghelistul cel cu Gură de Aur: „Cei care vă împărtășiți din trupul și sîngele Domnului Hristos, aduceți-vă aminte, noi ne împărtășim dintr- un trup ce prin nimic nu se deosebește de cel ce șade sus, căruia Îngerii se închină; acest trup îl gustăm. O, cîte căi ne sînt deschise spre mîntuire! Domnul ne-a făcut trup al Său, ne-a dat nouă trupul Său. Că, precum trupul acesta este unit cu Hristos, așa și noi ne unim cu El prin această pîine. Că nu I-a fost destul că S-a făcut om și că a fost și răstignit pentru noi, ci Se și unește pe Sine cu noi – și nu doar prin credință, ci și cu lucrul ne face trup al Său.”



Sursa: Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Prof. Dr. Iustin Popovici

Bucură-te




Condac 5:

Sfânt Ierarh te-ai arătat, în aceste vremuri de pe urmă, vrednic de cinstire ca oarecând sfinții cei de demult. Căci în același chip ca și ei viața ți-ai petrecut și slăvite minuni ai săvârșit, izbăvindu-i din toate necazurile pe cei care cântă: Aliluia!

Icos 5:

Arhiereu înțelept, ales de Dumnezeu te-ai arătat cu adevărat în țara Egiptului, păstor luminat al Pentapolisului, aler­gând, ca oarecând marele Pavel, spre viața în Hristos. De aceea, și cei credincioși, cunoscând virtuțile tale, cu glas de bucurie cântă unele ca acestea:
Bucură-te, a cetății mărire;
Bucură-te, a evlaviei fire;
Bucură-te, cel asemenea cuvioșilor pustiei;
Bucură-te, podoaba cea nouă a preoției;
Bucură-te, vas al blândeții și tezaur al iubirii;
Bucură-te, dătător al păcii și izvorâtor al milei;
Bucură-te, că Bisericii te-ai arătat strălucitor;
Bucură-te, că celor cuvioși te arăți îndrumător;
Bucură-te, chip al trăirii celei neprihănite;
Bucură-te, candelă a îndumnezeirii primite;
Bucură-te, arhiereu desăvârșit, care celor înalte slujești;
Bucură-te, cuvântător neîntrecut al celor dumnezeiești;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.



Sfântul Cuviosul Părintele nostru Iosif Isihastul



Despre cele trei stari ale firii, la care este urcat sau coborat omul : starea dupa fire, impotriva firii si mai presus de fire. Si despre cele trei feluri ale harului dumnezeiesc pe care este posibil sa-l primeasca, atunci cand firea omeneasca se sileste : harul curatitor, luminator si desavarsitor


Asculta, fiule, si despre cele trei feluri ale firii la care este ridicat sau coborat omul. Si spunem : starea fireasca a omului, dupa ce a incalcat porunca lui Dumnezeu si a cazut din rai, este Legea dumnezeiasca care ne-a fost data in scris dupa exilarea aceea. Si orice om este dator, daca doreste mantuirea sa, sa se sileasca, sa se lupte cu patimile, batand si fiind batut, luptand si fiind luptat, biruind sau fiind biruit. In general, el trebuie sa se straduiasca sa ramana in legile dumnezeiesti ale firii.

Atunci cand ne aflam inlauntrul legii dumnezeiesti a Sfintei Scripturi care ne-a fost data noua si nu suntem desfranati, ucigasi, furi, nedrepti, mincinosi, mandri, prea vorbareti, iubitori de slava desarta, lacomi de mancare, iubitori de arginti, hulitori, maniosi, furiosi, fatarnici si celelalte, atunci ne aflam in starea fireasca, cea dobandita dupa incalcarea poruncii.

Starea cea impotriva firii este aceea in care omul se afla in afara Legii dumnezeiesti si ca o salbaticiune se aseamana celor necuvantatoare care nu au lege. Despre acesta zice profetul : ” si omul, in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor ” ( Psalmul 48, 12 ). Oricine paseste in afara Legii dumnezeiesti, tarandu-se in diferitele pacate despre care am vorbit, acela se afla in starea cea impotriva firii.

Iar starea mai presus de fire este nepatimirea pe care a avut-o Adam inainte de a incalca porunca lui Dumnezeu, incalcare prin care el a cazut din harul dumnezeiesc si din nerautate.

Acestea, fiule, sunt cele trei feluri prin care, daca ne straduim, ajungem de la starea cea impotriva firii la cea mai presus de fire. Iar daca traim in nesimtire, nesocotind mantuirea noastra, atunci suntem pastori de porci si incercam sa ne hranim cu roscovele porcilor, precum fiul risipitor din Evanghelie.

Iar cele trei moduri ale harului dumnezeiesc pe care poate sa-l primeasca firea oamenilor, atunci cand are vointa buna si se sileste, sunt acestea : har curatitor luminator si desavarsitor.

Dupa ce mai intai omul ajunge la pocainta pentru pacatele pe care le-a savarsit mai inainte, se sileste sa ramana inlauntrul Legii dumnezeiesti si va suferi din pricina obiceiului Patimilor lupte grozave si suferinte multe. Atunci, in taina, harul dumnezeiesc ii da mangaiere si bucurie, plangere, placere si dulceata din cuvintele dumnezeiesti pe care le citeste, precum si putere si curaj pentru lupta duhovniceasca. Acesta se cheama har curatitor, care il ajuta in chip tainic pe nevoitorul care se pocaieste sa se curate de pacate si sa se pastreze in starea cea dupa fire.

Daca va reusi sa ramana in starea aceasta cea dupa fire, si nu va inceta lupta, nu se va uita inapoi, nu se va lenevi, nu va cadea din locul sau, ci, cu rabdare multa, se va sili sa dea roade multe si bune, primind cu indelunga rabdare nenumaratele schimbari ale firii si asteptand mila lui Dumnezeu, atunci mintea lui va primi luminarea dumnezeiasca. Si se va face tot lumina dumnezeiasca, prin care va vedea cu ochii mintii adevarul si va intelege cum trebuie sa mearga mai departe pentru a ajunge la iubirea care este dulcele Iisus.

Dar si aici, fiule, este nevoie de multa atentie.

Auzind despre lumina, sa nu crezi ca este foc sau lumina de faclie sau fulger, ori alt fel de lumina. Departeaza-te de toate acestea ! Deoarece, multi, neinlelegand aceasta, au primit drept lumina fel de fel de fulgere si, ratacindu-se, s-au pierdut. Iar lumina mintii, a harului dumnezeiesc este nemateriala, fara seaman si fara culoare, lina si aducatoare de pace. Acesta este si se cheama har luminator, care lumineaza mintea si o face sa inteleaga drumurile sigure ale calatoriei duhovnicesti, pentru ca drumetul sa nu se rataceasca si sa cada.

Dar pentru ca trupul este amestecat cu schimbari si timpul este mult, de aceea harul nu ramane pentru totdeauna, ci pleaca si vine. Si dupa lumina vine intunericul, iar dupa intuneric vine iarasi lumina.

Asculta cu atentie, ca sa intelegi :

Starea noastra fireasca fata de harul dumnezeiese este intunericul. Cu atat mai mult atunci cand se apropie de noi demonii cei intunecati, care prin firea lor sunt intuneric. Cand vine lumina harului, toate se risipesc, asa cum atunci cand rasare soarele, intunericul se risipeste si vedem cu claritate fie si putinele semne care, inainte de rasaritui soarelui, ne inselau privirea.

Iar daca soarele apune, iarasi ne cuprinde in chip firesc intunericul, iar cel care merge in intuneric are de intampinat multe greutati si intamplari dureroase.

La fel se intampla si in calatoria duhovniceasca. Cand avem lumina dumnezeiasca, vedem clar totul si demonii fug departe de noi, neputand sa stea in fata harului dumnezeiesc. Iar daca pleaca lumina, ramane intunericul, adica starea noastra fireasca. Atunci iarasi se apropie talharii de demoni si incep lupta impotriva noastra. Si pentru ca firea noastra primeste atat de multe schimbari si in vreme de intuneric lucram multe fapte care nu se bucura de vederea si intelegerea harului dumnezeiesc, prin care suntem vatamati si adeseori raniti de moarte de catre demonii vrajmasi pentru ca este intuneric si nu vedem unde se ascund vrajmasii – de accea nu trebuie niciodata sa ne dam curaj si sa credem ca tot ceea ce facem place lui Dumnezeu. Nici sa nadajduim prea mult in armele si in mestesugul nostru. Ci, cerand ajutorul dumnezeiesc, numai in acesta sa nadajduim si cu multa frica sa vorbim, ca cei care nu cunoastem : oare ceea ce spun place lui Dumnezeu, sau il supara ? Iar in timpul schimbarilor sa rabdam.

Daca vom ramane in aceasta stare si nu ni se va intampla vreun rau din pricina neincetatelor lupte si tulburari ale patimilor, atunci ni se va da darul lui Dumnezeu, harul desavarsitor. Acesta ne desavarseste si este si se cheama suprafiresc, deoarece este mai presus de fire. Si daca, in primele doua stari, omul se sileste prin intermediul gandurilor bune si al amintirilor duhovnicesti sa pastreze virtutile : iubirea, smerenia, infranarea si celelalte – reusind, in general, prin ganduri cuvioase si impotrivitoare sa indeparteze rautatea patimilor si sa pastreze virtutile – din momentul in care vine harul desavarsitor si mai presus de fire, atunci toate patimile dispar. Iar virtutile toate se tin ca fiind firea proprie, fara stradanii speciale. Deoarece i s-a dat starea aceea dumnezeiasca de nepatimire dinainte de incalcarea poruncii. Dupa neascultarea lui Adam, patimile au patruns in firea oamenilor. Iar starea fireasca in care a fost creat omul a fost cea a nepatimirii. De aceea si mintea, cand se elibereaza de patimi, se plimba cu ajutorul cunoasterii dumnezeiesti, ca un imparat, pe deasupra firii.

Asadar, fiul meu, cand vezi ca toate virtutile raman si nu se schimba, fara eforturile duhovnicesti ale cugetului, atunci sa stii ca esti mai presus de fire. Cand le tii prin intermediul gandurilor bune si se schimba, atunci sa stii ca esti in starea cea dupa fire. Iar cand savarsesti pacate, sa stii ca esti in starea cea impotriva firii si ” pasti porcii celor din cetate”, dupa cum spune Evanghelia. Atunci sileste-te sa te eliberezi. Mai mult decat acestea stie preainteleptul si preabunul Dumnezeu si cel care ramane in Dumnezeu; caruia se cuvine slava si puterea in vecii vecilor. Amin !



În loc să scriu multe frății tale…



Soră în Hristos,

în loc să-ți scriu multe explicații și prea-multe informații mai bine voi scrie frății tale unde se pot afla acestea, unde este sursa din care te vei aproviziona cu totul ce ai nevoie pentru a reuși, anume:


– în sfintele scripturi
– în părintele duhovnic-medic
– în Sfânta Liturghie de Duminică și Sărbători
– în cărți bune recomandate de duhovnic 

Rezolvarea tuturor problemelor se găsește în comuniunea lui Dumnezeu Care ne-a creat pentru aceasta. Iar comuniunea nu vine singură de la sine ci căutată cu multă osteneală.



Hristos a Înviat!

„Din experiența sfinților”

Rezultat imagine pentru natura


Sfântul Cuvios Siluan Athonitul



„Ce trebuie făcut pentru a avea pace în suflet şi în trup?”

” Pentru aceasta trebuie să iubeşti pe toţi oamenii ca pe tine însuţi şi să fii gata de moarte în fiecare ceas. Când sufletul îşi aduce aminte de moarte, el ajunge la smerenie şi se predă cu totul voii lui Dumnezeu şi doreşte să fie în pace cu toţi şi să iubească pe toţi oamenii.

Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bu­curos să şadă ca Iov pe gunoi şi să-i vadă pe ceilalţi în sla­vă; atunci sufletul se bucuros că e mai rău decât toţi. Taina acestei smerenii a lui Hristos e mare şi cu neputinţă de dezvăluit. Din iubire sufletul doreşte fiecărui om mai mult bine decât pentru sine însuşi şi se bucură când vede că alţii stau mai bine decât el şi se întristează când îi vede că sunt chinuiţi.

Rugaţi-vă pentru mine toţi sfinţii şi toate noroadele, ca să vină la mine sfânta smerenie a lui Hristos.”




Sursa: Cuviosul Siluan „între iadul deznădejdii și iadul smereniei”

Biserica Orthodoxă și ecumenismul

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Justin Noul Teolog




„Această „pomenire” liturgică euharistică ne aduce aminte de toată nevoința Dumnezeu-omenească a mîntuirii lumii pe care a săvîrșit-o Domnul Hristos. După cuvîntul cel de Dumnezeu insuflat al Sfîntului Damaschin: „Săvîrșirea acestor Sfinte Taine plinește toată iconomia duhovnicească și mai presus de fire a întrupării lui Dumnezeu Cuvîntul.”  Această sfînt-euharistică „aducere aminte” este în fapt sfînt-tainică dare nouă a Domnului Hristos Însuși, în toată plinirea Dumnezeu-omenirii Lui. Fiindcă nimic din Noul Legămînt nu ni-L dă atît de întreg pe Domnul Hristos ca Sfînta Euharistie și Împărtășanie: pe Cel veșnic, Cel a-tot-viu și a-tot-dătător de viață, Care e pururea Același și a-tot- Același – ieri, și azi și în veci (Evrei 18:8). Prin Sfînta Împărtășanie noi trăim toată acea Dumnezeu-omenească și de mîntuire nevoință a Mîntuitorului ca pe propria noastră nevoință. Iar mai întîi de toate a-tot-mîntuitoarea Lui moarte și înviere, fiindcă acestea ne aduc deplin în însăși inima și însăși veșnicia mîntuirii Dumnezeu-omenești. Pentru aceasta binevestește Sfîntul Apostol: Fiindcă, de cîte ori mîncați pîinea aceasta, voi vestiți moartea Domnului, pînă ce va veni (I Corinteni 11:26).”


Sursa: Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Prof. Dr. Iustin Popovici

Despre lupta cea indoita a demonilor si cum acestia se impotrivesc cu mestesug celor ce se nevoiesc

Gheron Iosif Isihastul

Imagine similară


Asadar, fiule, afla si despre lupta cea indoita a demonilor. Iata ce spunem despre aceasta: demonul se impotriveste cu mestesug celor ce se nevoiesc. Si cand vede ca monahul nevoitor alearga cu mult elan si caldura si ca este fara indrumator, atunci demonul cel rau, insotindu-l de aproape pe ascuns, unelteste impotriva lui. Ascunzandu-si capcanele sale, il impinge mereu inainte. Iar nevoitorul, fara sa inteleaga ca este si vrajmasul impreuna cu el, alearga fara discernamant, postind, priveghind si rugandu-se. Demonul ii taie de tot pofta de mancare si nu mai pofteste nimic chiar daca are in fata cea mai buna mancare. Tot asa, il lasa sa privegheze liber, incat monahul sa creada ca a ajuns deja la nepatimire si poate trai fara mancare. Si daca demonul vede ca monahul este gata sa ajunga la capat, atunci il lasa sa cada. Deoarece, neavand aripile inalte ale vederii duhovnicesti pentru a se inalta si a-si ridica trupul, se taraste ca un sarpe. Si. cand crede ca s-a ridicat de la pamant la ceruri, fara sa inleteaga macar, se afla deodata dezarmat in mijlocul marii. Pentru ca trupul, care are armele si lupta, printr-o exagerata lipsire de mancare, a ajuns la epuizare si a cazut. Atunci, dracul cel iubitor de sange, bucurandu-se nespus, se repede asupra sarmanului monah tragand dupa el si alte nenumarate duhuri rele. Si il inabusa complet, daca nu cauta de indata un indrumator cu multa experienta practica. De aici, diavolul a aruncat multi nevoitori in cele mai rusinoase patimi ale pacatului. Deoarece aceasta patima este miscata de demonii altor patimi, atunci cand trupul este extenuat si cazut. Iar daca, acest nevoitor este ascutit la minte si se nevoieste cu discernamant, fiind atent sa nu cada in fata, atunci demonul il paraseste. Dar cand vede ca inceteaza caldura si zelul cel mult si scade putin elanul si incepe delasarea, atunci demonul din nou se apropie de el pe la spate pentru a-l impinge la indiferenta, sa lase totul deoparte pentru a deveni iarasi rob al demonilor. De aceea este indoita lupta. Iar monahul trebuie, fie sa aiba un indrumator pentru aceasta lucrare si sa faca ascultare desavarsita, taindu-si complet voia proprie, fie, daca este singur, sa se pazeasca de exagerari si sa paseasca pe calea de mijloc. Sa nu se aplece nici spre dreapta, nici spre stanga. Si sa stie bine ca, numai cand va primi aripile inalte ale vederii duhovnicesti, atunci, in functie de acest har dumnezeiesc, poate sa tina si slabiciunile trupului. Pentru ca trupul, fiind stricacios, adeseori se schimba, slabeste si cade. Iar mintea, deoarece are alte aripi, pe cele ceresti si mai presus de fire, zboara la inaltime si nu-i pasa de greutatea trupului, ci il poarta oricat ar fi de bolnav si de slabit. De aceea multi sfinti, avand acest har, au petrecut multi ani fara paine si mancare, multumindu-se numai cu Sfanta Impartasanie a preacuratului Trup si Sange ale Domnului. Noi insa, deoarece Sfintii Parinli nu ne invata sa nu mancam deloc, de aceea, chiar daca primim acest har si cunoastem ca putem trai si fara mancare, in realitate nu in inchipuire, trebuie totusi sa mancam si branza si ou si lapte, daca avem, si peste. Cate putin din toate cele care ne sunt ingaduite de randuiala monahala, pentru urmatoarele scopuri : intai, pentru ca astfel zdrobim radacina mandriei si a suficientei de sine, calcand peste orice gand ridicat impotriva lui Dumnezeu, si apoi, aratand ca toti ceilalti oameni, fara ca cineva sa cunoasca lucrarea noastra cea de la Dumnezeu, fugim de slava omeneasca si de laude. Cu toate acestea, sa nu credem ca aceasta putina mancare, luata in deplina cunostinta si cu discernamant, ne lipseste de harul dumnezeiesc, si ca daca am fi postit am fi avut mai mult har. Nu. Deoarece Dumnezeu nu Se uita la cantitatea nevointelor noastre, ci cauta la scopul si intelegerea cu care lucram si, in functie de acestea, Isi revarsa bunatatea Sa, mila Sa cea multa si imbelsugata.

Lui se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, acum si totdeauna si in vecii vecilor. Amin !

Uităm…

Uităm că frate/soră în Hristos este un grad de înrudire foarte înalt. Frate sau sora de același duh, în Hristos, dintr-un Singur Părinte, născut din apa și duh.
Dar, asta trebuie și să poți să înțelegi. Doar cel care este în Hristos, care este de la Tatăl Ceresc și născut din Duh poate să înțeleagă…

Hristos a Înviat!

Ierom. Nectarie
Lavra Sfântului Serghie de Radonej
Anno Domini 2019




Laudele Învierii, Muzică Bisericească est-romană/psaltică


„Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”(Mat. Cap. 20:16)



“O, fraţii mei, cad în genunchi şi vă rog: credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfânt este Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile şi în sufletul meu. Duhul Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dumnezeu.”

(Sf. Siluan Athonitul)

Cunoștințele în domeniu


„Domnul profersor să vede că aveți cunoștințe vaste despre religie, doar că am impresia că sunt cumva acumulate răzleț-superficial din cartea lui Feis”. Nu cumva acolo v-ați petrecut anii studenției? Dar nici o problemă, fiți liniștit, vă spun între noi, azi sunt muți ca dvs. în domeniu.”

„Din experiența Sfinților”

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul


Din scrierile Sfântului vedem că «scrie din dragoste pentru oameni, că toți să-l cunoască pe Dumnezeu și să se mântuiască». El scrie din experiența personală despre viața practică duhovnicească.


„Cel stăpânit de slavă deşartă sau se înspăimântă de demoni, sau se aseamănă lor; dar nu trebuie să ne înspăi­mântăm de demoni, ci de slava deşartă şi trufie, căci prin ele se pierde harul.

Cine vorbeşte cu demonii îşi întinează mintea, dar min­tea celui ce rămâne în rugăciune e luminată de Domnul.

Domnul ne iubeşte mult, dar noi toţi cădem pentru că nu avem smerenie. Pentru a păstra smerenia, trebuie să omoram trupul şi să primim Duhul lui Hristos [Rm 8,13].

Sfinţii au dus lupte crâncene cu demonii şi i-au biruit prin smerenie, rugăciune şi post.

Cine s-a smerit pe sine însuşi, acela i-a biruit pe vrăj­maşi.”


Bucură-te


Condac 4:

Având în tine râvna cea dumnezeiască a Cuvioșilor Părinți, fără încetare ți-ai dorit viața cea îngerească. De aceea, în Hios, cu bucurie ai intrat în îngerescul cin monahal și pe vrăjmașul l-ai lăsat păgubit, cântând Domnului neîncetat: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a Arhiereul Cel dintru înălțime rugăciunea ta, strigat-ai către Dânsul din toată inima ta. De aceea, degrabă a liniștit apele mării și furtuna a potolit. Văzând acestea, cei ce au fost salvați prin rugăciunile tale, cu mulțumire și credință îți cântă unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce de la Dumnezeu ne-ai fost trimis vindecător;
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor;
Bucură-te, astrul cel nou al Bisericii, prealuminat;
Bucură-te, că în ceata Sfinților ai intrat;
Bucură-te, vas neprețuit al darurilor cerești;
Bucură-te, grădină înflorită a fericitelor virtuți îngerești;
Bucură-te, cel ce furtuna mării o liniștești;
Bucură-te, că strigătul hulitorilor îl potolești;
Bucură-te, noule ales al lui Hristos;
Bucură-te, al virtuților grădinar cuvios;
Bucură-te, iubitorule de viață duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ai fost răsplătit cu bucuria cerească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Bucură-te!



Condac 2:

Toată lumea care vine și se închină cu credință la sfintele tale moaște, vede că ești grabnic ajutător, căci prin multele minuni pe care le săvârșești, ca o slugă credincioasă ce ești, te-am câștigat mijlocitor în fața Domnului pe care Il slăvim prin cântarea: Aliluia!

Icos 2:

Încă din pântecele maicii tale ai primit de la Dumnezeu înțelepciune ca să proslăvești pe Preasfânta Treime. Și întărit în credință și dragoste, ai ridicat un locaș minunat în numele ei, unde ai adunat o mulțime de călugări, pentru aceasta credincioșii ți se închină cântând:
Bucură-te, cel ce ești mare cinstitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că turma ce ai adunat-o spre mântuire ai îndreptat-o.
Bucură-te, ca cel ce ești pastor și mielușel cu chip cinstit;
Bucură-te, cel ce ești îndreptătorul credinței și chip al blândeților duhovnicești.
Bucură-te, cel ce ești lăcaș curat și fără prihana a celor sfințite;
Bucură-te, că încă din viață te-ai învrednicit a vedea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu însoțită de doi apostoli.
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit în timpul Sfintei Liturghii de a sluji cu îngerii;
Bucură-te cel ce-n timpul Sfintei Liturghii că-ntr-o pară de foc ai stat.
Bucură-te, cel ce te-ai împărtășit cu acel foc dumnezeiesc intrat în potir;
Bucură-te, că te-ai învrednicit cu îngerii a vorbi.
Bucură-te, cel ce ești plin de tot binele;
Bucură-te, cel ce ești păzitor al curăției sufletești și trupești.

Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Bucură-te


Condac 4:

Având în tine râvna cea dumnezeiască a Cuvioșilor Părinți, fără încetare ți-ai dorit viața cea îngerească. De aceea, în Hios, cu bucurie ai intrat în îngerescul cin monahal și pe vrăjmașul l-ai lăsat păgubit, cântând Domnului neîncetat: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a Arhiereul Cel dintru înălțime rugăciunea ta, strigat-ai către Dânsul din toată inima ta. De aceea, degrabă a liniștit apele mării și furtuna a potolit. Văzând acestea, cei ce au fost salvați prin rugăciunile tale, cu mulțumire și credință îți cântă unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce de la Dumnezeu ne-ai fost trimis vindecător;
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor;
Bucură-te, astrul cel nou al Bisericii, prealuminat;
Bucură-te, că în ceata Sfinților ai intrat;
Bucură-te, vas neprețuit al darurilor cerești;
Bucură-te, grădină înflorită a fericitelor virtuți îngerești;
Bucură-te, cel ce furtuna mării o liniștești;
Bucură-te, că strigătul hulitorilor îl potolești;
Bucură-te, noule ales al lui Hristos;
Bucură-te, al virtuților grădinar cuvios;
Bucură-te, iubitorule de viață duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ai fost răsplătit cu bucuria cerească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Despre felurile aceleași rătăciri

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Iosif Isihastul



Asculta si despre alta ratacire, fiul meu: sunt iarasi unii monahi care lucreaza toate aceste virtuti la un loc si nadajduiesc in faptele lor. Si cand se roaga si cer ceva de la Dumnezeu nu o fac cu smerenie, ci cu obraznicie, si indreptatire, ca si cand ar obliga pe Dumnezeu prin, eforturile lor si L-ar indatora. Si cand nu sunt ascultati si Domnul nu le implineste voia lor se tulbura si se intristeaza foarte tare. Iar demonul cel vrajmas, cand ii vede in aceasta stare de necunostinta, ii ataca si cu ganduri spurcate ii invata spunandu-le : „Vezi ? Tu te silesti atata sa lucrezi pentru El si El nici nu te aude ! De ce mai lucrezi atunci?” Si il forteaza sa huleasca numele lui Dumnezeu pentru ca, dupa aceea, sa intre intr-insul demonul, sa-l stapaneasca si sa-l lege cu lanturi.

Iar daca nu reuseste sa faca aceasta, incearca altfel. Se preface in inger de lumina si ii spune ca este Arhanghelul Gavriil sau alt inger si ca l-a trimis Dumnezeu sa fie alaturi de el, pentru ca a bineplacut lui Dumnezeu prin faptele sale. Sau, se preface chiar in forma Domnului Iisus Hristos iar altul in forma de inger merge mai devreme si ii spune: „Deoarece ai placut lui Dumnezeu cu sudorile tale, a venit Domnul sa te cerceteze. Iesi in intampinare si inchina-te Lui, pentru ca sa primesti har.” Sau, iarasi, ii spune ca a venit sa-l ia la cer ca pe Proorocul Ilie. In fine, ca sa nu lungesc vorba, in felul acesta a ratacit pe multi in timpurile mai vechi si astazi. Pe unii i-a lovit de stanci, pe altii i-a aruncat in fantani, pe altii i-a junghiat si i-a pierdut pentru totdeauna. Toate acestea se intampla deoarece, dintru inceput, acestia nu au avut discernamant si s-au supus vointei proprii, fara sa faca ascultare.

Tu, iubitul meu fiu intru Domnul, deoarece faci ascultare si te spovedesti de toate cu umilinta, nu te teme. Deoarece ai un duhovnic care te indrumeaza si se roaga pentru tine zi si noapte, Dumnezeu nu te va lasa sa ratacesti. Iar daca iti va aparea o astfel de aratare de inger, nu te teme, ci cu curaj, chiar daca va lua chipul Domnului, sau al vreunui sfant sau inger, spune-i : „Eu am duhovnic care ma indruma. Nu vreau invataturi de la ingeri ! Eu, pe Domnul, pe Sfinti si pe Ingeri vreau sa-i vad in cealalta viata. Aici nu vreau sa-i vad. „Si intoarce-ti fata in alta parte. Nu te uita la el. Acela, neputand sa indure curajul tau, se va face nevazut. Chiar si adevarata sa fie vedenia, Domnul nu se va mania, ci frica se va transforma de indata in bucurie.

Noi insa nu trebuie sa avem niciodata astfel de cereri si dorinte de la Dumnezeu, adica de a vedea ingeri si sfinti, deoarece sunt rataciri. Noi sa cerem – asa cum am scris de atatea ori – mila pentru iertarea pacatelor noastre si sa ne ingrijim pentru curatirea sufletului, si cele ale lui Dumnezeu vin de la sine, fara cererea noastra.

Chiar daca vom fi ridicati pana la ceruri prin vederea cea dumnezeiasca, nimic nu este de la noi. Si daca, numai putin dupa aceea, ne schimbam fara voia noastra si ne vine o intristare mare si o suparare de nesuportat ca si cand am fi in iad, si ni se pare ca nu mai putem iesi din aceasta, ci pana la moarte ne va chinui, nici atunci sa nu fim tulburati. Ci, asa cum ne bucuram atunci cand suntem ridicati la cer, asa si atunci cand ni se intampla schimbarea si ne vine intristarea sa avem rabdare, fara sa ne tulburam si fara sa cartim. Ci cu pace sa spunem gandurilor : Dumnezeu Tatal are doua locasuri: unul in ceruri, cel al bucuriei si al desfatarii, si unul jos in iad, cel al necazurilor. Si ori de cate ori vrea ma ridica la bucuria cea de sus, iar cand vrea ma coboara la cele de jos. Aceasta, pentru a cunoaste ca, din moment ce port acest trup de lut, de la sine vine si schimbarea. Asa incat eu nu am nimic de spus. Numai : faca-se voia Domnului in toate, in toate si pentru toate. Chiar daca pentru totdeauna ma va lasa in cele de jos, eu spun: „Dulcele meu Mantuitor si Dumnezeu. Eu nu am facut nimic bun si bineplacut inaintea felei Tale, ci ca un lucrator sarguincios al pacatului sunt vrednic fiu al iadului. Deci, chiar daca voi fi dat iadului, asa mi se cuvine. Numai Tu sa nu fii suparat pe mine, ci sa ma privesti cu fata bucuroasa; atunci, pentru mine, iadul se va preface in rai luminos!”

Daca vei spune acestea, intristarea te va parasi si va veni din nou bucuria. Tu nu le spui pentru a veni bucuria, ci le spui din inima. Si, intrucat – asa cum am mai spus – suntem in viata, niciodata sa nu te increzi in tine insuti, chiar daca vei fi ridicat pana la al saptelea cer, chiar daca vei vedea toate tainele. Atata timp cat porti trup exista teama si inchisoarea ne este de folos. Numai cand parasesti trupul mort, atunci bucura-te ca nu te vei mai schimba, ci ceea ce iti da Domnul este al tau si nimeni nu poate sa ti-l rapeasca. A Lui fie slava si puterea in vecii vecilor. Amin.

„Din experiența Sfinților”



Când Domnul te luminează, atunci sufletul tău simte pe Domnul; simte că Domnul L-a iertat şi îl iubeşte şi cu­noşti aceasta din experienţă, şi harul Duhului Sfânt va da mărturie în sufletul tău de mântuirea ta şi atunci vei voi să strigi tare lumii întregi: „Cât de mult ne iubeşte Domnul!”

Până când nu L-a cunoscut pe Domnul, Apostolul Pavel L-a prigonit, dar când L-a cunoscut, a străbătut lumea în­treagă propovăduind pe Hristos.

Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeşte, omul nu poate să o ştie, căci e cu neputinţă pentru mintea pământească să înţeleagă din ştiinţă ce fel de iubire are Domnul pentru oameni.

Dar ca să te mântuieşti trebuie să te smereşti, pentru că omul mândru, chiar dacă ar fi băgat cu de-a sila în rai, nu şi-ar găsi acolo odihna, ar fi nemulţumit şi ar spune: „De ce nu sunt pe primul loc?” Dar sufletul smerit e plin de iubire şi nu caută întâietăţi, ci doreşte binele pentru toţi şi se mulţumeşte cu orice.



Sursa: „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, Sfântul Cuvios Siluan Athonitul

„Biserica Ortodoxă și ecumenismul”



Sfînta Împărtășanie este întotdeauna trupul a-tot-viului Domn Iisus: Acesta este trupul Meu; și noi sîntem prin ea întotdeauna ai Lui, de fiecare dată din nou ai Lui. Dar și ai celor ce se împărtășesc cu trupul acesta sfînt. În fapt, în Sfînta Euharistie este toată Biserica, și toate Tainele ei și toate cele sfinte ale ei. În ea este tot Domnul Hristos; în ea este tot Noul Legămînt, legămînt întru sîngele a-tot-făcător de viață al lui Dumnezeu: Noul Legămînt întru sîngele Meu (1 Corinteni 11:25). Prin Sfînta Împărtășanie noi reînnoim mereu legămîntul nostru cu Domnul Hristos, atît ca indivizi, cît și ca norod al lui Dumnezeu (vezi Tit 2:14; Evrei 2:17; 8:8-10; 2 Corinteni 6:16); ne întărim mereu în el; și el e (13 Tîlcuirea Liturghiei, cap. 38; PG 150, 452C-453A. 14 Cuvîntul 4:38; PG 36, 292B.) pentru noi întotdeauna, în fapt, un legămînt nou, Noul Legămînt în Dumnezeu- Omul Hristos. Acesta este lucrul care nu trebuie nicicînd uitat, ci totdeauna amintit și reînnoit în cuget, și astfel să ne înviem mereu în Biserică cu viața Dumnezeu-omenească. Pentru aceasta Domnul și legiuiește porunca binevestitoare: Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea (1 Corinteni 11:24-25; Luca 22:19).



Sursă: Prof. Dr. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si ecumenismul 




Bucură-te




Condac 3:

Slăvita înțelepciune ai căutat-o și ți-ai dorit-o din tinerețile tale, și pe Hristos L-ai rugat cu lacrimi fierbinți ca să te împodobească cu înalta ei frumusețe. Pentru aceea, Sfinte Nectarie, cu credință și plecăciune cânți către Domnul: Aliluia!

Icos 3:

S-a bucurat sufletul tău, ca oarecând al marilor Părinți Vasile și Grigorie, mergând la Atena să dobândești învățătura cea folositoare. Pentru aceea, cu bucurie îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, fiu al luminii celei cerești;
Bucură-te, vlăstar al evlaviei celei îngerești;
Bucură-te, cel ce ai fugit de amăgirile cele lumești;
Bucură-te, că cele îndumnezeitoare n-ai încetat să dorești;
Bucură-te, minte purtătoare de Dumnezeu, plină de înțelesuri dumnezeiești;
Bucură-te, cărbune al Sfântului Duh, foc aprins al cugetării creștine;
Bucură-te, cel ce viață fără de pată ai trăit;
Bucură-te, cel ce înșelăciunea lui Veliar ai zdrobit;
Bucură-te, cel ce iubirii lui Hristos ți-ai deschis ușa sufletului;
Bucură-te, cel în care a înflorit săvârșirea binelui;
Bucură-te, sprijinul cel tare al celor credincioși;
Bucură-te, săgeată de mult plâns pentru cei dușmănoși;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.