Spiritual life

Bucură-te Sfinte Ierarhe Nectarie!



Condac 3:

Slăvita înțelepciune ai căutat-o și ți-ai dorit-o din tinerețile tale, și pe Hristos L-ai rugat cu lacrimi fierbinți ca să te împodobească cu înalta ei frumusețe. Pentru aceea, Sfinte Nectarie, cu credință și plecăciune cânți către Domnul: Aliluia!

Icos 3:

S-a bucurat sufletul tău, ca oarecând al marilor Părinți Vasile și Grigorie, mergând la Atena să dobândești învățătura cea folositoare. Pentru aceea, cu bucurie îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, fiu al luminii celei cerești;
Bucură-te, vlăstar al evlaviei celei îngerești;
Bucură-te, cel ce ai fugit de amăgirile cele lumești;
Bucură-te, că cele îndumnezeitoare n-ai încetat să dorești;
Bucură-te, minte purtătoare de Dumnezeu, plină de înțelesuri dumnezeiești;
Bucură-te, cărbune al Sfântului Duh, foc aprins al cugetării creștine;
Bucură-te, cel ce viață fără de pată ai trăit;
Bucură-te, cel ce înșelăciunea lui Veliar ai zdrobit;
Bucură-te, cel ce iubirii lui Hristos ți-ai deschis ușa sufletului;
Bucură-te, cel în care a înflorit săvârșirea binelui;
Bucură-te, sprijinul cel tare al celor credincioși;
Bucură-te, săgeată de mult plâns pentru cei dușmănoși;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Lasă un răspuns