„Din experiența sfinților”

La sfântul Siluan putem citi despre sensul creării noastre: „Ca să trăim veșnic cu El și să fim fericiți”. Aflăm că Domnul este bucuria și veselia noastră, că El vrea să trăim cu El și în El, și El să trăiască cu noi și în noi. Dar noi suntem obișnuiți să trăim singuri, singuri noi cu noi, singuri noi în noi, și când egoismul, narcisismul și pasiunile (Viciu, patimă distrugătoare, lat. Passio, slav. patimă) ne îndepărtează de Creatorul nostru, atunci „ne predăm pe noi înșine chinului, jalei, urâtului…”

Însă, omul mândru, și toți suntem cuprinși de mândrie de la Adam încoace, se teme de reproșuri, se teme să fie corectat și învățat.

Domnul Iisus Hristos a spus că cel ce va vrea să creadă în El și să viețuiască după Revelația Lui Divină nu va muri în veci, adică nici odată, ci va trai pentru totdeauna. Dar acestea cer credință, aprofundare în cunoaștere, creștere duhovnicească… altfel care ar fi sensul acestei vieți?
Să citim mai departe de la Sfântul Siluan, omul lui Dumnezeu:

„Domnul este cu noi. Ce-am putea dori mai mult? Dom­nul L-a zidit pe om ca el să trăiască veşnic în El şi să fie fe­ricit, ca noi să fim cu El şi în El. Domnul vrea să fie El însuşi cu noi şi în noi. Domnul e bucuria şi veselia noas­tră; dar când, prin mândrie, ne depărtăm de Domnul, atunci ne predăm pe noi înşine chinului: jalea, urâtul şi gândurile rele ne sfâşie. 

Doamne, îndreptează-ne cum îndreptează pruncii ei o mamă iubitoare. Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria venirii Tale şi puterea ajutorului Tău. Răcoreşte sufletele chinuite din poporul Tău şi învaţă-ne pe noi toţi să Te cunoaştem prin Duhul Sfânt. Se chinuie pe pământ sufle­tul omenesc, Doamne, şi prin minte nu se poate întări în­tru Tine cu mintea, pentru că nu Te cunoaşte pe Tine şi bunătatea Ta. Mintea noastră e întunecată de grijile pă­mânteşti şi nu putem simţi plinătatea iubirii Tale. Lumi-nează-ne Tu! Toate sunt cu putinţă milostivirii Tale. Tu ai zis în Sfânta Ta Evanghelie „că morţii vor auzi glasul Fiului Omului şi vor învia” [In 5, 25]. Fă acum aşa ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie în bucurie.

Zi, Doamne, lumii: „Iertate sunt vouă, tuturor, păcatele voastre” [Mt 9, 2; Le 5, 20] şi iertate vor fi.

Sfinţeşte-ne, Doamne, şi toţi se vor sfinţi prin Duhul Sfânt, şi toate noroadele Tale Te vor slăvi pe pământ şi voia Ta va fi pe pământ ca şi în cer, căci la Tine toate sunt cu putinţă. 

Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucurie ocă­rile şi se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi se bu­cură să stea pe gunoaie în zdrenţe ca Iov şi să vadă pe oa­meni în Duhul Sfânt strălucitori şi asemenea lui Hristos.”

Sursa: „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei” Sfântul Cuviosul Siluan Athonitul

Lasă un răspuns