Cuviosul Siluan Athonitul: Despre pace

Toţi oamenii vor să aibă pacea, dar nu ştiu cum să ajungă la ea. Paisie cel Mare s-a mâniat şi 1-a rugat pe Domnul să-1 izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Paisie, dacă nu vrei să te mânii, nu dori nimic, nu ju­deca pe nimeni, nu urî pe nimeni, şi nu te vei mai mânia”.

Astfel, orice om, dacă-şi taie voia lui înaintea lui Dum­nezeu şi a oamenilor, va avea totdeauna pace în suflet, dar cel căruia îi place să-şi facă voia sa, nu va avea pace niciodată.

Sufletul care s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu în­dură cu uşurinţă orice întristare şi orice boală, pentru că, atunci şi când e bolnav, el se roagă şi vede pe Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea. Ştii că sunt păcătos şi nepu­tincios. Ajută-mă să îndur totul şi să-Ţi mulţumesc bună­tăţii Tale”. Şi Domnul alină boala şi sufletul simte ajutorul dumnezeiesc şi stă înaintea lui Dumnezeu vesel şi mul­ţumitor.

Dacă te loveşte orice fel de nenorocire, gândeşte-te: „Domnul vede inima mea, şi dacă îi e pe plac, totul va merge bine atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi”, şi ast­fel sufletul tău va avea întotdeauna pace. Dar dacă omul va începe să murmure: „Aceasta n-ar trebui să fie aşa… aceasta nu e bine”, nu va avea niciodată pace în suflet, chiar dacă ar posti şi s-ar ruga mult. 

Apostolii au avut o mare predare voii lui Dumnezeu; aşa se păstrează pacea. Tot aşa şi toţi marii sfinţi au îndu­rat toate întristările predându-se voii lui Dumnezeu.

Domnul ne iubeşte şi de aceea nu ne putem teme de nimic, afară de păcat, pentru că prin păcat se pierde harul şi fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vânează sufletul, aşa cum vântul sau fumul mână o frunză uscată.

Trebuie să ne aducem aminte cu tărie că vrăjmaşii în­şişi au căzut prin mândrie, că ei se străduiesc mereu să ne împingă pe aceeaşi cale şi că pe mulţi i-au înşelat. Dar Domnul a zis: „învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29].

Milostive Doamne, dă-ne pacea Ta, cum ai dat pace sfin­ţilor Tăi Apostoli zicând: „Pacea Mea dau vouă” [In 14, 27].

Doamne, dă-ne nouă să ne desfătăm de pacea Ta. Sfin­ţii Apostoli au primit pacea Ta şi au revărsat-o asupra în­tregii lumi şi, mântuind noroade, n-au pierdut pacea şi ea nu s-a împuţinat în ei.

Slavă Domnului şi milostivirii Lui, că mult ne iubeşte şi ne dă pacea Lui şi harul Sfântului Duh.

Cum să păstrăm pacea sufletului în mijlocul ispitelor în zilele noastre?

Judecând după Scriptură şi după caracterul oamenilor din vremurile noastre, trăim vremurile de pe urmă şi, cu toate acestea, trebuie să păstrăm pacea sufletului, fără de care nu este mântuire, cum a spus un mare rugător al pă­mântului rusesc: Cuviosul Serafim din Sarov. în timpul vieţii Cuviosului Serafim, Domnul a păzit Rusia pentru rugăciunile lui. După el, a fost un alt stâlp care s-a ridicat de la pământ la cer: Părintele Ioan din Kronştadt. Să ne oprim puţin asupra lui, căci el a trăit în vremea noastră şi l-am văzut rugându-se cum nu i-am văzut pe alţii.

Îmi aduc aminte cum, după Liturghie, când i s-a adus calul şi trăsura şi s-a urcat să şadă în ea, norodul 1-a în­conjurat cerându-i binecuvântarea şi chiar într-o aseme­nea înghesuială sufletul lui rămânea neîncetat în Dumnezeu şi în mijlocul unei asemenea mulţimi nu era împrăş­tiat şi nu-şi pierdea pacea sufletească. Cum a ajuns însă la aceasta? Iată întrebarea noastră.

A ajuns la aceasta şi nu era împrăştiat, pentru că iubea norodul şi nu înceta rugându-se pentru el Domnului:

„Doamne, dă pacea Ta poporului Tău.”

„Doamne, dă robilor Tăi Duhul Tău Cel Sfânt ca El să încălzească inima lor cu iubirea Ta şi să-i povăţuiască la tot adevărul şi binele.”

„Doamne, vreau ca pacea Ta să fie în tot poporul Tău, pe care l-ai iubit fără preget şi L-ai dat pe Unul-Născut Fiul Tău ca să mântuiască lumea [In 3,16].”

„Doamne, dă-le lor harul Tău ca în pace şi iubire să Te cunoască şi să Te iubească pe Tine şi să spună ca Apostolii pe Muntele Tabor: „Bine este nouă să fim împreună cu Tine” [Mt 17,4].”

Astfel, rugându-se neîncetat pentru norod, el îşi păstra pacea sufletului, noi însă o pierdem, pentru că nu este în noi iubire pentru norod.

Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii doreau mântuirea norodu­lui şi, stând în mijlocul oamenilor, se rugau fierbinte pen­tru ei. Duhul Sfânt le dădea puterea de a iubi norodul; şi noi, dacă nu vom iubi pe fratele nostru, nu vom putea avea pace.

E bine ca fiecare să cugete la aceasta.

Slavă Domnului că nu ne-a lăsat orfani, ci ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt [In 14,15-18]. Duhul Sfânt învaţă sufletul o negrăită iubire pentru norod şi milă pentru toţi cei rătăciţi. Domnului i-a fost milă de cei rătăciţi şi a tri­mis pe Fiul Său Unul-Născut ca să-i mântuiască; iar Du­hul Sfânt învaţă aceeaşi milă pentru cei rătăciţi care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfânt, acela nu vrea să se roage pentru vrăjmaşi.

Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru unul dintre ucenicii lui care se lepădase de Hristos şi, pe când se ruga, i S-a arătat Domnul şi i-a zis: „Pentru cine te rogi, Paisie? 

Nu ştii că el s-a lepădat de Mine?” Dar cuviosul continua să-i fie milă pentru ucenicul său, şi atunci Domnul i-a zis: „Paisie, prin iubirea ta te-ai asemănat Mie”.

Aşa se dobândeşte pacea, altă cale decât aceasta nu este.

Dacă cineva se roagă mult şi posteşte, dar n-are iubire pentru vrăjmaşi, nu poate avea pace sufletească. Nici eu n-aş putea vorbi despre ea, dacă Duhul Sfânt nu m-ar fi învăţat această iubire.

Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bo­găţiile pământului şi chiar dacă ar împăraţi peste lumea întreagă. Dacă un împărat, veselindu-se împreună cu prinţii lui şi şezând pe tronul său în toată slava sa, ar primi dintr-o dată vestea: „împărate, într-un ceas vei muri”, su­fletul lui s-ar tulbura şi ar tremura de frică, şi şi-ar vedea toată neputinţa sa.

Dar câţi săraci sunt a căror bogăţie este numai iubirea de Dumnezeu şi care, dacă li s-ar spune: „într-un ceas vei muri”, ar răspunde cu pace: „Fie voia Domnului. Slavă lui Dumnezeu că şi-a adus aminte de mine şi vrea să mă ia acolo unde a intrat cel dintâi tâlharul cel bun”?

Sunt săraci care n-au frică de moarte, ci o întâmpină cu pace, asemenea dreptului Simeon, care a cântat: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău după cuvântul Tău în pace” [Le 2, 29].

Ce pace era în sufletul dreptului Simeon pot înţelege numai cei care poartă în sufletul lor pacea lui Dumnezeu sau au avut într-o oarecare măsură experienţa ei. Despre această pace a zis Domnul ucenicilor Săi: „Pacea Mea dau vouă” [In 14, 27]. Cine o are, acela merge în pace spre via­ţa veşnică şi spune: „Slavă Ţie, Doamne, că vin acum la Tine şi voi vedea veşnic faţa Ta în pace şi iubire. Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul Meu şi el tânjeşte după Tine”. 

Pe fratele trebuie să-1 dojenim cu blândeţe şi cu iubire. Pacea se pierde dacă sufletul e cuprins de slava deşartă, dacă te ridici deasupra fratelui tău, dacă judeci pe cineva, dacă vei mustra pe fratele tău fără blândeţe şi iubire, dacă vei mânca mult sau te vei ruga cu moliciune – pentru toate acestea se pierde pacea.

Dacă ne facem obicei să ne rugăm din toată inima pen­tru vrăjmaşi şi să-i iubim, pacea va rămâne totdeauna în sufletele noastre. Dar dacă dispreţuim pe fratele nostru sau dacă-1 judecăm, mintea noastră se întunecă şi pier­dem pacea şi îndrăzneala la Dumnezeu.

Sufletul nu poate avea pace dacă nu va cugeta la legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea [Ps 1, 2], căci această lege e scrisă de Duhul Sfânt; dar din Scriptură Duhul Sfânt trece în suflet şi sufletul simte în el o dulceaţă plăcută şi nu mai vrea să iubească cele pământeşti, pentru că iubirea celor pământeşti pustieşte sufletul şi atunci el cade în urât şi nepăsare şi nu mai vrea să se roage lui Dumnezeu. Vrăj­maşul însă, văzând că sufletul nu mai e în Dumnezeu, îl zdruncină şi îi seamănă liber în minte ce vrea el, goneşte sufletul de la un gând la altul şi astfel acesta îşi pierde toată ziua în această neorânduială şi nu poate vedea curat pe Domnul. 

Cine poartă întru sine pacea Duhului Sfânt, acela revar­să această pace asupra celorlalţi, şi cine poartă întru sine duhul răului, acela revarsă acest rău şi asupra celorlalţi.

Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un şef, atunci când oamenii lui sunt neascultători?

E un lucru anevoios şi foarte trist pentru un şef dacă oamenii lui nu-1 ascultă, dar pentru a-şi păstra pacea, el trebuie să-şi aducă aminte că, chiar dacă oamenii lui suntneascultători, totuşi Domnul îi iubeşte şi a murit în chi­nuri pentru mântuirea lor. De aceea, el trebuie să se roage din inimă pentru ei, şi atunci Domnul va da celui ce se roagă rugăciune şi el va cunoaşte din experienţă cum min­tea care se roagă are îndrăznire către Dumnezeu şi iubire. Şi chiar dacă eşti un om păcătos, Domnul îţi va da să guşti roadele rugăciunii, iar dacă îţi vei face obicei să te rogi aşa pentru subordonaţi, atunci în sufletul tău va fi mare pace şi iubire.

Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un subordonat atunci când şeful lui e un om arţăgos şi rău?

Omul arţăgos îndură el însuşi un mare chin de la duhul cel rău. El îndură acest chin din pricina mândriei lui. Subordonatul, oricine ar fi, trebuie să ştie aceasta şi să se roage pentru sufletul chinuit al şefului său, şi atunci Dom­nul, văzând răbdarea lui, îi va da lui [subordonatului] ier­tarea păcatelor şi rugăciunea neîncetată. E mare lucru în faţa lui Dumnezeu să te rogi pentru cei ce te ocărăsc şi te mâhnesc; pentru aceasta Domnul îţi va da harul Lui, şi vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt şi atunci vei îndura cu bucurie toate întristările pentru El, şi Domnul îţi va da să iubeşti lumea întreagă şi vei dori fierbinte binele pentru toţi oamenii şi te vei ruga pentru toţi ca pentru sufletul tău.

Domnul a poruncit: „Iubiţi pe vrăjmaşi” [Mt 5, 44], şi cine iubeşte pe vrăjmaşi se aseamănă Domnului; dar a iubi pe vrăjmaşi e cu putinţă numai prin harul Duhului Sfânt şi, de aceea, de îndată ce te supără cineva, roagă-te lui Dumnezeu pentru el şi atunci îţi vei păstra în sufletul tău pacea şi harul lui Dumnezeu. Dacă însă vei murmura împotriva şefului tău şi-1 vei înjura, vei ajunge tu însuţi arţăgos ca şi el şi se va împlini pentru tine cuvântul proro-cului David: „Cu cel ales, ales vei fi şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici” [Ps 17, 29].

Astfel e greu pentru un începător să-şi păstreze pacea dacă stareţul său are un caracter urât. A trăi cu un astfel de stareţ este o mare cruce pentru un începător; el trebuie să ajungă să se roage pentru stareţ şi atunci îşi va păstra pacea sufletească şi trupească.

Dar dacă eşti şef şi trebuie să judeci pe cineva pentru faptele lui rele, roagă-te ca Domnul să-ţi dea o inimă mi­lostivă, pe care o iubeşte Domnul, şi atunci îl vei judeca cu dreptate; dar dacă vei judeca numai după fapte, atunci vei greşi şi nu vei plăcea Domnului.

Trebuie să-1 judeci pentru ca omul să se îndrepte, şi trebuie să-ţi fie milă de orice suflet, de orice făptură şi de toată zidirea lui Dumnezeu, şi să şi ai întru toate conşti­inţa curată, şi atunci în sufletul şi mintea ta va fi multă pace. Vom trăi în pace şi iubire, şi atunci Domnul ne va asculta şi ne va da tot ceea ce i-am cerut de folos.

Duhul Sfânt e în iubire. Aşa grăieşte Scriptura şi arată experienţa.

E cu neputinţă ca sufletul să aibă pace dacă nu vom ce­re cu toată puterea de la Domnul să iubim pe toţi oamenii. Domnul ştia că, dacă nu vom iubi pe vrăjmaşii noştri, nu va fi pace în suflet, şi de aceea ne-a dat porunca: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Dacă nu-i vom iubi pe vrăjmaşi, atunci sufletul va avea uneori o anume odihnă, dar dacă-i iubim pe vrăjmaşi, pacea rămâne în suflet ziua şi noaptea.

Veghează în sufletul tău la pacea harului Duhului Sfânt; nu o pierde pentru lucruri mărunte. Dacă dai pace fratelui tău, Domnul îţi va da neasemănat de mult, dar dacă întristezi pe fratele tău, atunci negreşit întristarea se va aba­te degrabă şi asupra sufletului tău.

Dacă îţi vine un gând spurcat, alungă-1 de îndată, şi atunci îţi vei păstra pacea sufletului tău, dar dacă-1 pri­meşti, sufletul tău va pierde iubirea de Dumnezeu şi nu vei avea îndrăzneală în rugăciune.

Dacă îţi tai voia proprie, ai biruit pe vrăjmaşul şi vei câştiga drept cunună pacea sufletului, dar dacă îţi faci vo­ia ta, eşti deja biruit de vrăjmaş şi urâtul va chinui sufle­tul tău.

Cine are patima iubirii de avuţii nu poate iubi pe Dum­nezeu şi pe aproapele; mintea şi inima unui asemenea om sunt necontenit preocupate de bogăţii şi nu este în el duh de căinţă şi zdrobire pentru păcate, şi sufletul lui nu poate cunoaşte dulceaţa păcii lui Hristos. 

Sufletul care a cunoscut pe Domnul vrea să-L vadă în­totdeauna întru sine, căci El vine în suflet în tihnă, dă su­fletului pace şi dă mărturie de mântuirea lui fără cuvinte.

Dacă împăraţii şi conducătorii popoarelor ar cunoaşte iubirea lui Dumnezeu, n-ar mai face niciodată războaie. Războiul este trimis pentru păcate şi nu pentru iubire. Domnul ne-a făcut din iubire şi ne-a poruncit să trăim în iubire şi să-L slăvim.

Dacă mai-marii ar păzi poruncile Domnului iar poporul i-ar asculta cu smerenie, mare pace şi veselie ar fi pe pă­mânt, dar din pricina iubirii de stăpânire şi a neascultării celor mândri, toată lumea se chinuie.

Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă întregului norod, de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor, să Te cunoască că eşti bun şi milostiv, ca toate noroadele să se desfete de pacea Ta şi să vadă toate lumina Feţei Tale. Privirea Ta e liniştită şi blândă şi ea atrage sufletul.