Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
| 1. | Toată înţelepciunea este de la Domnul şi cu El este în veac. |
| 2. | Nisipul mărilor şi picăturile ploii şi zilele veacului, cine le va număra? |
| 3. | Înălţimea cerului şi lăţimea pământului, şi adâncul şi înţelepciunea, cine le va cerceta? |
| 4. | Înainte de toate s-a zidit înţelepciunea şi înţelegerea minţii este din veac. |
| 5. | Izvorul înţelepciunii este cuvântul lui Dumnezeu întru cele înalte, şi căile ei sunt porunci veşnice. |
| 6. | Rădăcina înţelepciunii, cui s-a descoperit? Şi izvoarele ei, cine le cunoaşte? |
| 7. | Unul este înţelept, înfricoşător foarte, Domnul, Cel care şade pe scaunul Său. |
| 8. | El a zidit-o şi a văzut-o, şi a numărat-o, şi a revărsat-o peste toate lucrările Sale. |
| 9. | Ea se află la tot trupul după măsura dărniciei Lui, şi a dat-o celor ce-L iubesc pe El. |
| 10. | Frica Domnului este mărire şi laudă şi veselie şi cunună de bucurie. |
| 11. | Frica Domnului va desfăta inima şi va da veselie şi bucurie şi lungime de zile. |
| 12. | Celui ce se teme de Domnul bine îi va fi; întru cele mai de pe urmă şi în ziua sfârşitului său va afla har. Temerea de Domnul este dar de la Dumnezeu şi îndreaptă pe om pe căile iubirii. |
| 13. | Iubirea de Dumnezeu este înţelepciunea slăvită şi cui voieşte El, aceluia o împarte după chibzuinţa Sa. |
| 14. | Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi cu cei credincioşi ea se formează o dată în sânul mamei. Între oameni ea şi-a pus temelie veşnică şi seminţiei lor se încredinţează. |
| 15. | Deplinătatea înţelepciunii este a se teme de Domnul, şi ea îi adapă din roadele sale. |
| 16. | Casa lor o va umple de ce poftesc ei, şi cămările lor de roadele ei. |
| 17. | Cununa înţelepciunii este temerea de Domnul, care odrăsleşte pace şi sănătate nevătămată; dar şi una şi alta sunt daruri de la Dumnezeu, Care revarsă cinste peste cei care Îl iubesc pe Dânsul. |
| 18. | El a văzut-o şi a măsurat-o; ştiinţă şi înţeleaptă înţelegere ca ploaia a revărsat şi a înălţat mărirea celor ce o stăpânesc pe dânsa. |
| 19. | Rădăcina înţelepciunii este a se teme de Domnul, iar ramurile ei, lungime de zile. |
| 20. | Frica Domnului îndepărtează păcatele, şi la cine petrece, de la acela abate mânia. |
| 21. | Mânia celui nedrept nu poate să aibă îndreptăţire, că iuţimea mâniei lui cădere îi este. |
| 22. | Până la o vreme va suferi cel îndelung-răbdător, după aceea îi va răsări veselie. |
| 23. | Până la o vreme îşi va ascunde cuvintele sale, dar buzele celor credincioşi vor grăi cuminţenia lui. |
| 24. | În vistieriile înţelepciunii sunt pildele ştiinţei; celui păcătos îi este urâtă temerea de Dumnezeu. |
| 25. | Pofteşti înţelepciune? ţine poruncile şi Domnul îţi va da-o ţie. |
| 26. | Că înţelepciunea şi învăţătura stau în temerea de Domnul, şi plăcute sunt Lui credinţa şi blândeţea. |
| 27. | Nu fi neîncrezător în temerea de Domnul şi să nu te apropii de El cu inimă îndoită. |
| 28. | Nu te făţărnici înaintea oamenilor, şi buzelor tale ia aminte. |
| 29. | Nu te înălţa, ca să nu cazi şi să aduci necinste sufletului tău. |
| 30. | Căci va descoperi Domnul cele ascunse ale tale şi în mijlocul adunării te va înjosi, |
| 31. | Pentru că nu te-ai apropiat cu inimă curată de frica Domnului, şi inima ta este plină de vicleşug. |