Zi: 5 aprilie 2019

Un nou răspuns al Arhiepiscopului Anastasie de Tirana, adresat Patriarhului Constantinopolului Bartolomeu, în problema Ucrainei


„Sanctitatea Voastră,

   Arhiepiscopul dumnezeiesc al Constantinopolului, Noii Rome, și Patriarh Ecumenic, mult iubite și îndrăgit frate și coslujitor al Smereniei Noastre, Bartolomeu, Vă îmbrățișăm întru Domnul, Sanctitatea Voastră, într-o manieră de bunătate.

   După ce am așteptat cu mare interes răspunsul Sanctității Voastre, pentru a duce la bun sfârșit chestionarea Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania despre Primatul noii Biserici Autocefale din Ucraina, Noi am primit scrisoarea și, în ședința Sfântului nostru Sinod (7 martie, din acest an), am studiat în detaliu conținutul său. Datorită gravității subiectului, este de datoria noastră să oferim, cu respect sincer, anumite explicații și precizări.

   1. În scrisoarea Noastră din data de 14 ianuarie a acestui an, nu a existat nicio punere la îndoială cu privire la datoria și dreptul Patriarhiei Ecumenice de a acorda de fiecare dată autocefalie, când circumstanțele o impun. Ne-am întrebat, în principal, despre procedura de acordare a autocefaliei ucrainene și, mai ales, despre problema ecleziologică pentru Ortodoxie. (…)Ne limităm pur și simplu, nefiind influențați de argumentele altor Biserici autocefale, la a identifica trei chestiuni care se referă la tradiția emanată din Sfântul Duh și conștiința Bisericii Ortodoxe: 1) Euharistia divină, 2) Succesiunea apostolică și 3) Sinodalitatea. Preocuparea Noastră s-a concentrat, în special, pe această chestiune crucială a sfințeniei episcopale, a succesiunii apostolice. Aceasta este cea care a stat la baza sublinierii, mai presus de toate, a rolului perfid al auto-proclamării „Patriarhului de Onoare al Kievului și al tuturor Rușilor Ucraineni”, Domnul Filaret, și pentru care au fost exprimate rezervele teologice cu privire la validitatea și conformitatea realizării acesteia prin Sfântul Duh, deoarece harul divin nu acționează când cel hirotonit este destituit, excomunicat și anatemizat; iar un episcop hirotonit canonic nu acționează după propria sa autoritate, ci în numele Bisericii, care ea singura este deținătoarea harului lui Dumnezeu.


2. Corelarea și analogia problemei ucrainene cu schisma meliciană din secolul al IV-lea, la care ați făcut o amplă referire în Scrisoarea Voastră, nu a pus capăt perplexității noastre. Dimpotrivă, examinarea sa atentă conduce la concluzii diferite: în studiul Mitropolitului Vasile de Anhialos, de veșnică pomenire, care ne-a fost anexat, figurează în apendice: ‘Despre schisma melicienilor: corectarea cazului a avut loc prin acceptarea singur a lui Melitios la rangul episcopal, fără dreptul de a sluji, și în ce îi priveste pe cei care au fost hirotoniți episcopi, preoți și diaconi de el atunci când a fost destituit, au fost primiți în aceleași condiții și maniere cu cele oferite de al 8-lea Canon privind subiectul acceptării catarilor și novatienilor, cum s-ar spune printr-o punere a mâinilor, cu o rugăciune, confirmându-l pe fiecare dintre ei în rândul său ierarhic’. Această frază din urmă explicatoare a fost omisă în scrisoarea Voastră. De fapt, în legătură cu procedura de corectare a schismei, Sfântul Atanasie cel Mare a clarificat: ‘S-a decis… că cei instituiți de el, ar trebui să fie restabiliți în comuniune, după ce au fost confirmați printr-o hirotonie sfântă, și să-și păstreze funcțiile lor, dar cu toate acestea, nu vor fi decât în al doilea rang după cei care voi fi hirotoniți și stabiliți în fiecare comunitate’. Mitropolitul Vasile a adoptat interpretarea conform căreia, așa cum a fost menționat, ei au fost primiți în comuniune printr-o simplă punere a mâinilor, cu o rugăciune. Istoricul erudit, Arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos de veșnică amintire, rezumă: ‘Consiliul a examinat, de asemenea, chestiunea lui Melitios din Lycopolis (Canonul 4). Melitios a fost lăsat să rămână în Lycopolis, având un episcopat onorific, dar fără dreptul de a administra Eparhia de Lycopolis și de a o comanda. Alexandru, Arhiepiscop de Alexandria, i-a cerut lui Melitios lista episcopilor pe care i-a hirotonit, care au fost 29 la număr. Consiliul, acționând prin condescendență, i-a recunoscut la rangul lor, printr-o nouă punere a mâinilor ‘confirmându-i printr-o hirotonire prea-sfântă’, cu condiția ca ei să rămână secunzi după episcopii canonici, supunându-se Arhiepiscopului Alexandriei și neparticipând la alegerea episcopilor. Ei puteau fi aleși pentru scaune episcopale vacante. Melitios, singur, nu a putut fi ales.’

   Prin urmare, corectarea schismei melicienilor și restaurarea acelora care fuseseră sub o formă nevalidă hirotoniți astfel, au comportat următoarele faze: 1) pocăința, 2) punerea mâinilor de către un episcop canonic, o cerință minimă pentru pecetea succesiunii apostolice, 3) rugăciunea și, în cele din urmă, 4) reconcilierea. Acesta este un principiu în vigoare pentru toate cazurile de reintegrare a schismaticilor în Biserica Ortodoxă și care definește o chestiune interesantă pentru problema existentă. Dacă acest caz al Domnului Filaret este surprinzător de similar cu cel al lui Melitios, căruia nu i-a fost permisă ‘înalta cinste episcopală’, ‘fără a avea autoritate sau putere’, toleranța manifestată față de el rămâne totuși inexplicabilă. Domnul Filaret a fost reintegrat în Biserica cea canonică (nu se știe dacă a depus o cerere de pocăința) și actele sale bisericești anterioare au fost validate în totalitate, printr-un singur act sinodal [din partea Constantinopolului / LO]. Astfel, în mod repetat, el a fost prezentat public drept ‘Patriarhul Kievului și al Tuturor Rușilor Ucraineni’ continuând să poarte coiful patriarhal rus, comportându-se ca Patriarhul. El a rămas principalul actor în timpul Consiliului de Unificare, care l-a ales pe cel hirotonit nevalid de el, pe Domnul Epifanie. El este acum membru al Sinodului și se proclamă drept Arhipăstor al tuturor parohiilor din Kiev.

   Aceste fapte nu sunt, evident, necunoscute și nici nu sunt neimportante din punct de vedere ecleziastic. În concluzie, este indubitabil că schisma meliciană nu a fost vindecată printr-o decizie a Patriarhiei Alexandriei, din a cărei jurisdicție făcea parte Episcopul de Lycopolis, din Egipt, ci printr-o decizie a Primului Sinod Ecumenic.

   3. Cazul problemei ucrainene nu prezintă nicio analogie cu cel al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor. Acest din urmă caz se referă la separarea rușilor din diaspora de Biserica Rusă, care s-a aflat sub supraveghere sovietică. Nu au existat nici excluderi, nici anateme, nici succesiuni apostolice îndoielnice. Când regimul ateist s-a prăbușit, reunificarea a avut loc. Este de remarcat faptul că corectarea divizării a avut loc printr-o ceremonie specială și o rugăciune de reintegrare, în Catedrala Hristos Mântuitorul.

   În mod similar, schisma bulgară nu prezintă nicio legătură sau vreo analogie cu problema ucraineană. Aceasta din urmă se referă la fisura internă a unei Biserici locale, în timp ce schisma bulgară se referea la retragerea timp de mai mulți ani, de tot, a unui popor, de sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice și din întreaga Ortodoxie. Corectarea sa a început în timpul ședinței Comisiei pregătitoare ‘Prosinodale’ în Mănăstirea atonită Vatoped (iunie 1930). Condiția fundamentală care a fost pusă și care, în cele din urmă, a fost luată în seamă, a fost cererea de iertare din partea Bisericii Bulgare. În cele din urmă, după complexe negocieri care au durat ani, schisma a fost rezolvată în 1945, având ca rezultat pacificarea ecumenică pan-ortodoxă.

   4. Noi împărtășim fără rezerve preocuparea Patriarhiei Ecumenice de a acorda o șansă credincioșilor din Ucraina, victime ale unei diviziuni de lungă durată, pentru a reveni în sânul Bisericii Unice, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Totuși, este evident că pacificarea dorită nu a reușit, pentru că 90 de ierarhi și mai mult de 12 000 de parohii nu se află în comuniune cu Patriarhia Ecumenică. În același timp, riscul de dezintegrare a Bisericii Ortodoxe în întreaga sa ecumenicitate este vizibil.

   În ceea ce privește tonul în special reprobabil al acestei Scrisori [a Patriarhului Bartolomeu / LO] și acuzațiile de influență asupra noastră din partea altei Biserici, suntem obligați să amintim că Ne-am dovedit dedicarea Noastră frățească în faptă, de zeci de ani, în special în timpul Sinaxelor Primaților și în Sfântul și Marele Sinod din Creta al Bisericilor Ortodoxe, întotdeauna acționând conform fiecărei inițiative a Sanctității Voastre. Uneori, Ne-am exprimat cu îndrăzneală opiniile Noastre, chiar dacă ele s-au ciocnit cu dragii frați din alte Biserici. Acest lucru este întotdeauna în slujba coeziunii și ca mărturisire necesară a Ortodoxiei.
   Dovada recentă a opiniei noastre neinfluențate și a poziției noastre independente, o constituie scrisorile trimise Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Chiril (10 octombrie și 7 octombrie 2018). Ne exprimăm în mod continuu și în faptă cel mai profund respect și recunoștința Noastră naturală față de Tronul Ecumenic, pentru faptele sale în favoarea Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania. Suntem convinși că recunoștința autentică nu implică abolirea părerilor teologice critice și a experinței ecleziale sau abandonarea libertății de conștiință. Dimpotrivă, înseamnă o obligație sporită de a formula întotdeauna, cu îndrăzneală clară, evaluările faptelor. Respectul reciproc are loc în aceste acte. Am acceptat, personal, o misiune cu nenumărate dificultăți în Albania, părăsind două domenii în mod special apreciate ale misiunii Noastre: Africa, precum și cercetarea și scrisul în domeniul științei religiilor. Misiunea extrem de solicitantă și nesigură care Ne-a fost încredințată de către Mamă – Marea Biserică a lui Hristos – de reconstrucție, pornind de la ruinele sale, a Bisericii autocefale din Albania, care fusese în totalitate anihilată, a fost împlinită, prin harul lui Dumnezeu, într-un duh de jertfă, în lipsuri, boli, pericole și persecuții.

Relativ la chestiunea ucraineană, am avut parte de acuzații de rea conștiință, ca să nu vorbim despre comentariile acide, acuzațiile insultătoare cu caracter personal și nefondate, din partea unor oameni iresponsabili. Noi credem, prin urmare, că Întâiul din Ortodoxie iubește și are nevoie de adevăr din abundență, în special în cazul unor probleme pan-ortodoxe cruciale. Din acest motiv, am luat seama la acuratețea istorică a evenimentelor.


5. Îngrijorarea noastră, Sanctitatea Voastră, rămâne păstrarea unității ortodoxe, care constituie o condiție preliminară de neînlocuit în mărturisirea ortodoxă în lume. Fisurile din Adunările Episcopale ale diasporei și din dialoguri intercreștine multilaterale și bilaterale s-au făcut deja simțite. Convingerea constantă a Bisericii din Albania, ca a multor altora, este că în acest moment istoric, în vederea vindecării rănilor dureroase și, în special, a schismei iminente, este necesară o formă de consultare panortodoxă, în scopul întăririi duhovnicești a tuturor credincioșilor ortodocși din Ucraina și, mai presus de toate, al păstrării coeziunii ortodoxe. Și noi suntem, în mod natural, gata să contribuim într-o manieră constructivă la această încercare crucială și dificilă. Nu să ne confruntăm cu diferitele opinii curente prin monolog, declarații, corespondență, amânări, prin interferența persoanelor iresponsabile, prin comentarii înșelătoare, publicații sporadice în media socială. Crizele sunt depășite, conform Tradiției ortodoxe, prin Sinodalitate, care înseamnă adunarea în rugăciune a reprezentanților responsabili ai Bisericilor Ortodoxe locale. Deci, prin Harul lucrător al Preasfântului Duh, acest Sinod, mișcat de un spirit caritabil, să caute să ofere soluții originale de clemență, iertare și reconciliere și să adopte decizii îndrăznețe și acceptabile de către toți, care să aibă ca scop pacificarea, unitatea și zidirea duhovnicească a credincioșilor din toată ecumenicitatea ortodoxă. Și privilegiul convocării consultării pan-ortodoxe aparține, fără îndoială, Patriarhului Ecumenic.

   Prin această supunere, se încheie contribuția noastră la procedura de urmat în chestiunea ucraineană. Pentru a elimina orice neînțelegere, noi specificăm că Biserica Ortodoxăautocefală a Albaniei, în cazul în care situația degenerează în schismă (pe care Dumnezeu să nu o permită!) va rămâne, dovedind ferm practicarea iubirii în adevăr, cu Patriarhia Ecumenică. Traversând perioada Sfântului și Marelui Post, ne rugăm cu tot sufletul nostru, pentru ca Dumnezeu, Cel în Treime Slăvit, să dăruiască sănătate de neclintit și puterea Sfântului Duh, Sanctității Voastre, repetând certitudinea apostolică doxologică, dragă Vouă și nouă: „Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!” (Efeseni 3, 20-21).

   Acestea fiind spuse, Vă îmbrățișăm cu un sărut sfânt, rămânând cu Voi în toate privințele și în iubirea frățească întru Hristos, ‘pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate’ (Evrei 2,10).

Tirana, 21 martie 2019
+ Anastasie, Arhiepiscop de Tirana, Durres și întreaga Albanie”


Sursa: Lăcașuri Ortodoxe https://lacasuriortodoxe.ro/

Sf. Cuviosul Părintele nostru Iosif Isihastul

 Către același

Fiul meu, daca iei aminte la ceea ce iti scriu si te silesti pe tine insuti, vei afla mult folos. Toate acestea ti se intampla deoarece nu te straduiesti indeajuns la rugaciune. Deci, sileste-te. Spune tot timpul rugaciunea. Sa nu-ti stea deloc gura. Asa te vei obisnui cu rugaciunea si o va prelua apoi mintea. Nu da curaj gandurilor, deoarece astfel te slabesti si te intinezi. Rugaciune, silirea firii continuu, si vei vedea cat har vei primi. Viata omului, fiul meu, este necaz si suparare, deoarece este instrainare. Sa nu cauti odihna desavarsita. Hristos a purtat crucea. Si noi trebuie s-o purtam. Daca vom rabda toate necazurile, vom afla har de la Domnul. De aceea ne lasa Domnul sa fim ispititi, pentru a ne incerca zelul si dragostea pe care o avem pentru El. De aceea este nevoie de multa rabdare. Fara rabdare omul nu poate deveni lucrator, nu invata cele duhovnicesti, nu ajunge la masura virtutii si a desavarsirii. Iubeste pe Iisus si spune fara intrerupere rugaciunea si aceasta iti va lumina calea spre El. Ai grija sa nu judeci, pentru ca din cauza aceasta ingaduie Dumnezeu sa plece harul si te lasa sa cazi, sa te smeresti, sa vezi greselile tale. Cele ce imi scrii sunt adevarate. Ceea ce simti la inceput este harul lui Dumnezeu, care, atunci cand vine, il face pe om duhovnicesc. Si toate i se par bune si frumoase. Atunci iubeste pe toata lumea, are trezvie, lacrimi, caldura sufleteasca. Cand pleaca harul pentru ca omul sa fie incercat, atunci toate devin trupesti si sufletul cade. Insa tu sa nu-ti pierzi atunci vointa, ci sa strigi fara incetare rugaciunea, cu multa silinta, cu durere multa : ” Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma „. Iarasi si iarasi, la nesfarsit. Si ca si cand ai vedea cu mintea pe Hristos, sa-i spui : ” Multumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune pe care mi le-ai dat, ca si pentru cele rele prin care trec. Slava Tie, slava Tie, Dumnezeul meu „. Si rabdand toate, iarasi va veni harul, iarasi bucuria. Dupa care iar ispita si intristarea, tulburarea si supararea. Apoi iarasi lupta, biruinta si multumirea. Si aceasta se va intampla pana cand, putin cate putin, te curatesti de patimi si devii duhovnicesc. O data cu trecerea timpului, imbatranind, vei ajunge la nepatimire. Dar pana atunci lupta. Nu astepta ca lucrurile bune sa vina singure. In puf nu devine nimeni calugar. Calugarul trebuie sa fie batjocorit, incercat, sa cada, sa se ridice, sa nasca om. Nu in bratele mamei. Este oare posibil ? S-a auzit vreodata sa devina cineva calugar langa mama, care numai ce te aude oftand, iti si spune : „Ia si mananca ceva, ca esti slabit ! ” Asceza, fiul meu, cere lipsuri. Lucrurile bune cu adevarat nu le vei gasi mergand la bai sau traind bine. Este nevoie de lupta si de osteneala multa. Sa strigi zi si noapte catre Domnul. Sa induri cu rabdare toate ispitele si toate necazurile. Sa-ti inabusi mania si dorinta. Te vei obosi mult pana vei intelege ca rugaciunea fara atentie si fara simtire duhovniceasca este pierdere de timp, osteneala fara rasplata. Trebuie ca in toate simturile, si cele dinlauntru, si cele din afara, sa pui paznic neadormit atentia. Deoarece, fara aceasta, mintea si puterile sufletului se risipesc in zadar, ca apa care curge pe drum. Nimeni nu a aflat vreodata rugaciunea fara atentie si trezvie. Nimeni nu s-a invrednicit vreodata sa urce catre cele de sus daca mai intai nu a dispretuit pe cele de jos. De multe ori te rogi iar mintea se plimba pe ici si pe colo, unde ii place, spre lucrurile de care de obicei este atrasa. Si este nevoie de multa silinta ca sa o desprinzi de acolo, este nevoie sa iei aminte la cuvintele rugaciunii. De multe ori in gandul tau, in cuvantul tau, in auzul si in vederea ta patrunde cu viclesug vrajmasul si tu nici nu stii. Cand iti vei da seama vei intelege ca trebuie multa lupta ca sa te curatesti. Nu inceta a te lupta cu duhurile vicleniei. Cu harul Domnului Hristos vei invinge si te vei bucura pentru cele care te-au intristat. Ai grija insa – si spune si celorlalti – sa nu va laudati unul pe altul pe fata. Pentru ca lauda dauneaza chiar si celor desavarsiti, darmite voua, care sunteti inca slabi ! Unui sfant i-a spus odata un oaspete de trei ori ca impleteste frumos lucrul sau de mana. A treia oara, sfantul i-a spus : ” De unde ai venit aici, omule ? Ai alungat pe Dumnezeu de la mine ! ” Vezi cata acrivie aveau sfintii ? De aceea, e nevoie in toate de multa atentie. Numai insultele si batjocura folosesc duhovniceste omului. Deoarece din acestea se naste smerenia si astfel iei cununa. Indurand se inabusa orgoliul si slava desarta. Cand iti spun : ” mandrule „, ” ipocritule „, ” nerabdatorule ” si altele ca acestea, este ceasul sa induri. Daca vorbesi, ai pierdut. Sa ai totdeauna frica de Dumnezeu. Sa ai dragoste pentru toti si sa ai grija ca nu cumva sa intristezi pe vreunul sau sa faci rau cuiva in vreun fel sau altul, deoarece in ceasul rugaciunii iti va sta piedica intristarea fratelui tau. Fa-te tuturor exemplu bun in cuvinte si in fapte, si harul dumnezeiesc totdeauna te va ajuta, te va umbri. Sa mai ai grija, fiul meu, ca nu cumva sa uiti vreodata in viata ta ca monahul trebuie sa fie un exemplu bun si nu sminteala celor din lume, asa cum el are exemplu pe ingeri. Este dator cu multa grija, ca nu cumva sa-l fure satana. Este nevoie sa iasa monahul in lume ? Sa iasa ! Dar este dator sa fie numai ochi, numai lumina. Sa avda bine ca nu cumva sa fie de folos celorlalti si pe sine sa se vatame. Cel mai mult sunt in pericol, iesind in lume, calugarii tineri si calugaritele tinere, care se afla inca in floarea varstei lor. Trec prin multe capcane. Pentru cei care au trecut de o varsta anume si care s-au uscat datorita ascezei nu mai exista atata temere. Acestia nu sunt vatamati atat cat pot sa se foloseasca, daca au experienta si cunoastere. Cu toate acestea, in general, orice monah nu se alege in lume decat cu laude si cu slava, care il lasa gol. Si vai de el daac nu il acopera harul dumnezeiesc ! 

Meditație asupra etimologiei și sensului cuvintelor „a mângâia” și „Mângâietor”


„Împărate ceresc, Mângâietorule…”

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.


După substantivul „Împărate Ceresc ” urmează apelativul „Mângâietorule” (Παράκλητος în greacă, Утешитель/Uteshiteli în slavă). Astfel L-a numit Mântuitorul pe Duhul Sfânt într-o convorbire cu ucenicii: „Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți că rămâne la voi și în voi va fi!” (Ioan 14, 16-17). Pe lângă sensul evident – „cel care mângâie, alină” –, acest cuvânt poate fi înțeles, de asemenea, în sensul de „mijlocitor”, „Dumnezeu”, „ocrotitor”.[1]



[1] Rugăciunea Celui Care mângâie https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/rugaciunea-celui-care-mangaie

Bucură-te, Ierarhe, al lui Hristos chip!

Bucură-te Sfinte, că în România mari minuni săvârșești!
Bucură-te Părinte, ocrotitorul nostru care printre noi nevăzut slujești!

Bucură-te că prin Harul Duhului Sfânt viu, mai viu decât noi ești!
Bucură-te, că putere ai luat de sus să ne ocrotești!

Bucură-te, că eretici aceste lucruri nu le știu!
Bucură-te, om îndumnezeit prin Har – veșnic viu !

Bucută-te, Sfinte Părinte! că din trupul tău Harul Mângâietorului Duh se revarsă, adăpând sufletele chinuite și vindecă boli!

Condac 12:

Harul Mângâietorului cu bogăție se re­varsă prin sfintele tale Moaște și, asemenea unui izvor nesecat, adapă su­fletele chinuite și vindecă bolile trupești ale celor ce cântă ne­în­cetat către Domnul: Aliluia!

Icos 12:

Cântând împreună cu cetele cele îngerești imnul Treimii Celei Întreit Sfinte, privește dintru înălțime și spre noi, păcătoșii, și cu milostivirea ta cea mare, nu înceta să ne ajuți pe cei ce cu credință cântăm către tine unele ca acestea:

Bucură-te, fiu al Silivriei;
Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, mândria Eghinei;
Bucură-te, păzitorul Eladei;
Bucură-te, chip și model de cucernic ierarh;
Bucură-te, pavăză și scăpare pentru orice monah;
Bucură-te, luceafărul cel nou al Bisericii;
Bucură-te, darul prin care se întăresc cei cucernici;
Bucură-te, cel prin care patimile se curățesc;
Bucură-te, că oamenii prin tine pe Dumnezeu Îl slăvesc;
Bucură-te, apărător neobosit al credincioșilor;
Bucură-te, grabnic mijlocitor către Creator;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.


Dumnezeiasca Descoperire a Sfântului Ioan Apostolul, Profetul și Theologul

Capitolul 13

1.Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.
2.Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.
3.Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară.
4.Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?
5.Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni.
6.Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer.
7.Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul.
8.Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.
9.Dacă are cineva urechi – să audă!
10.Cine duce în robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie să fie ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
11.Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur
12.Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13.Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor,
14.Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.
15.Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
16.Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
17.Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
18.Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

Despre omul drept și sfânt care exista în lume și în ceruri

Bucură-te Sfinte Nectarie din Eghina că ești bun!

Condac 11:

Cântări de mulțumire nenumărate îți înălțăm ție, Sfinte, noi cei ocrotiți sub acoperământul tău. Căci, în toate ne­cazurile noastre, degrabă ai venit să ne alungi tristețea. De aceea, cu ajutorul tău, Îl slăvim pe Hristos cântând: Aliluia!

Icos 11:

Ai ars zelul demonilor, cu flăcările minunilor tale și cu osârdie ai venit în ajutorul credincioșilor. În suferințe grele, le-ai stins durerea și de mulțime mare de boli i-ai vindecat. Pentru aceea, cu evlavie rostesc unele ca acestea:
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, spaima demonilor;
Bucură-te, că pe cei chinuiți de friguri i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai îndreptat;
Bucură-te, cel ce cu apă ai umplut fântâna secată;
Bucură-te, că ai binecuvântat Eghina, prin rugăciune neîncetată;
Bucură-te, că prin tine, mila lui Dumnezeu se arată;
Bucură-te, cel ce seceta ai oprit și ai dat ploaie bogată;
Bucură-te, izvorul harului nesecat;
Bucură-te, stea care pe toți i-ai luminat;
Bucură-te, cel ce al mănăstirii iscusit duhovnic te-ai arătat;
Bucură-te, că de la monahii imne de laudă auzi neîncetat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Bucură-te Sfinte Părinte Nectarie din Eghina că ești bun!

Condac 10:

Ajutor și acoperitor te numesc toți credincioșii care s-au îndulcit de hrana binefacerilor tale. Căci, dintre cei ce te-au chemat cu credință, nici unul nu a rămas nemângâiat prin harul tău. De aceea, toți cu bucurie cântă: Aliluia!

Icos 10:

Vestea minunilor tale s-a răspândit pretutindeni, purtătorule de Dumnezeu. Iar tu, și celor de departe degrabă le-ai venit în ajutor, salvându-i de primejdii și de necazuri. De aceea, către tine aleargă zicând:
Bucură-te, că Mare ai fost numit între Părinți;
Bucură-te, că loc de cinste ai între sfinți;
Bucură-te, că la fel cu cei de demult ești lăudat;
Bucură-te, că între Sfinții Părinți ai fost încununat;
Bucură-te, triumf al credinței, zid de apărare al creștinilor;
Bucură-te, izvor al harului, rușinarea necredincioșilor;
Bucură-te, cel ce ne descoperi slava adevărului;
Bucură-te, cel ce amuțești gura păcătoșilor;
Bucură-te, bucuria și puterea credincioșilor;
Bucură-te, sprijinul și întărirea sufletelor noastre;
Bucură-te, cel prin care Hristos se slăvește;
Bucură-te, cel prin care diavolul se stârpește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.