„Împărate ceresc, Mângâietorule…”

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

După substantivul „Împărate Ceresc ” urmează apelativul „Mângâietorule” (Παράκλητος în greacă, Утешитель/Uteshiteli în slavă). Astfel L-a numit Mântuitorul pe Duhul Sfânt într-o convorbire cu ucenicii: „Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți că rămâne la voi și în voi va fi!” (Ioan 14, 16-17). Pe lângă sensul evident – „cel care mângâie, alină” –, acest cuvânt poate fi înțeles, de asemenea, în sensul de „mijlocitor”, „Dumnezeu”, „ocrotitor”.[1]

[1] Rugăciunea Celui Care mângâie https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/rugaciunea-celui-care-mangaie