Zi: 8 aprilie 2019

Preacuviosul Părintele nostru Iustin de la Celie, Noul Theolog



HARUL

Toate realitățile Dumnezeiești întrupate în Dumnezeu-Omul Hristos revarsă necontenit din sine nenumărate și nemăsurate puteri Dumnezeiești, neapărat trebuitoare ființei omenești pentru mîntuire, pentru în-dumnezeire, pentru în-creștinare, pentru îm-bisericire, pentru înduhovnicire, pentru în- treimificare, pentru în-dumnezeu-omenire; ele sînt numite printr-un singur cuvînt: har 27. Toate aceste puteri Dumnezeiești au în toate privințele însușiri și caracter Dumnezeu-omenesc, și prin aceasta sînt cu toată ființa în trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii, din ea și prin ea. În Biserică, totul este Dumnezeu-omenesc, fiindcă totul este al Dumnezeu-Omului. Nimic nu este în Biserică în afara categoriilor „Dumnezeu-omenescului” și „al Dumnezeu- Omului”. Mîntuirea noastră, adică în-dumnezeu-omenirea noastră, nu este altceva decît necontenita noastră „înharisire” 28. În Biserică și prin Biserică darul este oceanul nesfîrșit al Dumnezeieștilor, Dumnezeu-omeneștilor puteri în- dumnezeu-omenitoare, în-creștinătoare, în-treimisitoare, care lucrează și înrîuresc fără încetare în organismul Dumnezeu-omenesc al Bisericii. Prin Dumnezeu-Omul Hristos, Care este Biserica, ni s-au dat nouă toate puterile Dumnezeiești ce sînt trebuincioase oamenilor pentru viață și bună-cinstire în amîndouă lumile (2 Petru 1:3-4).

Înaintea Dumnezeu-Omului, și ca Persoană – și ca Biserică – stă omul, cu firea sa cea după chipul lui Dumnezeu. Zidit după chipul lui Dumnezeu, omul are și libertate după chipul lui Dumnezeu. Această libertate are dimensiuni uriașe, nemăsurate. După voia sa liberă, omul poate chiar să se lepede de Dumnezeu și să aleagă pe diavolul. și încă: omul poate să ajungă „dumnezeu după dar”, însă și diavol, după voia sa liberă. Întrebuințată cu înțelepciune Dumnezeiască, voia liberă îl duce pe om la Dumnezeu și îl unește cu Dumnezeu; întrebuințată rău, îl duce pe om la diavol și-l unește cu el. Istoria neamului omenesc este martorul grăitor al acestui fapt. Dumnezeu Se face om tocmai în scopul ca, în calitate de Dumnezeu-Om, în Persoana Sa Dumnezeu-omească, să îi arate omului și să-l învețe cum poate folosi în chip de Dumnezeu înțelepțit libera sa voință, cum să zidească în sine un om haric, un om după chipul lui Hristos, și cum să desăvîrșească pînă la deplinătate asemănarea cu Dumnezeu a ființei sale. Iar pentru atingerea acestui scop, Domnul a dat omului puterile Dumnezeiești trebuincioase, a întemeiat pe Sine, Dumnezeu-Omul, Biserica cu sfintele ei Taine și sfintele ei fapte bune. Făcîndu-se „de un trup” cu trupul Dumnezeu-omenesc, Biserica (Efeseni 3:6), omul ajunge, cu ajutorul Sfintelor Taine și sfintelor fapte bune, la scopul rînduit lui de către Dumnezeu: ajunge „dumnezeu după har”. Toată mîntuitoarea și de Dumnezeu dăruita înțelepciune a creștinului stă în a-și supune de bună voie voința sa liberă voinței Dumnezeiești a Domnului Hristos, după pilda Aceluiași Domn Hristos, Care de bună voie a supus în Persoana Sa Dumnezeu-omenească voința Sa omenească voinței Dumnezeiești. Această legătură Dumnezeu-omenească între voința Dumnezeiască și cea omenească este legea cea mai desăvîrșită și pravila cea mai trebuitoare în trupul Dumnezeu-omenesc al lui Hristos-Biserica: a-ți supune de bună voie voința omenească voinței Dumnezeiești a Domnului Hristos, și astfel, cu ajutorul harului Sfintelor Taine și sfintelor fapte bune, a-ți dobîndi mîntuirea, în-dumnezeirea, în-dumnezeu-omenirea și viața veșnică în Împărăția dragostei lui Hristos.

În trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii s-a dat tot harul Dumnezeirii treimice, har care ne mîntuiește de păcat, de moarte și de diavol, ce ne renaște, ne schimbă la față, ne sfințește, ne în-creștinează, ne în-dumnezeiește, ne în- treimisește. Darul acesta s-a dat fiecăruia după măsura harului lui Hristos (Efeseni 4:7). Iar Domnul Hristos măsoară harul fiecăruia după osteneala lui (1 Corinteni 3:8): după osteneala în credință, în dragoste, în milostenie, în rugăciune, în postire, în priveghere, în blîndețe, în pocăință, în smerenie, în răbdare, și în celelalte sfinte fapte bune și Sfinte Taine evanghelice. Cunoscînd dinainte, prin a-tot-știința Sa Dumnezeiască, cum se va folosi fiecare dintre noi de harul Său, de darurile Sale, Domnul Hristos Își și împarte darurile, fiecăruia după puterea lui (Matei 25:15). Totuși de osteneala noastră personală și de înmulțirea darurilor Dumnezeiești ale lui Hristos ține locul nostru în trupul de viață făcător Dumnezeu-omenesc al lui Hristos-Biserica, ce, ca o singură și de nedespărțit ființă ceresc-pămîntească Dumnezeu-omenească, se întinde de la pămînt pînă mai presus de toate cerurile cerurilor. Cu cît omul trăiește mai mult plinătatea harului lui Hristos, cu atît are mai multe daruri în el însuși și cu atît se revarsă prin el, ca printr-un de-un-trup cu Hristos, puterile Dumnezeu-omenești ale Bisericii lui Hristos, ale trupului lui Hristos, puteri care ne curățesc de tot păcatul, ne sfințesc, ne în-dumnezeiesc, ne în-dumnezeu-înomenesc. Astfel stînd lucrurile, fiecare din noi trăiește în toți și pentru toți, fiindcă un singur trup sîntem toți. De aceea se și bucură fiecare de darurile fraților săi, mai ales cînd ele sînt mai mari decît ale sale.



Sursa: Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Prof. Dr. Justin Popovici


Gheron Iosif Isihastul



CATRE ACELASI : ASCULTA UN LUCRU CARE MI S-A INTAMPLAT MIE



Am primit chiar acum scrisoarea ta si am citit cele ce imi scrii. Ma bucur de sanatatea ta si ma intristez de necazurile tale. Ceea ce imi scrii ti se intampla, fiul meu, pentru ca nu ai rabdare. Tu, fiul meu, cauti pe Hristos, vrei sa intri in cetatea cereasca. Se roaga pentru aceasta duhovnicul tau, se roaga parintii toti, ma rog si eu sarmanul aici, intre stanci. Domnul ne aude pe toti, dar pentru infrangerea semetiei sufletului tau, pentru ca sa se smereasca acesta, pentru a lupta impotriva maniei, furiei, fierbintelii patimilor, egoismului, ti-a trimis un ghimpe – aceasta mica ispita – sa te inghionteasca, sa induri, sa te deranjeze continuu, sa inveti indelunga rabdare. Si incet-incet sa imblanzesti mania, furia si tulburarea, inabusindu-le inlauntrul tau si neingaduind sa iasa afara vreun cuvant greu. Atunci, puterea satanei, care este inabusita o data, de doua ori, de multe ori, pleaca si lasa omul ca pe un miel bland si linistit. Asculta un lucru care mi s-a intamplat mie. Cand eram in lume, cu multi ma certam. Aveam inima de leu. Dar iubirea lui Hristos m-a inmuiat. Daca ar fi sa povestesc cate am patimit in fiecare zi din cauza acestei patimi, ar trebui sa scriu o carte intreaga. Vrand sa ma slobozeasca din legaturile patimii, Dumnezeu a a dus asupra mea toate relele : ocari, batjocura, ispitiri, osandiri pe nedrept. Si nu asa, numai de incercare, ci in stare sa ma ucida. Dar indurand si inabusind inlauntrul meu pe satana cu nemarginita rabdare, am primit eliberarea de rau. Intr-o iarna grea, m-a pandit ispititorul si a ridicat asupra mea toate napastuirile, asa cum stie el sa ispiteasca si cum Domnul il lasa sa incerce. Si daca a incercat de doua-trei ori si atacurile lui au ramas fara rezultat, iata ca un vant puternic a patruns deodata pe usa, care a cutremurat acoperisul casei cu toti cei de fata, ridicand acoperisul acela de piatra in aer ca si cand ar fi fost un avion si facandu-l sa se sfarame de stanca in fata noastra in zapada. Am ramas sub cerul liber, in zapada. Daca vei auzi si felurile ispitelor, nu poti sa te tii fara sa te vatami, judecand pe cei vinovati. Cu toate acestea insa, indurand toate incercarile tale, vei primi ca rasplata atata har pe masura ispitelor, care sunt fara de masura. Sa nu crezi ca daca fugi de o ispita nu va veni alta. Va veni oricum. Si daca te arati fara de curaj in fata uneia, asa vei fi in fata tuturor ispitelor. Pentru ca ispita este inlauntrul nostru. Nu o vezi, fiul meu ? Ia, fii atent ! Ea urca din mijlocul pantecelui spre inima. O aprinde pe aceasta, infierbanta sangele si urca spre gat, ajunge la cap, intuneca mintea. Sta ca un nod in gatul nostru si impiedica chiar si rasuflarea, facand pe om sa se inabuse. Poate sa fie celalalt care atata cel mai rau om, sau poate ispita il pune si pe acela sa te tulbure si sa te intunece pe tine. Domnul il lasa insa pentru ca pentru ca tu sa devii, de fiecare data, mai incercat si sa ajungi la nepatimire. Deoarece, atunci cand tu esti pregatit si il astepti, nu te tulburi, nu te pierzi, nu-ti iesi din fire. Imi scrii ca, daca ai fi cunoscut ca aveai sa primesti har, ai fi suferit o mie de astfel de ispite. De unde stii tu ca, daca ai fi rabdat, n-ai fi primit har ? Eu iti spun tie si tuturor fratilor ca nu cunosc alt drum mai scurt ca acela de a suporta ispitele care-ti vin, oricare ar fi felul in care acestea vin. Starea duhovniceasca a omului si harul pe care il are din rabdare se vad. Cum de va rabda pe toti duhovnicul ? Pentru ca are rabdare. Aceasta dovedeste ca are har. Are virtute. Virtutea nu are clopotel, ca sa o cunosti dupa sunatul clopotelului. Clopotelul virtutii, daca crezi, este ingaduinta, indelunga rabdare, suferinta. Acestea sunt podoabele monahului si ale oricarui crestin. Daca are in vedere rasplata de sus si harul pe care il va lua de la Domnul, cel ce se lupta toate le va indura. Iata, fratelui celui puternic duhovnicul i-a dat o sarcina grea si o duce, indurand pe cel ispitit. Tie, sleb fiind, ti-a dat cea mai mica sarcina. Arata rabdare ca sa devii si tu puternic, sa poti indura si tu alaturi pe cel demonizat. Sa-l poti suporta, sa-l slujesti, sa-l rabzi. Mare virtute este aceasta ! Stii ce inseamna sa porti in spate si sa induri un nebun ? La noi a venit un nebun si mi-a fost mila sa-l alung. De peste tot il izgoneau. L-am primit sa se odihneasca un pic, sa se incalzeasca inima lui de om. Si ce crezi, dupa aceea ? L-am pus la post greu, aducandu-mi aminte de ce spune Domnul : ” Neamul acesta cu nimic nu iese, fara numai cu rugaciune si post”. Intr-o buna zi, noi eram toti afara si acesta a inchis toate usile si ferestrele chiliei si ne-a lasat afara. Neam rugat indelung de el sa ne deschida, dar in zadar. Ce era de facut ? Am adus un mester care a scos niste scanduri si am deschis. A iesit afara. „Mai, omule, – ii zic – de ce ai incuiat si ne-ai lasat afara ? – Pentru ca – zice – aveam inauntru ceapa si cartofi si voiam sa postesc singur, sa mananc numai ceapa si cartofi ! „Dupa putin timp s-a facut bine, dar a plecat si iarasi a intrat demonul in el. De trei ori a venit, si numai ce se facea bine, pleca si iarasi innebunea si-l stapaneau diavolii. Acum este la spital. Tu ai grija sa nu dispretuiesti pe vreunul dintre cei mici, neinsemnati si slabi, dintre cei de nimic ai lumii. Pentru ca acest dispret si jignirea aceasta nu se opreste la acesti nefericiti, ci urca prin acestia la Facatorul si Ziditorul lor, al carui chip sunt toti. Si te vei mira foarte in ziua aceea, vazand ca se odihneste Duhul Sfant al lui Dumnezeu mai mult in inima acelora, decat intr-a ta. Eu am slabit foarte mult. sunt ca un slabanog. Nu mai pot face nici zece pasi. Va rog mult sa va rugati pentru mine, pentru ca am multe suflete care cauta la mine sprijin si ajutor. Si credeti-ma, parintilor si fratilor, ca pentru fiecare suflet care este ajutat duc si eu razboiul pe care acesta il are. De aceea si duhovnicul vostru este mereu bolnav. Pentru ca slabeste mult din cauza oboselii mintii si a ispitelor pe care le sufera pentru voi toti. De aceea sa nu spui, fiul meu, lucrul acela pe care il spune demonul, ca parintele duhovnic nu ia in seama cuvantul tau sau osteneala ta si nevoile tale. Cum este posibil sa nu ia in seama toate acestea acela care sufera pentru voi toti ? Ai grija! Alunga gandul acesta si ai rabdare. Dumnezeu va vedea vointa ta cea buna si va usura osteneala ta. Primeste ispita si nu invinui pe unul si pe celalalt. Cand nu induri o incercare sau alta si invinuiesti pe ceilalti, pentru ca Domnul este Cel care ni le da, El Insusi va fi Cel Care ne va pedepsi si ne va certa. Si afla ca nimeni dintre oameni nu poate sa pedepseasca asa cum pedepseste Dumnezeu Cel Atotputernic. De aceea, fiul meu, ” luati aminte, nu cumva sa Se manie Stapanul tuturor”. Iubiti voia Acestuia si purtati cele ce vin asupra voastra ca fiind ale voastre, ca nu cumva sa se intample sa ne dea saraciei sufletesti si grairii de rau. Si cand iarasi vei gresi si vei cadea, iarasi caieste-te. Nu deznadajdui. Da-ti curaj si nadejde tie insuti. Spune : „Iarta-ma, Doamne Hristoase, caci ma caiesc „. Sa nu spui : „Nu-mi ramane decat mania lui Dumnezeu”. Oameni suntem ! Nu fi scarbit de fratii tai. Poarta greselile lor, ca si ei sa le poarte pe ale tale. Iubeste-i ca sa te iubeasca si ei pe tine si rabda-i ca sa te rabde si ei pe tine. Fii bun si toti vor fi buni cu tine. Supune-ti patimile si vei vedea pe multi avand evlavie nu numai la cuvintele tale, dar si la semnul pe care-l faci cu privirea. Despre ascultarile de care imi scrii, daca sunt multe si nu poti sa le implinesti si-ti aduc tulburare, rog si eu pe duhovnicul tau sa te usureze, sa nu le faci murmurand. cat despre celelalte cate imi scrii, un lucru arati, ca ai multa slava desarta. Pentru aceasta fa-te ca un mort, sa te calce toti in picioare. Fa-te pamant. Loveste-te, uraste-te ca pe un neindurator dusman. Uraste-te cu ura desavarsita. Pentru ca daca nu o vei rapune, te va rapune ea. Indrazneste, nu-ti fie mila de tine. Cu harul lui Dumnezeu, eu te tin. Dar iti aduc aminte si cuvintele Parintilor, care spun : „Daca nu versi sange, nu primesti Duh „. Nu te socoti om, atunci cand nu primesti har dumnezeiesc. fara har, in zadar ne-am nascut oameni pe aceasta lume. Atat cat am reusit curatirea sufletului si luminarea, pe care am primit-o fiecare dintre noi aici, tot atat vom vedea pe Hristos de aproape, de clar, ne vom bucura de mireasma Acestuia si a celorlalti si vom tresalta de bucurie si mai mult. Ia aminte, nu te socoti om atunci cand nu primesti har.

Gheron Iosif Isihastul


CATRE ACELASI: SCRII DESPRE MANIA FATA DE CEL CU INIMA IMPIETRITA


Asculta-ma iarasi ! pune temelie buna. Zideste-ti palat frumos in ceruri. Curateste paharul pe dinlauntru, asa cum ne invata Domnul, pentru ca sa fie si pe dinafara curat. Toate cele care sunt savarsite cu trupul sunt ca frunzele care acopera omul pe dinafara. Acestea sunt bune si frumoase. Cele despre care ti-am scris mai inainte, acelea curatesc omul pe dinlauntru. Acelea vor deschide ochii sufletului. Din acelea se va curati inima si va putea vedea pe Dumnezeu in ziua aceea. Fara lucrarea mintii, este putin folosul celor din afara. Daca nu vezi lacrimile curgand la fiecare aducere aminte de Dumnezeu, bolesti de necunoastere, din care se naste mandria si se invartoseaza inima. Sa-ti fie tie smerenia ca imbracaminte in toate miscarile tale. Sa fii ca un burete in obste, luand asupra ta orice ocara sau umilire. Hraneste-ti sufletul nu cu cinstiri si laude, ci cu ocari si invinuiri, ca un fara de minte. Nu cauta sa afli totdeauna ceea ce este drept, pentru ca atunci esti in nedreptate. Invata sa rabzi cu barbatie ispitele, oricare ar fi cele ingaduite de Domnul. Fara multe explicatii, sa spui :”Binecuvinteaza”. Si, fara sa fi gresit, sa te caiesti ca si cum ai fi gresit. Cu tot sufletul sa faci aceasta, nu numai pe dinafara, pentru a fi laudat; sa spui ca ai gresit, iar in sinea ta sa te judeci. Nu cere in necazurile si intristarile tale mangaiere de la oameni, pentru ca sa fii mangaiat de Dumnezeu. Podul pe care trecem peste toate este iertarea celor ce cad. Daca nu-l ierti pe cel care cade, strici podul si nu mai ai cum sa treci. Sa fii exemplu bun celorlalti prin faptele tale cele bune si bineplacute la Domnul si sa nu cauti ca prin limba ta sa biruiesti pe toti. Sa nu te simti bine atunci cand, vorbind, cauti sa afli dreptatea. Dreptatea inseamna sa induri cu barbatie ispita care vine asupra ta si sa iesi biruitor, daca ai fost vinovat, si chiar daca nu ai fost vinovat. Daca zici : ” Pai de ce ? ” , lupti impotriva lui Dumnezeu, care iti trimite cele spre intristare pentru starea supusa patimilor. Dumnezeu ne pedepseste pentru a ne conduce la nepatimire. Si daca te impotrivesti celor ce vin asupra ta si nu le induri, cu adevarat, impotriva lui Dumnezeu lupti. Imi scrii despre mania fata de cel cu inima impietrita. Mania, in sine, este fireasca. Precum nervii in corp, aceasta este nerv al sufletului. Fiecare suntem datori sa o folosim imppotriva demonilor, a oamenilor eretici si impotriva a tot ce ne impiedica in calea spre Dumnezeu. Daca te manii imppotriva fratilor tai sau, iesindu-ti din fire, strici toata lucrarea mainilor tale, sa stii ca suferi de slava desarta si faci abuz ded acest nerv al sufletului. Elibereaza-te de aceasta prin dragoste fata de toti si prin smerenie adevarata. Cand iti vine mania, strange din dinti cu tarie si sa nu vorbesti in nici un fel celui care te ocaraste sau te necinsteste, te cearta sau te ispiteste in multe feluri fara vreun motiv. Atunci sarpele se va rasuci in inima ta, se va ridica pana in gat, dar daca nu-l lasi sa iasa se va innabusi si va crapa. Daca acest lucru se va repeta de cateva ori, se va imputina si in cele din urma va inceta. Deoarece omul este zidit cu minte si bland, se indreapta neasemuit mai bine cu dragoste si cu blandete decat cu manie si cu salbaticie. Acest lucru l-am descoperit si eu in multa si mare incercare. Cu binele si cu dragostea poti imblanzi pe multi. Si daca cineva este bine intentionat, il faci foarte repede sa se indrepte si chiar sa devina ca un inger al lui Dumnezeu. Deci, aceasta iti spun tie si tuturor. Nu cautati niciodata sa indreptati pe cineva cu manie, deoarece ispita pe ispita nu poate vindeca, ci cu smerenie si cu dragoste sincera. Daca vezi ca se apropie mania, lasa pentru mai tarziu indreptarea. Cand vei vedea ca a trecut mania si a venit pacea, iar duhul deosebirii lucreaza nepatimas, atunci sa vorbesti cele de folos. Eu niciodata nu am vazut sa fie cineva indreptat cu manie, ci totdeauna cu dragoste.

Asa sa faceti. Ia exemplu de la tine insuti. Tu cum te imblanzesti ? Cand ti se aduc ocari, sau cand ti se arata dragoste ? Nu te minunezi de cuvantul acela din Pateric, cand zice sfantul acela ca : ” omul manios si furios, chiar daca va invia vreun mort, nu va fi primit in Imparatia lui Dumnezeu?” Spui ca cinstesti cuvintele mele. Incearca daca se adevereste ceea ce iti scriu. Inabusa tu patima atunci cand vine sa te inabuse ea pe tine. Tine sarpele inchis bine o data, de doua ori, de multe ori si vei afla repede calea bucuriei si a biruintei. Atunci vor lucra si rugaciunile mele pe care le fac pentru tine. Si daca va fi biruita mama, va fi aruncata si multimea fiicelor pe care aceasta le naste. Pentru ca cele dintai patimi, care dau nastere la toate celelalte, sunt mania si pofta. Asadar, inabusa cu toata puterea ta mania in fiecare clipa cand apare si o vei afla data viitoare mai slabita. Si iarasi continua sa o lovesti si sa-i tai capul – cand vezi ca-l ridica – si-n putin timp, indelunga rabdare va rodi netulburarea. In aceasta vei afla pace si har si toate celelalte bunatati. Cealalta mama este pofta, care da jos pe cel care urca. Cand dobandesti in toate infranare si nu devii un adaos al materie, nu ai sange prea mult. Si cand nu este sange prea mult, nu poate pofta sa doboare pe om. Impotrivestete cu tarie. Nu lasa gandurile sa vina, ci lupta-te prin rugaciune. Lupta-te cu barbatie, nu ca un molatec. Si vei birui. Facand aceasta, va inflori floarea curateniei si a neprihanirii, care va bucura sufletul tau cu bucurie de negrait si vei cunoate ca de-acum ti s-a gatit tie loc de odihna. Asa vei indeparta si rautatea acestei patimi si rautatile tuturor fiicelor ei.

Răspunsul Arhiepiscopului Iov (Getcha) de Telmesos la acuzele de ‘internaționalism ortodox’



„În urma unui interviu recent acorat site-ului web al COE care se referă la noul meu rol de rector al Institutului de Studii Avansate în Teologie Ortodoxă din Chambésy, în contextul provocărilor Genevei internaționale și Bisericilor pentru justiție și pace, unde am declarat că, „înainte de orice particularitate religioasă sau etnică suntem, într-un fel, cetățeni ai lumii, avem o responsabilitate importantă în lume”, sunt criticat într-un ziar grecesc, de G. Papathanasopoulos, ca fiind „arhiepiscop internaționalist ortodox”.

Această critică, ce poate părea ciudată în contextul Genevei internaționale, este, de fapt, simptomatică pentru o anumită Grecie naționalistă îngustă. De fapt, aceasta arată încă o dată că cea mai mare boală a Ortodoxiei contemporane din secolul al XIX-lea este naționalismul sau ceea ce noi numim etno-filetism. Condamnată ca erezie ecleziologică de către Consiliul Pan-ortodox de la Constantinopol din 1872, care a subliniat că „Biserica nu ar trebui să fie confundată cu destinul unei singure națiuni sau rase“, etno-filetismul a fost din nou respinsă de Sfântul și Marele Sinod Ortodox reunit în Creta, în 2016. Sfântul și Marele Sinod încearcă să găsească un echilibru corect între local și universal, evitând două extreme – naționalismul și globalizarea – așa cum am citit în enciclica sa: „Confruntându-ne cu procesul de reducere și omogenizare impersonală promovat de globalizare, confruntându-se, de asemenea, cu aberațiile etno-filetismului, Biserica Ortodoxă își propune să protejeze identitatea oamenilor și să consolideze caracterul local. Ca model alternativ pentru unitatea omenirii, ea expune organizarea sa structurată, bazată pe valoarea egală a Bisericilor locale” (Enciclica 15).

În interviul meu, nu am spus niciodată că identitatea etnică ar trebui să fie ștearsă în favoarea unei identități globale, internaționiste, dar am spus: „Înainte de toate particularitățile noastre religioase sau etnice, suntem în primul rând cetățeni ai lumii”. O astfel de viziune se bazează pe universalitatea Creștinismului. Creștinismul și, prin urmare, Biserica lui Hristos, nu au fost niciodată identificate cu o singură națiune. Așa cum a spus Apostolul Pavel în Epistola sa către Galateni: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3:28). Scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu nu a fost acela de a șterge diversitatea etnică, ci de a aduce întreaga lume la mântuire. Dumnezeu „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2: 4), după cum spune Sfântul Pavel în Epistola sa către Timotei. Universalitatea mântuirii se bazează pe faptul că întreaga lume este creația lui Dumnezeu și este chemată să-L cunoască și să intre în părtășie mai profundă cu el.

Afirmarea teologică de o asemenea profunzime, cu dimensiuni cosmologice și soteriologice, are multe implicații asupra problemelor contemporane. În primul rând, în ceea ce privește problemele de mediu, recunoaștem că planeta noastră este „lăcasul nostru comun”, care este creația lui Dumnezeu. În ceea ce privește coexistența pașnică a religiilor și popoarelor, mărturisim că fiecare ființă umană a fost creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1:26) și, prin urmare, nimeni nu trebuie considerat mai puțin important dintre frații noștri (Matei 25:40). După cum a afirmat Sfântul și Marele Sinod: „Biserica Ortodoxă consideră că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce servește cu adevărat cauzei păcii (Rom. 14:19) și deschide calea spre dreptate, fraternitate, libertate adevărată și iubire reciprocă între toți fiii Singurului Tată Ceresc, precum și între popoarele care formează singura familie umană”(Misiune, C5). Și, din nou: „Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană, indiferent de culoarea pielii, religie, rasă, sex, etnie și limbă, este creată dupa chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și se bucură de drepturi egale în societate. Conform acestei convingeri, Biserica Ortodoxă respinge discriminarea pentru oricare dintre motivele de mai sus, deoarece presupune o diferențiere de demnitate între persoane” (Misiune, E2). Din aceste motive, Biserica Ortodoxă condamnă fundamentalismul și violența în numele lui Dumnezeu și promovează respectul, pacea și reconcilierea popoarelor și a religiilor prin dialog.

Începând cu secolul al VI-lea, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a avut calificativul „Ecumenică”. Acest termen arată ecumenicitatea Tronului din Constantinopol, care nu are limită sau identificare după nicio graniță etnică sau națională. Desigur, tradiția teologică a Tronului din Constantinopol se bazează pe elenism, astfel încât Creștinismul însuși s-a dezvoltat pe bazele elenismului, după cum a subliniat teologul ortodox George Florovsky, dar nu pe o cultură etnică și pe un folclor îngust, ci pe o civilizație de geniu care a servit ca pod între diferite națiuni și popoare care viețuiau împreună, la începutul primului mileniu, într-un imperiu roman. Caracterul ecumenic al Bisericii din Constantinopol se află la baza misiunii sale principale de a încuraja unitatea pan-ortodoxă și de a cultiva o viziune supranațională și cosmopolită în lumea ortodoxă. De aceea, Patriarhia Ecumenică este preocupată de unitatea Bisericii Ortodoxe și de comuniunea dintre diferitele Biserici autocefale locale, un rol care a fost ilustrat prin convocarea Sfântului și Marelui Sinod. De aceea, Patriarhia Ecumenică joacă un rol principal în conducerea dialogului intercreștin și interreligios. Patriarhia Ecumenică a adoptat întotdeauna inițiative privind păstrarea mediului, protecția copiilor și altele asemenea. Într-o scriere anonimă de la sfîrșitul secolului al doilea, citim: „Creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni nici după țară, nici după limbă, nici prin obiceiuri extraordinare, modul lor de viață nefiind unic. Ei își petrec viața pe pământ, dar sunt cetățeni ai Cerului…” (Epistola către Diognetus). Este singura cale ca creștinii să rămână astăzi „sarea pământului” (Matei 5, 13).





Sursa
( https://lacasuriortodoxe.ro/stiri/22861-răspunsul-arhiepiscopului-iov-getcha-de-telmesos-la-acuzele-de-internaționalism-ortodox.html )

( http://fanarion.blogspot.com/2019/04/blog-post_2.html )

Bucură-te Părinte Sfinte!

Icos 1:

Om purtător al bucuriilor celor cerești, te-ai arătat în lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, în viață neprihănită petrecând, drept, cuvios și de Dumnezeu insuflat, întru toate dăruit; pentru aceasta și de la noi auzi unele ca acestea:
Bucură-te, cel prin care se înalță cei credincioși;
Bucură-te, cel prin care sunt risipiți cei dușmănoși;
Bucură-te, vas aurit al înțelepciunii;
Bucură-te, cel prin care se învinge răutatea lumii;
Bucură-te, locaș al sfințeniei și al lucrării cerești;
Bucură-te, carte dumnezeiască a noii cetăți îngerești;
Bucură-te, cel care cu adevărat Sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, cel care de cele materiale te-ai lepădat;
Bucură-te, a credinței răsplată strălucitoare;
Bucură-te, mijlocitor cucernic al harului;
Bucură-te, cel prin care Biserica se slăvește;
Bucură-te, cel prin care insula Eghina se veselește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 1:

Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocro­titor, Sfântul Ierarh Nectarie. Și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Bucură-te om ceresc, bucură-te înger pământesc, purtător al tristeților pământești și trăitor al bucuriilor celor cerești!

Condac 13:

O, preabunule părinte, luminător al ortodocșilor, ierarhule al lui Hristos, Sfinte Nectarie! Stând în fața Tronului lui Dum­nezeu, roagă-te neîncetat, pentru iertarea păcatelor noastre și pentru întoarcerea noastră spre înfierea harului. Căci neîncetat către Mântuitorul cântăm: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Om purtător al bucuriilor celor cerești…