Preacuviosul Părintele nostru Iustin de la Celie, Noul Theolog



HARUL

Toate realitățile Dumnezeiești întrupate în Dumnezeu-Omul Hristos revarsă necontenit din sine nenumărate și nemăsurate puteri Dumnezeiești, neapărat trebuitoare ființei omenești pentru mîntuire, pentru în-dumnezeire, pentru în-creștinare, pentru îm-bisericire, pentru înduhovnicire, pentru în- treimificare, pentru în-dumnezeu-omenire; ele sînt numite printr-un singur cuvînt: har 27. Toate aceste puteri Dumnezeiești au în toate privințele însușiri și caracter Dumnezeu-omenesc, și prin aceasta sînt cu toată ființa în trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii, din ea și prin ea. În Biserică, totul este Dumnezeu-omenesc, fiindcă totul este al Dumnezeu-Omului. Nimic nu este în Biserică în afara categoriilor „Dumnezeu-omenescului” și „al Dumnezeu- Omului”. Mîntuirea noastră, adică în-dumnezeu-omenirea noastră, nu este altceva decît necontenita noastră „înharisire” 28. În Biserică și prin Biserică darul este oceanul nesfîrșit al Dumnezeieștilor, Dumnezeu-omeneștilor puteri în- dumnezeu-omenitoare, în-creștinătoare, în-treimisitoare, care lucrează și înrîuresc fără încetare în organismul Dumnezeu-omenesc al Bisericii. Prin Dumnezeu-Omul Hristos, Care este Biserica, ni s-au dat nouă toate puterile Dumnezeiești ce sînt trebuincioase oamenilor pentru viață și bună-cinstire în amîndouă lumile (2 Petru 1:3-4).

Înaintea Dumnezeu-Omului, și ca Persoană – și ca Biserică – stă omul, cu firea sa cea după chipul lui Dumnezeu. Zidit după chipul lui Dumnezeu, omul are și libertate după chipul lui Dumnezeu. Această libertate are dimensiuni uriașe, nemăsurate. După voia sa liberă, omul poate chiar să se lepede de Dumnezeu și să aleagă pe diavolul. și încă: omul poate să ajungă „dumnezeu după dar”, însă și diavol, după voia sa liberă. Întrebuințată cu înțelepciune Dumnezeiască, voia liberă îl duce pe om la Dumnezeu și îl unește cu Dumnezeu; întrebuințată rău, îl duce pe om la diavol și-l unește cu el. Istoria neamului omenesc este martorul grăitor al acestui fapt. Dumnezeu Se face om tocmai în scopul ca, în calitate de Dumnezeu-Om, în Persoana Sa Dumnezeu-omească, să îi arate omului și să-l învețe cum poate folosi în chip de Dumnezeu înțelepțit libera sa voință, cum să zidească în sine un om haric, un om după chipul lui Hristos, și cum să desăvîrșească pînă la deplinătate asemănarea cu Dumnezeu a ființei sale. Iar pentru atingerea acestui scop, Domnul a dat omului puterile Dumnezeiești trebuincioase, a întemeiat pe Sine, Dumnezeu-Omul, Biserica cu sfintele ei Taine și sfintele ei fapte bune. Făcîndu-se „de un trup” cu trupul Dumnezeu-omenesc, Biserica (Efeseni 3:6), omul ajunge, cu ajutorul Sfintelor Taine și sfintelor fapte bune, la scopul rînduit lui de către Dumnezeu: ajunge „dumnezeu după har”. Toată mîntuitoarea și de Dumnezeu dăruita înțelepciune a creștinului stă în a-și supune de bună voie voința sa liberă voinței Dumnezeiești a Domnului Hristos, după pilda Aceluiași Domn Hristos, Care de bună voie a supus în Persoana Sa Dumnezeu-omenească voința Sa omenească voinței Dumnezeiești. Această legătură Dumnezeu-omenească între voința Dumnezeiască și cea omenească este legea cea mai desăvîrșită și pravila cea mai trebuitoare în trupul Dumnezeu-omenesc al lui Hristos-Biserica: a-ți supune de bună voie voința omenească voinței Dumnezeiești a Domnului Hristos, și astfel, cu ajutorul harului Sfintelor Taine și sfintelor fapte bune, a-ți dobîndi mîntuirea, în-dumnezeirea, în-dumnezeu-omenirea și viața veșnică în Împărăția dragostei lui Hristos.

În trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii s-a dat tot harul Dumnezeirii treimice, har care ne mîntuiește de păcat, de moarte și de diavol, ce ne renaște, ne schimbă la față, ne sfințește, ne în-creștinează, ne în-dumnezeiește, ne în- treimisește. Darul acesta s-a dat fiecăruia după măsura harului lui Hristos (Efeseni 4:7). Iar Domnul Hristos măsoară harul fiecăruia după osteneala lui (1 Corinteni 3:8): după osteneala în credință, în dragoste, în milostenie, în rugăciune, în postire, în priveghere, în blîndețe, în pocăință, în smerenie, în răbdare, și în celelalte sfinte fapte bune și Sfinte Taine evanghelice. Cunoscînd dinainte, prin a-tot-știința Sa Dumnezeiască, cum se va folosi fiecare dintre noi de harul Său, de darurile Sale, Domnul Hristos Își și împarte darurile, fiecăruia după puterea lui (Matei 25:15). Totuși de osteneala noastră personală și de înmulțirea darurilor Dumnezeiești ale lui Hristos ține locul nostru în trupul de viață făcător Dumnezeu-omenesc al lui Hristos-Biserica, ce, ca o singură și de nedespărțit ființă ceresc-pămîntească Dumnezeu-omenească, se întinde de la pămînt pînă mai presus de toate cerurile cerurilor. Cu cît omul trăiește mai mult plinătatea harului lui Hristos, cu atît are mai multe daruri în el însuși și cu atît se revarsă prin el, ca printr-un de-un-trup cu Hristos, puterile Dumnezeu-omenești ale Bisericii lui Hristos, ale trupului lui Hristos, puteri care ne curățesc de tot păcatul, ne sfințesc, ne în-dumnezeiesc, ne în-dumnezeu-înomenesc. Astfel stînd lucrurile, fiecare din noi trăiește în toți și pentru toți, fiindcă un singur trup sîntem toți. De aceea se și bucură fiecare de darurile fraților săi, mai ales cînd ele sînt mai mari decît ale sale.



Sursa: Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Prof. Dr. Justin Popovici


hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns