Zi: 16 aprilie 2019

CANONUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII STUDIU TEOLOGICO – LITURGIC





Istoria căderii este prezentată mai departe în Sfânta  Scriptură  prin exemplul lui David, regele, profetul şi psalmistul, alesul şi iubitul lui Dumnezeu, care ajunge să se împiedice jalnic de frumuseţea soţii lui Urie, credinciosul  general al oştirilor  sale (II Regi 11, 3 ). Amăgit fiind de cei trei vrăjmaşi vechi : Trupul, lumea şi diavolul, care îi vor ispititi pe toţi fiii oamenilor, de la Adam şi până la ultima şi Înfricoşata Judecată, Împăratul cade din demnitatea sa, dedându-se la cele mai neomeneşti fapte : adulterul şi uciderea. Este cu totul dureros acest episod din istoria vieţii Psalmistului David. Istorisirea acestor fapte ale lui David ne străpunge inima, cu atât mai mult cu cât în David vedem nemijlocit chipul  fiecărui  om ridicat la demnitatea de rege, profet, şi cu menirea de ai înălţa doxologii psalmice Creatorului său; că în David vedem căderea fiilor lui Adam. În Vechiul Testament, în Cartea a doua, a Regilor, putem citi întâmplarea :

Peste un an, pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis pe Ioab şi slugile sale cu el şi pe toţi Israeliţii şi aceştia au lovit pe Amoniţi şi au împresurat Raba. Dar David a rămas în Ierusalim. Odată, spre seară, sculându-se David  din pat şi plimbându-se  pe acoperişul casei domneşti, a văzut de  pe acoperiş o femeie scăldându-se, şi femeia aceasta  era foarte frumoasă. Atunci a  trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Şi  i s-a spus  că este Batşeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul. Apoi David a trimis slugile să o ia. Ea     a venit la el şi el s-a culcat cu ea. Iar dacă s-a curăţit ea de necurăţia ei, s-a întors la casa sa. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a trimis de s-a vestit lui David, zicând: „Eu sunt însărcinată”. Atunci a trimis David să se zică lui Ioab: „Trimite la mine pe Urie Heteul!” Şi a trimis Ioab pe Urie la David. Venind Urie la David, acesta l-a întrebat de sănătatea lui Ioab, de starea poporului şi de mersul războiului. Apoi a zis David către Urie: „Du-te acasă şi-ţi spală picioarele!” Ieşind Urie din casa regelui, în urma lui i s-a trimis un dar de la masa regelui. Dar Urie a dormit la poarta casei regelui cu toate slugile stăpânului său şi nu s-a dus la casa sa. Şi i s-a spus lui David, zicând: „Urie nu s-a dus la casa sa”. „Iată, a zis David către Urie, tu ai venit de pe drum, de ce nu te-ai dus la casa ta?” Iar Urie a zis: „Chivotul Domnului şi Israel şi Iuda sunt în corturi; stăpânul meu Ioab şi robii domnului meu sunt în tabără,  iar eu să  mă  duc  la casa mea să mănânc, să beau şi să mă culc cu femeia mea? Mă jur pe viaţa ta şi pe viaţa sufletului tău că nu voi face aceasta”. „Rămâi aici şi ziua aceasta, a zis David  lui  Urie,  iar mâine îţi voi da drumul”. Şi a rămas Urie în Ierusalim în ziua aceea până a doua zi. Şi l-a   chemat David şi a mâncat Urie înaintea lui şi a băut şi David i-a arătat cinste. Dar seara Urie    s-a dus să se culce în patul său cu robii stăpânului său, iar la casa sa nu s-a dus. Dimineaţa,  David a scris scrisoare lui Ioab şi a trimis-o pe Urie. În scrisoarea aceea el scria aşa: „Puneţi pe Urie unde va fi lupta mai crâncenă şi retrageţi-vă de la el, ca să fie lovit şi ucis”.” (II Regi, 11, 1-15)

Faptele pogorârii spre păcat  se succed  una dupa  alta începând cu rămânerea lui David acasă „pe vremea când regii pornesc la război”. Împăratul pierzându-şi atenţia duhovnicească pe care o avuse tot timpul, se pogoară la poftele tatălui minciunii. Căci despre aceşti oamenii răi citim în Sfânta Scriptură: ,, Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi  vreţi să  faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8, 44)

David îl trimite intenţionat la moarte pe credinciosul  său prieten,  curajosul  şi credinciosul Urie, generalul oştilor sale, sub zidurile cetăţii Raba, pentru a lupta în prima   linie, luptă în care va fi părăsit de ai săi şi ucis. Nevinovatul Urie moare într-o „ Vinere a patimilor” a Vechiului Testament (II Regi 11, 15) asemeni dreptului Abel (Facerea 4, 8) sau nevinovatului Nabot (III Regi 21,13) ucişi şi ei mişeleşte. Cu atât mai dureros că Urie, alesul şi fidelul prieten al lui David, duce cu încredere şi devotament propria sentinţă la moarte.

Ca urmare a acestor fapte David, alesul lui Dumnezeu,  a  fost apoi lovit, pe  tot parcursul vieţii sale, de mâna dreptăţii lui Dumnezeu prin necazuri, prigoane, nenorociri, răscoale asupra lui în propria casă, chiar şi din partea fiului său care îl va prigoni. Totuşi David nu deznădăjduia, ci, cu smerenie, mărturisea că a greşit Domnului Său şi  primea  să-şi ispăşească păcatul marii infidelităţi săvârşite pe pământ (II Regi 16, 11-12). „Lacrimile lui David, la scrierea Psalmului 50, aveau să copleşească şi să şteargă petele sângelui lui Urie… cuvintele neîntrecutului psalm sunt şi mănunchiul de flori duhovniceşti şi lumânări aprinse, pe care, stropindu-le cu multe lacrimi, David, pocăit, le pune şi le aprinde pe  mormântul  necunoscut al lui Urie Heteul”.22 Zbuciumul sufletului afundat în întristare, în boli sau în păcat, care e cea mai mare năpastă a vieţii, îl putem observa şi în Hexapsalmii  scrişi de David  (cei  şase psalmi din slujba Utreniei), la fel în primii doi psalmi, al 3-lea şi al 37-lea, după  cum  descrie în “Tâlcuiri la Psalmi” Arhimandritul Emilianos Simonopetritul.






19 Studiu introductiv şi traducere diaconul I. I.Ică jr., Editura Deisis, Sibiu

20 Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Însemnări duhovniceşti,, p.230

21 Triodul, Duminica lăsatului sec de brânză, Stihirile Vecerniei la Doamne strigat-am, a 2-a, şi a Slavei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p.102


22 Daniil Stoenescu, Episcop-locţiitor al Daciei Felix, Atotprezenţă şi Parusie, Editura Episcopiei Daciei Felix,Vârşeţ, 2009, p.170

23 Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Psalmi, traducere Ierom. Agapie, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2011, p.95



Sfântul Preacuvios Iustin de la Celie: Biserica Ortodoxă și ecumenismul








SFINTELE TAINE

Toate Tainele lui Dumnezeu sînt sfinte. Tot ce s-a făcut s-a făcut prin a- tot-Sfîntul Dumnezeu-Cuvîntul. Iar tot ce este din Dumnezeu-Cuvîntul este cuvîntător și sfînt. Fără Dumnezeu-Cuvîntul nu s-a făcut nimic din cele ce s-au făcut (Ioan 1:3; Coloseni 1:16; Evrei 2:10). În toate lumile lui Dumnezeu totul e sfînt, afară de păcat; iar păcatul este reaua întrebuințare a libertății de către ființele zidite. Exemple: diavolul și omul. Libertatea este rău întrebuințată atunci cînd e îndreptată împotriva lui Dumnezeu. Păcatul săvîrșit naște moarte. Diavolul are două puteri de căpetenie: păcatul și moartea. Cu ajutorul lor, el biruie oamenii și stăpînește asupra lor. Împărăția păcatului și a morții este chiar iadul, pentru o ființă zidită după chipul lui Dumnezeu, cum e omul.

Făcător a toate, Dumnezeu-Cuvîntul Se face om pentru a-l slobozi pe om de păcat și de moarte, și astfel a-l slobozi de diavol și de iad. Dumnezeu- Cuvîntul săvîrșește aceasta, ca Dumnezeu-Om, prin întreaga Sa nevoință Dumnezeu-omenească de pe pămînt, de la Întrupare pînă la Înălțare. Prin toată această nevoință, El întemeiază Biserica prin Sine și pe Sine, lucrînd în ea mîntuirea oamenilor cu ajutorul Sfintelor Taine și sfintelor fapte bune ale Duhului Sfînt. El, Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos, El e Biserica, El e Preasfînta a-tot-Taină, în care și din care sînt toate Sfintele Taine, începînd cu Sfînta Taină a Botezului.

Toate în Biserică sînt Sfîntă Taină, toate: de la lucrul cel mai mărunt, pînă la cel mai mare, pentru că totul este cufundat în negrăita sfințenie a Dumnezeu- Omului celui fără de păcat, a Domnului Hristos. Ca Biserică, Dumnezeu-Omul cuprinde toate lumile, fiindcă toate lumile sînt zidiri ale Lui, toate sînt zidite prin El și pentru El (Coloseni 1:16-20). El e și Ziditorul, și scopul tuturor zidirilor, al tuturor făpturilor: El este capul trupului Bisericii (Coloseni 1:18); și încă: Biserica e trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți (Efeseni 1:23). Pentru aceasta, în El sînt a-tot-cuprinzătoare și mîntuirea, și în-dumnezeirea, și în-dumnezeu-înomenirea, și în-creștinarea, și tot ce este mai desăvîrșit, de care are trebuință ființa omenească în toate lumile și în toate viețile. La aceasta slujesc toate Sfintele Taine ale Bisericii Lui și toate sfintele fapte bune. Iar pe primul loc: Sfînta Taină a Botezului, Sfînta Taină a Mirungerii și Sfînta Taină a Euharistiei.

Prin Sfîntul Botez, ne îmbrăcăm în Domnul Hristos, iar prin Sfînta Euharistie primim pe Domnul Hristos întreg, pentru mîntuirea noastră prin în- dumnezeire, prin în-creștinare, prin în-dumnezeu-înomenire. Căci a-tot-bunul Domn S-a arătat ca Dumnezeu-Om în lumea noastră pămîntească, și, prin Biserică, a rămas în ea ca Dumnezeu-Om. și astfel, în El sălășluiește toată plinătatea Dumnezeirii trupește – swmatikw” (Coloseni 2:9), cu un singur țel: ca toți să ne umplem de această plinătate a Dumnezeirii (Coloseni 2:10); ca toți să ne în-dumnezeim, în-dumnezeu-înomenim, în-creștinăm, în-treimificăm; ca toți să ne facem „dumnezei după har”, dumnezei-oameni după har.

Dumnezeu-Omul este marea taină a bunei-credințe (blagocestiei) (1 Timotei 3:16), marea taină a credinței Dumnezeu-omenești, și în Dumnezeu- Omul sînt toate Tainele Bisericii. Una și aceeași a-tot-Dumnezeiască Taină ipostatică a celei de-a doua Fețe a Preasfintei Treimi străbate și umple toate Tainele Bisericii, și tot ce e în ea, și tot ce e din ea. Fiece Sfîntă Taină izvorăște din și sfîrșește în Sfînta Taină a Bisericii: în Sfînta Taină a întrupării lui Dumnezeu, a Dumnezeu-Omului, a Dumnezeu-omenității. Cu adevărat, fiecare Sfîntă Taină este a-tot-întreagă în Biserică; însă la fel este și întreaga Biserică în fiecare Sfîntă Taină.

În Biserică, totul e Sfîntă Taină. Orice ierurgie e Sfîntă Taină. Chiar una mică, chiar și cea mai mică? Da. Oricare dintre ele este la fel de uriașă ca însăși Taina Bisericii. Fiindcă și cea mai mică dintre ele este, în organismul Dumnezeu-omenesc al Bisericii, într-o legătură organică, vie, cu întreaga Taină a Bisericii: cu Însuși Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. Numai o pildă: rînduiala sfințirii mici a apei. O slujbă mică, dar ce necuprinsă sfîntă minune, necuprinsă ca însăși Biserica! Această minune iubită străbate de două mii de ani milioane și milioane de suflete de creștini ortodocși, le curățește, le sfințește, le însănătoșește, le nemurește; și nu încetează, nici nu va înceta să lucreze, cît vor dăinui pămîntul și cerul. Iar aghiasma mică este doar una din nenumăratele Sfinte Taine ce fac neîncetat minuni în Biserica Ortodoxă a lui Hristos.

Dar și orice sfîntă faptă bună din sufletul creștinului ortodox este o Sfîntă Taină. Pentru că fiecare din ele este în legătură organică genetică cu Sfînta Taină a Botezului, iar prin ea, cu întreaga Taină Dumnezeu-omenească a Bisericii. Astfel: credința este o sfîntă faptă bună, și prin însuși acest fapt este o Sfîntă Taină prin care creștinul ortodox trăiește neîncetat. Iar sfînta credință, cu puterea luminii sale, dă naștere în sufletul lui și celorlalte sfinte fapte bune: rugăciunii, dragostei, nădejdii, postirii, milosteniei, smereniei, blîndeții… și fiecare din ele este la rîndul ei o Taină. Toate (fapte bune și Taine) se hrănesc una pe alta, trăiesc una prin alta, se nemuresc și se înveșnicesc una pe alta. și tot ce este din ele sfînt este. Drept aceea, nu este număr Tainelor în Biserica lui Hristos, în această a-tot-cuprinzătoare sfîntă a-tot-Taină ceresc-pămîntească a Dumnezeu-Omului. În ea, și fiecare „Doamne miluiește” este o Sfîntă Taină, și fiecare lacrimă de pocăință, și fiecare suspin al rugăciunii, și fiecare strigăt de tînguire.

a) Sfînta Taină a Botezului Botezul este Sfînta Taină a în-creștinării, a în-dumnezeu-înomenirii, și prin aceasta a în-treimificării: cel botezat se îmbracă în Hristos, trăind moartea și învierea Lui; se predă în întregime lui Hristos și primește pe Hristos întreg, se face de-un-trup cu Hristos și întreaga Biserică Dumnezeu-omenească se face a lui. Ființa omului cea după chipul lui Dumnezeu dobîndește în Sfîntul Botez întregul program nemuritor al vieții sale: a trăi în Domnul Hristos, și a se trăi veșnic pe sine ca ființă după chipul lui Hristos, și a se umple fără contenire de puterile Dumnezeiești ale Dumnezeu-Omului. Din clipa botezului, începe viața creștinului în Biserică, adică viața în-creștinării de sine harice și de bună voie 29, cu ajutorul Sfintelor Taine și sfintelor fapte bune. Întreaga viață ce urmează a creștinului este înmulțire a talanților dobîndiți la Sfîntul Botez. Prin botez, omul se face biserică vie a Preasfintei Treimi: întreaga lui viață se desfășoară de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfînt. În creștin lucrează toate puterile de fapte bune harice 30, care în-creștinează și în-treimifică ființa lui: dumnezeu-omul potențial se face – prin Dumnezeu-Omul, în Biserică – dumnezeu-om haric. Totul și întru toți – Hristos, acesta este scopul și programul vieții creștine, atît în timp, cît și în veșnicie (Coloseni 3:11).

b) Sfînta Taină a Mirungerii Deși se dă prin lucrarea nevoinței Dumnezeu-omenești a singurului iubitor de oameni, Domnul Hristos, mirungerea este mai cu seamă Taina Sfîntului Duh. Într-adevăr, Sfînta Taină a Botezului și Sfînta Taină a Mirungerii sînt o Taină îndoit-una. Primit prin Sfîntul Botez în Dumnezeu-Omul Hristos, în trupul Lui, Biserica, creștinul primește în Sfînta Taină a Mirungerii „pecetea darului Sfîntului Duh”, adică harul Duhului Sfînt. Fiindcă, în Sfîntul Botez – după cuvintele de Dumnezeu înțelepțitului Cabasila – creștinul dobîndește o nouă ființă și ființarea după Hristos – to einai kai olw” uposthnai kata Criston 31; iar în Sfînta Mirungere i se dăruiesc toate puterile, și darurile și energiile harice în-creștinătoare ale Duhului Sfînt, pentru viața cea nouă în Hristos, viața dumnezeu-omenească. În Sfînta Mirungere, persoana omenească este unsă cu Duhul Sfînt după chipul și asemănarea Unsului lui Dumnezeu, a Dumnezeu-Omului Hristos. În această Sfîntă Taină se prelungește Sfînta Cincizecime, care nu încetează niciodată în Biserica lui Hristos.

c) Sfînta Taină a Euharistiei Sfîntul program și sfînta nevoință a sfintei Taine a Botezului se împlinește cel mai desăvîrșit în Sfînta Taină a Împărtășaniei: deplina în-creștinare, în- dumnezeu-înomenire. Aici se trăiește haric întreaga iconomie Dumnezeu- omenească a mîntuirii, de la Întrupare pînă la Înălțare, ca viață a vieții noastre și ca suflet al sufletului nostru. Sfînta Liturghie este, după cuvîntul de Dumnezeu insuflat al Sfîntului Teodor Studitul, repetarea întregii iconomii Dumnezeu-omenești a mîntuirii 32. Aceasta se accentuează îndeosebi la sfîrșitul Sfintei Liturghii a Marelui Vasilie, unde se spune: „Plinitu-s-a și s-a săvîrșit ș…ț, Hristoase, Dumnezeul nostru, Taina iconomiei mîntuirii Tale.” 33 Temeiul Sfintei Euharistii, după Sfinții Părinți, este următorul: „Dumnezeu se face om ca omul să se facă Dumnezeu.” și cel ce se împărtășește mărturisește cu smerenie: „Trupul lui Dumnezeu mă în-dumnezeiește și mă hrănește: în-dumnezeiește duhul, iar mintea o hrănește în chip străin.” La mijloc este o străină, nespus de mare taină; cel ce se împărtășește tremură tot de spaimă și își grăiește lui-și la fiecare împărtășanie: „Uitîndu-te la de Dumnezeu făcătorul sînge, omule, să te cuprindă spaima.” și cel ce se împărtășește trăiește neasemuita bună-vestire a tuturor lumilor omenești: se umple de toată plinirea Dumnezeirii – pan to plhrwma tou Qeou (Efeseni 3:19; v. Coloseni 2:10).

Sfînta Împărtășire este apogeul realismului Dumnezeu-omenesc. De la Întruparea Dumnezeu-Cuvîntului, Dumnezeu-Omul Domnul Hristos S-a făcut realitatea cea mai vădită, și mai fără de moarte și mai veșnică a tuturor lumilor. Mai ales a lumilor noastre omenești. Cu noi este Hristos, cu noi este Dumnezeu = Emanuil, cu noi este Dumnezeu în veci (Matei 1:23). Cel mai convingător martor al acestui fapt este Biserica, trupul Dumnezeu-omenesc al lui Hristos. Biserica – trupul lui Hristos; Euharistia – trupul lui Hristos. Identitate de esență: Biserica în Euharistie, Euharistie în Biserică. Unde nu este Dumnezeu-Omul, acolo nu este Biserică; iar unde nu este Biserică, acolo nu există Euharistie. În afara acestora, totul este erezie, nebiserică, antibiserică, pseudobiserică. Ca trup al lui Hristos, Biserica este unitate sobornicească, dar tot așa și unitate a sobornicității. Acest lucru se întîmplă și pentru Euharistie ca trup al lui Hristos: un singur trup sîntem noi, cei mulți, și o singură pîine, că toți din aceeași pîine ne împărtășim (1 Corinteni 10:16-17). Da, un singur trup sîntem noi, cei mulți, și asta sub un singur cap: Dumnezeu-Omul Hristos. Drept aceea, atît în Euharistie, cît și în Biserică, Dumnezeu-Omul Hristos este totul și toate: și El este mai înainte de toate, și toate sînt în El (Coloseni 1:17).



Bucură-te, Sfinte!


Vedeți imaginea sursă



Condac 2:

Înțelepciune având, încă din tinerețe, de raza cea dumnezeiască sufletul ți-a fost luminat și strălucirii poruncilor celor sfinte ai urmat, Sfinte Ierarhe Nectarie. De aceea, în virtuți înaintând, de mic copil ai cântat lui Hristos: Aliluia!

Icos 2:

Mergând în orașul Sfântului Constantin, ai avut frica de Dumnezeu ca îndrumător și cercetarea celor sfinte ca apă­rător. De aceea, hrănindu-te din înțelepciunea cea dumnezeiască, pe cei pe care cu cuvântul tău i-ai umplut de bucurie sfântă îi auzi cântând unele ca acestea:
Bucură-te, viță a veșniciei;
Bucură-te, nectar al ambroziei;
Bucură-te, că de Mântuitorul ne-ai fost trimis vindecător luminat;
Bucură-te, că părinților celor din vechime ai urmat;
Bucură-te, piatra cea nouă a zidirii cugetătoare;
Bucură-te, cunună nou împletită, a Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un trandafir proaspăt înflorit;
Bucură-te, cel ce de Dumnezeu ai fost dăruit;
Bucură-te, steaua cea nouă a credinței poporului;
Bucură-te, cel ce strălucești în slava Creatorului;
Bucură-te, bunule chivernisitor al poruncilor cerești;
Bucură-te, chip al slăvitelor virtuți îngerești;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.