Spiritual life

„Din experiența Sfinților”




Sfântul Siluan Athonitul: Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei





O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului o bucurie de nedescris în Dumnezeu și din iubirea lui Dumnezeu sufletul uită și pământ, și cer, și toată dorința lui se avântă spre Dumnezeu.

O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce și plăcută este ea. Dar se găsește numai în îngeri și în sufletele sfinților. Noi însă trebuie să ne socotim mai răi decât toți, și atunci Domnul ne va da și nouă să cunoaștem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.

Domnul, slava Lui și toate cele cerești se cunosc numai prin Duhul Sfânt.

Domnul ne-a dat Duhul Sfânt și noi am învățat cântările Domnului, iar de dulceața iubirii lui Dumnezeu uităm pământul.

Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare și nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.

“Cine a încercat-o o caută neobosit ziua și noaptea și este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie și înfumurare, pentru dușmănirea și osândirea fratelui, pentru pizmă; ne lasă și pentru un gând desfrânat, ca și pentru alipirea de cele pământești; pentru toate acestea harul pleacă și atunci, pustiit și abătut, sufletul tânjește după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam la izgonirea din rai.

Cu lacrimi Adam striga către Dumnezeu așa: „Sufletul meu tânjește după Tine, Doamne, și cu lacrimi Te caut. Vezi întristarea mea și luminează întunericul meu, ca sufletul meu să se veselească din nou.”

„Nu Te pot uita. Cum Te-aș putea uita? Privirea Ta liniștită și blândă a atras sufletul meu și duhul meu se bucura în rai unde vedea fața Ta. Cum aș putea uita raiul unde mă veselea iubirea Tatălui Ceresc?”

Dacă lumea ar cunoaște puterea cuvântului lui Hristos: „învățați de la Mine smerenia și blândețea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte științe și învățături și ar învăța numai această știință cerească.

Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos și de aceea sunt atrași spre cele pământești. Dar omul nu poate cunoaște puterea acestui cuvânt al lui Hristos fără Duhul Sfânt; dar cine a cunoscut-o, acela n-ar mai lăsa această știință, chiar dacă ar avea ca bogăție toate împărățiile pământului.

Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălășluiască întru mine iubirea Ta și să fie vie întru mine sfântă frica Ta.

Grea este viața fără iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat și posomorât, dar când vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputință de descris.

Sufletul meu însetează să câștige smerenia lui Hristos și tânjește după ea ziua și noaptea, și uneori urlu strigând:

„Sufletul meu tânjește după Tine și cu lacrimi Te caut!”

Doamne, cum iubești Tu zidirea Ta! Sufletul vede în chip nevăzut harul Tău și întru frică și iubire îți mulțumește cucernic.

Frații mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.

Când sufletul cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut este cuprins de neîncetată uimire înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreției și atotputerniciei Lui. Dar dacă sufletul n-a câștigat încă smerenia, ci numai năzuiește spre ea, vor fi în el schimbări: după o vreme va fi în luptă cu gândurile și nu-va avea odihnă, dar uneori va primi slobozenie de gânduri și va vedea pe Domnul și va înțelege iubirea Lui. De aceea și zice Domnul: „învățați de la Mine blândețea și smerenia și veți găsi odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29],

Și dacă omul nu învață smerenia, iubirea și nerăutatea, Domnul nu-i va da să-L cunoască. Dar sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela e rănit de iubirea Lui și nu-L poate uita, ci, ca un bolnav care-și aduce aminte mereu de boala lui, așa și sufletul care iubește pe Domnul își aduce întotdeauna aminte de El și de iubirea Lui pentru întreg neamul omenesc.

Ce-ți voi da în schimb, Doamne?

Tu, Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate și mi-ai dat să cunosc mila Ta față de mine, inima mea a fost fermecată de Tine și neîncetat atrasă spre Tine, Lumina mea.

Ce-ți voi da în schimb, Doamne?

Tu ai înviat sufletul meu ca să Te iubesc pe Tine și pe aproapele meu și mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume.

Fericit sufletul care a cunoscut pe Făcătorul lui și s-a îndrăgostit de El, căci s-a odihnit întru El cu odihnă desăvârșită.

Domnul e nemăsurat de milostiv.

Sufletul meu cunoaște milostivirea Lui față de mine, și eu scriu despre ea cu nădejdea că măcar un singur suflet se va îndrăgosti de Domnul și se va aprinde pentru El cu jarul pocăinței.





Sursa: Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei

Lasă un răspuns