CANONUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII STUDIU TEOLOGICO – LITURGIC




Pregătirea din punct de vedere liturgic



„ (…) Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (…)” (Ioan 6, 53-56)

Pregătirea credincioşilor pentru Împărtăşania cu Sfintele Taine ale lui Hristos presupune cea mai serioasă luare aminte şi o lucrare continuă. Scara Sfântului Ioan Scărarul cu capitolele ei, ca şi trepte spre ceruri, chiar dacă nu ne vorbeşte direct despre viaţa liturgică, ne pregăteşte prin întreg conţinutul ei pentru Împărtăşania cu Trupul  şi  Sângele  lui  Hristos, urcând de la o treaptă a despătimirii spre cealaltă, pe scara raiului, de la înţeleaptă împreună-vieţuire creştină cu fraţii, spre mai multa filosofie harică. De la virtuţile începătoare ale ascultării, spre vieţuirea în prezenţa Puterilor Cereşti, cele în dragoste de-Dumnezeu-ascultătoare şi de-comuniune-iubitoare.

Scara Sfântului Ioan ne luminează mintea prin învăţătură  şi  ne  pregăteşte, prin practicarea celor cuprinse în ea, pentru împreună petrecerea cu Dumnezeu şi cu Sfinţii Săi. Totodată, de la o treaptă a ei la cealaltă, nimeni nu urcă cu puterile proprii: “(…) căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).

Omul curăţit de păcatele mari prin Sfântul Botez, şi mai departe prin Sfânta Spovedanie, luminat de învăţăturile Sfântului Ioan Scărarul şi ale părinţilor Filocalici,  se  apropie spre Sfintele Taine ale lui Hristos, împărtăşindu-se, şi de aici din  Izvorul  vieţii,  ia putere mai multă ca prin aceasta să urce mai departe, pe următoarea treaptă a Scării. De la despătimire spre desăvârşirea celor cereşti, şi spre punerea mai multă în practică a învăţăturilor patristice ale filocaliei, precum: isihia, liniştea, trezvia, rugăciunea neîncetată şi trăirea în permanentă amintire de Dumnezeu, prin rugăciunea lui Iisus.

Filocaliile puse la îndemâna creştinului, Scara Sfântului Ioan pusă în atenţia  sa, Patericul sau apoftegmele părinţilor Egiptului şi al Sfântului Munte şi ale celor români, îl învaţă pe fiul credincios al Bisericii cum să se nevoiască, cum să se pocăiască, şi să-şi îndrepte viaţa păcătoasă, spre a ajunge vrednic de comuniune. Comuniunea liturgică a creştinului, ca şi persoană individuală, îl pune în legătură cu întreaga obşte creştină prin Sfânta Liturghie, şi îl împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus. Ca iarăşi cu puterea lui Hristos să facă mai multă nevoință în viaţa sa personală de fiecare zi.

Aşa, de exemplu, creştinul este chemat şi îndemnat de Biserică să stăruiască   în citirea Sfintelor Scripturi ale Noului şi Vechiului Testament. Cu rânduială să-şi împlinească rugăciunile personale, de dimineață şi seară, şi altele rânduite de preot. Monahii în mod  deosebit, împlinesc canonul rugăciunilor de chilie. Preoţii vor sta permanent pregătiți, cu epitrahilul, primind mărturisirile fiilor duhovniceşti, şi dând îndrumările necesare. Toate în Biserică se fac spre împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine, iar preoții au grijă ca ele să fie ,, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, iar nu spre judecată sau spre osândă”. [24]

Rugăciunile Sfintei Liturghii reprezintă mijloacele care le stau înainte preoţilor, aşa încât şi pe parcursul desfășurării Sfintei Liturghii, mai mult să-i conștientizeze pe creştini, să-i trezească, să-i facă părtaşi dragostei de Dumnezeu. Astfel, rugăciunile  zise de  preot cu voce tare, ca sa audă întreaga comunitate rugătoare, îi împărtăşesc pe credincioşi de teologia bogată a părinților liturgici. Astfel ei sunt făcuţi şi mai mult părtași ai harului lui Dumnezeu care lucrează puternic în Biserica Sa.

Sfânta Liturghie este deci pentru întreaga noastră Biserică centrul în jurul căruia gravitează întreaga viaţă creştină. Familiile din oraşe şi sate pentru aceasta se pregătesc, familiile sau obştile monahale, din apropiere şi din deșerturile îndepărtate, în aceasta îşi au sensul. În Sfânta Liturghie este prezentă Preasfânta Treime. Domnul slujeşte cu Îngerii şi toţi Sfinţii Săi. Am încercat sa  facem o scurtă explicare a mijloacelor care ne  stau la dispoziţie, dar şi a obligaţiei întregii comunităţi a Bisericii. Ca îndrumători sau cunoscători ai trecutului Bisericii, de la Sfinţii Apostoli, până la Părinţii colivazi şi a prezentei situaţii  în Biserică,  suntem orientaţi spre viitor, spre sensul ultim şi eshatologic al Bisericii lui Hristos. Nu ar mai trebui să punem întrebarea despre vreo deasă sau rară împărtăşanie pentru că lucrurile sunt cunoscute în Soborniceasca noastră Biserică încă de pe vremea Apostolilor. De aceea vrednicii slujitori, păstori chemaţi de Însuşi Domnul Iisus, vor îndemna întreaga Biserică spre o tot mai profundă trăire a Tainei Sfintei Liturghii. Ei vor îndruma spre o tot mai conştientă şi deplină participare la ea,  spre o mai bună cunoaştere a efectelor ei benefice pentru om, –  trup şi suflet,   a dependenţei şi foamei omului, după iubirea nepieritoare şi veşnică a lui Dumnezeu. De asemenea, cum şi când se adapă din aceasta trupul şi sufletul omului, prin harul lui Dumnezeu. Cât de importantă este această participare şi lucrare liturgică a omului şi ce înseamnă totodată decizia de a rămâne departe de Biserică şi de Dumnezeu, precum şi care  sunt  realele  consecinţe.

Mântuitorul ne îndeamnă : „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel  ce  rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face  nimic”(Ioan 15,5) şi „Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă  trupul Meu  şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6,53-54).





Sursa: Canonul Sfintei Împărtășanii

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns