„Din experiența Sfinților”


Sfântul Siluan Athonitul „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”


Dacă Domnul nu mi-ar fi dat să cunosc mila Sa prin Duhul Sfânt, aș fi deznădăjduit din pricina mulțimii păcatelor mele, dar acum El a fermecat sufletul meu, și el s-a îndrăgostit de El și uită tot ce-i pământesc.

Doamne, smerește inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută Ție.

înțelegeți, voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubește Domnul și cu câtă milostivire vă cheamă la El:

„Veniți la Mine și vă voi odihni pe voi.”

„Vă voi odihni și pe pământ și în cer, și veți vedea slava Mea.”

„Acum nu puteți înțelege aceasta, dar Duhul Sfânt vă va da să înțelegeți iubirea Mea pentru voi.”

„Nu zăboviți, veniți la Mine. Cu dor vă aștept pe voi ca pe niște copii dragi. Eu vă voi da pacea Mea și voi vă veți bucura și bucuria voastră va fi veșnică.”

Frații mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.

Când sufletul cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut el se minunează neîncetat înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreției și atotputerniciei Lui, și Domnul însuși învață sufletul prin harul Său milostiv, ca o mamă copilul ei preaiubit, gânduri bune și smerite și-i dă simțământul prezenței și al apropierii Lui. Și în smerenie sufletul vede pe Domnul fără nici un fel de gânduri.

Domnul îl iubește pe om și harul Lui va fi în Biserică până în vremea înfricoșatei Judecăți, așa cum a fost în vremurile trecute.

Domnul îl iubește pe om și, deși l-a alcătuit din țărână, l-a împodobit prin Duhul Sfânt.

Prin Duhul Sfânt este cunoscut Domnul și tot prin Duhul Sfânt este iubit Domnul, dar fără Duhul Sfânt omul nu este decât pământ păcătos.

Domnul își crește copiii Săi prin Duhul Sfânt, îi hrănește cu Preacuratul Lui Trup și Sânge, și toți cei ce urmează Domnului se fac asemenea Domnului, Tatăl lor.

Duhul Sfânt ne-a înrudit cu Domnul și să știi că dacă simți în tine o pace dumnezeiască și o iubire pentru toți oamenii, sufletul tău s-a asemănat Domnului.

Harul dumnezeiesc ne-a învățat aceasta și sufletul știe când se îmbogățește de har; dar când pierde harul, sufletul simte deopotrivă apropierea vrăjmașului.

înainte nu știam aceasta, dar acum, când am pierdut harul, acest lucru mi se face vădit din experiență.

Pentru aceasta, fraților, cu toate puterile voastre păziți pacea dumnezeiască dată nouă în dar și, când cineva ne va supăra, să-l iubim, chiar dacă aceasta nu este ușor, și Domnul, văzând osteneala noastră, ne va ajuta cu harul Lui.

Așa grăiesc Sfinții Părinți, și experiența multor ani arată că osteneala e de neapărată trebuință.

Harul Sfântului Duh face încă de pe pământ pe tot omul asemenea Domnului Iisus Hristos.

Cine este în Duhul Sfânt, acela e asemenea Domnului încă de pe pământ, dar cine nu se pocăiește și nu crede, acela se aseamănă vrăjmașului.

Domnul ne-a învrednicit să fim asemenea Lui. Și știi cât de blând și de smerit este Domnul! Dacă L-ai vedea, bucuria ta ar fi atât de mare că ai vrea să-i spui: „Doamne, mă topesc de harul Tău!” Dar în acel minut nu vei putea spune nici măcar un singur cuvânt despre Dumnezeu, căci sufletul tău e schimbat de îmbelșugarea Sfântului Duh. Așa și Cuviosul Serafim din Sarov, când L-a văzut pe Domnul, n-a putut vorbi.

Domnul ne poruncește să-L iubim din toată inima și din tot sufletul, dar cum e cu putință să-L iubim pe Cel pe care nu L-am văzut niciodată și cum să învățăm această iubire? Domnul Se face cunoscut după lucrarea Lui în suflet. Când Domnul îl cercetează, sufletul știe că a fost un Oaspete drag și, când a plecat, atunci sufletul tânjește după El și îl caută cu lacrimi: „Unde ești Tu, lumina mea? Unde ești Tu, bucuria mea? Trecerea Ta a lăsat o bună-mireasmă în sufletul meu, dar Tu nu ești aici și sufletul meu tânjește după Tine, și inima mea e abătută și bolnavă, și nimic nu mă mai veselește, pentru că am întristat pe Domnul și El S-a ascuns de mine”.




Sursa: Sfântul Siluan Athonitul „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”




hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns