„Din experiența Sfinților”

Rezultat imagine pentru sfantul siluan athonitul




Sfântul Siluan Athonitul „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”



Dacă am fi simpli ca niște copii, Domnul ne-ar arăta raiul și L-am vedea în slava heruvimilor și a serafimilor, a tuturor puterilor cerești și a sfinților, dar noi n-avem smerenie și de aceea ne chinuim pe noi înșine și pe cei ce trăiesc împreună cu noi.

Ce bucurie pentru noi că Domnul nu numai că ne iartă păcatele noastre, dar Se și face cunoscut pe Sine sufletului, de îndată ce el se smerește. Fiecare, chiar și ultimul sărman, se poate smeri și cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt. Pentru a cunoaște pe Domnul nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie. Domnul Se dă în dar pe Sine însuși numai pentru milostivirea Sa. Odinioară nu știam aceasta, dar acum în fiecare zi și în fiecare ceas văd limpede în fiece minut milostivirea lui Dumnezeu. Domnul dă pacea Sa chiar și în somn, dar fără Dumnezeu nu e pace în suflet.

Din pricina mândriei minții lor Domnul nu Se face cunoscut multora, dar cu toate acestea ei cred că știu multe. Dar ce este știința lor dacă nu cunosc pe Domnul, dacă nu cunosc harul Sfântului Duh, dacă nu știu cum vine și de ce se pierde?

Să ne smerim , fraților, și Domnul ne va arăta toate, așa cum un tată iubitor arată totul copiilor lui.

Privește cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în suflet este pace și simți iubire față de toți; dacă se află mai mult har, atunci în suflet e lumină și o mare bucurie; iar dacă se află și mai mult har, atunci și trupul simte harul Sfântului Duh.

Nu e amărăciune mai mare ca pierderea harului. Atunci sufletul tânjește după Dumnezeu. Și cu ce aș putea asemă-na această tânjire? O asemăn plânsului unei mame care și-a pierdut singurul ei fiu preaiubit și strigă: „Unde ești, copilul meu preaiubit, unde ești bucuria mea?”

Așa, și mai mult încă, tânjește sufletul după Domnul când pierde harul și dulceața iubirii dumnezeiești.

„Unde ești Tu, milostivul meu Dumnezeu? Unde ești Tu, Lumină neînserată? Pentru ce te ascunzi de mine și nu mai văd fața Ta blândă și luminoasă?”

Rare sunt sufletele care Te cunosc și puțini oamenii cu care se poate vorbi despre Tine: cei mai mulți oameni se vor mântui prin credință. Dar așa cum Tu însuți ai spus Apostolului Toma: „Tu M-ai văzut și M-ai pipăit, dar fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” [In 20, 29], tot așa nu toți simt Duhul Sfânt, dar cei ce se tem de Domnul și păzesc poruncile Lui se vor mântui toți, căci Domnul ne iubește nemărginit de mult și eu n-aș fi putut cunoaște această iubire, dacă nu m-ar fi învățat Duhul Sfânt Cel ce învață tot binele.

Inima mea s-a îndrăgostit de Tine, Doamne, și de aceea tânjesc după Tine și cu lacrimi Te caut.

Tu ai împodobit cerul cu stele, văzduhul cu nori, pământul cu mări, râuri și grădini înverzite în care cântă păsări, dar sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine și nu mai vrea să privească această lume, cu toată frumusețea ei.

Numai pe Tine Te dorește sufletul meu, Doamne. Privirea Ta liniștită și blândă nu o pot uita și cu lacrimi Te rog: „Vino și Te sălășluiește întru mine și curățește-mă de toată întinăciunea. Tu vezi din înălțimea sfintei Tale slave cum tânjește sufletul meu după Tine; nu mă lăsa pe mine, robul Tău; auzi-mă când strig Ție ca Prorocul David: „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” [Ps 50,1]”.

Sfinților Apostoli, voi ați propovăduit întregului pământ: „Cunoașteți iubirea lui Dumnezeu!”. Sufletul meu păcătos a cunoscut și el această iubire prin Duhul Sfânt, dar am pierdut acest Duh și tânjesc după El. Vă rog, rugați pe Domnul să-mi dea înapoi darul Duhului Sfânt, pe Care sufletul meu îl cunoaște, și mă voi ruga pentru toată lumea ca să vină pacea pe pământ.

Sfinților toți, rugați pe Domnul Dumnezeu pentru mine. Voi vedeți slava Domnului în cer, căci pe pământ L-ați iubit pe Dumnezeu din tot sufletul și din tot cugetul vostru; voi ați biruit lumea prin puterea harului pe care vi l-a dat Dumnezeu pentru smerenia voastră; voi ați îndurat toate întristările pentru iubirea lui Dumnezeu, și duhul meu arde de nerăbdare să vă vadă, să vadă cum vedeți slava Domnului. Ziua și noaptea tânjește sufletul meu după Domnul și dorește să se îndulcească de iubirea Lui.


„Stareții” [„bătrânii iscusiți”] buni sunt smeriți și la caracter asemenea lui Hristos. Prin viața lor ei dau un exemplu viu. Au dobândit pacea și, asemenea pomului vieții din rai, au săturat pe mulți din roadele lor, cu roade ale acestei păci.

Pomul vieții care este în mijlocul raiului e Hristos. Acum de el se pot apropia toți și toată lumea poate să mănânce și să se sature din el prin Duhul Sfânt.

Când povățuitori buni nu sunt, trebuie să ne predăm voii lui Dumnezeu întru smerenie și atunci Domnul ne va înțelepți prin harul Său, căci e cu neputință de spus în cuvânt cât de mult ne iubește Domnul și mintea nu poate înțelege aceasta; numai prin Duhul Sfânt e cunoscută iubirea lui Dumnezeu, de minte ea nu este cunoscută.

Unii discută în contradictoriu despre credință și discuțiile [controversele] lor sunt fără sfârșit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului, și atunci Domnul ne va lumina fără discuții și îndată ne va lumina.

Mulți au studiat toate credințele [religiile], dar adevărata credință nu au cunoscut-o astfel, așa cum trebuie, dar celui ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-l lumineze, Domnul îi va face cunoscut cât de mult îl iubește El pe om.

Oamenii mândri cred că înțeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.

Dar noi îl cunoaștem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, și sufletul îl cunoaște, și de atunci se bucură, se veselește și se odihnește, și în aceasta stă viața noastră sfântă.

Domnul a zis: ,Acolo unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu și va vedea slava Mea” [In 12, 26], Dar oamenii nu înțeleg Scriptura; ea este ca pecetluită. Dar când Duhul Sfânt ne învață, totul va fi înțeles și sufletul se va simți ca în cer, căci același Duh Sfânt este și în cer, și pe pământ, și în Sfânta Scriptură, și în sufletele care iubesc pe Dumnezeu. Dar fără Duhul Sfânt oamenii rătăcesc și, deși învață neîncetat, nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu și n-au cunoscut odihna în El.

Cine a cunoscut iubirea lui Dumnezeu, acela iubește lumea întreagă și niciodată nu murmură pentru soarta lui, căci știe că o întristare vremelnică pentru Dumnezeu duce la bucuria veșnică.

Sufletul nesmerit, care nu se predă pe sine voii lui Dumnezeu, nu poate cunoaște nimic, ci trece numai de la un gând la altul, și astfel nu se roagă niciodată cu minte curată și nu slăvește lucrurile mari ale lui Dumnezeu.

Sufletul care s-a predat cu smerenie voii lui Dumnezeu îl vede nevăzut în fiecare secundă, dar tot acest lucru e cu neputință de exprimat pentru sufletul însuși, și el nu poate povesti despre aceasta, ci numai prin experiență cunoaște milostivirea lui Dumnezeu și știe când Domnul este cu el. Sufletul ce s-a predat Lui e ca un copil mic care-și primește zilnic hrana lui fără să știe de unde vine această hrană; așa și sufletul se simte bine cu Dumnezeu, dar nu poate lămuri cum se întâmplă aceasta.

Doamne, luminează norodul Tău prin Duhul Tău Cel Sfânt ca toți să cunoască iubirea Ta.

Domnul ne insuflă gândul să ne rugăm pentru oameni și tot El ne dă puterea pentru această rugăciune și răsplătește sufletului pentru aceasta. Așa e mila Domnului față de noi.

A In copilărie iubeam lumea și frumusețea ei. Iubeam pomii și grădinile înverzite, iubeam câmpiile și toată lumea lui Dumnezeu: cât de frumos este ea alcătuită. îmi plăcea să privesc strălucirea norilor, să-i văd trecând în înălțimile azurii. Dar de când am cunoscut pe Domnul meu și El a robit sufletul meu, totul s-a schimbat în sufletul meu și nu mai vreau să privesc la această lume, căci sufletul meu este neîncetat atras spre acea lume în care trăiește Domnul. Ca o pasăre în colivie așa se chinuie sufletul meu pe pământ. Așa cum pasărea dorește să zboare din colivia ei strâmtă spre tufișurile dese, așa este aprins și sufletul meu de dorința de a vedea din nou pe Domnul, căci El a atras sufletul meu și acesta tânjește după El și strigă:

Unde ești Tu, Lumina mea? Vezi că Te caut cu lacrimi. Dacă nu mi Te-ai fi arătat, n-aș fi putut să Te caut astfel. Dar Tu însuți m-ai găsit pe mine, păcătosul, și mi-ai dat să cunosc iubirea Ta. Tu mi-ai dat să văd că iubirea Ta pentru noi Te-a dus pe cruce și că ai murit pentru noi în chinuri. Tu mi-ai dat să cunosc că iubirea Ta Te-a pogorât din cer pe pământ și până la iad, ca noi să vedem slava Ta.







Sursa: Sfântul Siluan Athonitul „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns