Zi: 16 mai 2019

Sfinte Părinte Serghie roagă-te pentru noi





Condac 10:

Supunându-te în toate voii lui Dumnezeu și având dorința tare să te mântuiești, chipul îngeresc l-ai îmbrâcat, și pe toate îndurându-le cu multumire ca o sluga credincioasă ce ai fost, te-ai învrednicit să stai înaintea împăratului Hristos Căruia acum strigi: Aliluia!

Icos 10:

Ca un zid de apărare multora te-ai arătat, căci celor ce alergau la tine în nevoi te-ai făcut adăpostire tare, iar noi cei ce suntem primejduiți de ispitele acestei vieți și găsim la tine alinare îți strigăm așa:
Bucură-te, cel ce ai adus slujire Domnului cu adevărat;
Bucură-te, că din tinerețe, împotriva celor trei dușmani te-ai înarmat.
Bucură-te, căci cu privegherea și cu rugăciunea împotriva trupului tu ai luptat;
Bucură-te, că izvorul patimilor l-ai secat.
Bucură-te, cel ce dulceața pământească n-ai gustat;
Bucură-te, că limba ta cu clevetire nu s-a întinat.
Bucură-te, că de urechile tale vorbele deșarte nu s-au lipit;
Bucură-te, că mâinile tale fapte rele nu au săvârșit.
Bucură-te, că de pântecele tău mâncarea și beția fără de saț nu s-au lipit;
Bucură-te, căci trupul tău prin osteneală în curăție l-ai păzit.
Bucură-te, cel ce-n căile fărădelegii n-ai pășit.
Bucură-te, Serghie grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!



Ieromonah Nectarie (R.) Canonul Sfintei Împărtașanii, studiu teologico-liturgic




Povăţuirile din Liturghier


A doua piedică [arătată în Liturghier] este tulburarea cea dinlăuntru sau întristarea. Preotul şi credinciosul să aibă nădejde că o va îndepărta de la sine, prin stăruinţa de a primi harul lui Dumnezeu, adică de a se împărtăşi cu Sfintele Taine. În rugăciunile Sfintei Împărtăşanii, precum vedem şi într-a doua observaţie din Liturghier, că nimeni nu se desăvârşeşte de la sine, din propriile puteri, ci se va împărtăşi ca să primească ajutorul dumnezeiesc care îl va ajuta să ajungă desăvârşit. (In 15. 1-17)

A treia este mâhnirea şi trândăvia, care, cu deşteptarea, cu privegherea şi cu împuţinarea somnului, de asemenea se înlătură.

A patra este tulburarea sau zburdarea trupească, care se face în vis şi care, dacă se va întâmpla, să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie, decât numai la mare nevoie. Iar dacă el singur a dat pricină acestei piedici, cu vorbele sau cu gândurile cele necurate de cu seară, sau cu mâncare şi cu băutură, sau cu lungimea somnului, nicidecum să nu îndrăznească a liturghisi, până ce nu se va mărturisi la părintele său duhovnicesc şi va lua de la dânsul canon şi dezlegare. Mai presus de toate, însă, prin rugăciunea cea fierbinte, prin lacrimile cele de durere şi cu inimă înfrântă, atât mai înainte de slujire cât şi în timpul slujirii, să căutăm să dezrădăcinăm de la noi aceste păcate.

A cincea piedică la vrednica slujire şi împărtăşire cu Sfintele Taine este şi aceasta: de a ocărât preotul sau diaconul pe cineva şi l-a amărât sau l-a nedreptăţit şi ştie că acela este mânios şi supărat pe el; sau dacă însuşi preotul sau diaconul, fiind nedreptăţit sau scârbit de cineva, ţine mânie şi se supără, să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie, ci, mergând mai înainte, după porunca Domnului, să se împace cu fratele său şi aşa să slujească. Iar dacă va fi cel jignit undeva departe, şi va fi nevoie să slujească, măcar gând bun să aibă că, dacă se va întâlni cu dânsul, negreşit se va împăca şi în inima sa să-i pară rău de acestea şi aşa, de nevoie, să slujească. Aşadar, preotul şi diaconul, mai înainte de pregătirea spre Dumnezeiasca Liturghie, sunt datori, mai întâi, să se păzească de piedicile cele ce s-au arătat mai sus. 34

În afară de cele arătate mai sunt şi alte îndrumări şi povăţuiri cuprinse în Liturghier, despre cum ne pregătim în zilele înainte de împărtăşanie, în ziua împărtăşaniei şi îndrumările după împărtaşanie. Sunt amintite slujbele la care suntem datori să participăm, vecernia serii precedente, utrenia – slujba dimineţii în ziua împărtaşaniei. La fel şi acatistele şi paraclisele pe care trebuie să ne silim să le săvârşim.
Alte prevederi ale Povăţuirilor din Liturghier sunt cele referitoare la rugăciunile ce se cuvin a se face de către cei care se pregătesc a sluji şi de către cei care voiesc a se împărtăşi cu Sfintele şi Dumnezeieștile Taine.
Săvârşindu-se slujba Dupăcinării în biserică, sâmbătă seara, se citeşte Canonul Domnului Iisus şi Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul îngerului păzitor şi Canonul zilei. Iar pe alocuri se citesc şi rugăciunile spre somn. După aceea: Cuvine-se cu adevărat să te fericim…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, şi, după Tatăl nostru…, troparele: Miluieşte-ne pe noi, Doamne…, iar pe alocuri condacul praznicului şi rugăciunile: Nespurcată, neîntinată… Şi ne dă nouă Stăpâne… şi: Pe cei ce ne urăsc şi ne fac nouă strâmbătate… A doua zi dimineaţa, cei care slujesc Sfânta Liturghie, se cuvine să citească Ceasul al treilea şi al şaselea şi, după rugăciunea: Dumnezeule şi Doamne al puterilor…, Canonul şi rugăciunile Sfintei împărtăşiri. Iar după citirea rugăciunilor, să facă apolisul Ceasurilor. Cei care au să se împărtăşească, să asculte Ceasurile în biserică, mai înainte de Liturghie. Şi când cineva se va împărtăşi cu Sfintele şi făcătoarele de viaţă Taine, după primirea Sfintelor Taine, să citească rugăciunile de după împărtăşire. Iar în celelalte zile ale săptămânii, rugăciunile, care se citesc de cei care se pregătesc a sluji şi de cei care voiesc a se împărtăşi cu Sfintele Taine, sunt acestea: Duminică seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul Arhanghelilor şi, dacă va vrea cineva, şi al Îngerului păzitor. Luni dimineaţa: ca şi în toate celelalte dimineţi, să facă după cum s-a scris mai sus. Este bine să se citească însă şi rugăciunile de dimineaţă. Luni seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Acatistul Sfântului înaintemergătorului Ioan şi Canonul îngerului păzitor. Marţi seara: Canonul cinstitei Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul îngerului păzitor. Miercuri seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul îngerului păzitor, Acatistul Sfinţilor Apostoli şi, cine va vrea, şi al Sfântului Nicolae. Joi seara: Canonul făcătoarei de viaţă Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul îngerului păzitor. Vineri seara: Canonul Domnului Iisus, Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, negreşit, apoi Canonul îngerului păzitor şi al Tuturor Sfinţilor. Oamenii temători de Dumnezeu, care nu zăbovesc în gânduri deşarte, ci sunt stăpâni pe sine, se îndeletnicesc cu citirea Psaltirii, a rugăciunilor după hotărâre, a cărţilor Legii Domnului şi ale Sfinţilor Părinţi şi dascăli ai Bisericii.35
Această rânduială se cuvine în toate zilele şi de toţi preoţii, diaconii, clericii şi monahii, cum şi de toţi cei care ştiu carte. Fiindcă Apostolul a poruncit să nu părăsim adunarea bisericească şi, prin urmare, nici rugăciunile bisericeşti, nimănui nu i se cuvine a-şi lăsa rânduitul Canon neîndeplinit, pentru că, spre dragostea lui Dumnezeu, fiecare om este dator a tinde după cum este scris: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată virtutea ta şi din tot cugetul tău”(…). Se cuvine să avem dragoste către rugăciuni şi să le facem cu osârdie către Dumnezeu, Cel in trei Ipostasuri, către Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi către toţi sfinţii, pentru care, vom dobândi bunătăţile cele gătite în ceruri, cu toţi sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu. Amin.
În concluzie, observăm că pentru a ajunge în comuniune cu Dumnezeu trebuie să urmărim comuniunea; să fim prezenţi la Biserică, să ne mărturisim regulat, să avem o viaţă liturghică făcând şi săvârşind toate în prezenţa Domnului, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos – Biserica slavei Sale.




32 Stareţul, în slavonă, în gr. Gheronda, iar în lb. română ar putea fi tradus şi prin cuvântul „ bătrânul” fiind vorba despre
sensul de bătrân duhovniceşte şi neavând legătură cu anii omului ci cu experienţa îndelungă în lucrarea harului Sfântului Duh.
De exemplu: Stareţul Siluan Athonitul, cu toate că ştim că Sfântul Siluan nu era superiorul mănăstirii sau Stareţul Iosif
Isihastul.


34 Pr. Prof Dr. Branişte Ene, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Bucureşti, p.238

„Filicalia volumul VII” CUVÎNT PLIN DE MULT FOLOS DESPRE RUGĂCIUNE, TREZVIE ŞI PAZA INIMII AL LUI NICHIFOR DIN SINGURĂTATE



Să citim mai departe din volumul 7. al Filocaliei.





(…) Dar să trecem la cei următori.

Din viaţa sfîntului Teodosie chinoviarhul (exarhul chinoviilor)

Dumnezeiescul Teodosie fusese aşa de rănit de dulcea săgeată a dragostei şi era atît de mult ţinut de legăturile ei, încît împlinea cu faptele înalta şi dumnezeiasca poruncă : «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău» (Luca X, 27). Iar aceasta n-ar fi putut-o face altfel decît aşa că toate puterile fireşti ale sufletului nu tindeau spre nimic altceva din cele de aici, decît numai spre dorirea Făcătorului. Prin aceste lucrări înţelegătoare ale sufletului, chiar cînd mîngîia, era înfricoşător multora, precum, chiar cînd certa, era iubit şi dulce în toate. Cine a adus atîta folos celor mulţi, vorbindu-le ? Şi cine a fost atît de destoinic să adune simţurile şi să le facă să caute în lăuntru ? El îi făcea pe cei din mijlocul zgomotului să se afle într-o linişte mai mare decît cei din pustiu şi era totodată în mulţime şi în singurătate. Iată că şi acest mare părinte, cu numele Teodosie, a ajuns să fie rănit de dragostea Ziditorului pentru că îşi aduna simţurile şi le mîna în lăuntru [8] .


Din viaţa sfîntului Arsenie

Minunatul Arsenie păzea aceasta : să nu dezbată întrebări în scris şi cu atît mai puţin să le răspîndească. Nu pentru că nu avea putere. Cum s-ar putea spune aceasta de unul care grăia aşa de bine, că vorbea limpede şi altora ? Ci obişnuinţa tăcerii şi neplăcerea de a se arăta erau pricinile celor zise. De aceea şi în biserici şi la slujbe, se silea foarte să nu vadă pe cineva şi să nu fie văzut de alţii şi să stea îndărătul vreunui stîlp sau al altui lucru şi să se ascundă, ţinîndu-se nevăzut şi la o parte de amestecarea cu alţii. Aceasta pentru că vroia să ia aminte la sine şi să-şi adune mintea în lăuntru şi aşa să se înalţe uşor spre Dumnezeu. Şi de fapt acest bărbat dumnezeiesc, acest înger pămîntesc, îşi aduna mintea în lăuntru, ca astfel să se ridice cu uşurinţă la Dumnezeu [9] .




[7] Dumnezeu se arat ă minţii sau puterii noastre de sesizare duhovnicească a prezenţii Lui numai cînd aceasta este adunat ă înlăuntrul inimii, adică în intimitatea ultimă a fiinţei umane, care are totodată un caracter emoţional, o capacitate şi o pornire iubitoare. Arătare a aceasta a lui Dumnezeu e o supremă lumină, e evidenţa supremei realităţi, oare e totodată suportul propriei noastre existenţe. Mintea ia atunci forma nehotărnicită a lui Dumnezeu şi capăt ă lumina evidenţei proprii asemenea celei a evidenţei lui Dumnezeu. Lumina sau evidenţa aceasta se întinde peste toate. De aceea sfîntul Antonie poate vede a prin ea ceea ce se petrece departe cu cei doi călători. Pentru aceasta mintea trebuie să fie curăţită de păcate, adică de tot ce o închide faţă de Dumnezeu şi de zidirea Lui universală, într-un gînd limitat, de care s-a alipit în mod pătimaş. In concluzia ce o scoate din întîmplarea aceasta din viaţa sfîntului Antonie, ca şi în concluziile din vieţile sau sfaturile celorlalţi părinţi, Nichifor ţine să accentueze importanţa concentrării minţii în adîncul fiinţei sau al inimii credinciosului, odată cu oprirea activităţii simţurilor îndreptată spre cele din afară. In vederea interioară pe care o cîştigă mintea astfel, i se descoperă chiar cele din afară, care sînt de folos celui ce se nevoieşte sau altora.

[8] Sfîntul Teodosie cel Mare, prăznuit în ziua de 11 ianuarie, după ce şi-a făcut noviciatul în marea mînăstire de lîngă turnul lui David din Ierusalim, a întemeiat la anul 465 marea sa chinovie spre răsărit de Betleem, între Betleem şi mînăstirea Mar Saba. Incă în timpul lui, ea ajunsese la un număr de 400 monahi. Patriarhul Salustius al Ierusalimului (486—494) l-a numit conducător al chinoviilor din Patriarhat (chinoviarh — un fel de exarh), pe cînd pe sfîntul Sava l-a numit un fel de exarh al pustnicilor (H. G. Beck, Kirche und theologische Literatur im Byz. Reich, 1959, p. 137, 203, 204). Viaţa lui a fost scrisă de Ciril de Scythopolis şi de Teodor, episcop de Petra. A se vedea autorii care s-au ocupat de aceste Vieţi, la H. G. Beck., op. cit., p. 406 şi 409. Nichifor prezintă aci mai mult o caracterizare a felului de vieţuire a sfîntului Teodosie, accentuând că el consta într-o adunar e a simţurilor spre cele din lăuntru. Prin aceasta chiar cînd se afla în mulţime, se simţea ca în singurătate şi liniştea aceasta o comunica şi altora.


[9] Din viaţa sfîntului Arsenie, Nichifor scoate în relief aceeaşi stăruinţă a lui de a fi atent la sine şi de a-şi aduna mintea in sine, ca s-o poată înălţa la Dumnezeu.

Ieromonah Nectarie (R.) CANONUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII STUDIU TEOLOGICO – LITURGIC

Povăţuirile din Liturghier

În Liturghier, cartea preoţilor, folosită în Sfantul Altar sunt cuprinse povăţuirile şi învăţăturile despre cum va trebui să se pregătească slujitorul pentru săvârşirea Slujbei Sfintei şi dumnezeieştii Euharisti şi pentru primirea Sfintelor Taine – Trupul şi Sângele Domnului, ca să nu-i fie spre judecată sau osândă, ci spre vindecarea sufletului şi trupului – deci omului întreg – spre fericire, viaţă fără-de-moarte şi comuniune eternă cu Iisus, Fiul lui Dumnezeu care a făcut toate câte au trebuit pentru om.

Preotul, fiind hirotonit prin hirotonie valabilă de la Arhiereul Domnului şi cunoscând, crezând, ştiind, dar şi trăind toate îndrumările şi povăţuirile Bisericii şi  ale  Părinţilor, cuprinse în Liturghier, va fi în stare să-i înveţe şi pe credincioşi cele care trebuiesc făcute în vederea pregătirii pentru primirea Sfintelor Taine.

Valabil pentru preotul hirotonit prin succesiune apostolică [26] cât şi pentru credincioşi, cu preoţia universală prin harul Duhului Sfânt [27], precum spune Apostolul: “Preoţii Celui Preaînalt, seminţie împărătească, neam ales (…)” [28] Liturghierul arată  că:  “Sunt  încă şi  alte piedici care fac pe preot şi pe diacon nevrednici de slujbă şi de a se împărtăşii cu Sfintele Taine şi acestea, cu toate ca sunt mai mici decât cele ce s-au arătat sus, trebuie totuşi dezrădăcinate. Şi, precum, preotul, tot aşa şi fiecare creştin este dator a le înlătura, pe cât va putea”. [29]

Următoarele cinci piedici arătate în Liturghier sunt:

Cea dintâi este supărarea pe care o aduc  gândurile cele de multe feluri, pe  care trebuie să le îndepărtăm prin rugăciunea cea fierbinte şi prin  gândul  la  Patimile  Domnului.                      

Şi iată deja la prima piedica ne dăm seamă că pentru a avea  părtăşie cu Domnul Iisus Hristos prin Sfintele Sale Taine, se cere omului o viaţă duhovnicească. Supărările gândurilor de multe feluri trebuie îndepărtate (Ev. Matei 6 19-34).

Dar cum putem vorbi despre o împărtăşanie cum se cuvine, plăcută lui Dumnezeu, dacă preoţii nu cunosc bine Învăţăturile Domnului? Cum le vor pune în practică?  Sau dacă, credincioşii, chemaţii la comuniune cu Fiul de Împărat, vor apărea doar în ultimile  zile înaintea sărbătorilor Paştilor şi Crăciunului, cine va putea să-i ajute atunci pe ei? Cine va îndrăzni să-i dezlege fiind aşa de încurcaţi? Cine va putea să-i îndrepte pe  cei  neînvăţaţi sau cine se va face părinte celor needucaţi?

Înţelegem că va fi de mare folos şi chiar necesar ca preoţii să lepede lenevirea şi smerindu-se, sub şi cu binecuvântarea episcopului locului, să reînceapă în parohii cu catehezele săptămânale sau una-două pe lună. La mănăstiri acestea le vor săvârşi stareţii și duhovnicii. Şi noi toţi, împreună, ar trebui să citim şi să recitim Sfintele Scripturi. Ne amintim din Viaţa Sfântului Serafim de Sarov, cum citea stareţul/bătrânul [32] câte o Evanghelie în fiecare zi, iar într-o săptămână Noul Testament, integral. Şi acum sunt în România oameni care citesc zilnic din Sfânta Scriptură; Episcopi care recitesc întreaga Biblie – Vechiul şi Noul Testament, de mai multe ori într-un singur an.






[32] Stareţul, în slavonă, în gr. Gheronda, iar în lb. română ar putea fi tradus şi prin cuvântul „ bătrânul” fiind vorba despre sensul de bătrân duhovniceşte şi neavând legătură cu anii omului ci cu experienţa îndelungă în lucrarea harului Sfântului Duh. De exemplu: Stareţul Siluan Athonitul, cu toate că ştim că Sfântul Siluan nu era superiorul mănăstirii sau Stareţul Iosif Isihastul.

Sfinte Părinte Serghie roagă-te pentru noi

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de darul dat ție de sus, căci prin curația trupului tău, viață nematerialnică ai arătat și prin aceasta darul facerii de minuni dobândind, te-ai înălțat la ceruri, de unde îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori, nu se pricep cu vrednicie a te lauda pe tine căci și dupa moartea ta, cu darul lui Dumnezeu, celor ce vin cu dragoste la tine, cele de folos dăruiești, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, înger pământesc și om ceresc;
Bucură-te, că pe pămănt viață duhovnicească ai trait.
Bucură-te, cel ce cu ochii sufletești pe Dumnezeu ai contemplat;
Bucură-te, robule credincios ce la cer ai urcat.
Bucură-te, că înaintea Domnului smerit ai pășit;
Bucură-te, ostaș adevărat ce poruncile stăpânului ai împlinit.
Bucură-te, povățuitor bun al obștilor monahicești;
Bucură-te, că de arătarea Domnului te-ai învrednicit.
Bucură-te, cel ce pe Dumnezeu cu râvnă L-ai iubit;
Bucură-te, că din toată ființa în El ai nădăjduit.
Bucură-te, al mântuirii mare doritor.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Sfinte Părinte Serghie roagă-te pentru noi




Condac 8:

Ca o minune te-ai arătat multora, căci cu darul ce l-ai primit de la Dumnezeu îi izbavești de primejdii pe cei ce vin cu credință și se roagă ție, iar cererile de folos tuturor le-mplinești îndemnându-i să strige lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Ca un locuitor al Raiului celui de sus, dar nedespărțit de noi, cei de jos, roagă-te împăratului Hristos și pentru sufletele noastre, care cu umilință-ți strigăm acestea:
Bucură-te, căci sărăcia lui Hristos ai iubit;
Bucură-te, căci bogăția nestricăcioasă ai dobândit.
Bucură-te, al harului (Duhului Sfânt) închinător smerit;
Bucură-te, al lui Hristos ostaș nebiruit.
Bucură-te, căci cu sfânta cugetarea sfântă, cursele vrajmașului ai sfărâmat;
Bucură-te, căci prin smerenie la cer te-ai înălțat.
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ești luminat;
Bucură-te, că patimile pierzătoare de suflet ai zdrobit.
Bucură-te, priveghetor neostenit;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut părtaș al împărăției Cerești.
Bucură-te, căci de hrana înțelepciunii te îndulcești;
Bucură-te, al fericirii veșnice moștenitor.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

„Filocalia”



M-am gândit să citim împreună puțin din Filocalii.
Cum știm Filocaliile sunt texte ale mai multor Sfinți Părinți care au fost în timp adunate la un loc și numite Filocalia sau iubirea de bine, de frumos. Sunt 12 Volume în limba română și noi vom începe să citim câte puțin despre rugăciune de la un Sfânt din volumul 7.


Cuvînt despre rugăciune  

Al lui Nichifor din singurătate



   Cei ce sînteţi stăpîniţi de dorul de a avea parte de mărita, dumnezeiasca şi luminoasa arătare a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos ; cei ce voiţi să primiţi în simţirea inimii focul cel mai presus de ceruri ; cei ce vă sîrguiţi să ajungeţi cu cercarea şi cu simţirea la împăcarea cu Dumnezeu ; cei ce aţi lăsat toate ale lumii, ca să aflaţi şi să agonisiţi comoara cea ascunsă în ţarina inimilor voastre; cei ce voiţi să vă aprindeţi încă de aici cu lumină candela sufletelor şi aţi lepădat toate cele de aici ; cei ce întru cunoştinţă şi cercare voiţi să cunoaşteţi şi să primiţi Împărăţia cerurilor, aflătoare în lăuntrul vostru — veniţi să vă arăt ştiinţa vieţuirii paşnice sau cereşti, sau mai bine zis metoda care duce pe lucrătorul ei, fără osteneală şi fără multă sudoare, la limanul nepătimirii. Ε o metodă care nu se lasă speriată de nici o amăgire sau înfricoşare din partea dracilor, înfricoşîndu-se numai atunci cînd petrecem afară de viaţa pe care v-o înfăţişez, depărtaţi de ea prin neascultare. Aşa s-a întîmplat odinioară cu Adam, care, neavînd grijă de porunca lui Dumnezeu, ci împrietenindu-se cu şarpele şi socotindu-l pe acesta vrednic de crezare şi hrănindu-se astfel cu fructul amăgirii, s-a aruncat jalnic în prăpastia morţii, a întunericului şi a stricăciunii şi a atras împreună cu sine pe toţi cei de după el. Deci întoarceţi-vă, sau, mai drept vorbind, să ne întoarcem, fraţilor, spre noi înşine, lepădînd cu totul sfatul şarpelui şi umblarea după cele ce ne trag în jos. Căci nu putem ajunge la împăcarea şi la familiarizarea cu Dumnezeu, pînă ce nu ne întoarcem, sau mai bine zis pînă ce nu intrăm în noi înşine, pe cît ne este cu putinţă. Ceea ce e minunat este că, desfăcîndu-ne de rătăcirea prin lume şi de frica de şarpe, ne alipim strîns de Împărăţia cerurilor aflătoare în lăuntrul nostru. De aceea vieţuirea călugărească s-a numit arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor, pentru că ea nu ne pricinuieşte ceva asemănător lucrurilor acestora stricăcioase, în care ne înfundăm, mutîndu-ne mintea la ele de la cele mai înalte, ci ne făgăduieşte bunătăţi străine şi tainice «pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit» (1 Cor. II, 9). De aceea, «lupta noastră nu este împotriva sîngelui şi a trupului, ci împotriva domniilor, a stăpîniilor şi a căpeteniilor întunericului veacului acestuia» (Efes. VI, 12). Dacă deci veacul de acum este întuneric, să fugim de el. Să fugim cu gîndul, ca să nu fie nimic comun între noi şi satana, duşmanul lui Dumnezeu. Căci cel ce vrea să se împrietenească cu el, se face duşman al lui Dumnezeu, iar celui ce s-a făcut duşman al lui Dumnezeu cine îi va ajuta ? De aceea să urmăm pilda părinţilor noştri şi să căutăm comoara din lăuntrul inimilor noastre, ca şi ei. Iar aflînd-o pe aceasta, să o ţinem cu tărie, lucrînd-o şi în acelaşi timp păzind-o. Căci spre aceasta am fost rînduiţi de la început. Iar dacă vreun alt Nicodim s-ar arăta nedumerit de acestea, zicînd în duh de împotrivire : «Cum poate cineva intrînd în inimă să lucreze sau să rămînă acolo ?», cum a zis acela către Mîntuitorul : «Cum poate cineva să intre în pîntecele maicii sale a doua oară şi să se nască, bătrîn fiind ?» (Ioan III, 4), va auzi şi el că «Duhul suflă unde voieşte» (Ioan III, 8). Dacă ne îndoim cu necredinţă de faptele vieţii lucrătoare, cum ne vor veni cele ale vederii ? Căci făptuirea este treaptă spre contemplaţie (spre vederea sufletească). Dar fiindcă fără dovezi scrise nu poate fi încredinţat de aceasta cel ce se îndoieşte, să înşirăm în acest Cuvînt vieţile sfinţilor şi cele puse de ei în scris, spre folosul multora, ca încredinţîndu-se prin aceasta, să-l apere de toată îndoiala. Deci începînd Cuvîntul de la părintele nostru cel mare, să adăugăm culegeri din cuvintele şi faptele celor următori, pe cît ne este cu putinţă, spre adeverire. Din viaţa cuviosului părintelui nostru Antonie Mergînd odată la ava Antonie doi fraţi şi lipsindu-le lor apa pe drum, unul a murit, iar celălalt urma să moară. Deci nemaiputînd să meargă, zăcea şi el pe pămînt, aşteptînd să moară. În acest timp Antonie, şezînd în munte, strigă doi monahi ce se întîmplau să fie acolo şi le zise : «Luaţi degrabă un ulcior de apă şi alergaţi pe drumul spre Egipt ; că dintre doi oameni care vin încoace, unul a murit, iar celălalt e pe cale să moară, de nu vă grăbiţi. Aceasta mi s-a arătat în vreme ce mă rugam». Deci venind cei doi monahi, a aflat pe unul zăcînd mort şi l-au îngropat, iar pe celălalt l-au înviorat cu apă şi l-au dus la bătrîn, care se afla la cale de o zi. Dacă ar întreba cineva, pentru ce nu a grăit înainte de a muri celălalt, nu ar face bine. Căci nu era a lui Antonie hotărîrea cu privire la moarte, ci a lui Dumnezeu. El a hotărît despre acela şi tot El a descoperit starea cestuilalt. A lui Antonie a fost numai minunea aceasta că, şezînd în munte, avea inima veghind şi că Domnul i-a arătat pe acela de departe. Vezi că din pricina trezviei inimii Antonie s-a făcut văzător de Dumnezeu şi înainte-văzător ? Căci de fapt Dumnezeu se arată minţii în inimă, la început curăţind pe cel care-L iubeşte, cum zice Ioan Scărarul, ca un foc, apoi umplîndu-i mintea de strălucire ca o lumină şi dîndu-i formă dumnezeiască.

Dar să trecem la cei următori

[data viitoare]

Sursa: Filocalia volumul VII, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae



[7] Dumnezeu se arat ă minţii sau puterii noastre de sesizare duhovnicească a prezenţii Lui numai cînd aceasta este adunat ă înlăuntrul inimii, adică în intimitatea ultimă a fiinţei umane, care are totodată un caracter emoţional, o capacitate şi o pornire iubitoare. Arătare a aceasta a lui Dumnezeu e o supremă lumină, e evidenţa supremei realităţi, oare e totodată suportul propriei noastre existenţe. Mintea ia atunci forma nehotărnicită a lui Dumnezeu şi capăt ă lumina evidenţei proprii asemenea celei a evidenţei lui Dumnezeu. Lumina sau evidenţa aceasta se întinde peste toate. De aceea sfîntul Antonie poate vede a prin ea ceea ce se petrece departe cu cei doi călători. Pentru aceasta mintea trebuie să fie curăţită de păcate, adică de tot ce o închide faţă de Dumnezeu şi de zidirea Lui universală, într-un gînd limitat, de care s-a alipit în mod pătimaş. In concluzia ce o scoate din întîmplarea aceasta din viaţa sfîntului Antonie, ca şi în concluziile din vieţile sau sfaturile celorlalţi părinţi, Nichifor ţine să accentueze importanţa concentrării minţii în adîncul fiinţei sau al inimii credinciosului, odată cu oprirea activităţii simţurilor îndreptată spre cele din afară. In vederea interioară pe care o cîştigă mintea astfel, i se descoperă chiar cele din afară, care sînt de folos celui ce se nevoieşte sau altora.