Spiritual life

„Filicalia volumul VII” CUVÎNT PLIN DE MULT FOLOS DESPRE RUGĂCIUNE, TREZVIE ŞI PAZA INIMII AL LUI NICHIFOR DIN SINGURĂTATE



Să citim mai departe din volumul 7. al Filocaliei.





(…) Dar să trecem la cei următori.

Din viaţa sfîntului Teodosie chinoviarhul (exarhul chinoviilor)

Dumnezeiescul Teodosie fusese aşa de rănit de dulcea săgeată a dragostei şi era atît de mult ţinut de legăturile ei, încît împlinea cu faptele înalta şi dumnezeiasca poruncă : «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău» (Luca X, 27). Iar aceasta n-ar fi putut-o face altfel decît aşa că toate puterile fireşti ale sufletului nu tindeau spre nimic altceva din cele de aici, decît numai spre dorirea Făcătorului. Prin aceste lucrări înţelegătoare ale sufletului, chiar cînd mîngîia, era înfricoşător multora, precum, chiar cînd certa, era iubit şi dulce în toate. Cine a adus atîta folos celor mulţi, vorbindu-le ? Şi cine a fost atît de destoinic să adune simţurile şi să le facă să caute în lăuntru ? El îi făcea pe cei din mijlocul zgomotului să se afle într-o linişte mai mare decît cei din pustiu şi era totodată în mulţime şi în singurătate. Iată că şi acest mare părinte, cu numele Teodosie, a ajuns să fie rănit de dragostea Ziditorului pentru că îşi aduna simţurile şi le mîna în lăuntru [8] .


Din viaţa sfîntului Arsenie

Minunatul Arsenie păzea aceasta : să nu dezbată întrebări în scris şi cu atît mai puţin să le răspîndească. Nu pentru că nu avea putere. Cum s-ar putea spune aceasta de unul care grăia aşa de bine, că vorbea limpede şi altora ? Ci obişnuinţa tăcerii şi neplăcerea de a se arăta erau pricinile celor zise. De aceea şi în biserici şi la slujbe, se silea foarte să nu vadă pe cineva şi să nu fie văzut de alţii şi să stea îndărătul vreunui stîlp sau al altui lucru şi să se ascundă, ţinîndu-se nevăzut şi la o parte de amestecarea cu alţii. Aceasta pentru că vroia să ia aminte la sine şi să-şi adune mintea în lăuntru şi aşa să se înalţe uşor spre Dumnezeu. Şi de fapt acest bărbat dumnezeiesc, acest înger pămîntesc, îşi aduna mintea în lăuntru, ca astfel să se ridice cu uşurinţă la Dumnezeu [9] .




[7] Dumnezeu se arat ă minţii sau puterii noastre de sesizare duhovnicească a prezenţii Lui numai cînd aceasta este adunat ă înlăuntrul inimii, adică în intimitatea ultimă a fiinţei umane, care are totodată un caracter emoţional, o capacitate şi o pornire iubitoare. Arătare a aceasta a lui Dumnezeu e o supremă lumină, e evidenţa supremei realităţi, oare e totodată suportul propriei noastre existenţe. Mintea ia atunci forma nehotărnicită a lui Dumnezeu şi capăt ă lumina evidenţei proprii asemenea celei a evidenţei lui Dumnezeu. Lumina sau evidenţa aceasta se întinde peste toate. De aceea sfîntul Antonie poate vede a prin ea ceea ce se petrece departe cu cei doi călători. Pentru aceasta mintea trebuie să fie curăţită de păcate, adică de tot ce o închide faţă de Dumnezeu şi de zidirea Lui universală, într-un gînd limitat, de care s-a alipit în mod pătimaş. In concluzia ce o scoate din întîmplarea aceasta din viaţa sfîntului Antonie, ca şi în concluziile din vieţile sau sfaturile celorlalţi părinţi, Nichifor ţine să accentueze importanţa concentrării minţii în adîncul fiinţei sau al inimii credinciosului, odată cu oprirea activităţii simţurilor îndreptată spre cele din afară. In vederea interioară pe care o cîştigă mintea astfel, i se descoperă chiar cele din afară, care sînt de folos celui ce se nevoieşte sau altora.

[8] Sfîntul Teodosie cel Mare, prăznuit în ziua de 11 ianuarie, după ce şi-a făcut noviciatul în marea mînăstire de lîngă turnul lui David din Ierusalim, a întemeiat la anul 465 marea sa chinovie spre răsărit de Betleem, între Betleem şi mînăstirea Mar Saba. Incă în timpul lui, ea ajunsese la un număr de 400 monahi. Patriarhul Salustius al Ierusalimului (486—494) l-a numit conducător al chinoviilor din Patriarhat (chinoviarh — un fel de exarh), pe cînd pe sfîntul Sava l-a numit un fel de exarh al pustnicilor (H. G. Beck, Kirche und theologische Literatur im Byz. Reich, 1959, p. 137, 203, 204). Viaţa lui a fost scrisă de Ciril de Scythopolis şi de Teodor, episcop de Petra. A se vedea autorii care s-au ocupat de aceste Vieţi, la H. G. Beck., op. cit., p. 406 şi 409. Nichifor prezintă aci mai mult o caracterizare a felului de vieţuire a sfîntului Teodosie, accentuând că el consta într-o adunar e a simţurilor spre cele din lăuntru. Prin aceasta chiar cînd se afla în mulţime, se simţea ca în singurătate şi liniştea aceasta o comunica şi altora.


[9] Din viaţa sfîntului Arsenie, Nichifor scoate în relief aceeaşi stăruinţă a lui de a fi atent la sine şi de a-şi aduna mintea in sine, ca s-o poată înălţa la Dumnezeu.

Lasă un răspuns