Spiritual life

Ieromonah Nectarie (R.) Canonul Sfintei Împărtașanii, studiu teologico-liturgic




Povăţuirile din Liturghier


A doua piedică [arătată în Liturghier] este tulburarea cea dinlăuntru sau întristarea. Preotul şi credinciosul să aibă nădejde că o va îndepărta de la sine, prin stăruinţa de a primi harul lui Dumnezeu, adică de a se împărtăşi cu Sfintele Taine. În rugăciunile Sfintei Împărtăşanii, precum vedem şi într-a doua observaţie din Liturghier, că nimeni nu se desăvârşeşte de la sine, din propriile puteri, ci se va împărtăşi ca să primească ajutorul dumnezeiesc care îl va ajuta să ajungă desăvârşit. (In 15. 1-17)

A treia este mâhnirea şi trândăvia, care, cu deşteptarea, cu privegherea şi cu împuţinarea somnului, de asemenea se înlătură.

A patra este tulburarea sau zburdarea trupească, care se face în vis şi care, dacă se va întâmpla, să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie, decât numai la mare nevoie. Iar dacă el singur a dat pricină acestei piedici, cu vorbele sau cu gândurile cele necurate de cu seară, sau cu mâncare şi cu băutură, sau cu lungimea somnului, nicidecum să nu îndrăznească a liturghisi, până ce nu se va mărturisi la părintele său duhovnicesc şi va lua de la dânsul canon şi dezlegare. Mai presus de toate, însă, prin rugăciunea cea fierbinte, prin lacrimile cele de durere şi cu inimă înfrântă, atât mai înainte de slujire cât şi în timpul slujirii, să căutăm să dezrădăcinăm de la noi aceste păcate.

A cincea piedică la vrednica slujire şi împărtăşire cu Sfintele Taine este şi aceasta: de a ocărât preotul sau diaconul pe cineva şi l-a amărât sau l-a nedreptăţit şi ştie că acela este mânios şi supărat pe el; sau dacă însuşi preotul sau diaconul, fiind nedreptăţit sau scârbit de cineva, ţine mânie şi se supără, să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie, ci, mergând mai înainte, după porunca Domnului, să se împace cu fratele său şi aşa să slujească. Iar dacă va fi cel jignit undeva departe, şi va fi nevoie să slujească, măcar gând bun să aibă că, dacă se va întâlni cu dânsul, negreşit se va împăca şi în inima sa să-i pară rău de acestea şi aşa, de nevoie, să slujească. Aşadar, preotul şi diaconul, mai înainte de pregătirea spre Dumnezeiasca Liturghie, sunt datori, mai întâi, să se păzească de piedicile cele ce s-au arătat mai sus. 34

În afară de cele arătate mai sunt şi alte îndrumări şi povăţuiri cuprinse în Liturghier, despre cum ne pregătim în zilele înainte de împărtăşanie, în ziua împărtăşaniei şi îndrumările după împărtaşanie. Sunt amintite slujbele la care suntem datori să participăm, vecernia serii precedente, utrenia – slujba dimineţii în ziua împărtaşaniei. La fel şi acatistele şi paraclisele pe care trebuie să ne silim să le săvârşim.
Alte prevederi ale Povăţuirilor din Liturghier sunt cele referitoare la rugăciunile ce se cuvin a se face de către cei care se pregătesc a sluji şi de către cei care voiesc a se împărtăşi cu Sfintele şi Dumnezeieștile Taine.
Săvârşindu-se slujba Dupăcinării în biserică, sâmbătă seara, se citeşte Canonul Domnului Iisus şi Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul îngerului păzitor şi Canonul zilei. Iar pe alocuri se citesc şi rugăciunile spre somn. După aceea: Cuvine-se cu adevărat să te fericim…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, şi, după Tatăl nostru…, troparele: Miluieşte-ne pe noi, Doamne…, iar pe alocuri condacul praznicului şi rugăciunile: Nespurcată, neîntinată… Şi ne dă nouă Stăpâne… şi: Pe cei ce ne urăsc şi ne fac nouă strâmbătate… A doua zi dimineaţa, cei care slujesc Sfânta Liturghie, se cuvine să citească Ceasul al treilea şi al şaselea şi, după rugăciunea: Dumnezeule şi Doamne al puterilor…, Canonul şi rugăciunile Sfintei împărtăşiri. Iar după citirea rugăciunilor, să facă apolisul Ceasurilor. Cei care au să se împărtăşească, să asculte Ceasurile în biserică, mai înainte de Liturghie. Şi când cineva se va împărtăşi cu Sfintele şi făcătoarele de viaţă Taine, după primirea Sfintelor Taine, să citească rugăciunile de după împărtăşire. Iar în celelalte zile ale săptămânii, rugăciunile, care se citesc de cei care se pregătesc a sluji şi de cei care voiesc a se împărtăşi cu Sfintele Taine, sunt acestea: Duminică seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul Arhanghelilor şi, dacă va vrea cineva, şi al Îngerului păzitor. Luni dimineaţa: ca şi în toate celelalte dimineţi, să facă după cum s-a scris mai sus. Este bine să se citească însă şi rugăciunile de dimineaţă. Luni seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Acatistul Sfântului înaintemergătorului Ioan şi Canonul îngerului păzitor. Marţi seara: Canonul cinstitei Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul îngerului păzitor. Miercuri seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul îngerului păzitor, Acatistul Sfinţilor Apostoli şi, cine va vrea, şi al Sfântului Nicolae. Joi seara: Canonul făcătoarei de viaţă Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul îngerului păzitor. Vineri seara: Canonul Domnului Iisus, Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, negreşit, apoi Canonul îngerului păzitor şi al Tuturor Sfinţilor. Oamenii temători de Dumnezeu, care nu zăbovesc în gânduri deşarte, ci sunt stăpâni pe sine, se îndeletnicesc cu citirea Psaltirii, a rugăciunilor după hotărâre, a cărţilor Legii Domnului şi ale Sfinţilor Părinţi şi dascăli ai Bisericii.35
Această rânduială se cuvine în toate zilele şi de toţi preoţii, diaconii, clericii şi monahii, cum şi de toţi cei care ştiu carte. Fiindcă Apostolul a poruncit să nu părăsim adunarea bisericească şi, prin urmare, nici rugăciunile bisericeşti, nimănui nu i se cuvine a-şi lăsa rânduitul Canon neîndeplinit, pentru că, spre dragostea lui Dumnezeu, fiecare om este dator a tinde după cum este scris: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată virtutea ta şi din tot cugetul tău”(…). Se cuvine să avem dragoste către rugăciuni şi să le facem cu osârdie către Dumnezeu, Cel in trei Ipostasuri, către Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi către toţi sfinţii, pentru care, vom dobândi bunătăţile cele gătite în ceruri, cu toţi sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu. Amin.
În concluzie, observăm că pentru a ajunge în comuniune cu Dumnezeu trebuie să urmărim comuniunea; să fim prezenţi la Biserică, să ne mărturisim regulat, să avem o viaţă liturghică făcând şi săvârşind toate în prezenţa Domnului, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos – Biserica slavei Sale.




32 Stareţul, în slavonă, în gr. Gheronda, iar în lb. română ar putea fi tradus şi prin cuvântul „ bătrânul” fiind vorba despre
sensul de bătrân duhovniceşte şi neavând legătură cu anii omului ci cu experienţa îndelungă în lucrarea harului Sfântului Duh.
De exemplu: Stareţul Siluan Athonitul, cu toate că ştim că Sfântul Siluan nu era superiorul mănăstirii sau Stareţul Iosif
Isihastul.


34 Pr. Prof Dr. Branişte Ene, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Bucureşti, p.238

Lasă un răspuns