Hristos a Înviat,

Nu am cum să mă ocup de spionaje, cum ar fi de exemplu: pe unde a mai fost Papa și cu cine s-a întâlnit; sau altele asemănătoare: ce declarații șocante a mai făcut „Patriarhul Lumii/Universului” de la Constantinopol/Istanbul, sau pe unde s-au mai cercat episcopii că să nu li se ia cumva moștenirea.
Eu vă propun, celor care vreți, texte de theologie care înalță mintea spre ceruri, că sufletul [adică tu, el/ea, că voi suflete/suflare sunteți] să se facă înțelept și prin aceasta să primească lumină și pace – de la Tatăl, prin Fiul, în Spiritul Sfânt. Fiți bine!

De la sensul teologic al rugăciunilor canonului înspre permanenţa trăirii

Unităţile de măsură, menţionate în capitolul 21 al dumnezeieştii descoperiri a Sfântului Ioan Apostolul şi Teologul, sunt măsurile vechi utilizate şi în epoca apostolică, – o   sută patruzeci şi patru de coţi – precizează Apostolul. În Revelaţia Sfântului Ioan se subliniază  că această măsură de coţi este după “măsură omenească”  (Apocalipsa  21,  17)  fiind  în acelaşi timp şi “măsura îngerului”. Am  putea  spune  că  şi  Canonul  Sfintei  Împărtăşanii, privit în lumina dumnezeieştii descoperiri a Sfântului Apostol, ni se înfăţişează în acelaşi timp, atât ca o veche  măsură  apostolică,  cât şi una  nouă eshatologică ,,după măsura  omenească,  care este şi a îngerului’’ (Apoc.21,17). Canonul ca şi regulă de pocăinţă, de îndreptare, de pregătire personală sau comună pentru slujba Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii şi participarea deplină a credincioşilor la aceasta prin  Împărtaşanie,  ni  se  înfăţişează  şi  asemenea  Ierusalimul cel ceresc ( Apocalipsa 21, 2). Sfântul Apostol Ioan ne relatează despre cele care  s-au petrecut cu el la primirea Revelaţiei divine, anume că a fost dus de “unul dintre cei şapte îngeri care aveau cele  şapte cupe pline cu cele  din urmă şapte  pedepse” ( Apocalipsa 21, 9) şi  că ca acesta a grăit către el zicând: ,, Vino să-ţi arăt mireasa, femeia Mielului.” ( Apocalipsa 21, 9) Şi cum citim mai departe în Cartea Revelaţiei, precum şi în Canonul Sfintei Împărtăşanii, pe lângă dimensiunile eshatologice de bucurie întâlnim şi pedepsele de care vor avea parte cei nepocăiţi.

Oraşul cu temeliile de piatră scumpă, cu străzile şi piaţa fiind de sticlă, nu are nevoie de soare şi lună ca să o lumineze, căci slava Domnului a luminat-o şi este făclia ei Mielul,( Apocalipsa 21, 11), adică Însuşi Domnul Iisus Hristos. Porţile ei nu se închid ziua, pentru că noaptea nu mai este, iar toate cinstirile neamurilor lumii vor fi aduse în ea.

„Spre schimbarea omului din raza naturii în raza supranaturii avem  trebuinţă  mereu nu numai de pâinea naturală ci, mai ales, de  pâinea  supranaturală  a  Sfintei Împărtăşanii” aminteşte Părintele Arsenie (Boca) [36], îndrumându-i constant pe  credincioşi  spre Sfânta Liturghie care „mai ține lumea” adesea amintind şi subliniind necesitatea pregustării şi trăirii Împărăției Eterne a Cerurilor încă din timpul acestei vieţi.

[35] Liturghier, Povăţuiri, p. 524 – 525
[36] Părintele Arsenie (Boca) – mare îndrumător de suflete din secolul XX, Ed.Teognost, Cluj-Napoca,2002, p.153