Sfântul Siluan Athonitul: Între iadul deznădejdii și iadul smereniei





Duhul Sfanț se aseamănă unei mame pline de dragoste. O mamă își iubește copilul și-i este milă de el, tot așa și Duhului Sfânt îi este milă de noi, ne iartă, ne vindecă, ne povățuiește și ne bucură; Duhul Sfânt se face cunoscut în rugăciunea smerită.

Cine iubește pe vrăjmași va cunoaște degrabă pe Domnul prin Duhul Sfânt, dar despre cel ce nu-i iubește, nu vreau să scriu, ci îl plâng, căci se chinuie pe sine însuși și pe alții și nu cunoaște pe Domnul.

Sufletul care iubește pe Domnul nu poate să nu se roage, căci este atras spre El prin harul pe care l-a cunoscut în rugăciune.

Pentru rugăciune ne sunt date bisericile; în biserici slujbele se săvârșesc după cărți. Dacă biserica și cărțile nu le ai totdeauna cu tine, rugăciunea lăuntrică însă e oricând și oriunde cu tine. în biserici se săvârșesc dumnezeieștile slujbe și viază Duhul Sfânt, dar cea mai bună biserică a lui Dumnezeu e sufletul, și pentru cine se roagă în sufletul său, pentru acela lumea întreagă se face biserică; dar aceasta nu este pentru toți.

Mulți se roagă cu buzele și le place să se roage după cărți, și acesta e un lucru bun, iar Domnul primește rugăciunea și-i miluiește. Dar dacă cineva se roagă Domnului și se gândește la altceva, rugăciunea unuia ca acesta Domnul n- o ascultă.

Cine se roagă din obișnuință, în acela nu sunt schimbări în rugăciune, dar cine se roagă din inimă în acela sunt multe schimbări în rugăciune, e o luptă cu vrăjmașul, o luptă cu sine însuși, cu patimile, o luptă cu oamenii și în toate acestea trebuie să fie curajos.

Cere sfat celor experimentați, dacă-i găsești, și roagă cu smerenie pe Domnul, și pentru smerenia ta Domnul îți va da înțelegere.

Dacă rugăciunea noastră e plăcută Domnului, Duhul lui Dumnezeu dă mărturie de aceasta în suflet; El este drag și liniștit; dar odinioară nu știam dacă rugăciunea mea era primită sau nu la Domnul, și după ce anume poate fi recunoscut acest lucru.

A A întristările și primejdiile i-au învățat pe mulți să se roage. Intr-o zi vine la mine în magazie un soldat; se ducea la Salonic. Sufletul meu l-a îndrăgit și i-am spus: „Roagă-te Domnului ca întristările să ți se împuțineze!” Dar el mi-a zis: „Știu să mă rog. Am învățat în război, când eram pe front. L-am rugat cu tărie pe Domnul să mă lase în viață. Gloanțele plouau, obuzele explodau și puțini au scăpat cu viață. Am luat parte la multe lupte, și Domnul m-a păzit”, în acest timp mi-a arătat cum se ruga și după mișcarea trupului său se vedea limpede că era cu totul cufundat în Dumnezeu.

Multora le place să citească cărți bune, și acesta e un lucru bun, dar să te rogi e mai bine decât toate, însă cine citește cărți proaste sau gazete e lovit de foame sufletească; sufletul lui flămânzește pentru că hrana sufletului și desfătările lui sunt în Dumnezeu. în Dumnezeu e și viață, și bucurie, și veselie, și Domnul ne iubește nespus, și această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt.

Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă și nu poate, atunci rostește rugăciunea cu buzele și ține-ți mintea în cuvintele rugăciunii, cum spune Scara. Cu timpul Domnul îți va da rugăciunea inimii fără gânduri și te vei ruga cu ușurință. Unii și-au vătămat inima, pentru că și-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă și de aceea n-au mai putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoști rânduiala vieții duhovnicești: darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufletului simplu, smerit și ascultător. Celui ascultător și înfrânat în toate – în hrană, cuvinte și mișcări – Domnul însuși îi va da rugăciunea și ea se va săvârși cu ușurință în inimă.

Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se pierde pentru osândiri, vorbe deșarte și neînffânare. Cine iubește pe Domnul, acela poate cugeta la El ziua și noaptea, pentru că nici un lucru nu te poate împiedica să iubești pe Dumnezeu. Apostolii iubeau pe Domnul și lumea nu-i împiedica, deși ei își aduceau aminte de lume, se rugau pentru ea și propovăduiau. E adevărat că Sfântului Arsenie cel Mare i s-a zis: „Fugi de oameni!”, dar chiar și în pustie Duhul lui Dumnezeu ne învață să ne rugăm pentru oameni și pentru lumea întreagă.

A In lumea aceasta fiecare își are ascultarea lui: unul e împărat, altul patriarh, altul bucătar, fierar sau învățător, dar Domnul îi iubește pe toți, și cine iubește mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plată mai multă. Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul și din tot sufletul [Mt 22, 37], Dar cum poți să-L iubești fără să te rogi? De aceea, mintea și inima omului trebuie să fie întotdeauna libere pentru rugăciune.

Când iubești pe cineva, vrei să te gândești la el, să vorbești despre el, să fii împreună cu el. Dar pe Domnul sufletul îl iubește ca pe Tatăl și Ziditorul lui și stă înaintea Lui cu frică și iubire: cu frică, pentru că este Domnul; cu iubire, pentru că sufletul îl cunoaște ca pe un Tată; El este foarte milostiv și harul Său e mai dulce decât toate.

Și eu am cunoscut că e ușor să te rogi, pentru că harul lui Dumnezeu ne ajută. în mila Sa Domnul ne iubește și ne dă să vorbim cu El prin rugăciune, să ne căim și să-I mulțumim.

N-am putere să scriu cât de mult ne iubește Domnul. Această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt, iar pe Duhul Sfânt îl cunoaște sufletul ce se roagă.

Unii zic că de la rugăciune vine înșelarea. E o greșeală însă. înșelarea vine de la rânduiala-de-sine [idioritmie], iar nu de la rugăciune. Toți sfinții s- au rugat mult și îndeamnă și pe alții la rugăciune. Rugăciunea este cel mai bun lucru pentru suflet. Prin rugăciune se ajunge la Dumnezeu; prin rugăciune dobândim smerenie, răbdare și tot lucrul bun. Cine vorbește împotriva rugăciunii, acela n-a gustat în chip vădit niciodată ca să vadă cât de bun este Domnul și cât de mult ne iubește. De la Dumnezeu nu vine ceva rău. Toți Sfinții s-au rugat neîncetat; ei nu rămâneau nici o secundă fără rugăciune.

Sufletul care a pierdut smerenia, pierde o dată cu harul și iubirea față de Dumnezeu, și atunci rugăciunea fierbinte se stinge; dar când sufletul are odihnă dinspre patimi și-și agonisește smerenie, atunci Domnul îi dă harul Său și el se roagă pentru vrăjmași ca pentru sine însuși și se roagă cu lacrimi fierbinți pentru întreaga lume.



Sursa: Cuviosul Siluan Athonitul „între iadul deznădejdii și iadul smereniei”

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns