Zi: 27 mai 2019

„Filocalia”

Texte preluate din „Filocalia vol. 7”

Grigorie Sinaitul

Privitor la conţinutul scrierilor sale, acestea îl arată pe autorul lor nu numai un practician empiric al unei „metode a rugăciunii inimii”, cât şi un mare exeget al ei. Sfântul Grigorie îmbrăţişează cu gândirea lui  o gamă foarte largă de teme de viaţă duhovnicească care se întinde de la cele mai înalte vârfuri ale reflexiunii privitoare la Dumnezeu şi la întâlnirea minţii cu Sfânta Treime în altarul cel mai lăuntric al fiinţei omeneşti, până la cele mai concrete detalii ale fenomenelor  vieţii trupeşti. El şi-a asimilat reflexiunea asupra vieţii duhovniceşti a lui Macarie, Diadoh, Marcu Pustnicul, Sfântul Simeon Noul Teolog, dar şi înalta gândire teologică a lui Dionisie Areopagitul şi a Sfântului Maxim Mărturisitorul. El face o sinteză între cei dintâi şi cei din urmă dar nu se opreşte aici, ci aplicând totul la rugăciune şi la efortul de curăţire de patimi, se dovedeşte poate cel mai subtil analist al mişcărilor psihice şi spirituale ale fiinţei umane

El aduce lămuriri de caracter evident asupra căldurii duhovniceşti care însoţeşte rugăciunea curată şi asupra celei înşelătoare şi păcătoase; se dovedeşte un adversar neîndurat al nălucirilor şi al tuturor formelor de amăgire spirituală, un susţinător al experienţei celei mai subtile ŗi mai autentice a prezenţei lui Dumnezeu. Înţelege trebuinţa alternării cântării, cu rugăciunea inimii, la începători. Merge până la cele mai mici detalii în explicarea legăturilor bune şi rele dintre suflet şi trup. În acelaşi timp Grigorie Sinaitul manifestă o spiritualitate de mare echilibru, o smerită reţinere de la formulările teologice prea îndrăzneţe. El cere să conceapă lumina văzută în rugăciune ca dincolo de orice materialitate; el nu cere o strângere a nărilor la respiraţie, ci numai a gurii, ca să nu rămână căscată şi să facă pe om distrat. Nu leagă prea strâns rugăciunea inimii de o metodă tehnică. El nu cunoaşte în mod explicit nici învăţătura despre deosebirea între fiinţa şi energiile necreate ale lui Dumnezeu, învăţătură pe care o va dezvolta Sfântul Grigorie Palama, obligat de necesitatea apărării experienţelor harismatice trăite de isihaşti, pentru a nu fi incluse energiile ce le provoacă în ordinea creaturilor.

Dacă Sfântul Grigorie Palama este vulturul care atinge înălţimile ameţitoare ale învăţăturii despre Dumnezeu şi ale îndumnezeirii omului, Sfântul Grigorie Sinaitul este maestrul analizelor subtile ale mişcărilor lăuntrice ale fiinţei umane.

ˇ     Este cu neputinţă să fie cineva, sau să se facă, după fire, raţional, fără curăţie şi nestricăciune. Căci pe cea dintâi a pus stăpânire deprinderea neraţională, iar pe cea de a doua (pe nestricăciune), starea de nestricăciune a trupului.

ˇ     Raţionali după fire s-au arătat numai sfinţii prin curăţie. (Părinţii nu separă planul etic de cel raţional; deplin raţional este sfântul. El şi-a recâştigat privirea şi judecata netulburată de patimi, adică de patimi. Câtă vreme mai este o pornire spre păcat în om, nu este nici deplin raţional. Firea însăşi nu şi-a câştigat integritatea, rectitudinea şi profunzimea ei pe plan raţional, pentru că nu şi-a recâştigat transparenţa ei firească spre infinitatea dumnezeiască.) Căci raţiune curată nu a avut nici unul dintre înţelepţii întru ale raţiunii, dat fiind că şi-au stricat raţiunea de la început prin gânduri. Fiindcă duhul pământesc şi mult vorbitor al înţelepciunii lumii acesteia, apropiind raţiunile de cei mai cunoscători, iar gândurile de cei mai neînvăţaţi, pricinuieşte împreuna lor locuire, lipsindu-i pe oameni de înţelepciunea ipostasiată şi de vederea ei, sau de cunoştinţa neîmpărţită şi unitară. (Toată cunoştinţa a devenit dispersată în urma căderii. Învăţaţii cunosc raţiuni separate ale lucrurilor, cei neînvăţaţi  îşi fac fel de fel de gânduri amestecate cu patimile. Acestea produc o conlocuire de idei, de multe ori plină de contradicţii, dar nu un întreg unitar. Nu se cunoaşte înţelepciunea ca Persoană supremă, din care pornesc toate raţiunile şi în care se unifică toate şi în unire cu care se unesc toţi. Tema este luată de la Sfântul Maxim Mărturisitorul. Sfântul Grigorie Sinaitul se dovedeşte un om introdus în gândirea cea mai înaltă a Părinţilor.)

Sursa: Filocalia.ro



Faptele Apostolilor

Capitolul 1

1.Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa,
2.Până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,
3.Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu.
4.Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine:
5.Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.
6.Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?
7.El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa,
8.Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.
9.Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor.
10.Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,
11.Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.
12.Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.
13.Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov.
14.Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui.
15.Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis:
16.Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus.
17.Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri.
18.Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
19.Şi s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât ţarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui.
20.Căci este scris în Cartea Psalmilor: „Facă-se casa lui pustie şi să nu aibă cine să locuiască în ea! Şi slujirea lui s-o ia altul”.
21.Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus,
22.Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui.
23.Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia.
24.Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales,
25.Ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.
26.Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

Sfânta Evanghelie după Marcu



Capitolul 1

1.Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
2.Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta.
3.Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
4.Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.
5.Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
6.Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
7.Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
8.Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.
9.Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan.
10.Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El.
11.Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.
12.Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie.
13.Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau.
14.După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu.
15.Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.
16.Şi umblând pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci ei erau pescari.
17.Şi le-a zis Iisus: Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni.
18.Şi îndată, lăsând mrejele, au mers după El.
19.Şi mergând puţin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui. Şi ei erau în corabie, dregându-şi mrejele.
20.Şi i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie, cu lucrătorii, s-au dus după El.
21.Şi venind în Capernaum şi îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăţa.
22.Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci El îi învăţa pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor.
23.Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare,
24.Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.
25.Şi Iisus l-a certat, zicând: Taci şi ieşi din el.
26.Şi scuturându-l duhul cel necurat şi strigând cu glas mare, a ieşit din el.
27.Şi s-au spăimântat toţi, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învăţătură nouă şi cu putere; că şi duhurilor necurate le porunceşte, şi I se supun.
28.Şi a ieşit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.
29.Şi îndată ieşind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei, cu Iacov şi cu Ioan.
30.Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, şi îndată I-au vorbit despre ea.
31.Şi apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea le slujea.
32.Iar când s-a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii.
33.Şi toată cetatea era adunată la uşă.
34.Şi a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli şi demoni mulţi a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau că El e Hristos.
35.Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo.
36.Şi a mers după El Simon şi cei ce erau cu el.
37.Şi aflându-L, I-au zis: Toţi Te caută pe Tine.
38.Şi El a zis lor: Să mergem în altă parte, prin cetăţile şi satele învecinate, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit.
39.Şi venind propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni.
40.Şi un lepros a venit la El, rugându-L şi îngenunchind şi zicând: De voieşti, poţi să mă curăţeşti.
41.Şi făcându-I-se milă, a întins mâna şi S-a atins de el şi i-a zis: Voiesc, curăţeşte-te.
42.Şi îndată s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a curăţit.
43.Şi poruncindu-i cu asprime, îndată l-a alungat,
44.Şi i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.
45.Iar el, ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El de pretutindeni.

Geneza / Facerea

Capitolul 1

1.La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2.Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3.Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
4.Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5.Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.
6.Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” Şi a fost aşa.
7.A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.
8.Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.
9.Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.
10.Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
11.Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” Şi a fost aşa.
12.Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
13.Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
14.Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,
15.Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.
16.A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.
17.Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,
18.Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
19.Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.
20.Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa.
21.A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
22.Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: „Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!
23.Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.
24.Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa.
25.A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
26.Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”
27.Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
28.Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”
29.Apoi a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.
30.Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.
31.Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

Sfântul Siluan Athonitul: Între iadul deznădejdii și iadul smereniei






Despre smerenie

Acum sunt puțini „stareți” [„bătrâni iscusiți”] care să cunoască iubirea Domnului pentru noi și să cunoască lupta cu vrăjmașii și că, pentru a-i birui, e nevoie de smerenia lui Hristos.

Domnul iubește atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învață să păstreze harul, se chinuie mult.

In primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gândeam: „Domnul mi- a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?”. Dar nu trebuie să gândim așa. Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viața trebuie să ne aducem aminte de ele și să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. N-am făcut așa și am încetat zdrobirea și mult am fost hărțuit de demoni. Eram nedumerit de ce se făcea cu mine și-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaște pe Domnul și iubirea Lui. Cum de-mi vin gânduri rele?” Dar Domnului i S-a făcut milă de mine și m-a învățat El însuși cum trebuie să mă smeresc: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjduit” Și prin aceasta vrăjmașii sunt biruiți. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele câștigă din nou putere.

Cel ce, asemenea mie, a pierdut harul, e bine să lupte curajos cu demonii. Cunoaște că tu însuți ești vinovat: ai căzut în mândrie și slavă deșartă, și Domnul îți dă să cunoști cu milostivire ce înseamnă să fii în Duhul Sfânt și ce înseamnă să fi în luptă cu demonii. Astfel sufletul învață prin experiență vătămările mândriei și fuge de slava deșartă, de laudele oamenilor și de gânduri. Atunci sufletul începe să se vindece și să învețe să păstreze harul. Cum să înțelegem dacă sufletul e sănătos sau bolnav? Sufletul bolnav se mândrește, dar sufletul sănătos iubește smerenia, așa cum l-a învățat Duhul Sfânt, și dacă nu o cunoaște încă, se socotește pe sine mai rău decât toți.

Chiar dacă Domnul l-ar înălța la cer în fiecare zi și i-ar arăta toată slava cerească în care se află El, și iubirea serafimilor, a heruvimilor și a tuturor sfinților, chiar și atunci, învățat de experiență, sufletul smerit va spune: „Tu, Doamne, îmi arăți slava Ta pentru că iubești zidirea Ta; mie însă dă-mi mai degrabă plâns și puterea de a-Ți mulțumi. Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă mi se cuvine să plâng pentru păcatele mele”. Altfel nu vei păzi harul Duhului Sfânt pe care ți-1 dă Domnul după mila Sa.

Domnului i s-a făcut mare milă de mine și mi-a dat să înțeleg că trebuie să plâng toată viața. Aceasta este calea Domnului. Și iată, acum scriu din milă față de oamenii care, asemenea mie, sunt mândri și din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să învețe smerenia și să-și găsească odihna în Dumnezeu.

Unii zic că aceasta a fost cândva, de demult, dar că acum toate acestea s-au învechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodată, numai noi ne schimbăm, ne facem răi și astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul îi dă toate [Mt 7, 7-8], nu pentru că am merita aceasta, ci pentru că El este milostiv și ne iubește.

Scriu aceasta pentru că sufletul meu cunoaște pe Domnul.

Mare lucru bun este a învăța smerenia lui Hristos; cu ea viața e ușoară și bucuroasă și toate se fac dragi inimii. Numai celor smeriți li Se arată pe Sine Domnul prin Duhui Sfânt dar, dacă nu ne smerim, nu vom vedea pe Dumnezeu. Smerenia e lumina în care putem vedea Lumina-Dumnezeu, după cum se cântă: „întru lumina Ta vom vedea Lumina” [Ps 35,10],

Domnul m-a învățat să țin mintea în iad și să nu dez-nădăjduiesc și așa sufletul meu se smerește, dar aceasta nu este încă adevărata smerenie, care e de nedescris. Când sufletul vine la Domnul, se înfricoșează, dar când vede pe Domnul, atunci se bucură nespus de frumusețea slavei Lui, iar iubirea lui Dumnezeu și dulceața Duhului Sfânt îl fac să uite cu desăvârșire pământul. Așa este raiul Domnului. Toți vor fi în iubire și de la smerenia lui Hristos toți vor fi bucuroși să-i vadă pe ceilalți mai presus decât ei înșiși. Smerenia lui Hristos sălășluiește în cei mici: ei sunt bucuroși că sunt mici. Așa mi-a dat să înțeleg Domnul.

Rugați-vă pentru mine toți sfinții, ca sufletul meu să învețe smerenia lui Hristos; sufletul meu însetează după ea, dar nu o poate avea și cu lacrimi o caut, ca un copil mic ce s-a pierdut de mama lui:

   „Unde ești Tu, Domnul meu? Te-ai ascuns de sufletul meu și cu lacrimi Te caut.

Doamne, dă-mi puterea de a mă smeri înaintea măreției Tale.

Doamne, Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă, micuței Tale zidiri, dăruiește-mi smeritul Tău Duh.

Mă rog bunătății Tale, Doamne, privește asupra mea din înălțimea slavei Tale și dă-mi puterea de a Te slăvi ziua și noaptea, căci sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine prin Duhul Tău Cel Sfânt și tânjesc după Tine și cu lacrimi Te caut.

Doamne, dă-ne Duhul Sfânt; prin El Te vom slăvi ziua și noaptea, căci dacă trupul nostru e neputincios, Duhul Tău e vioi, El dă sufletului puterea de a Te sluji cu râvnă și întărește mintea în iubirea Ta și o odihnește întru Tine cu o odihnă desăvârșită și nu mai vrea să se gândească la nimic altceva decât la iubirea Ta.

Milostive Doamne, duhul meu neputincios nu poate ajunge la Tine, de aceea Te chem ca și regele Avgar: Vino și tămăduiește-mi rănile gândurilor mele păcătoase, și Te voi lăuda ziua și noaptea și Te voi propovădui oamenilor, ca toate noroadele să știe că Tu, Doamne, ca și odinioară, săvârșești minuni, ierți păcate, sfințești și dai viață.”

E o mare deosebire între omul simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, și omul, chiar foarte mare, care n-a cunoscut harul Sfântului Duh.

E o mare deosebire între a crede numai că Dumnezeu există cunoscându- L din natură sau din Scripturi, și a cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt.

în cel ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, duhul arde ziua și noaptea de iubire pentru Dumnezeu și sufletul lui nu se poate să se alipească de nimic pământesc.

Sufletul care n-a făcut experiența dulceții Duhului Sfânt se bucură de slava deșartă a acestei lumi, de bogății sau de putere; dar sufletul care L-a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, tânjește numai după Domnul, iar bogățiile și slava lumii nu înseamnă nimic pentru el.

 

Sufletul care a gustat Duhul Sfânt îl deosebește după gust; căci scris este: „Gustați și vedeți că bun este Domnul” [Ps 33, 9], David a cunoscut aceasta din experiență, dar și acum Domnul dă robilor Lui să cunoască din experiență harul Lui și îi va învăța aceasta pe robii Săi până la sfârșitul veacurilor.

Cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela a învățat de la El smerenia, s-a asemănat învățătorului său, Hristos Fiul lui Dumnezeu, și a ajuns asemenea Lui.

„Doamne, dă-ne darul sfintei Tale smerenii!

Doamne, dă-ne în dar smeritul Tău Duh Sfânt, căci ai venit să mântuiești pe oameni și să-i înalți la cer ca să vadă slava Ta.”

O, smerenie a lui Hristos! Te cunosc dar nu te pot dobândi. Roadele tale sunt dulci, căci nu sunt pământești.

Când sufletul e abătut, cum să se aprindă în el foc, ca el să ardă de iubire în tot ceasul? Acest foc este la Dumnezeu și Domnul a venit pe pământ ca să ne dea acest foc al harului Duhului Sfânt, și cine învață smerenia acesta îl are, căci Domnul dă celui smerit harul Său.

De multe osteneli și de multe lacrimi e nevoie pentru a ține duhul smerit al lui Hristos, dar fără el se stinge în suflet lumina vieții și el moare. Trupul poate fi veștejit repede prin post, dar nu e deloc ușor ca sufletul să se smerească așa ca el să rămână mereu smerit, și nu e cu putință degrabă. Măria Egipteanca a luptat șaptesprezece ani cu patimile ca și cu niște fiare sălbatice și abia după aceea a găsit odihnă, măcar că își uscase repede trupul, fiindcă în pustie n-avea nimic cu ce să se hrănească.

Noi ne-am împietrit cu totul și nu înțelegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos. E drept că această smerenie și această iubire nu se cunosc decât prin harul Duhului Sfânt, dar noi nu credem că e cu putință să-l atragem la noi. Pentru aceasta e nevoie ca noi să-l dorim din tot sufletul. Dar cum să doresc ceea ce n-am cunoscut? Puțină cunoaștere avem noi toți și Duhul Sfânt mișcă fiecare suflet să caute pe Dumnezeu.

O, cum trebuie rugat Domnul ca El să dea sufletului smerit pe Duhul Sfânt! Sufletul smerit are o mare odihnă, dar sufletul mândru se chinuie pe sine însuși. Omul mândru nu cunoaște iubirea lui Dumnezeu și e departe de Dumnezeu. Se fălește pentru că e bogat sau învățat sau slăvit, dar nu cunoaște, nenorocitul, sărăcia și căderea sa, pentru că nu cunoaște pe Dumnezeu. Dar pe cel ce luptă împotriva mândriei Domnul îl ajută să biruie această patimă.

Domnul a zis: „învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima” [Mt 11, 29]. Spre aceasta tânjește sufletul meu ziua și noaptea și îl rog pe Dumnezeu, pe toți sfinții din cer și pe voi toți, care cunoașteți smerenia lui Hristos: Rugați-vă pentru mine ca să se pogoare asupra mea duhul smereniei lui Hristos pe care sufletul meu îl dorește cu la-crimi! Nu pot să nu-1 doresc, pentru că sufletul meu 1 -a cunoscut prin Duhul Sfânt; dar am pierdut acest dar și, de aceea, sufletul meu tânjește până la lacrimi.

Stăpâne mult milostive, dă-ne duh smerit ca sufletele noastre să-și găsească odihna în Tine!

Preasfântă Maică a Domnului, dobândește-ne, Milostivă, un duh smerit.

Sfinților toți, voi viețuiți în ceruri și vedeți slava Domnului și duhul vostru se bucură – rugați-vă ca și noi să fim împreună cu voi. Sufletul meu năzuiește și el să vadă pe Domnul și tânjește după El în smerenie, ca unul nevrednic de acest bine.

Milostive Doamne, învață-ne prin Duhul Sfânt smerenia Ta.





Sursa:  Arhim. Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei




Psalmul 3


1.Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;
2.Mulţi zic sufletului meu: „Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! ”
3.Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
4.Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.
5.Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
6.Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
7.Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.
8.A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.


Sfinte Părinte Serghie roagă-te pentru noi

Și iată că suntem la finalul Acatistului Sfântului Serghie de Radonej, după care urmează o rugăciune. Știm că acatistele au întotdeauna la sfârșit din nou cântarea întâi [icos și condac].


Icos 1:

Făcătorul îngerilor, înca din pîntecele maicii tale, prin întreita glasuire, te-a arătat lumii adevărat slujitor al Preasfintei Treimi, iar pentru voința cea tare și curația inimii tale, cu toții îți cîntăm așa:
Bucură-te, cel ce ai fost ales mai înainte de veci;
Bucură-te, căci în lăcașurile cerești petreci.
Bucură-te, că din pîntecele maicii tale ai fost chemat în slujba împăratului Ceresc;
Bucură-te, purtator al harului dumnezeiesc.
Bucură-te, căci în întreaga lume ești proslăvit;
Bucură-te, căci prin strigarea întreită din pântecele maicii tale pe toți i-ai uimit.
Bucură-te, căci de la naștere, prin post, viață călugărească ai arătat;
Bucură-te, căci de la sânii maicii tale tu te-ai înfrânat.
Bucură-te, căci miercurea și vinerea lapte nu ai gustat;
Bucură-te, cel ce ești al părinților rod binecuvântat.
Bucură-te, al scârbiților miluitor;
Bucură-te, al nostru apărător.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 1:

Alesu-te-a pe tine împăratul puterilor, ca să fii conducător al Rusiei, Cuvioase Părinte Serghie, iar noi ca unui mare făcător de minuni îți aducem cântare de mulțumire, căci cu rugăciunile tale pururea ne izbăvești de cei de alt neam și de scârbele ce ne înconjoară, pentru care îți strigăm ție: Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!


Rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej

O, Sfinte al nostru părinte Serghie, nu uita pe sărmanii tăi până în sfârșit și ca cel ce ai îndrăznire către împăratul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei ce vin cu credință și se închină ție căci ca unul ce ești de minuni făcător poți să ne ajuți nouă.

Roagă-te, Sfinte Serghie și pentru noi, cei împovărați de multe și grele păcate, cerând vreme de pocăință, ca să trecem nevătămați de diavolii cei înfricoșători, care caută să ia sufletul nostru și astfel izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice să ne facem moștenitori ai împărăției Cerești, împreună cu toți sfinții, care din veac au bineplăcut Domnului, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)

Dacă citim adesea din înțelepciunea oamenilor înțelepții, începe și la noi personal să se arate o tendință spre înțelepciune. Să zicem așa: Activitățile [bune sau rele] devin obișnuințe și mod de viețuire, iar aceasta formează caracterul omului cu care el trece în veșnicie. Unii cred că este timp dar aceasta este o mare minciună a spiritelor căzute. Adevărul este că cel ce nu face acum-azi nu face nicicând.

Așa că legătura cu înțelepciunea te face să tinzi spre ați însuși înțelepciunea și a deveni însuți înțelept cum te dorește Dumnezeu.

Și din nou, aceasta este una dintre propunerile acestui blog – câte puțin citind să ne îndreptăm direcția dorită.


Capitolul 5

1.Nu nădăjdui în avuţiile tale şi să nu zici: Am destule.
2.Nu urma dorinţelor şi tăriei tale, ca să umbli în poftele inimii tale.
3.şi să nu zici: Cine mă va smeri sau cine mă va supune? Că Domnul nu va întârzia să te pedepsească.
4.Să nu zici: Am păcătuit şi ce mi s-a făcut mie? Că Domnul este îndelung-răbdător.
5.Pentru curăţie să nu fii fără de frică, ca să nu adaugi păcate peste păcate.
6.Şi să nu zici: Mila Lui este mare, va curăţi mulţimea păcatelor mele.
7.Că mila şi mânia de la El sunt şi peste cei păcătoşi va odihni mânia Lui.
8.Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna din zi în zi.
9.Că fără de veste va izbucni mânia Domnului şi în vremea răzbunării vei fi dat pieirii.
10.Nu te încrede în avuţiile câştigate pe nedrept, că nimic nu-ţi vor folosi în ziua judecăţii.
11.Nu vântura la orice vânt şi nu umbla pe orice cale; aşa este păcătosul cel cu două limbi.
12.Fii statornic în cugetul tău şi unul să fie cuvântul tău.
13.Fii grabnic la ascultat şi zăbavnic la dat răspunsul.
14.De ştii, răspunde aproapelui tău, iar de nu, pune-ţi mâna peste gură.
15.Mărirea şi batjocura sunt în vorbă şi limba omului îi face să cadă.
16.Să nu te chemi bârfitor şi cu limba ta nu vicleni.
17.Că peste fur este ruşine şi o grea ocară peste cel cu două limbi.
18.Să nu greşeşti nici în lucrurile mari, nici în cele mici.

Psalmul 2



1.Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?
2.S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând:
3.« Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor ».
4.Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!
5.Atunci va grăi către ei întru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei;
6.Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului.
7.Domnul a zis către Mine: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut!
8.Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului.
9.Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!”
10.Şi acum împăraţi înţelegeţi! Învăţaţi-vă toţi, care judecaţi pământul!
11.Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur.
12.Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El.