Sfântul Siluan Athonitul: Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

mai 27, 2019 Spiritual life

Sfântul Siluan Athonitul: Între iadul deznădejdii și iadul smereniei






Despre smerenie

Acum sunt puțini „stareți” [„bătrâni iscusiți”] care să cunoască iubirea Domnului pentru noi și să cunoască lupta cu vrăjmașii și că, pentru a-i birui, e nevoie de smerenia lui Hristos.

Domnul iubește atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învață să păstreze harul, se chinuie mult.

In primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gândeam: „Domnul mi- a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?”. Dar nu trebuie să gândim așa. Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viața trebuie să ne aducem aminte de ele și să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. N-am făcut așa și am încetat zdrobirea și mult am fost hărțuit de demoni. Eram nedumerit de ce se făcea cu mine și-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaște pe Domnul și iubirea Lui. Cum de-mi vin gânduri rele?” Dar Domnului i S-a făcut milă de mine și m-a învățat El însuși cum trebuie să mă smeresc: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjduit” Și prin aceasta vrăjmașii sunt biruiți. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele câștigă din nou putere.

Cel ce, asemenea mie, a pierdut harul, e bine să lupte curajos cu demonii. Cunoaște că tu însuți ești vinovat: ai căzut în mândrie și slavă deșartă, și Domnul îți dă să cunoști cu milostivire ce înseamnă să fii în Duhul Sfânt și ce înseamnă să fi în luptă cu demonii. Astfel sufletul învață prin experiență vătămările mândriei și fuge de slava deșartă, de laudele oamenilor și de gânduri. Atunci sufletul începe să se vindece și să învețe să păstreze harul. Cum să înțelegem dacă sufletul e sănătos sau bolnav? Sufletul bolnav se mândrește, dar sufletul sănătos iubește smerenia, așa cum l-a învățat Duhul Sfânt, și dacă nu o cunoaște încă, se socotește pe sine mai rău decât toți.

Chiar dacă Domnul l-ar înălța la cer în fiecare zi și i-ar arăta toată slava cerească în care se află El, și iubirea serafimilor, a heruvimilor și a tuturor sfinților, chiar și atunci, învățat de experiență, sufletul smerit va spune: „Tu, Doamne, îmi arăți slava Ta pentru că iubești zidirea Ta; mie însă dă-mi mai degrabă plâns și puterea de a-Ți mulțumi. Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă mi se cuvine să plâng pentru păcatele mele”. Altfel nu vei păzi harul Duhului Sfânt pe care ți-1 dă Domnul după mila Sa.

Domnului i s-a făcut mare milă de mine și mi-a dat să înțeleg că trebuie să plâng toată viața. Aceasta este calea Domnului. Și iată, acum scriu din milă față de oamenii care, asemenea mie, sunt mândri și din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să învețe smerenia și să-și găsească odihna în Dumnezeu.

Unii zic că aceasta a fost cândva, de demult, dar că acum toate acestea s-au învechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodată, numai noi ne schimbăm, ne facem răi și astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul îi dă toate [Mt 7, 7-8], nu pentru că am merita aceasta, ci pentru că El este milostiv și ne iubește.

Scriu aceasta pentru că sufletul meu cunoaște pe Domnul.

Mare lucru bun este a învăța smerenia lui Hristos; cu ea viața e ușoară și bucuroasă și toate se fac dragi inimii. Numai celor smeriți li Se arată pe Sine Domnul prin Duhui Sfânt dar, dacă nu ne smerim, nu vom vedea pe Dumnezeu. Smerenia e lumina în care putem vedea Lumina-Dumnezeu, după cum se cântă: „întru lumina Ta vom vedea Lumina” [Ps 35,10],

Domnul m-a învățat să țin mintea în iad și să nu dez-nădăjduiesc și așa sufletul meu se smerește, dar aceasta nu este încă adevărata smerenie, care e de nedescris. Când sufletul vine la Domnul, se înfricoșează, dar când vede pe Domnul, atunci se bucură nespus de frumusețea slavei Lui, iar iubirea lui Dumnezeu și dulceața Duhului Sfânt îl fac să uite cu desăvârșire pământul. Așa este raiul Domnului. Toți vor fi în iubire și de la smerenia lui Hristos toți vor fi bucuroși să-i vadă pe ceilalți mai presus decât ei înșiși. Smerenia lui Hristos sălășluiește în cei mici: ei sunt bucuroși că sunt mici. Așa mi-a dat să înțeleg Domnul.

Rugați-vă pentru mine toți sfinții, ca sufletul meu să învețe smerenia lui Hristos; sufletul meu însetează după ea, dar nu o poate avea și cu lacrimi o caut, ca un copil mic ce s-a pierdut de mama lui:

   „Unde ești Tu, Domnul meu? Te-ai ascuns de sufletul meu și cu lacrimi Te caut.

Doamne, dă-mi puterea de a mă smeri înaintea măreției Tale.

Doamne, Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă, micuței Tale zidiri, dăruiește-mi smeritul Tău Duh.

Mă rog bunătății Tale, Doamne, privește asupra mea din înălțimea slavei Tale și dă-mi puterea de a Te slăvi ziua și noaptea, căci sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine prin Duhul Tău Cel Sfânt și tânjesc după Tine și cu lacrimi Te caut.

Doamne, dă-ne Duhul Sfânt; prin El Te vom slăvi ziua și noaptea, căci dacă trupul nostru e neputincios, Duhul Tău e vioi, El dă sufletului puterea de a Te sluji cu râvnă și întărește mintea în iubirea Ta și o odihnește întru Tine cu o odihnă desăvârșită și nu mai vrea să se gândească la nimic altceva decât la iubirea Ta.

Milostive Doamne, duhul meu neputincios nu poate ajunge la Tine, de aceea Te chem ca și regele Avgar: Vino și tămăduiește-mi rănile gândurilor mele păcătoase, și Te voi lăuda ziua și noaptea și Te voi propovădui oamenilor, ca toate noroadele să știe că Tu, Doamne, ca și odinioară, săvârșești minuni, ierți păcate, sfințești și dai viață.”

E o mare deosebire între omul simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, și omul, chiar foarte mare, care n-a cunoscut harul Sfântului Duh.

E o mare deosebire între a crede numai că Dumnezeu există cunoscându- L din natură sau din Scripturi, și a cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt.

în cel ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, duhul arde ziua și noaptea de iubire pentru Dumnezeu și sufletul lui nu se poate să se alipească de nimic pământesc.

Sufletul care n-a făcut experiența dulceții Duhului Sfânt se bucură de slava deșartă a acestei lumi, de bogății sau de putere; dar sufletul care L-a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, tânjește numai după Domnul, iar bogățiile și slava lumii nu înseamnă nimic pentru el.

 

Sufletul care a gustat Duhul Sfânt îl deosebește după gust; căci scris este: „Gustați și vedeți că bun este Domnul” [Ps 33, 9], David a cunoscut aceasta din experiență, dar și acum Domnul dă robilor Lui să cunoască din experiență harul Lui și îi va învăța aceasta pe robii Săi până la sfârșitul veacurilor.

Cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela a învățat de la El smerenia, s-a asemănat învățătorului său, Hristos Fiul lui Dumnezeu, și a ajuns asemenea Lui.

„Doamne, dă-ne darul sfintei Tale smerenii!

Doamne, dă-ne în dar smeritul Tău Duh Sfânt, căci ai venit să mântuiești pe oameni și să-i înalți la cer ca să vadă slava Ta.”

O, smerenie a lui Hristos! Te cunosc dar nu te pot dobândi. Roadele tale sunt dulci, căci nu sunt pământești.

Când sufletul e abătut, cum să se aprindă în el foc, ca el să ardă de iubire în tot ceasul? Acest foc este la Dumnezeu și Domnul a venit pe pământ ca să ne dea acest foc al harului Duhului Sfânt, și cine învață smerenia acesta îl are, căci Domnul dă celui smerit harul Său.

De multe osteneli și de multe lacrimi e nevoie pentru a ține duhul smerit al lui Hristos, dar fără el se stinge în suflet lumina vieții și el moare. Trupul poate fi veștejit repede prin post, dar nu e deloc ușor ca sufletul să se smerească așa ca el să rămână mereu smerit, și nu e cu putință degrabă. Măria Egipteanca a luptat șaptesprezece ani cu patimile ca și cu niște fiare sălbatice și abia după aceea a găsit odihnă, măcar că își uscase repede trupul, fiindcă în pustie n-avea nimic cu ce să se hrănească.

Noi ne-am împietrit cu totul și nu înțelegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos. E drept că această smerenie și această iubire nu se cunosc decât prin harul Duhului Sfânt, dar noi nu credem că e cu putință să-l atragem la noi. Pentru aceasta e nevoie ca noi să-l dorim din tot sufletul. Dar cum să doresc ceea ce n-am cunoscut? Puțină cunoaștere avem noi toți și Duhul Sfânt mișcă fiecare suflet să caute pe Dumnezeu.

O, cum trebuie rugat Domnul ca El să dea sufletului smerit pe Duhul Sfânt! Sufletul smerit are o mare odihnă, dar sufletul mândru se chinuie pe sine însuși. Omul mândru nu cunoaște iubirea lui Dumnezeu și e departe de Dumnezeu. Se fălește pentru că e bogat sau învățat sau slăvit, dar nu cunoaște, nenorocitul, sărăcia și căderea sa, pentru că nu cunoaște pe Dumnezeu. Dar pe cel ce luptă împotriva mândriei Domnul îl ajută să biruie această patimă.

Domnul a zis: „învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima” [Mt 11, 29]. Spre aceasta tânjește sufletul meu ziua și noaptea și îl rog pe Dumnezeu, pe toți sfinții din cer și pe voi toți, care cunoașteți smerenia lui Hristos: Rugați-vă pentru mine ca să se pogoare asupra mea duhul smereniei lui Hristos pe care sufletul meu îl dorește cu la-crimi! Nu pot să nu-1 doresc, pentru că sufletul meu 1 -a cunoscut prin Duhul Sfânt; dar am pierdut acest dar și, de aceea, sufletul meu tânjește până la lacrimi.

Stăpâne mult milostive, dă-ne duh smerit ca sufletele noastre să-și găsească odihna în Tine!

Preasfântă Maică a Domnului, dobândește-ne, Milostivă, un duh smerit.

Sfinților toți, voi viețuiți în ceruri și vedeți slava Domnului și duhul vostru se bucură – rugați-vă ca și noi să fim împreună cu voi. Sufletul meu năzuiește și el să vadă pe Domnul și tânjește după El în smerenie, ca unul nevrednic de acest bine.

Milostive Doamne, învață-ne prin Duhul Sfânt smerenia Ta.





Sursa:  Arhim. Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei




Lasă un răspuns