Sfinte Părinte Serghie roagă-te pentru noi

Și iată că suntem la finalul Acatistului Sfântului Serghie de Radonej, după care urmează o rugăciune. Știm că acatistele au întotdeauna la sfârșit din nou cântarea întâi [icos și condac].


Icos 1:

Făcătorul îngerilor, înca din pîntecele maicii tale, prin întreita glasuire, te-a arătat lumii adevărat slujitor al Preasfintei Treimi, iar pentru voința cea tare și curația inimii tale, cu toții îți cîntăm așa:
Bucură-te, cel ce ai fost ales mai înainte de veci;
Bucură-te, căci în lăcașurile cerești petreci.
Bucură-te, că din pîntecele maicii tale ai fost chemat în slujba împăratului Ceresc;
Bucură-te, purtator al harului dumnezeiesc.
Bucură-te, căci în întreaga lume ești proslăvit;
Bucură-te, căci prin strigarea întreită din pântecele maicii tale pe toți i-ai uimit.
Bucură-te, căci de la naștere, prin post, viață călugărească ai arătat;
Bucură-te, căci de la sânii maicii tale tu te-ai înfrânat.
Bucură-te, căci miercurea și vinerea lapte nu ai gustat;
Bucură-te, cel ce ești al părinților rod binecuvântat.
Bucură-te, al scârbiților miluitor;
Bucură-te, al nostru apărător.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 1:

Alesu-te-a pe tine împăratul puterilor, ca să fii conducător al Rusiei, Cuvioase Părinte Serghie, iar noi ca unui mare făcător de minuni îți aducem cântare de mulțumire, căci cu rugăciunile tale pururea ne izbăvești de cei de alt neam și de scârbele ce ne înconjoară, pentru care îți strigăm ție: Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!


Rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej

O, Sfinte al nostru părinte Serghie, nu uita pe sărmanii tăi până în sfârșit și ca cel ce ai îndrăznire către împăratul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei ce vin cu credință și se închină ție căci ca unul ce ești de minuni făcător poți să ne ajuți nouă.

Roagă-te, Sfinte Serghie și pentru noi, cei împovărați de multe și grele păcate, cerând vreme de pocăință, ca să trecem nevătămați de diavolii cei înfricoșători, care caută să ia sufletul nostru și astfel izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice să ne facem moștenitori ai împărăției Cerești, împreună cu toți sfinții, care din veac au bineplăcut Domnului, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns