Ieromonah Nectarie: CANONUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII STUDIU TEOLOGICO – LITURGIC


Autori ai Rugăciunilor Canonului


Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile din Cezareea Capadociei, cunoscut sub numele de Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Capadocia- adormit la 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia)38 Arhiepiscop al Cezareii Cappadociei în secolul al IV-lea, în Biserica Ortodoxă purtând titlul de unul dintre ,,marii ierarhi şi dascăli ai lumii” alături de Grigore  de Nazianz („Teologul”) și    Ioan Gură de Aur. Scrierile lui sunt: dogmatice, cuvântari şi omilii, practice  şi  epistole.39 Sfântul Vasilie a fost numit ,, cel Mare” chiar de către contemporanii săi.40 El este mare prin activitatea sa de: Liturghist, Scriitor, Ierarh al Bisericii lui Hristos, învăţător şi orator,  binefăcător prin filantropia lui, ,,Stâlp” prin tăria credinţei, înţelept ales prin întelepciunea, inteligenţa şi caracterul său; a fost dogmatist, canonist, exeget, moralist, duhovnic iscusit şi îndrumător deosebit, practicant experimentat al trăirii evanghelice, ascetice, filocalice, vrednic sa-i înveţe şi pe altii ( Matei 5, 19); a fost iubitor de Dumnezeu şi prieten al Sfântului Ioan Gură-de-aur şi Grigorie Teologul. Sfântul Vasile cel Mare este cunoscut până azi în Biserică drept autor al Anaforalei şi al Sfintei Liturghii care îi poartă numele. Această Sfântă Liturghie     a Sfântului Vasile cel Mare este săvârşită pe  parcursul anului liturgic  de  zece ori. În Canonul  de rugăciuni ale Sfintei Împărtăşanii Sfântul Vasile  cel Mare  apare ca autor al  rugăciunii I-a  şi a VI-a, precum şi a rugăciunilor I-a şi a II-a de mulţumire după Dumnezeiasca Împărtăşire.


Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut între anii 344-35441 în bogatul oraş oriental Antiohia.42Mama sa Antuza era o femeie virtuoasă care, rămânând văduvă la vârsta de 20 de ani, după moartea soţului, Secundus, fost ofiţer superior, a refuzat să se mai căsătorească  şi s-a dedicat în totalitate educării fiului său.  Se  pare că  Sfântul Ioan a studiat Dreptul căci  după terminarea studiilor, se ocupă cu avocatura, profesie care îi deschidea perspectivele spre cele mai înalte funcţii de stat. Totuşi, refuzând zbuciumata carieră el preferă o viaţă  mai  liniştită. Religiozitatea imprimată în sufletul său de mama sa Antuza şi dorul de cunoaştere al adevărurilor supreme îl duc spre Şcoala teologică din Antiohia. Aici el va avea ca şi coleg pe Teodor, viitorul episcop de Mopsuestia, iar ca profesori pe Diodor şi Carteriu. Predicile episcopului Meletie vor pătrunde adânc în sufletul său. Acesta, după întoarcerea sa  din exil, îl  va boteza pe Ioan ce avea atunci 22 de ani şi îl va primi ca lector în clerul  din Antiohia.43  În  anul 374, probabil după moartea mamei sale, se retrage în singurătate, în apropierea Antiohiei. Introdus fiind în viaţa monahală de un venerabil călugăr sirian, rămâne aici patru ani, după care se retrage într-o peşteră vieţuind ca un schimnic, în post, rugăciune, meditaţie şi citirea Sfintelor Scripturi şi ocupându-se cu munca fizică.44 După câţiva ani sănătatea fiindu-i tot mai deteriorată el se vede nevoit să se întoarcă în Antiohia. Succesorul lui Meletie,  episcopul Flavian, îi încredinţează în anul 386, prin hirotonie, taina preoţiei şi postul de predicator al Bisericii Mari zidite de Împăratul Constantin.

Paladiu vede totuşi în această deterioare a sănătăţii şi o lucrare providenţială, prin care Ioan era chemat la propovăduire în lume. Nu se lasă doborât de multele slăbiciuni ale trupului şi va suferi puternicele dureri de cap, de dureri de stomac şi de insomnii, fiind foarte sensibil la frigul iernii45 şi purtând, pentru tot restul vieţii, semnele acelei perioade de mare şi totală angajare.

Aspiraţiile tânărului Ioan, după cum se vede, erau maximale,demersul său ascetic plasându-l la un nivel de elită a vieţii monastice, aşa cum numai pustnicii îl puteau avea.Ioan nu renunţă niciodată la stilul de viaţă însuşit ca monah, chiar şi după ce va ajunge preot şi episcop în mijlocul lumii.46

Se ştie că unul din exerciţiile de cea mai mare angajare, din  mediile  monahale, la acea vreme, în Siria, era nevoinţa de a nu dormi deloc, în mod firesc, stând permanent într- o poziţie de veghe, pentru ca astfel comunicarea cu Dumnezeu să fie ne-întreruptă.

El îndemna şi pe credincioşii săi la răbdare în suferinţe, la sărăcie, umilinţă, pocăinţă şi, mai presus de toate, la dragoste faţă de Dumnezeu şi de aproapele , predicile sale fiind  foarte ascultate şi aducându-i multă faimă. Această faimă de om cult, de orator iscusit şi om plin de virtute se extinde şi peste graniţele Siriei şi îi face pe culţii greci să-l prefere pe preotul Ioan, ,,  din barbara ţară a Siriei” la scaunul episcopal de lângă tronul imperial.48 Preotul Ioan refuză categoric şi nici nu doreşte să audă despre ridicarea sa la un rang atât de înalt. Cu toate acestea, prin ademeniri din partea oamenilor  împăratului a  fost adus cu trăsura  în  Constantinopol  şi  ales de popor şi episcop, împotriva voinţei sale, ca arhiepiscop al Constantinopolului.

Hirotonia o va  primi la  26 februarie 398 prin mâinele arhiepiscopului Teofil  al Alexandriei care era cel mai înalt în rang, între episcopii orientali.Aceasta, însă, a avut loc numai după ordinul ameninţător al împăratului Arcadie către cei care nu-l  doreau  ca  arhiepiscop al Constantinopolului pe Ioan, printre aceştia aflându-se chiar şi Teofil al Alexandriei49; urmările acestora se vor vedea şi în anul  403 când Teofil  prezidează  sinodul  care îl va judeca şi depune pe Sf. Ioan din scaunul episcopal al Constantinopolului.

Primele măsuri luate de Ioan, ca patriarh au fost reducerea  luxului, cheltuielilor şi personalului de la reşedinţa patriarhală,  parte  din fonduri fiind redirecţionate  spre aşezăminte de asistenţă socială. Apoi, a început să facă curăţenie în rândul clerului, vizându-i mai ales pe cei vinovaţi  de  lucruri incompatibile cu preoţia.  Implicarea Sfantului  Ioan va fi la toate nivelurile, de la slujire, predică, catehizare, vizite pastorale, cercetarea aşezămintelor sociale, până la administraţie, studiu şi lucrări teoretice.50 El va da un nou avânt cultului bisericesc prin introducerea slujbelor de noapte,  deranjându-  le  multora  dintre  slujitori ,,tihna nopţii”.51Va lua măsuri împotriva călugărilor cerşetori intrând în conflict cu  Isaac, superiorul unei mănăstiri de lângă Constantinopol care îl va duşmăni pentru aceasta devenind ulterior unul dintre principalii acuzatori ai Sfântului la  Sinodul  de  la  Stejar(403) unde îl va depune din scaun.52Grija sa pastorală pentru Biserică îl va determina pe Sfântul Ioan să se implice în depunerea episcopilor hirotoniţi prin simonie- şase la număr- din Mitropolia53 Efesului. Această nedreptate stârneşte reacţia poporului la care se adaugă şi un cutremur înspăimântător ; Împărăteasa Eudoxia, duşmană de moarte a lui Ioan, până atunci  foarte  mândră, va fi înfricoşată de toate acestea şi va acţiona pentru readucerea Sf. Ioan în scaunul episcopal.

Mai departe evenimentele se succed nefavorabil şi împotriva voinţei Sf.Ioan  cu consecinţe dureroase pt.cursul viitor al vieţii sale: este exilat şi readus  din  exil,este  reintegrat printr-un ordin imperial, în lipsa sinodului, în funcţia episcopală, este învinuit şi  arestat la reşedinţa sa( anul 404),în a treia zi de Paşti şi după Rusalii, prin ordin imperial exilat din nou. Sub o escortă de soldaţi traci a fost dus pe jos, străbătând Bitinia, Frigia, Galatia, Capadocia, Cilicia şi Armenia cu destinaţia Cucuz ,,locul cel mai sălbatic din lumea întreagă”.

Viaţa în exil nu a fost de loc uşoară, bolile îi macină trupul iar grija  sa pastorală şi scrisorile de mângâiere atrag din nou nemulţumirea celor supăraţi de popularitatea  pe care Ioan şi-o păstra în Constantinopol, adversarii săi se hotărăsc să îl îndepărteze şi mai mult. La sfârşitul lunii iunie a anului 407, a fost nevoit să ia drumul unei noi destinaţii, Pityum,  pe coasta răsăriteană a Mării  negre, la nord de Colchida, la picioarele  Caucazului, departe atât de căile de comunicaţie, cât şi de lumea civilizată de atunci, destinaţie la care nu a mai ajuns deoarece, la 14 septembrie va muri la Comana, în Pont.

,,De ce să-mi fie frică ?”, zicea într-una din predicile sale, ,,de moarte  ? Hristos este viaţa mea şi a muri mi-este câştig. De exil ? Al Domnului este pământul şi tot ce-l umple. De confiscarea averii ? Nu-am adus cu noi nimic  în această lume şi nici nu putem lua  din ea nimic cu noi. De ce să mă tem dacă Hristos este cu mine ?” Cu aceste atitudini Sfântul Ioan Gură de Aur şi- a suportat şi săvârşit viaţa sa martirică, pentru Hristos, Gura sa de Aur rostind ca ultime cuvinte ,, Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!”

A fost un învăţător cu putere, inspirat de harul Evangheliei,54 a fost un mare om, în dimensiunea sa de păstor, scriitor şi foarte mare orator55. El este mare Ierarh şi învăţător  al Bisericii dimpreună cu Sfântul Grigorie Teologul şi Vasile cel Mare şi ne-a vorbit despre Hristos Arhetipul Mântuirii, Care este Mântuirea însăşi.

Sfântul Ioan Gură de Aur este autorul  rugăciunilor a II- a, aVIII- a, a IX- a,   a X- a, a XII- a din Canonul Sfintei Împărtăşanii.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns