Sfântul Siluan Athonitul

Despre smerenie



Deși e milostiv, pentru mândrie Domnul lasă sufletul să flămânzească și nu-i dă harul câtă vreme n-a învățat smerenia. Aș fi pierit de păcate și de multă vreme aș fi fost în iad, dacă n-ar fi avut milă de mine Domnul și Preacurata Născătoare de Dumnezeu. O, cât de blând și pașnic e glasul Lui, glas ceresc cum pe pământ nu auzim niciodată. Și iată, acum scriu cu lacrimi despre Domnul Cel Milostiv ca despre propriul meu Tată. Dulce este sufletului să fie împreună cu Domnul; această fericire Adam a gustat-o în rai, când vedea pe Domnul față către față’, dar sufletul nostru simte și el că El este cu noi, așa cum a făgăduit: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” [Mt 28, 20].

Domnul este cu noi. Ce-am putea dori mai mult? Domnul l-a zidit pe om ca el să trăiască veșnic în El și să fie fericit, ca noi să fim cu El și în El. Domnul vrea să fie El însuși cu noi și în noi. Domnul e bucuria și veselia noastră; dar când, prin mândrie, ne depărtăm de Domnul, atunci ne predăm pe noi înșine chinului: jalea, urâtul și gândurile rele ne sfâșie.

Doamne, îndreptează-ne cum îndreptează pruncii ei o mamă iubitoare. Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria venirii Tale și puterea ajutorului Tău. Răcorește sufletele chinuite din poporul Tău și învață-ne pe noi toți să Te cunoaștem prin Duhul Sfânt. Se chinuie pe pământ sufletul omenesc, Doamne, și prin minte nu se poate întări întru Tine cu mintea, pentru că nu Te cunoaște pe Tine și bunătatea Ta. Mintea noastră e întunecată de grijile pământești și nu putem simți plinătatea iubirii Tale. Lumi-nează-ne Tu! Toate sunt cu putință milostivirii Tale. Tu ai zis în Sfânta Ta Evanghelie „că morții vor auzi glasul Fiului Omului și vor învia” [In 5, 25]. Fă acum așa ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău și să învie în bucurie.

Zi, Doamne, lumii: „Iertate sunt vouă, tuturor, păcatele voastre” [Mt 9, 2; Le 5, 20] și iertate vor fi.

Sfințește-ne, Doamne, și toți se vor sfinți prin Duhul Sfânt, și toate noroadele Tale Te vor slăvi pe pământ și voia Ta va fi pe pământ ca și în cer, căci la Tine toate sunt cu putință.

Omul mândru se teme de reproșuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos dorește totdeauna să i se facă reproșuri, primește cu bucurie ocările și se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaște prin Duhul Sfânt cât de blând și smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuși mai rău decât toți păcătoșii și se bucură să stea pe gunoaie în zdrențe ca Iov și să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucitori și asemenea lui Hristos.

Dă, Milostive Doamne, tuturor să guste smerenia lui Hristos care e de nedescris și atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trăi veșnic în smerenie, iubire și blândețe.

Sufletul meu tânjește după Tine, Doamne: Tu Ți-ai ascuns fața Ta de la mine și eu m-am tulburat, și sufletul meu dorește de moarte să Te vadă din nou, pentru că Tu ai atras sufletul meu. Dacă Tu, Doamne, nu m-ai fi atras prin harul Tău, n-aș fi putut să tânjesc așa după Tine, nici să Te caut cu lacrimi.

Cum va căuta și ce va căuta cel ce n-a cunoscut și n-a pierdut?

Când trăiam în lume, deși mă gândeam la Tine, nu o făceam întotdeauna, dar acum duhul meu arde până la lacrimi de dorința de a Te vedea pe Tine, Lumina mea.

Tu m-ai învățat prin milostivirea Ta. Te-ai ascuns de la mine, ca sufletul meu să învețe smerenia, pentru că fără smerenie harul nu poate fi păstrat și atunci urâtul chinuie rău sufletul. Dar când sufletul a învățat smerenia, arunci nici urâtul, nici întristarea nu se apropie de suflet, pentru că Duhul lui Dumnezeu îl bucură și veselește.

Mi-e milă de sărmanii oameni care nu cunosc pe Dumnezeu. Ei sunt mândri că zboară, dar nu e nimic uimitor în aceasta: și păsările zboară și slăvesc pe Dumnezeu. Dar omul, zidirea lui Dumnezeu, lasă pe Ziditorul lui. Dar gân-dește-te cum vei sta înaintea lui Dumnezeu la înfricoșata Sa Judecată? Unde vei fugi și unde te vei ascunde de Fața lui Dumnezeu?

Mă rog mult lui Dumnezeu pentru voi, ca toți să vă mântuiți și să vă bucurați veșnic împreună cu îngerii și sfinții. Și vă rog: pocăiți-vă și smeriți-vă, bucurați pe Domnul Care vă așteaptă cu dor și milă. Sufletului pe care-L iubește.

Domnul îi dă întristare pentru norod, ca el să se roage cu lacrimi; și sufletul meu e bolnav și se roagă mult pentru voi. Slavă Domnului și milostivirii Sale, pentru că nouă, robilor Lui păcătoși, ni Se arată prin Duhul Sfânt, și sufletul îl cunoaște mai bine decât pe propriul lui tată, pentru că pe tatăl nostru îl vedem în afara noastră, dar Duhul Sfânt pătrunde tot sufletul, precum și mintea și trupul.

Fericit sufletul smerit; îl iubește pe el Domnul.

Pe sfinții cei smeriți îi fericesc tot cerul și pământul, și Domnul le dă slava de a fi împreună cu El: „Unde voi fi Eu, acolo va fi sluga Mea” [în 12,26], Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești; și pe această Maică a Sa Domnul ne-a dat-o spre apărare și ajutor.

Nimic nu e mai bun decât a viețui în smerenie și iubire; atunci în suflet va fi mare pace și el nu se va ridica deasupra fratelui. Dacă vom iubi pe vrăjmași, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris și dulce. Dacă oamenii ar ști aceasta, tot pământul ar învăța această știință. Toată viața, zi și noapte o învăț, dar nu pot să-i dau de cap. Sufletul meu se gândește mereu: n-am atins încă ceea ce doresc și nu pot avea odihnă, dar cu smerenie vă rog, fraților, care cunoașteți iubirea lui Hristos: Rugați-vă pentru mine, ca să fiu izbăvit de duhul mândriei și să se sălășlu-iască întru mine smerenia lui Hristos.

Sunt multe feluri de smerenie. Unul e ascultător și se învinuiește pe sine însuși întru toate; și aceasta e smerenie. Un altul se căiește pentru păcatele sale și se socotește nemernic înaintea lui Dumnezeu; și aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt; cunoașterea și gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt sunt altele.

Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând și smerit e Domnul, atunci se smerește pe sine până la capăt. Și această smerenie e cu totul deosebită și nimeni nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaște prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toții: bogății ar dis-prețui bogățiile lor, savanții știința lor, ocârmuitorii slava și puterea lor, și toți s-ar smeri și ar trăi în mare pace și iubire, și mare bucurie ar fi pe pământ.

Când sufletul se predă voii lui Dumnezeu, atunci în minte nu mai e nimic afară de Dumnezeu și sufletul stă înaintea lui Dumnezeu cu mintea curată.

O, Doamne, învață-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să fim ascultători și înfrânați. Dă-ne duhul pocăinței lui Adam și lacrimi pentru păcatele noastre. Dă-ne să Te slăvim și să-Ți mulțumim în veci. Tu ne-ai dat Preacuratul Tău Trup și Sânge, ca noi să trăim veșnic împreună cu Tine și să fim acolo unde ești Tu, și să vedem slava Ta [In 6,53-58; 17,24].

Doamne, dă noroadelor întregului pământ să cunoască cât de mult ne iubești și ce viață minunată dai celor ce cred întru Tine.


Lasă un răspuns