Lună: iunie 2019

Păcatele îmbolnăvesc

Din experiență, din viață și întâlniri, îmi dau seamă că păcatele nu doar că sunt ceva ce se spune așa „că e o faptă neplăcută lui Dumnezeu”, „este un păcat”, ci păcatele întâi precedate și ațâțate de patimi, după ce s-a săvârșit îl îmbolnăvesc pe om, și nu te mai poți înțelege cu el. Percepția lui este pervertită, bolnavă, atitudinile viclene, ciudate, demonice. Dacă sunt mai multe diferite păcate se instalează o confuzie că nu se mai înțelege nimic. Minciuni, explicații și convorbiri fără rost care nu-și ating rostul etc. Confuzii în aer, minciuni în cuvinte, viclenii în atitudini – spiritul lui satana printre oameni.

Acestea sunt boli și stări ciudate, cumva diabolice, în care mai departe este ținut omul. El trăiește dar cu el este foarte greu să trăiești la laolaltă – păcatul.

Aceste lucruri sunt jalnice și în lume unde oamenii nu înțeleg bine întâmplările și ele sunt mai jalnice dacă se petrec în mănăstiri.
Păcatul – este doliu, este tristețe profundă, este jalnicie.

Lămurire

Hristos a Înviat, prieteni,


Convorbirile duhovnicești telefonice (Telefon & WhatsApp) sunt pentru mine posibile doar la anumite ore:

duminică seară de la ora 20.00 – 22.00 (ora rom.)
vineri seară de la ora 20.00 – 22.00 (ora rom.)

în rest: nectarieraicovici@gmail.com


Ceea ce se cere de la monahi nu este să fie conectați la toate ale lumii (care se arată că duhovnicește dau puțin randament) ci să fie conectați la ceruri prin rugăciune.

Vă doresc de la Domnul pace și bucurii duhovnicești,
Hristos a Înviat!

Anno Domini 2019
Lavra Preasfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej, Rusia

Posibilitatea de abonare

M-am gândit să trimit din nou articole unor prieteni care au citi în trecut, unii mi-au spus că le-a plăcut ce am scris, de exemplu despre hainele monahale etc., dar cred că ajunge că blogul este public și are posibilitatea de abonare prin mail. Sau alții pot accesesa blogul periodic. Așa că totul este bine.

Cei care se abonează vor primi automat anunțul despre articole noi.

Despre foamete în lume și stări de anxietate, depresie etc.


Mi-am amintit de un cuvânt al Sfântului Siluan merele teolog care, așa cum ne este cunoscut, a trăit în sec. 20. în Muntele Fecioarei Maria. El spune că: „cel care citește cărți duhovnicești își hrănește sufletul său (ființa), iar cel care citește lucruri inutile cum ar fi ziarele (aici se subînțelege presa, rețelele sociale, serialele zilnice ș.a.m.d.) va fi încurând lovit de mare foamete” și m-am gândit la aceea cum oamenii având de toate în abundență ajung să fie dați foametei ca-n vechime, când, de exemplu, Faraon al Egiptului văzute în vis niște vaci atât de urâte, slabe, (mai rar în limba modernă română: mârșave, uscățive, slăbănoage) că în tot imperiul său nu se mai văzuseră unele ca acelea; și s-a înspăimântat Faraon de un asemenea vis sinistru.

„A grăit apoi Faraon lui Iosif şi a zis: „Am visat că parcă stăteam pe malul râului. Şi iată au ieşit din râu şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip şi păşteau pe mal. Şi după ele au ieşit alte şapte vaci rele şi urâte la chip şi slabe la trup, cum eu n-am văzut asemenea în toată ţara Egiptului; Şi vacile urâte şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci grase şi frumoase. Şi au intrat cele grase în pântecele lor şi nu se cunoştea că au intrat ele în pântecele acestora, căci acestea erau tot urâte la chip, ca şi mai înainte. Apoi, deşteptându-mă, am adormit iar.”

Geneza 41, 17-21

Preotul din nordul țării

Zis a preotul lui Dumnezeu din nordul tării:

„Fiecare să știe cine este duhovnicul lui și de cine face ascultare. Că așa cum omul bolnav nu se poate opera la mai mulți chirurgi în același timp, altfel nu numai că nu se tămăduiește ci este și în pericol să moară pe masa de operație, un medic neștiind ce a făcut celălalt; așa și bolnavul duhovnicește dacă nu este atent pe la cine umblă, cu toate că toți au specializarea necesară, el ajunge în pericol de moarte”.

„Peccatum originale”



În conformitate cu primul înțeles, păcatul originar este păcatul personal al lui Adam și Eva. Acesta este încălcarea uneia dintre poruncile divine prescrise primilor oameni din paradis: interzicerea de a mânca din „pomul cunoștinței”. Verbul „a cunoaște” în ebraica veche are înțelesul – a știi, a stăpâni, a putea.

Prin urmare, porunca nu a interzis cunoașterea lumii, ci cunoașterea acesteia în mod greșit, autonom, independent, egoist, prin mâncarea fructelor interzise, ​​care au condus la uzurparea umană a puterii asupra lumii, independente de Dumnezeu.

Prin respectarea poruncii, o persoană trebuie să se implice în procesul de educație, necesar pentru ea, pentru că ea este doar la începutul căii sale de dezvoltare.  Pe această cale, ascultarea față de Dumnezeu a fost și este o condiție indispensabilă, în care este posibilă dezvoltarea totală a unei persoane chemate să trăiască în unitate cu Dumnezeu și cu oamenii.

Sfântul Siluan: despre Har

Se spune despre despre monahi că sunt singuri. Dar dacă ne uităm în scrierile Sfântului Siluan Athonitul care era monah departe de lume, în munte, se vede că el nu este nici singur nici lipsit de iubire, nici de comuniune. Mai mult în scrierile lui se vede o îndragostire de cineva, veșnică, netrecătoare care vieții lui dă sens, pentru care el trăiește – iubirea lui Hristos despre care citim în Evanghelii: cel care nu se leapădă de tot, de părinți, de frații și surori etc, nu poate fi ucenicul meu.
Nu am acum timp să caut citatele din Evangheliie și nici nu-e nevoie, le cunoașteți.

Ierom. Nectarie



N-am adus în mănăstire decât păcatele mele și nu știu de ce Domnul mi-a dăruit, pe când eram încă tânăr începător, atât de mult har al Sfântului Duh, că sufletul și trupul meu erau pline de har, și harul era ca la mucenici, și trupul meu dorea să sufere pentru Hristos.

Nu cerusem de la Domnul pe Duhul Sfânt: nici nu știam că este Duh Sfânt, cum vine și ce lucrează El în suflet, dar acum scriu cu bucurie despre aceasta.

O, Duhule Sfinte, drag ești Tu sufletului! Nu e cu putință să Te descriu, dar sufletul cunoaște venirea Ta și Tu dai pace minții și dulceață inimii.
Domnul spune: „învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 19], Aceasta o spune Domnul despre Duhul Sfânt: căci numai în Duhul Sfânt își găsește sufletul odihna desăvârșită.

Fericiți suntem noi, creștinii ortodocși, pentru că mult ne iubește Domnul și ne dă harul Duhului Sfânt și în Duhul Sfânt ne dă să vedem slava Lui. Dar ca să păstrăm harul, trebuie să iubim pe vrăjmași și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate întristările.

Domnul a chemat la pocăință un suflet păcătos, și acest suflet s-a întors spre Domnul, și El l-a primit cu mi-lostivire și i S-a arătat lui. Domnul e foarte milostiv, smerit și blând. După mulțimea bunătății Lui, El nu și-a adus aminte de păcatele sufletului, și sufletul L-a iubit până la capăt și se avântă spre El cum zboară pasărea din colivia ei strâmtă spre tufișurile înverzite.

Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu, un Dumnezeu milostiv, mărinimos și dulce, și L-a iubit până la sfârșit și după mulțimea dogorii iubirii e atras nesăturat spre El, pentru că harul Domnului e nesfârșit de dulce și el încălzește mintea, inima și tot trupul neputincios.

Harul/darul

Vă doresc ocrotirea Harului Sfântului Duh!

Sunt ocupat acum cu examenele la master: mâine unul la patrologie latină și poimâine unul la teologie dogmatică. De aceea în ultima vreme nu am putut să vă scriu.

Mulțumesc celor care mă pomenesc în rugăciuni și vă doresc succes în viața duhovnicească.

Ieromonah Nectarie (R.)CANONUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII – STUDIU TEOLOGICO – LITURGIC. Autori ai Canonului

Sfântul Chiril al Alexandriei (+444)

S-a născut în Alexandria, în anul 370. Studiile şi le-a făcut  la  şcoala  din oraşul natal.57Sfântul Chiril al Alexandriei a fost Patriarh al Alexandriei pe  vremea  când  aceasta era la apogeul influenței și puterii sale în sânul Imperiului Roman. Sfântul Chiril a fost un scriitor prolific, el fiind și protagonistul principal al controverselor hristologice din secolele  al IV-lea și al V-lea. A fost figura centrală a Sinodului de la Efes din 431 care a culminat cu îndepărtarea lui Nestorie din scaunul de Arhiepiscop al Constantinopolului. Sfântul Chiril este unul din Părinții Bisericii faima sa în lumea ortodoxă aducându-i numele de „Pecete a tuturor Părinților”.58

Rugăciunea alcătuită de Sf. Chiril şi cuprinsă în  canon este  Rugăciunea a  IV-a de mulţumire , după Dumnezeiasca Împărtăşanie

Opera

  • Lucrări exegetice
  • Lucrări apologetice
  • Lucrari dogmatico-polemice
  • Omilii
  • Epistole

Note
54 Ieromonah Teofan Mada, Viaţa în Hristos după Sfântul Ioan Gură de Aur, Editura Agnos, Sibiu – 2007, p.19.

55 Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Patrologie vol. II, p. 141

56 Ieromonah Teofan Mada, Viaţa în Hristos după Sfântul Ioan Gură de Aur, p. 22.

57 Arhid. Prof. Constantin Voicu, Patrologie, vol. II, p.61

58 Chiril al Alexandriei, Orhodox wiki, 24, 04, 2016, http://ro.orthodoxwiki.org/Chiril_al_Alexandriei

59 Arhid. Prof. Constantin Voicu, Patrologie, vol. II, p.66-70

 


Sfântul Antioh Pandectul

Unul dintre marii Cuvioşi ai Palestinei creştine: Sfântul Antioh Pandectul, monah din Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit. Una dintre rugăciunile lui a  fost  cuprinsă  in  pravila de seară a fiecărui creştin, iar o alta în rânduiala Pavecerniţei, – dovadă a marii preţuiri  de care s-a bucurat, ca trăitor şi ca scriitor, din partea Bisericii Soborniceşti.60 Rugăciunea alcătuită de Sfântul Antioh sunt : o Rugăciune către Domnul Iisus Hristos din prima parte a canonului Sfintei Împărtăşanii. Această rugăciune ,, Şi ne dă nouă, Stăpâne (…), a Sfântului Antioh urmează în Canonul Sfintei Împărtăşanii precum şi la Pavecerniţă imediat după rugăciunea lui Pavel Everghetinosul ,,Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară (…).

Sfântul Ioan Damaschin

Sfântul Ioan Damaschin61 – (gr. Ιωάννης ο Δαμασκηνός ,arab. Yuhanna Al Dimashki), ultimul părinte bisericesc, s-a născut în Damasc – de aici numele de Damaschin – în secolul VII62. În timp ce scriitorii bizantini din secolele VIII- IX îl cunosc pe  Damaschin doar  în ipostaza de luptător contra iconoclaştilor, cei din secolul XI îl cunosc  pe Damaschin  mai  mult ca melod şi imnograf, decât ca teolog. Imnele şi cântările sale care cuceriseră lumea  creştină erau plăcute atât de mult, încât se spunea de către Suidas, în secolul al XI-lea, că nu au fost egalate şi nici nu vor fi egalate, cât va fi  lumea şi pământul63.  Lucrarea sa fundamentală este Πηγη γνωσεως, gr. ( Fons cogitationis), iar în limba română – Izvorul Cunoștinței, în trei părți:

Dialectica sau Logica,

  • Despre erezii,
  • Dogmatica.

Operele Sfântului Ioan sunt:

  • polemice;
  • dogmatice;
  • morale-ascetice;
  • oratorice;
  • exegetice;
  • liturgice.64

Sf.  Ioan  Damaschin  a  alcătuit   următoarele   rugăciuni:  Rugăciunea    a V-a şi a XI-a din Canonul Sfintei Împărtăşanii.

 

Note


60http://www.sophia.ro/130-de-capete-care-cuprind-pe-scurt-toat%C4%83-A%AEnv%C4%83%C8%9B%C4%83tura-Scriptur

ilor-de-Dumnezeu-insuflate-de-Sfantul-Antioh-Pandectul-carte-ro-653-o3.htm

61 Despre viata
şi opera Sfântului Ioan se poate vedea mai mult în: D. Fecioru, Viaţa Sfântului
Ioan Damaschin. Studiu de istorie şi literară creştină, Bucureşti, 1935, p.
193-203

62 D. Fecioru,
Viaţa Sfântului Ioan Damaschin, Studiu de istorie literară creştină, Bucureşti,
1935, p. 128-129.

63 Sfântul Ioan
Damaschin, Dogmatica, traducere din lumba greaca veche, intoducere şi note de
Preot. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Insitutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti – 2005

 

 

Sfântul Simeon Metafrastul

Sfântul Cuvios Simeon Metafrastul, cunoscut și sub numele de Simeon Magistrul (secolul al X-lea) a fost un om de stat, istoric și monah bizantin, autorul celei mai importante antologii de Vieți ale Sfinților din Evul Mediu bizantin. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă pe 9 noiembrie.65

Menologion-ul scris de Sf. Simeon Metafrastul a  marcat  o nouă etapă importantă în dezvoltarea şi codificarea hagiografiei, devenind un reper esenţial pentru toţi hagiografii (răsăriteni şi apuseni) de mai târziu.

Compilația Sfântului Simeon Metafrastul este cea mai importantă dintre aceste colecții de vieți ale sfinților, fiind în același timp și cea mai importantă scriere a sa66. Ei i se datorează și supranumele de Metafrast care i s-a dat lui Simeon, fiind principalul motiv pentru care acesta a fost proslăvit ca sfânt încă din secolul al XI-lea. Operele sale sunt: Scrieri aghiografice, scrieri imnografice, scrieri morale, scrieri omiletice, scrieri canonice, scrieri istorice şi epistole67.

Sfântului Simeon Metafrastul a alcătuit rugăciunile III-a, a IV-a  precum  şi  rugăciunea a  III-a de mulţumire din Canonul Sfintei Împărtăşanii.



Bucură-te Sfinte Nectarie de Eghina!

Condac 10:

Ajutor și acoperitor te numesc toți credincioșii care s-au îndulcit de hrana binefacerilor tale. Căci, dintre cei ce te-au chemat cu credință, nici unul nu a rămas nemângâiat prin harul tău. De aceea, toți cu bucurie cântă: Aliluia!

Icos 10: Vestea minunilor tale s-a răspândit pretutindeni, purtătorule de Dumnezeu. Iar tu, și celor de departe degrabă le-ai venit în ajutor, salvându-i de primejdii și de necazuri. De aceea, către tine aleargă zicând:
Bucură-te, că Mare ai fost numit între Părinți;
Bucură-te, că loc de cinste ai între sfinți;
Bucură-te, că la fel cu cei de demult ești lăudat;
Bucură-te, că între Sfinții Părinți ai fost încununat;
Bucură-te, triumf al credinței, zid de apărare al creștinilor;
Bucură-te, izvor al harului, rușinarea necredincioșilor;
Bucură-te, cel ce ne descoperi slava adevărului;
Bucură-te, cel ce amuțești gura păcătoșilor;
Bucură-te, bucuria și puterea credincioșilor;
Bucură-te, sprijinul și întărirea sufletelor noastre;
Bucură-te, cel prin care Hristos se slăvește;
Bucură-te, cel prin care diavolul se stârpește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni

O sursă pentru iubitorii de muzică clasică: Classical Music. Mitropolitul Ilarion de Volokolamsc , compozitor și dirijor – un nou cont YouTube

Metropolitan Hilarion (Alfeyev)





Recent, un cont YouTube intitulat „Ilarion Alfeiev, compozitor și dirijor“, conținând la acest moment mai mult de 60 de videoclipuri, a fost lansat în numele Mitropolitului Ilarion (Alfeiev) de Volokolamsk. Accesând contul prelatului amintit, la (adresa), veți putea accesa lucrările muzicale ale acestuia.

Mitropolitul Ilarion (Alfeiev) de Volokolamsc Wikipedia


Sursa: Lăcașuri Orthodoxe

Lucrarea Duhului

Duhul Sfânt este cel care a fost trimis Bisericii ca să-o conducă și să-o mângâie după plecarea Domnului. Duhul Sfânt învață sufletul ce-i este plăcut Domnului.

Biserica trăiește în Duhul Sfânt. Toate slujbele ei sunt săvârșite în Duhul Sfânt. Dacă cineva săvârșește păcatul el nu este în Duhul Sfânt pentru că cei care trăiesc în Duhul Sfânt nu mai pot săvârși păcate.

Calea evanghelică a creștinului în lume și calea evanghelică a monahului care s-a îndepărtat de lume la nevoință duhovnicească; calea celui care vrea să urmeze învățătorului/duhovnicului său

Cuvintele Sfintei Evanghelii sunt tot timpul actuale, permanent la modă, ele sunt pline de viață și de înțelepciune printre cei luminați de Spiritul lui Dumnezeu, cel care a coborât la Cincizecime peste ucenicii și ucenicele Domnului Iisus Hristos.

Substantivul „ucenic” și ” ucenică” provine din verbul slav „uciti” care înseamnă „a învăța”. În limba română a existat varianta „învățăcei”. Dar sună frumos și discipoli, elevi, studenți spirituali și dacă diferă puțin de sensul cuvântului „ucenic”.


24.

Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

25.

Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.

26.

Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?

27.

Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.

28.

Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.

Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 16, 24-28


Liniştea interioară, semnul sănătății duhovniceşti


Stiinţă şi tehnologie Un articol de: Adrian Sorin Mihalache – 28 Oct, 2018 Sursa: Ziarul lumină


Trăind în spațiul urban, în miezul culturii de consum și în fluxul neîntrerupt de date al societății informaționale, suntem expuși neîntrerupt unor forme multiple de zgomot. Rezultatele cercetărilor științifice aduse aici în discuție arată că, în diversele lor forme, zgomotele slăbesc vigilența, împrăștie simțirea și fragmentează viața interioară. Observațiile Filocaliei se așază firesc în acest context problematic: cultivarea vieții spirituale este indisolubil legată de măsuri atente pentru o viață ferită de zgomotele sonore, de perturbațiile senzoriale și de bruiajul noetic al lumii.

Nu ne desprindem cu ușurință de tumultul vieții cotidiene. Putem verifica lucrul acesta îndepărtându-ne de oraș și de atracțiile lui pentru câteva zile. La scurt timp, în cazul multora dintre noi poate doar la câteva ceasuri, vom simți că zumzetul aglomerărilor din spațiile comerciale și forfota marilor piețe ne lipsesc deja…

În condiția lui obișnuită, pust­nicul, trăind departe de zgomotul așezărilor omenești, poate constata cu multă limpezime felul cum zarva și liniștea influențează gândurile și dispozițiile lăuntrice. Deși la prima vedere pare puțin important, liniștirea reprezintă un aspect esențial în cultivarea vieții spirituale. Multe observații, formulate de autorii filocalici, evidențiază acest lucru. „Fără liniştire, formulează spre exemplu Petru Damaschinul, şi fără tăierea voilor proprii nu poate cineva să înveţe vreun meşteşug după toată ştiinţa şi amănunţimea”1. Cum era de așteptat, astăzi cultivarea liniștii lăuntrice reprezintă o întreprindere anevoioasă. Aceasta și pentru faptul că ea este strâns legată de mai multe aspecte de viață. O liniștire lăuntrică ar presupune, printre altele, liniștirea simțurilor, liniștirea gândurilor sau liniștirea dinspre patimi.

În câteva dintre aceste aspecte, unele cercetări din științele medicale surprind foarte bine provocările ascunse în decorul lumii, care ne împiedică să cultivăm liniștea. Mediul în care trăim și în care ne-am obișnuit să ne desfășurăm activitatea nu permit lucrarea liniștirii interioare, încât sunt necesare o serie de măsuri generale, care privesc viața în ansamblul ei. Pe de o parte, e necesară îndepărtarea sau protecția eficientă față de sursele de zgomot. Pe de altă parte, liniștea ca stare spirituală, așa cum este descrisă ea de experiența autorilor filocalici, depinde decisiv de o liniștire a simțurilor. De fapt, acest al doilea strat al liniștirii se cultivă prin înfrânarea simțurilor. În multe locuri din Filocalie e sub­liniată importanța protejării continue față de provocările senzoriale ale lumii materiale, iar aceste observații sunt cu atât mai valabile astăzi, sub asediul semnalelor și al stimulilor ce împânzesc mesajele societății de consum. Și, dacă și această retragere e bine păzită, un alt strat al liniștirii se întrevede tot mai mult, cel care privește mișcarea gândurilor. Viața spirituală este strâns legată și de liniștirea gândurilor, întrucât calmul minții permite, potrivit observațiilor autorilor filocalici, o lucrare lăuntrică nefragmentată, rugăciunea, meditația sau contemplația nefiind afectate de împrăștiere sau fragmentare.

Dacă ar fi să ne oprim la aceste aspecte importante în demersul liniștirii, câteva constatări de pe urma unor cercetări științifice ne-ar putea lămuri de ce astăzi lucrarea liniștirii întâmpină foarte multe piedici.

Vacarmul urban împiedică luciditatea și liniștea

Este evident că trăim în cea mai zgomotoasă civilizație din toate timpurile. Duduiturile motoarelor de mare capacitate, claxoanele mașinilor, scrâșnetele frânelor, piuiturile sistemelor de securitate, alarmele diverselor unități de intervenție… un larg registru de frecvențe, ne solicită constant eforturi considerabile de adaptare. Și chiar și atunci când aproape toate aceste mijloacele tehnice lipsesc, zgomotul de fond al vieții urbane rămâne încă prezent. Pentru că simpla prezență a unui număr crescut de oameni într-un anumit spațiu oferă deja forfota și zumzetul aglomerației.

Zgomotul afectează funcțiile cognitive. Încă din anii 70 s-a evidențiat, în cadrul unui studiu, că elevii, având clasa amplasată într-o aripă a școlii situată în apropierea unei linii de cale ferată, au avut întârzieri considerabile în privința aptitudinilor care vizează calculele matematice, în raport cu cei situați în aripa diametral opusă, deși avuseseră aceeași profesori2. Într-un alt studiu, cercetătorii au investigat modul în care performanțele cognitive și atenția copiilor sunt influențate de situarea în vecinătatea aeroportului. Măsurătorile au arătat faptul că locuind în preajma unui aeroport, copiii aveau afectate memoria pe termen lung, memoria pe termen scurt și citirea. Mai mult chiar, expuși la zgomotul traficului aerian mai multă vreme, copiii s-au adaptat fondului sonor, însă odată cu această adaptare (desensibilizare) ei au pierdut din viteza de răspuns la apelative, în cazul în care erau strigați pe nume3.

În fine, o cercetare recentă a arătat că o expunere periodică la un zgomot de 100 decibeli, chiar pe durate scurte de un minut, poate determina, pe lângă deteriorarea ireversibilă a receptorilor de sunet, și o afectare severă a răspunsului neuronilor din cortexul auditiv, ceea ce înseamnă de fapt o diminuare severă a capacității de înțelegere a mesajelor auditive4.

Rezultate de acest fel ne spun că, în situația în care urmărim să dobândim o stare de liniște lăuntrică, nu putem ignora zgomotele lumii. Sfântul Ioan Scărarul scrie că „începutul liniştirii stă în alungarea zgomotelor ca a unora ce tulbură adâncul…”5 De fapt, suntem mai degrabă echipați pentru liniște, pentru sunetele liniș­titoare ale naturii (susurul unui râu, foșnetul frunzelor sau cântul păsărilor) decât pentru zgomot. Aceasta ar însemna că nevoia de liniștire reprezintă un semn al sănătății sufletești.

Cultura publicitară – zgomot pentru simțuri și bruiaj spiritual

Însă vacarmul produs de artefactele și de utilajele industriale nu reprezintă singurul factor perturbator, de care trebuie să ne ferim, în intenția de a cultiva liniș­tea interioară. Afișele stradale, vitrinele puternic luminate, ecranele colorate, aromele și mirosurile cu care ne întâmpină spațiile comerciale, food-court-urile, ­aromele diverselor băuturi, gusturile rafinate și complexe întâlnite în varietatea impresionantă de mâncăruri ce îmbie în multitudinea de restaurante din marile orașe, cromatica și texturile fine din articolele vestimentare, din vitrinele marilor magazine formează împreună un torent neîntrerupt de stimuli. Prezența lor în spațiul de viață dovedește că trăim experiențe de suprasolicitare senzorială6. În tramvai sau în autobuz, în stațiile de metrou, în aeroporturi, în panourile publicitare de pe marginea auto­străzilor, în timpul filmelor și emisiunilor tv, în centrul orașelor pe bannere gigantice, peste tot și în diverse forme, suntem însoțiți de un flux tot mai dens de stimuli.

Care ar fi problema? Unele cercetări au arătat că suprastimularea senzorială împiedică auto­reflecția. Porțiunile cerebrale care intervin în activitatea introspectivă și în aceea care corespunde prelucrării senzoriale sunt distincte. Cercetătorii au reușit să evidențieze o separare destul de evidentă între regiunile creierului active în timpul procesării senzoriale și cele care intră în joc în momentele de autoreflecție. Atunci când suntem sub o ploaie intensă de stimuli senzoriali, activitatea reflexivă se diminuează simțitor7.

Dar suprastimularea senzorială nu ridică piedici doar în procesarea semnalelor, ci și în reflecția pe marginea lor. În fața numeroaselor reclame, care combină abil stimuli rafinați, dorințele se trezesc și se multiplică, voința se consumă8, impulsivitatea crește, iar autocontrolul scade9. De aici și grija sporită a nevoitorului de a păzi simțurile pentru a se liniști. De aceea, liniștirea interioară e cumva diametral opusă simțurilor tulburate, stârnite de stimuli puternici din afară. Găsim o astfel de observație în textele Filocaliei: „Liniştirea omoară simţurile din afară şi le trezeşte pe cele din lăuntru”10.

Data smog – un fond de bruiaj pentru minte

În fine, și în privința celui de-al treilea plan al liniștii, care ține de universul gândurilor, civilizația actuală ne ridică provocări importante. Un amplu conținut informațional, cu știri, mesaje, articole sau diverse texte, date de diverse tipuri, semne și simboluri, se adresează, se cer receptate și analizate în fiecare ceas.

În miezul culturii infor­maționale trăind, în abundența de date aflate în circulație în diferite medii, abundența infor­mațiilor de slabă calitate e inevitabilă. Cu alt prilej11, am scris aici despre limite de procesare a informației de care dispune omul12. Acest balast circulant, denumit „data-smog”13, produce supraîncărcarea cognitivă14 a oricărei persoane care caută să rămână conectată la cerințele și ofertele cotidiene.

Desigur, expunerea prelungită la fluxul de informații împiedică liniștirea. Unele studii au constatat că supraexpunerea la un flux de informații e mai degrabă inamicul atenției decât antrenorul ei15. Herbert Simon, un economist laureat al Premiului Nobel, avertiza că informația consumă atenție și că o bogăție de informație înseamnă o sărăcire a atenției16.

În general, obișnuința conectării prelungite la un flux de informații sau acțiuni este însoțită, de la un moment dat încolo, de o frică de deconectare și o slăbire a putinței de deconectare și de autoliniștire17. Utilizarea excesivă a tehnologiei digitale, pentru informare, corespondență și divertisment, combinată cu manipularea și memorarea unor date și infor­mații din sfera profesională, provoacă dificultăți majore în atingerea stării de calm18.

Aici se poate vedea cum cultivarea liniștii interioare necesită o selecție atentă a datelor și știrilor și reprize de autoizolare informațională, care să protejeze mintea de împrăștiere, de tulburare și de gânduri rele. Și în această privință, autorii Filocaliei observă, de pe urma experienței lor, că liniștirea interioară se obține prin tăierea curiozității pentru lucruri nefolositoare. „Câştigă-ţi o stare sufletească neiscoditoare ‒ scrie Sfântul Ioan Scărarul ‒ căci curiozitatea poate întina liniştea, cum nu o poate face altceva.”19

Liniștea interioară și cunoașterea duhovnicească

Toate formele de zgomot ne împiedică să funcționăm la întreaga capacitate sufletească. Iar starea de liniște se dovedește esențială, în parcursul duhovnicesc, tocmai pentru că amenajează dispoziția potrivită pentru ca toate celelalte lucrări ale sufletului să fie roditoare. Rugăciunea, scrie Petru Damaschinul, e ajutată de citirea în linişte. Și Sfântul Isaac Sirul subliniază apăsat folosul cititului pentru viața spirituală, însă remarcă faptul că în vremea lecturii este importantă liniștea. „Stăruie citind în linişte, scrie el, ca mintea ta să fie călăuzită pururea spre cele minunate ale lui Dumnezeu… dar citirea ta să o faci liniştit din partea tuturor şi în vremea ei să fii liber de multa grijă pentru trup şi de tulburarea din partea lucrurilor, ca să te împărtăşeşti în sufletul tău de cea mai dulce gustare a celor dumnezeieşti, prin dulcea înţelegere cea mai presus de toată simţirea şi să le simtă sufletul în îndeletnicirea lui cu ele.”

Suntem deci îndemnați de autorii Filocaliei să cultivăm liniștea lăuntrică, aceasta fiind esențială pentru viața spirituală. Nu este vorba de o lucrare a liniștirii destinată exclusiv nevoitorilor pustiei. Pentru a risipi această îndoială, Petru Damaschinul scrie că „toţi oamenii avem trebuinţă de această îndeletnicire fie în parte, fie în întregime”20.

În căutarea vieții spirituale, și trăind în cea mai zgomotoasă dintre civilizațiile istoriei, suntem puși în fața unei sarcini nesfâr­șite, aceea de a ne proteja cu înțelepciune de multiplele zgomote ale lumii și de risipirea ființei care se naște din ele. Aceasta pentru că lucrarea liniștirii lăuntrice „…e mai mare decât toate, şi fără de aceasta nu ne putem curăţa şi cunoaşte neputinţa noastră…”, și este imposibil ca să ajungă cineva „la cunoştinţa duhovnicească şi la smerita cugetare pentru a înţelege tainele ascunse în dumnezeieştile Scripturi şi în toate făpturile”21.

Note

1 Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, în col. Filocalia, vol. V, p. 66.
2 Cf. William Williamson și David D. Byrne, Educational disadvantage in an urban setting, pp. 186–200, în D.T. Herbert and D.M. Smith (ed.), Social Problems and the City (Oxford: Oxford University, 1979).
3 Cf. Staffan Hygge, A Prospective Study of Some Effects of Aircraft Noise on Cognitive Performance in Schoolchildren, în Psychological Science, vol. 13, nr. 5, 2002. Cercetarea a avut în atenție 326 de copii (cu vârsta medie de 10,4 ani), în două situații distincte, cu ocazia mutării locației aeroportului din München.
4 Cf. Amanda C. Reed et al., Behavioral and Neural Discrimination of Speech Sounds After Moderate or Intense Noise Exposure in Rats, în Ear and Hearing, 2014; 1 DOI: 10.1097/AUD.0000000000000062.
5 Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv. 27, cap. 3, în col. Filocalia, vol. IX, p. 379.
6 Cf. Steven Connor, Cultura postmodernă. O introducere în teoriile contemporane, Editura Meridiane, Bucureşti, 1999, p. 287.
7 Cf. Ilan I. Goldberg et al., When the Brain Loses Its Self: Prefrontal Inactivation during Sensorimotor Processing, în Neuron; apr. 2006, vol. 50, nr. 2, pp. 329-339.
8 Cf. Roy F. Baumeister, John Tierney, Voinţa. Cum să-ţi redescoperi cea mai mare putere interioară, Editura Paralela 45, București, 2012, p. 112.
9 Cf. Rutledge, Robb B. et al., Dopaminergic Modulation of Decision Making and Subjective Well-Being, în The Journal of Neuroscience, vol. 35, nr. 27, 8 iulie 2015, pp. 9811–9822.
10 Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, cuv. 75, în col. Filocalia, vol. X, p. 439.
11 Este vorba despre articolul Nașterea Domnului și nașterea omului prin Cuvânt, 20 decembrie 2015, online la http://ziarullumina.ro/nasterea-domnului-si-nasterea-omului-prin-cuvant-108071.html.
12 Cf. Complexity and Information Lead to Decreasing Control, Free University of Brussels, 2002 (draft pentru The Information Society) apud Andrew Weil, Fericirea spontană, traducere din limba engleză de Iustina Cojocaru, Editura Curtea Veche, 2013, p. 247.
13 Cf. Ibidem.
14 Cf. Daniel J. Levitin, Mintea organizată: cum să gândești corect în era supraîncărcării informa­ționale, traducere din engleză de Dan Crăciun, Editura Publica, București, 2015, p. 47.
15 Cf. Rick Hanson, Richard Mendius, Creierul lui Buddha. Neuroştiinţa fericirii, iubirii şi înţelepciunii, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2011.
16 Cf. Daniel Goleman și Richard Davidson, Însușiri modificate. Știința și arta meditației, Editura Curtea Veche, traducere Mihaela Răileanu, Editura
Curtea Veche, București, 2018, p. 171.
17 Cf. Gayatri Devi, Calm. Cum să-ți găsești liniștea într-o lume agitată și stresantă, Editura Litera, București, 2016, pp. 33-34.
18 Ibidem, pp. 35-41.
19 Scara, cap. 50, în col. Filocalia, vol. IX, p. 401.
20 Cf. Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, în col. Filocalia, vol. V, p. 66.
21 Ibidem.

Zilele astea…

Am citit pe situl basilica.ro fragmente din predica Preafericitului Părinte despre aceea cum întâlnirea oamenilor de diferite limbi în comuniunea dragostei lui Dumnezeu este posibilă doar prin lucrarea Sfântului Duh. O declarație creștină, apostolică, adevărată, frumoasă.

Mai departe am văzut articolul cu titlul: „Trei ani de la Sinodul din Creta”, în care se spune că:

În urmă cu trei ani, 16 iunie 2016, începea în Creta scrierea unei pagini importante din istoriei Bisericii Ortodoxe: Sfântul și Marele Sinod.

La fel că: „În pofida absenţei surprinzătoare şi, desigur, regretabile a patru Biserici Ortodoxe autocefale, Sfântul şi Marele Sinod din Creta a fost un eveniment spiritual major al Ortodoxiei, care, după decenii de alternanţă între pregătiri şi amânări, entuziasm şi ezitări, a dezbătut, amendat şi aprobat documente semnificative pentru viaţa şi misiunea Bisericii Ortodoxe, în contextul complex al lumii de azi.


După ce am citit articolele mi-a rămas în suflet o tristețe și părere de rău.

Hainele monahale și moda sec. XXI

Hainele monahale nu sunt ceva asemănător hainelor populare care se schimbă din secol în secol sau mai des. Ele își au originea nu în tradiția popoarelor orientale cum s-ar presupune ci cu aceasta este îmbinată gândirea patristică și creativitatea civilizației creștine ortodoxe.

Îmbrăcămintea monahală nu este nici într-un caz o uniformă asemenea uniformelor statale. Că uniformele se dau jos după venirea acasă de la slujbă. Reverendele sau dulamele monahale sunt haina monahului de toate zilele, privată și oficială în același timp. Foarte diferite de uniformă, aceste haine monahale sunt purtate de monahi/monahii, ierodiaconi, ieromonahi, Arhimandriți, Episcopi și Arhiepiscopi, de Mitropoliți și Întâi-Stătători ai Tronurilor Patriarhale. Și ele își au originea în gândirea monahală și patristică. Ele nu numai că au fost treptat creativ dezvoltate în decursul a multor secole creștine, dar mai mult aceasta s-a făcut din motive de a fi comode, practice și monastice. Nu este vorba de tradiție de port a unor materiale sau modele de cusătură ci de o artă a croitoriei în care prevalează o tradiție a gândirii – Sfânta Tradiție apostolică și patristică.

Nu că nu ar fi permisă nici o schimbare, dar se cere corecta înțelegere a lucrurilor, a gândirii patristice și monastice a secolelor romeice imperiale creștine etc. Sunt de părere că cei care doresc pot renunța la unele lucruri de fast care îi împovărează dar sunt altele care nu sunt de fast ci de simplitate și practică patristică și monahal-îngerească. Nici o femeie nu este înveșmântată mai cuviincios ca Fecioara Maria care se arată în toate a fi împărăteasă. Iar surorile noastre din mănăstirile creștine ortodoxe de cuviincioșenia și sfințenia Fecioarei Maria ne amintesc. Hainele Domnului Iisus Hristos nu erau cele obișnuite și zilnice ale cetățeanului evreu. Cămașa sa lungă era cusută de Fecioara Maria într-un mod special iar haina sa era a „învățătorului” cum se și vedea. Hainele apostoliei Sfântului Apostol Pavel nu era unele obișnuite ale cetățeanului roman ci aveau distincții de învățător, predicator, și om cult care învățase la Înțeleptul Gamaliel.

Ar putea să existe monahism creștin orthodox, de exemplu occidental sau indian, cu un altfel de port monahal? După părarea mea, ar putea fără nici o problemă. Situație care dacă ar va neinfluențată de ispitele tendințelor patriotice sau altora care pot să apără, cu trecerea timpului i-ar aduce la aceeași concluzii duhovnicești ca și ale noastre, că hainele monahale sunt: Inchise, fără arătarea mușchilor de exemplu la bărbați sau la femei a piepturilor, spatelui și picioarelor ca motive de îmboldire a poftelor desfrânării în mințile multora. Culorile reverendelor/dulamelor manahale lăsate liberei alegeri, cum se presupune că era și la noi în trecut. O întrebare care necesită o cercetarea mai detaliată, că să fim mai informați. Culoarea neagră mai are și o caracteristică practică, aceea de a nu se murdări repede. Centurile monahale peste dulame sunt semnele fecioriei, înfrânării și luptelor soldatului lui Hristos. Acestea sunt purtate cum de monahi așa și de monahii.

În perioada patristică și imperială creștină creativitatea hainelor monastice continuă. Dar nu în stilul caselor de modă de astăzi care produc noi modele inspirate de modă și de factori economici ci aceea creativitate inspirată de necesitate practică, de iubire a frumosului monahal și bunei-cuviințe, monahale și angelice, de creativitatea minților care tindeau spre ceruri și nu spre trupuri, slavă, patimi și păcate. Deceniile și secolele își adăugau treptat experiența și practicitatea sub inspirația spiritului creștin.

Portul monahal este unul care-l eliberează pe om de grijă și învăluindu-l în har. Hainele monahale sunt superioare în toate privințele tuturor modelelor de haine create de societățile moderne. Ele sunt veșnic moderne, tot timpul actuale. Ele nu aparțin doar unei perioade de timp ci amintesc în același timp de trecutul patristic și de prezentul care necesită bună-cuviință și lupte. Încă și de viitor când Domul va veni în Slava Sa Imperială înconjurat de miile și sutele de mii de îngeri și de oameni sfinți.

Exerciții spirituale de smerenie și mulțumire

Criticările preoților și episcopilor o înțelegem din prima, acestea fiind simple și clare – ceva nu e bine – iar oamenii și fără să le mai spună cineva ceva tot timpul își dau seamă ca ceva nu e bine. Dar ne scapă atâtea de multe lucruri foarte bune. Antrenați să vedem tot ce nu e bine și mânați de aceasta de firea noastră căzută, nemulțumită și stricată, ne scapă totul ce-i bine. De exemplu: ca Biserica Lui Dumnezeu să poată funcționa bine pe teritoriul României sau a altor țări, cineva trebui să administreze aceste lucruri. Câtă mulțumire ar trebui să le aducem episcopilor că ei fac aceste lucruri pentru noi? S-ar putea și mai bine? Bineînțeles că tot timpul se poate și mai bine. Dar dacă nu ar fi în tara aceasta poliția, legea și peste toate Biserica lui Hristos Fiul lui Dumnezeu care cârmuiește lumea în direcția bună, cum ar arăta viața noastră, oare nu ar fi însăși viața în pericol?

Însă, ne-am obișnuit cu hrană ciudată, articole negative, și de aceea am ajuns ca unii care nu știu să aducă nici odată mulțumire nici lui Dumnezeu nici oamenilor. Dar s-ar putea că în același timp tinerii să-și dorească copii care le vor fi foarte mulțumiți, bineînțeles, în timp ce tu nu ești mulțumit nimănui, iar părinții de acum criticând de dimineața până noaptea târziu tot ce se mișcă, așteaptă bineînțeles că copii lor le vor aduce mulțumire pentru tot binele pe care-l fac. Se pare că cam greu vor merge lucrurile dacă nu ne lăsăm întâi noi de aceasta stare de nemulțumire în mănăstiri iar oamenii din lume dacă nu-și scot odată cutiile acelea gălăgioase și rău-voitoare din sufragerii (TV) nici odată nu vor ajunge la scăparea de duhul acestei lumi plin de pelin și venin.

Cred ca cei care vor să vadă vreo mulțumire din partea cuiva ar trebui întâi să învețe să cultive o stare de mulțumire lui Dumnezeu și oamenilor, pe care vor putea să-o transmită și copiilor lor. Valabil și pentru superiorii locurilor monastice. Despre episcopi nu voi spune nimic pentru că pe ei nu am dreptul să-i sfătuiesc, doar dacă mi-ar cere sfatul. Ei sunt mai sus în altă categorie, nu de frați egali cu mine, ci în categoria de părinți duhovnicești. Mai sus de ei sunt sfinții și îngerii după cetele lor iar peste tot Dumnezeu în Treime.
Să-i ajute Dumnezeul nostru căruia slujim toți să le săvârșească pe toate spre gloria Lui.


Copiii, tinerii, sportul

Cred că Biserica ar trebui să fie tot timpul contemporană cu societatea pe care o păstorește dacă vrem să împărtășim și altora credința lui Hristos care este actuală în toate timpurile.
Nu că aceasta ar trebui să fie cumva forțat ci din contra ar trebui să ne fie atât de natural și obișnuit să fim aproape de cetățeni mici și mari.

Adam în Rai și Adam în lume

Când Adam era în Rai el iubea cu o altă iubire, o iubire care era unită cu tot cerul, cu toate ființele cerești și cu Creatorul. O iubire largă, care era comună tuturor ființelor acestei lumi cerești, care nici puțin nu avea nevoie să întoarcerea privirii spre propria ființă. Căci această ființa și ea se afla în aceea unitate cu toată creația și simțea permanent această legătură de dragoste a Creatorului.

Totul respira prin dragostea Tatălui Ceresc, totul era în această stare a acestui Spirit Sfânt. Și Adam în Rai în acest Spirit cunoștea, relaționa, exista – își avea toate activitățile, toată viața, toată omenitatea. Această stare a Raiului, această existență edenică era locul de viețuire a lui Adam. El simțea dorința iubitoare a Tatălui Ceresc pentru a lui nemărginită evoluție în toate privințele înspre îndumnezeire. Aici nu este vorba despre ceva autonom cum ar fi dispus omul intelectual de azi să înțeleagă îndumnezeirea, care poate fi și o concurență existenței lui Dumnezeu. Din contra aceea îndumnezeire era înțeleasă de toți ca foarte pozitivă, foarte bună și de dorit din partea tuturor pentru Adam, fără nici mai mic pericol simțit din partea Creatorului sau vreunei ființe spirituale angelice, fiind o împreună lucrare într-o comuniune deplină.

Când s-a încercat o altă posibilitate care părea mai bună, prin aceasta arătându-se neîncredere dar și insuficientă dorință în privința legăturii inițiale, atunci omul ne-mai fiind unit prin aceea legătură sfântă cu lumea cerească și cu Creatorul, începe să trăiască în lumea pe care o cunosc mulți de azi ca singura posibilitate de existență, în care se trăiește, se înmulțește și se moare. Raiul era pierdut și mai departe continuă viața oamenilor pe pământ prin necesitate îmbrăcați de Dumnezeu în haine de piei.




Sfântul Ioan Theologul: Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii

Descoperirea lui Iaon Apostolul și Theologul, Capitolul 14

1.

Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.
2.Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor.
3.Şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea să înveţe cântarea decât numai cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
4.Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului.
5.Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără prihană.
6.Şi am văzut apoi alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, având să binevestească Evanghelia veşnică celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi seminţia şi limba şi poporul,
7.Zicând cu glas puternic: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi Lui slavă, că a venit ceasul judecăţii Lui, şi vă închinaţi Celui ce a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor.
8.Şi un al doilea înger a venit, zicând: A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale.
9.Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,
10.Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11.Şi fumul chinului lor se siue în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.
12.Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.
13.Şi am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei morţi, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei,
14.Şi am privit şi iată un nor alb şi Cel ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, având pe cap cunună de aur şi în mână seceră ascuţită.
15.Şi iată un alt înger a ieşit din templu, strigând cu glas mare Celui ce şedea pe nor: Trimite secera şi seceră, că a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pământului.
16.Şi Cel ce şedea pe nor a aruncat pe pământ secera lui şi pământul a fost secerat.
17.Şi un alt înger a ieşit din templul cel ceresc, având şi el un cuţitaş ascuţit.
18.Şi încă un înger a ieşit din altar, având putere asupra focului, şi a strigat cu glas mare celui care avea cuţitaşul ascuţit, zicând: Trimite cuţitaşul tău cel ascuţit şi culege ciorchinii viei pământului, căci s-au copt.
19.Şi îngerul a aruncat, pe pământ, cuţitaşul lui şi a cules via pământului şi strugurii i-a aruncat în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
20.Şi teascul a fost călcat afară din cetate şi a ieşit sânge din teasc, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.

Întrebări & răspunsuri

O credincioasă din Germania: Părinte ce Sf îmi dați am zis poate este mai bine sa ne întoarcem acasă dar nu vrea fiul el vrea să se întoarcă în spania

Ierom. Nectarie: Fiul vostru V. este mare acum, să se însoare și să trăiască unde dorește.

Voi să faceți ce trebui la vârsta voastră – gândul la viața viitoare și căutarea condițiilor celor mai bune pentru a putea trăi în așa fel ca să vă mântuiți și să moșteniți viața.

Acesta este scopul pentru care trăiți – mântuirea voastră. Cu acest gând să vă căutați și locul cel mai potrivit de viețuire.

Omul trăiește și apoi trebuie să meargă mai departe. Care a fost scopul vieții? Copii au fost bucurie, dar scopul pentru care trăiți care este?
Este viața pentru Dumnezeu, cu credință în Dumnezeu și învățarea să trăim cu Dumnezeu – acesta este sensul, scopul și plinătatea vieții omului.

Enoh și Matusalem

Trăise strămoșul-bunicul nostru Matusalem 969 de ani. Dar se pare că nu a avut parte de o viața așa de frumoasă ca a tatălui său Enoh, despre care se spune că „a umblat înaintea lui Dumnezeu”, și că „a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu.” – Geneza 5:24


Gânduri

Din acești ani ai vieții care pot fi mulți sau puțini, nu știu, se pare că au fost cu mai multă suferință decât bucurie, aș putea să spun din experiența personală de duhovnic că neatenția duce la răniri. Rănirea se petrece în repeziciune iar tămăduirea durează mult timp.

Am fost personal alături de durerile unor ucenici care au suferit mult fiind profund răniți de neomenia celor mai apropiați. Am suferit și am răbdat îngrijind rănile lor timp îndelung. Și ei răniți fiind vorbeau de toate. Nu s-ar putea spune că erau le nivelul omului cult. Mai mult s-ar zice că erau inculți, bolnavi și răniți. Pentru unii mă temeam, că dacă nu-și vor găsi puțină liniște și bucurie, s-ar putea să ajungă rău de tot – să o ia razna.

De aceea când aud acum, că cineva se avântă în orice întâmplare fără să gândească, mi-se pare că nu-și dă seamă cât de profunde și dureroase pot fi rănile care vor cere timp și răbdare enormă.

Cred că experiența ar trebui să ne învețe prudența.

Informativ

Salutări și binecuvântări

În ultimele câteva zile n-am mai lăsat textele obișnuite și nici nu am mai scris nimic deoarece nu am ajuns. Sunt ocupat cu finalizarea unor examene. În rest sunt bine ci vă doresc și vouă.

Vă pomenesc în rugăciuni.