Sfântul Siluan: despre Har

Se spune despre despre monahi că sunt singuri. Dar dacă ne uităm în scrierile Sfântului Siluan Athonitul care era monah departe de lume, în munte, se vede că el nu este nici singur nici lipsit de iubire, nici de comuniune. Mai mult în scrierile lui se vede o îndragostire de cineva, veșnică, netrecătoare care vieții lui dă sens, pentru care el trăiește – iubirea lui Hristos despre care citim în Evanghelii: cel care nu se leapădă de tot, de părinți, de frații și surori etc, nu poate fi ucenicul meu.
Nu am acum timp să caut citatele din Evangheliie și nici nu-e nevoie, le cunoașteți.

Ierom. Nectarie



N-am adus în mănăstire decât păcatele mele și nu știu de ce Domnul mi-a dăruit, pe când eram încă tânăr începător, atât de mult har al Sfântului Duh, că sufletul și trupul meu erau pline de har, și harul era ca la mucenici, și trupul meu dorea să sufere pentru Hristos.

Nu cerusem de la Domnul pe Duhul Sfânt: nici nu știam că este Duh Sfânt, cum vine și ce lucrează El în suflet, dar acum scriu cu bucurie despre aceasta.

O, Duhule Sfinte, drag ești Tu sufletului! Nu e cu putință să Te descriu, dar sufletul cunoaște venirea Ta și Tu dai pace minții și dulceață inimii.
Domnul spune: „învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 19], Aceasta o spune Domnul despre Duhul Sfânt: căci numai în Duhul Sfânt își găsește sufletul odihna desăvârșită.

Fericiți suntem noi, creștinii ortodocși, pentru că mult ne iubește Domnul și ne dă harul Duhului Sfânt și în Duhul Sfânt ne dă să vedem slava Lui. Dar ca să păstrăm harul, trebuie să iubim pe vrăjmași și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate întristările.

Domnul a chemat la pocăință un suflet păcătos, și acest suflet s-a întors spre Domnul, și El l-a primit cu mi-lostivire și i S-a arătat lui. Domnul e foarte milostiv, smerit și blând. După mulțimea bunătății Lui, El nu și-a adus aminte de păcatele sufletului, și sufletul L-a iubit până la capăt și se avântă spre El cum zboară pasărea din colivia ei strâmtă spre tufișurile înverzite.

Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu, un Dumnezeu milostiv, mărinimos și dulce, și L-a iubit până la sfârșit și după mulțimea dogorii iubirii e atras nesăturat spre El, pentru că harul Domnului e nesfârșit de dulce și el încălzește mintea, inima și tot trupul neputincios.

Lasă un răspuns