Lună: octombrie 2019

Bună ziua, Hristos a Înviat!,


cu dorința să reușiți, vă amintesc și astăzi ca să nu uitam despre ,,rugăciunea lui Iisus” sau ,,practicarea rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase…” care ajuta să ne cunoaștem pe noi înșine și să identificăm patimile, care sunt suferințe ele omului lăuntric. Aceasta fiind o activitate cotidiană care face posibilă tămăduirea noastră prin doctoria Harului Duhului Sfânt, vă doresc succes.

Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Justin Noul Theolog, de la Mănăstirea Sfinților Arhangheli – Celie

Vă las fragmente de text din cartea Sfântului Justin din care am citit și în trecut.
Și ce este frumos, că activitatea de citire zilnică, câte puțin, totuși cu trecerea timpul acest puțin devine mult.
Dar se întâmplă și altfel: Stau creștinii pe Facebook, acolo unde nici nu citește cineva ceva, și unde vicleanul spirit stăpânește timpul. Pe lângă asta, își umplu creștinii mintea lor curată de tot felul de imaginații necurate, petrecând pe acolo unde le este mintea violent pângărită. Nu degeaba ne au lăsat sfinții părinți îndrumări cum trebuie să ne ferim simțurile. Un exemplu ar fi cartea Sfântului Nicodim Aghioritul: Despre paza celor cinci simțuri. Ei singuri retrăgându-se în locuri pustii și în peșteri, iar noi moștenitorii lor am dori să ne sfințim cu televizorul în living și permanenta accesare pe dispozitivele mobile tot ce răsfață simțurile înmulțind patimile și durerile…

Așa că mai bine să ținem mintea nostră departe de acelea și să o hrănim cu hrană sănătoasă, cu texte ,,Theo-logice” (în gr.) sau „De-Dumnezeu-Cuvântătoare” (în rom.) care îi face bine. Motiv pentru care am și renunțat să mă mai prezint în piețele publice unde poporul își pierde timpul – Facebook-ul – ascunzându-mă departe, pe acest blog ascuns, unde dacă cineva vrea să vadă ce fac, ce spun sau ce las spre citire, venind aici rămâne în liniște cât dorește, unde fără tulburări află ce ar fi folositor pentru desăvârșirea și creșterea lui duhovnicească. Că sunt alții care nu pot trăi dacă nu sunt și tulburări, căci nu e interesant și amuzant, știu și asta, dar și sfinții au mers în peșterile lor fiind că au știut și au considerat ceva. Așa că acest loc nu pretinde a fi o agenție de știri publice, ci un loc unde se află acele lucruri la care mă gândesc, pe care le citesc și le împart cu cei apropiați.

ierom. Nectarie (R.)


Sf. Preacuviosul Justin: DESPRE DUMNEZEU JUDECĂTORUL

Veșnicul adevăr evanghelic despre Dumnezeu Judecătorul nu e impus în chip silit conștiinței omenești și nici nu a fost introdus nefiresc în biserica adevărurilor descoperite de Dumnezeu. El este o parte firească și nedespărțită a Sfintei Descoperiri în trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii. Fără el, logica Descoperirii nu ar mai fi fost Dumnezeiască și iconomia Dumnezeu-omenească a mîntuirii nu ar mai fi fost deplină. Fără el, Dumnezeiasca Descoperire ar fi fost ca lumea fără cer deasupra ei. El este vălul care ascunde și împlinește biserica de diamant a adevărurilor Dumnezeu-omenești despre om și lume. Firea celorlalte dogme și adevăruri este și firea lui; este de o ființă cu ele; se află în ele, tot așa cum acestea se găsesc în el; are aceeași vrednicie și putere de viață ca și ele; nu poate fi despărțit de ele, căci toate laolaltă alcătuiesc un singur organism Dumnezeu-omenesc nedespărțit. Este firesc ca Dumnezeu – Care este Ziditor, și Mîntuitor și Sfințitor – să fie totodată și Judecător.

Imagini pentru iUSTIN POPOVICI

Sfântul Justin (Popovici) Noul Theolog, sec. 20

Căci, ca Ziditor, ne-a adus din neființă la ființă, rînduind ca scop al ființării noastre asemănarea cu Dumnezeu prin mijlocirea chipului celui Dumnezeiesc al sufletului nostru, creșterea cea după Dumnezeu întru bărbat desăvîrșit, în măsura vîrstei plinirii lui Hristos (cf. Coloseni 2:19; Efeseni 4:13); ca Mîntuitor, El ne-a izbăvit de păcat, și de moarte și de diavolul, introducînd în firea omenească, cea omorîtă cu păcatul, temeiul și puterea învierii și a nemuririi; ca Sfințitor, El ne-a dat în trupul Său Dumnezeu-omenesc al Bisericii toate mijloacele harice și toate puterile Dumnezeiești pentru însușirea nevoinței Lui Dumnezeu-omenești a mîntuirii și atingerea scopului existenței noastre; ca Judecător, El prețuiește, judecă și ia hotărîre asupra felului în care ne-am purtat față de El ca Ziditor și față de noi înșine ca zidire după chipul lui Dumnezeu, față de El ca Mîntuitor și față de noi înșine ca obiect al mîntuirii, față de El ca Dumnezeu-Om = Biserică = Sfințire și față de noi înșine ca obiect al sfințirii, în-dumnezeirii, în-dumnezeu-omenirii. În această lucrare împătrită a Sa, Dumnezeu face toate după sfatul voiei Sale (Efeseni 1:11), adică după iconomia Sa cea mai înainte de veci în privința lumii și a omului, pentru ca toate cele din ceruri și cele de pe pămînt să se adune sub un cap (Efeseni 1:10; cf. și Coloseni 1:16-17 și 20).

Sursa: Arhim. Dr. Justin (Popovici) Biserica Ortodoxă și ecumenismul.

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul – ,,Despre pace”

„Doamne, dă-le lor harul Tău ca în pace și iubire să Te cunoască și să Te iubească pe Tine și să spună ca Apostolii pe Muntele Tabor: „Bine este nouă să fim împreună cu Tine” [Mt 17,4].” (Sfântul Ioan de Kronștadt)

Astfel, rugându-se neîncetat pentru norod, el își păstra pacea sufletului, noi însă o pierdem, pentru că nu este în noi iubire pentru norod.

Sfinții Apostoli și toți sfinții doreau mântuirea norodului și, stând în mijlocul oamenilor, se rugau fierbinte pentru ei. Duhul Sfânt le dădea puterea de a iubi norodul; și noi, dacă nu vom iubi pe fratele nostru, nu vom putea avea pace.

E bine ca fiecare să cugete la aceasta.

Imagini pentru Sfântul Siluan

Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, sec. 20


Slavă Domnului că nu ne-a lăsat orfani, ci ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt [In 14,15-18], Duhul Sfânt învață sufletul o negrăită iubire pentru norod și milă pentru toți cei rătăciți. Domnului i-a fost milă de cei rătăciți și a trimis pe Fiul Său Unul-Născut ca să-i mântuiască; iar Duhul Sfânt învață aceeași milă pentru cei rătăciți care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfânt, acela nu vrea să se roage pentru vrăjmași.

Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru unul dintre ucenicii lui care se lepădase de Hristos și, pe când se ruga, i S-a arătat Domnul și i-a zis: „Pentru cine te rogi, Paisie?

Nu știi că el s-a lepădat de Mine?” Dar cuviosul continua să-i fie milă pentru ucenicul său, și atunci Domnul i-a zis: „Paisie, prin iubirea ta te-ai asemănat Mie”.

Așa se dobândește pacea, altă cale decât aceasta nu este.

Dacă cineva se roagă mult și postește, dar n-are iubire pentru vrăjmași, nu poate avea pace sufletească. Nici eu n-aș putea vorbi despre ea, dacă Duhul Sfânt nu m-ar fi învățat această iubire.

Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogățiile pământului și chiar dacă ar împărați peste lumea întreagă. Dacă un împărat, veselindu-se împreună cu prinții lui și șezând pe tronul său în toată slava sa, ar primi dintr-o dată vestea: „împărate, într-un ceas vei muri”, sufletul lui s-ar tulbura și ar tremura de frică, și și-ar vedea toată neputința sa.

Dar câți săraci sunt a căror bogăție este numai iubirea de Dumnezeu și care, dacă li s-ar spune: „într-un ceas vei muri”, ar răspunde cu pace: „Fie voia Domnului. Slavă lui Dumnezeu că și-a adus aminte de mine și vrea să mă ia acolo unde a intrat cel dintâi tâlharul cel bun”?

Sunt săraci care n-au frică de moarte, ci o întâmpină cu pace, asemenea dreptului Simeon, care a cântat: „Acum slobozește, Stăpâne, pe robul Tău după cuvântul Tău în pace” [Le 2, 29].

Ce pace era în sufletul dreptului Simeon pot înțelege numai cei care poartă în sufletul lor pacea lui Dumnezeu sau au avut într-o oarecare măsură experiența ei. Despre această pace a zis Domnul ucenicilor Săi: „Pacea Mea dau vouă” [In 14, 27], Cine o are, acela merge în pace spre viața veșnică și spune: „Slavă Ție, Doamne, că vin acum la Tine și voi vedea veșnic fața Ta în pace și iubire. Privirea Ta liniștită și blândă a atras sufletul Meu și el tânjește după Tine”.

Pe fratele trebuie să-l dojenim cu blândețe și cu iubire. Pacea se pierde dacă sufletul e cuprins de slava deșartă, dacă te ridici deasupra fratelui tău, dacă judeci pe cineva, dacă vei mustra pe fratele tău fără blândețe și iubire, dacă vei mânca mult sau te vei ruga cu moliciune – pentru toate acestea se pierde pacea.

Dacă ne facem obicei să ne rugăm din toată inima pentru vrăjmași și să-i iubim, pacea va rămâne totdeauna în sufletele noastre. Dar dacă disprețuim pe fratele nostru sau dacă-1 judecăm, mintea noastră se întunecă și pierdem pacea și îndrăzneala la Dumnezeu.

Sufletul nu poate avea pace dacă nu va cugeta la legea lui Dumnezeu ziua și noaptea [Ps 1,2], căci această lege e scrisă de Duhul Sfânt; dar din Scriptură Duhul Sfânt trece în suflet și sufletul simte în el o dulceață plăcută și nu mai vrea să iubească cele pământești, pentru că iubirea celor pământești pustiește sufletul și atunci el cade în urât și nepăsare și nu mai vrea să se roage lui Dumnezeu. Vrăjmașul însă, văzând că sufletul nu mai e în Dumnezeu, îl zdruncină și îi seamănă liber în minte ce vrea el, gonește sufletul de la un gând la altul și astfel acesta își pierde toată ziua în această neorânduială și nu poate vedea curat pe Domnul.


,,Lucrarea minții”

Introducerea ÎPS Părinte Andrei, Mitropolit al Clujului, la ,,SBORNICUL” sau ,,CULEGEREA DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS”



SĂ SE ÎNDREPTEZE RUGĂCIUNEA MEA, CA TĂMÂIA ÎNAINTEA TA!

În momentele sfinte, când lumina blândă a serii pătrunde tainic prin vitralii în biserici, învăluindu- ne într-o atmosferă de taină şi har, sufletul ni se îndreaptă către Dumnezeu, folosindu-se de cuvintele Proorocului David: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta…” (Ps. 140, 2).

Întrebarea este de ce cerem să se îndrepteze rugăciunea noastră către Dumnezeu, ştiind că prin definiţie rugăciunea este „plugăria sufletului”; este, după însuşirea ei, „însoţirea şi unirea omului şi a lui Dumnezeu, iar după lucrare susţinătoarea lumii”; s-ar putea atunci îndrepta ea şi în altă parte?

Da! Rugăciunea s-ar putea, de proastă calitate fiind, să nu se îndrepteze înspre cer, ca tămâia bine mirositoare, ci să rămână fără putere, neroditoare şi moartă; ba, în cel mai nefericit caz, să se prefacă în păcat.

De aceea avem nevoie de o călăuză, care să ne înveţe cum să ne rugăm şi în ce stare trebuie să fim cu sufletul şi cu trupul pentru a face o rugăciune bună. „Când porneşti să te înfăţişezi înaintea Domnului, spune Sfântul Ioan Scărarul, să-ţi fie haina sufletului ţesută întreagă din firele nepomenirii răului”; sau în alt loc acelaşi sfânt părinte zice: „toţi cei ce se duc la Împăratul ca să primească iertarea datoriilor, au nevoie de o zdrobire a inimii negrăită…”

Însăşi rugăciunea trebuie să aibă anumite calităţi pentru a fi primită de Dumnezeu şi nu cumva în locul miresmei celei plăcute a credinţei şi dragostei, să răspândească în jur putoarea mândriei, răutăţii şi iubirii de avuţie. „Îndulcesc bucatele undelemnul şi sarea; înaripează rugăciunea smerenia şi lacrima”.

Este o realitate faptul că noi nu ştim să ne rugăm (Romani 8, 26), că de obicei rugăciunile noastre sunt lumeşti şi necurate, că în ele sunt amestecate dorinţe trupeşti a căror împlinire ne-ar aduce vătămare. Rugăciunile noastre chiar în forma lor curată, în cea mai mare parte sunt slabe, lipsite de viaţă şi prin urmare şi fără efect.

Cum pot deveni rugăciunile noastre puternice şi pline de viaţă? Cum se poate reaprinde focul în cădelniţa sufletului nostru şi cum suflarea de sus a harului dumnezeiesc menţine aprins acest foc? Toate aceste lucruri încearcă să ni le desluşească lucrarea de faţă, pe care o edităm în două volume, şi o numim Sbornic.

Culegere bogată de texte, alcătuită prin anii 1936 de egumenul Hariton, ne aduce în faţă mulţime de părinţi trăitori ai rugăciunii din mediul slav, dar nu lipsesc nici nevoitori celebri din spaţiul românesc, cum ar fi Sfântul Paisie de la Neamţ sau Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului.

În centrul preocupărilor fiind mai ales rugăciunea atât de cunoscută: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, precum şi diferite tehnici ale practicării ei, le dăm o şansă şi celor ce sunt ispitiţi să păşească pe lângă adevăr, apelând la diferite sisteme necreştine orientale, în mod special la yoga.

Nădăjduim ca alături de Pateric şi Limonar, Sbornicul să fie o desfătare sufletească pentru toţi cei care doresc să se ridice mai presus de nimicnicia clipei de faţă.

† ANDREI

Arhiepiscopul Alba Iuliei

Despre citit

Cititul este o activitate spirituală frumoasă, o lucrare necesară pentru toți. Cine neglijează citirea cărților bune, neglijează însuși viața sa duhovnicească. Dar aceasta activitate nu este una de relaxare, ar fi greșit ca astfel să înțelegem aceasta activitate și lucrare de mântuire a creștinului ortodox.

Când spunem „citit” ne gândim la o lucrare zilnică care cere un anumit efort la fel ca și alte activități. Este vorba despre o LUCRARE și nu despre odihnă.

Am scris acum o lună pe pagina de facebook


Iubiți Creștini Orthodocși, prieteni, urmăritori,


Pagina pe Facebook Ieromonah Nectarie este de un an administrată de ucenici și nu de mine personal pentru că eu nu am timp pentru așa ceva. Însă, spre binele tuturor, din nou va urma o schimbare, pentru că noi suntem chemați cu însăți viața noastră să vă dăm exemple vii de viețuire creștină. Prin urmare, ceasta va fi ultima postare și de aceea o să vă rog să-o citiți cu atenție și să înțelegeți ce vă transmit.

Mai departe vă las datele mele de contact, pentru că nu dispar din viață, nu am cum să mor din timp ce mi-am ales din tinerețe viața veșnică, ci nici nu mă ascund de voi, ci doar această pagină cu postări despre mine și din parte mea – nu vor mai fi.

Deja de mai multi ani am început să meditez asupra faptului dacă rețelele de socializare îi ajută pe creștinii ortodocși să se apropie de Dumnezeu și să crească în cunoașterea lui Dumnezeu și în har.

În decursul timpului am ajuns la concluzia că având rețele de socializare (face-book etc.) creștinii doar au impresia că-și petrec timpul duhovnicește, pe când în realitate, sunt purtați pe aripile minciunii și înșelării. Forțele potrivnice lui Dumnezeu tocmai aceasta și doresc: ca omul să-și piardă prețiosul timp ne-realizând nimic, dar având impresia care face ceva. Cred că cu toți cunoaștem acel eveniment înfricoșător, când toate spiritele căzute au fost sfatuite de Satana să meargă în lume și să șoptească creștinilor: „Lasă nu acum, că este timp. Acum ai altele de făcut, te vei pocăi, timp este.”

În realitate este altfel: Timp nu este. Și de aceea voi șterge această pagină de Facebook. Mai departe, ca monah, om care și-a ales să trăiască duhovnicește pentru Dumnezeu, dar și ca duhovnic care primește nenumărate spovedanii și care cunoaște viața și încercările oamenilor, poate mai bine decât mulți viețuitori în lume, – vă îndemn: că să nu vă cuprindă ispite mari și grele de suportat, folosiți timpul pentru activități care vă ajută să fiți cu adevărat creștini ortodocși și să creșteți duhovnicește simțind că viața aceasta cu adevărat are un sens. Așa vă spun să citiți Sfânta Scriptură și să-o aveți cu voi în geantă. Să citiți literatură patristică și să practicați rugăciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă. Să faceți cunoștință cu viețuitorii mănăstirilor care sunt monahi și monahii duhovnicești și să le cereți sfaturi și să le urmați exemplu vieții. Nu vă amăgiți căci în lume cu adevărat este mare amețeală, este lipsă de oameni duhovnicești, de rugăciune, de trezvie.

Recomandare: Bătrânul Emilian de la Sfânta Mănăstirea Simono-Petras și Ormylia despre lucrarea trezviei duhohovnicești.

Vă doresc succes în toate! Să ne reîntâlnim și să ne revedem unde va fi Voia Sfânta a Marelui și Bunului Dumnezeu.

Ierom. Nectarie (Raikovich),
Lavra Sfântului Serghie de Radonej, Rusia,
Sfânta mănăstire a Sfintei Maria de Magdala, Maramureș, România,
Anno Domini 2019.