„Sbornicul” sau „colecție de texte” despre rugăciunea lui Iisus

Despre carte

Mănăstirea Valaam a editat în anul 1936 un „Sbornic despre rugăciunea lui Iisus“, dorind prin aceasta să „lămurească mijlocul de a lucra rugăciunea lui Iisus, să arate lipsa şi necesitatea ei în lucrarea noastră de slujire a lui Dumnezeu, într-un cuvânt, – să amintească atât monahismului contemporan, cât şi tuturor celor ce râvnesc la mântuirea sufletelor, vechea învăţătură patristică despre lucrarea sufletelor şi despre lupta cu patimile“.


Text extras din carte. Sfântul Serafim de Sarov despre lucrarea rugăciunii


De Părinţii cei din vechime ai Bisericii, foarte mult se apropie nevoitorul rus Cuviosul Serafim de Sarov, care şi după sfinţenia vieţii sale şi după nevoinţele şi ostenelile sale mari, se arată în zilele noastre cele slabe, „ca unul din cei de demult“. De aceea, poveţele lui despre lucrarea lăuntrică şi despre rugăciunea lui Iisus eu socot potrivit să le înglobez în convorbirea de faţă.
În descrierile vieţii Cuviosului Serafim, noi găsim „Poveţile lui cele duhovniceşti“ privitoare la diferite laturi ale vieţii duhovniceşti şi monahale, din care noi şi împrumutăm învăţăturile lui despre luarea aminte şi despre rugăciune, folosindu-ne de cartea „Povestire despre viaţa şi nevoinţele celui întru fericită pomenire părintelui Serafim, ieromonahul şi zăvorâtul sihăstriei din Sarov.“ (Ed. 3-a, Moscova, 1851).
Cuviosul Serafim, mai întâi de toate cere o credinţă tare, neclintită şi fierbinte în Dumnezeu şi învăţătura lui cea dintâi este învăţătura „despre Dumnezeu“, care e temelia pentru toate celelalte învăţături de mai departe. „Dumnezeu este un foc care încălzeşte şi aprinde inimile şi rărunchii. Deci, dacă simţim în inimile noastre răceala, care e de la diavol, căci diavolul e rece, apoi să chemăm pe Domnul şi El venind, va încălzi inima noastră cu o dragoste desăvârşită, nu numai faţă de El, ci şi faţă de aproapele. Şi de la faţa căldurii se va izgoni răceala urătorului de bine.“ (pag. 63).
„Nu-L numi pe Dumnezeu că e cu dreaptă judecată“, zice cuviosul Isaac, „căci în faptele tale nu se vede judecata Lui cea dreaptă. Deşi David îl şi numea dreptjudecător şi neprihănit, însă Fiul Lui ne-a arătat că El e mult mai bun şi îndurat. Unde e dreapta Lui judecată? Noi eram păcătoşi şi Hristos a murit pentru noi.“ (Ibidem)
„Dacă nu-L cunoaşteţi pe Dumnezeu nu trebuie de discutat după săturarea pântecelui, căci într-un pântece plin nu e cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu.“ (Ibidem)
„Mai întâi de toate trebuie să crezi în Dumnezeu, că El este şi celor ce-L caută răsplătitor“ (Evr. 11, 6). Credinţa, după învăţătura Cuviosului Antioh, este începutul unirii noastre cu Dumnezeu; cel ce crede cu adevărat, este o piatră din templul lui Dumnezeu pregătită pentru clădirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicată întru înălţime prin puterea lui Iisus Hristos, adică prin cruce, cu ajutorul funiei Duhului Sfânt.“ (pag. 64).

sursa: pateric.ro

Lasă un răspuns