Lună: noiembrie 2019

Felicitări de ziua onomastică și de Cerescul Patron

Se cuvine să-i felicităm pe toți care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, Patronul Spiritul al României și Cerescul Patron al lor, a fiecăruia perosonal; pe toți care poartă numele: Andrei, Adreea și altele care derivă din ele.

La mulți ani, cu mult har de la Domnul!
Sfântul Apostol Andrei fie mijlocitorul și rugătorul vostru și al nostru a tuturor înaintea Sfântului Tron Ceresc al Preasfintei Treimi, al Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.
Mult har, pace și bucurii duhovnicești.


Cu respect și dragoste în Hristos, 
ierom. Nectarie  (R.)  de la Sfânta cu Apostoli-egala Maria de Magdala, Maramuresh, Romania,
Lavra Preasfintei Trimi, a Sfântului Serghie de Radonezh, Russia



Adaosuri: Viața Sfântului Apostol Andrei , Procesiune cu moaștele Sfântului Apostol Andrei la Catedrala Patriarhală – FOTO

Reamintire: Program și explicații

 NOV. 25, 2019 DE IEROMONAH NECTARIE


Despre apeluri și convorbiri duhovncești

Primesc apelurile frățiilor voastre vineri și duminică 19.00 – 21.00 h

Despre posta electornică (e-mail)

Primiesc scrisorile frățiilor voastre, le citesc, și mă rog pentru voi, când e Voia lui Dumnezeu vă și răspund, la următoarele adrese:

ieromnectarie@culturaduhului.art
nectarieraicovici@gmail.com

Despre Whatsapp

Călugării nu sau pe chat cu nimeni, ei se roagă.
Mulțumesc pentru înțelegere.


Ieorom. Nectarie (R.) de la Sfânta Maria de Magdala, România.
Lavra Sfântului Serghie, Rusia

Sfântul Apostol Andrei cel Întâi-chemat, Apostolul care i-a adus pe români la credință în Hristos

În Hristos iubiți, la mulți ani și mult har de Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul și rugătorul nostru la Tronul Preasfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântul Duh.

              Următorul fragment de text aparține Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe din România, și este preluat din introducere la cartea Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu ,,Istoria Bisericii Ortodoxe Române” la ediția din 1991, cu gândul la Sfântul Andrei, Apostolul și Patronul nostru Spiritual, care a adus popoare din Asia Mica și din jurul Mării Negre la Chreștinism.

Apostolul Domnului, Andrei, Întâi-chemat și Sfânt, este cel pe care Pronia Divină l-a ales că el să lumineze poporul nostru, romanitatea nord dunăreană și sud dunăreană. De aceea îi suntem datori și îl avem la mare cinste pururi și mai în decursul acestor mari zile ale sfârșitul lui noiembrie și începutul lui decembrie, aducându-i mulțumire și rugăciuni cu toți cetățenii României și diaspora istorică – românii din Basarabia și de peste Prut, și din Ucaraina, românii din sud de Dunăre, din Balcani – Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania, din Bosnia și Croația; și diaspora nouă – români din Uniune și de pretutindeni

În învăţâmîntul nostru teologic, studiul Istoriei Bisericii ortodoxe strămoşeşti ocupă un loc aparte, nu numai pentru rolul său didactic, ci şi pentru că el contribuie la cultivarea sentimentelor de dragoste de neam şi de Biserica ortodoxă naţională în sufletul viitorilor slujitori ai altarelor străbune. De-a lungul zbuciumatei sale istorii de două mii de ani, Biserica Ortodoxă s-a identificat în permanenţă cu idealurile spirituale şi naţionale ale poporului român pe care-l păstorea.

Învăţătura creştină — predicată iniţial de Sfîntul Apostol Andrei în teritoriul dintre Dunăre şi Mare — s-a răspîndit treptat pe pămîntul românesc de astăzi o dată cu formarea poporului român, încît se poate vorbi de două procese paralele : increştinarea şi etnogeneza. în acest sens, regretatul arheolog Radu Vulpe sesiza faptul că «toate popoarele din jurul Daciei îşi cunosc data precisă cînd au devenit creştine, cu anul şi uneori chiar ziua, căci toate au adoptat noua religie tîrziu, din calcule politice, minuţios chibzuite. Poporul nostru, însă, n-o poate preciza, deoarece n-are certificat de botez. S-a născut creştin, în mod spontan, natural, o dată cu formarea romanităţii sale, la a cărei desăvîrşire creştinismul popular şi-a adus contribuţia cea mai ele seamă. Noi sîntem romani fiindcă sîntem creştini şi creştini, fiindcă sîntem romani» (De la Dunăre la Mare, Galaţi, ed. //, 1979, p. 21).
De Ia increştinarea şi formarea sa ea neam, poporul român a avut în Biserica sa ortodoxă un permanent îndrumător nu numai în probleme spirituale, ci şi în cele de ordin cultural-arlistic, social-umanitar şi naţional-patriotic.
Biserica a fost aceea care a îndrumat veacuri în şir activitatea culturală din ţările româneşti, prin şcoli, manuscrise şi cărţi tipărite. în mînăstirile şi schiturile noastre, ctitorite de domnitori sau de smeriţi călugări, a înflorit nu numai cultura, ci şi arta românească, cu toate formele ei de manifestare: arhitectură, pictură, sculptură, broderie, muzică. în incinta unor mînăstiri au luat fiinţă primele aşezăminte de asistenţă socială : spitale, azile pentru bătrîni şi bolnavi.

   Sursa: Pr. Prof. Dr. Pacurariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cuvânt înainte, Preafericitul Teoctist, Patriarhul, 1991

First Romanian Church in Africa to be consecrated this Saturday

Nov 28, 2019 | 14:40 in Patriarchate of Romania Photography courtesy of Facebook / Comunitatea Romana din Africa de Sud (Romanian Community in South Africa)

A new church dedicated to Saint Andrew the First-Called who is considered the Protector of Romania will be consecrated this Saturday in Johannesburg, South Africa.

The consecration ceremony will be officiated Nov. 30 by Metropolitan Iosif of Western and Southern Europe.

The event represents the crowning of the efforts of the Romanian community that started 6 years ago when the foundation stone of the church was laid in the suburb of Midrand.

At present, the place of worship is fully painted and equipped with the necessary liturgical objects, so that the consecration service will take place in the context of the parish’s patronal feast and the National Day of Romania.

Iconography in the altar of the church in Midrand, Johannesburg. © Facebook / Romanian Community in South Africa

The ceremony will be attended by the Romanian Ambassador in South Africa Marius Boranescu.

The history of the Romanian Orthodox Parish in South Africa dates back to the year 2000, when the Romanian community in Johannesburg founded the Saint Andrew Romanian Christian Orthodox Association (SARCOA).

On February 7, 2002, the parish was officially registered in the official Company Registration Service in Johannesburg.

In 2000-2002, the divine services were held in private spaces, and between 2002-2008, Romanians prayed with Greek, African and English believers at the “Saint Nicholas of Japan” Church in Brixton.

Between February 2008 and July 2008, the services were held in a chapel at the priest’s residence in Edenvale.

In 2008, Father Mihai Corpodean was transferred to the Romanian parish in Auckland, New Zealand, the Johannesburg parish community being taken over by priest Răzvan Tatu.

Fr. Răzvan Tatu. © Facebook / Romanian Community in South Africa

Since his arrival in Africa, the liturgical services have been officiated at the “Saint Nectarios” Church in the Orange Grove neighborhood.

Subsequently, a plot of land was bought in Midrand, where the first Romanian church in Africa is located.

Source: Basilica.ro; Ortodox Times

,,Lucrarea minții” și ,,Lucrarea mistică”

         Așa cum se cuvine fiecărei științe să fie studiată, tot așa și știința științelor – rugăciunea – va fi studiată cu luare aminte de către cei ce caută căile mistice ale unei împărății tainice, despre care însă, au mărturisit mult că ea există.
       Nu că vei înțelege din prima ce se explică în aceste texte, dar nu e nimic. nici nu le postăm că să înțelegi ,,din prima” căci așa ceva nu a reușim nimeni. Experiența, din interiorul căreia ni se dau explicațiile și îndrumările prezentei cărți, sunt din altă lume, o lume spirituală, diferită de cea a patimilor în care se mișcă majoritatea populației. Lămuririle și descrierile care ni se oferă, nu numai că aparțin unui domeniu diferit de activitate a minții decât cel cotidian, ci se și exprimă în limbaj altei lumi lipsită de patimi omenești, lumi duhovnicești, diferită de cea pe care o întâlnim în comunicările zilnice sau în mass-media și cu care din păcate suntem prea obișnuiți. De aceea consideră mulți că această lucrare cere într-o anumită măsură și un mod diferit de viețuire: liniște, părăsirea unor curiozități inutile și stăruința cu râvnă în citirea textelor sfinților părinți neptici. Prin citire și studiere a textelor devine posibilă familiarizarea cu experiența despre lumea și stările trăite empiric de cei care ne scriu – autorul cărții și autorii textelor. Deoarece chiar și dacă nu înțelegem în profunzime conținutul, totuși citirea lucrărilor ale oamenilor care au experimentat aceste realități ne aduce mai aproape de ele, și cu trecerea timpului, și singuri vom avea o altă percepție, experiență și abordare a lucrurilor. Căci mistica viețuirii creștine monahale ortodoxe este mare, stările sunt în așa fel că nu se pot măsura de nici unul dintre mijloacele cât de moderne ale științei, ci doar de ochiul duhovnicesc al celui care deja a traversat această cale. De aceea atenționează autorul acestei colecții:  

Bagă de seamă însă, că acestea sunt mijloace, iar nu însuşi lucrul. E cu putinţă să ai rugăciunea lui Iisus să ai şi căldura, şi totuşi să n-ai adevărata rugăciune


Ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-Egala Maria de Magdala
       Anno Domini 2019


Rugăciunea     

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare.


CE ESTE RUGĂCIUNEA ŞI CARE ESTE LEGĂTURA RUGĂCIUNII LUI IISUS CU RUGĂCIUNEA DE OBŞTE

         A săvârşi rugăciunea înseamnă să stai în faţa lui Dumnezeu, cu mintea întru inimă, unde se aduc proslăviri, mulţumiri, cereri şi pocăinţă deplină, înfrânată. Aici totul este lucru duhovnicesc. Rădăcina tuturor este frica lui Dumnezeu cea plină de evlavie, din care răsare credinţa în Dumnezeu, închinarea vieţii la picioarele Domnului, nădejdea, lipirea de Dumnezeu cu simţământul dragostei care uită toate cele ce stau în legătură cu făptura. Când rugăciunea se face cu putere, atunci toate aceste simţiri şi mişcări duhovniceşti se arată în inimă cu aceeaşi putere cu care şi rugăciunea se face.

Dar în ce fel de legături stă rugăciunea lui Iisus cu tot acest întreg de stări duhovniceşti?

E acelaşi fel de legătură pe care-l are şi căldura care se revarsă sporind înlăuntrul inimii şi împrejurul ei din lucrarea acestei rugăciuni.

Deprinderea în ale rugăciunii nu se statorniceşte deodată, ci cere o muncă îndelungată şi o osteneală, care până întru sfârşit, trebuie să biruie firea noastră.

Și iată că tocmai în această trudă de întemeiere a deprinderii noastre pentru nevoinţa rugăciunii, ne ajută mai bine decât orice mijloc – rugăciunea lui Iisus şi căldura care o însoţeşte.

Bagă de seamă însă, că acestea sunt mijloace, iar nu însuşi lucrul. E cu putinţă să ai rugăciunea lui Iisus să ai şi căldura, şi totuşi să n-ai adevărata rugăciune.

Aşa este, oricât ar fi de ciudat!

Când ne rugăm trebuie să stăm cu mintea înaintea lui Dumnezeu şi numai la El să ne gândim. Cu toate acestea în capul nostru se ciocnesc diferite gânduri ce abat mintea de la Dumnezeu. Astfel pentru ca să învăţăm mintea să stea într-un singur loc, Sfinţii Părinţi învaţă folosirea unor rugăciuni scurte, pe care ei se deprindeau să le rostească neîncetat. Această neîncetată repetare a unor rugăciuni scurte păstrează, pe de o parte mintea în gândirea de Dumnezeu şi, pe de altă parte, împrăştie toate gândurile lăturalnice. Aceste rugăciuni mici şi scurte erau felurite. La noi s-a statornicit în chip deosebit şi a devenit o predanie de obşte rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”!

Iată, prin urmare, ce este rugăciunea lui Iisus. Ea este una din rugăciunile mici şi scurte ce se rostesc prin cuvinte ca şi toate celelalte rugăciuni mici şi scurte. Părinţii însă ne învaţă că, în săvârşirea ei, să ne păstrăm mintea doar într-Unul Dumnezeu.

Dacă ne deprindem cu această rugăciune şi dacă o lucrăm cum trebuie, mintea se află într-adevăr cu gândul neîncetat numai la Dumnezeu.

Cum însă, pomenirea lui Dumnezeu într-o inimă sinceră şi credincioasă este în chip firesc însoţită de simţiri bogate în evlavie, în nădejde, în mulţumire, în credincioşie şi dăruire de la sine la voia lui Dumnezeu şi alte simţiri duhovniceşti, atunci noi numim rugăciunea lui Iisus – care naşte şi păstrează amintirea lui Dumnezeu – rugăciune duhovnicească. şi asta pe bună dreptate când ea este însoţită de aceste simţăminte duhovniceşti. Dar când nu se însoleşte de astfel de lucrări, atunci ea rămâne o vorbărie pe din afară; ca orice altă rugăciune asemănătoare. Aşa trebuie să le înţelegem cele despre rugăciunea lui Iisus.

Și acum ce însemnează căldura de care este însoţită îndeletnicirea cu această rugăciune?

Pentru ca mintea să se statornicească într-un singur loc prin folosirea unei rugăciuni scurte, trebuie s-o coborâm cu mare purtare de grijă în inimă; fiindcă dacă rămâne în cap, unde se perindă atîtea gânduri potrivnice, mintea nu va izbuti să se adune la un loc.

Când însă luarea aminte se va coborî în inimă, atunci ea va trage acolo, într-un singur punct, toate puterile sufletului şi ale trupului. Această concentrare a întregii vieţi omeneşti într-un singur loc trezeşte acolo o simţire deosebită, şi această simţire este chiar începutul viitoarei călduri. Simţirea aceasta, care la început este uşoară, abia ca o adiere, sporeşte mereu, se împuterniceşte, pătrunde în adânc şi din rece cum era la început, trece într-o simţire caldă, prinzându-ne întreaga luare aminte într-însa. şi de aceea, la început, se întâmplă că luarea aminte nu poate fi ţinută în inimă decât prin încordarea voinţei, dar mai târziu această putere a atenţiei naşte în suflet o căldură care ne ţine apoi luarea aminte, fără o deosebită încordare a voinţei. După aceasta, ele se sprijină una de alta şi trebuie să se petreacă nedespărţite, fiindcă împrăştierea minţii răceşte căldura, iar micşorarea căldurii slăbeşte luarea aminte.

De aici legea vieţii duhovniceşti: păstrează-ţi inima întru simţirea de Dumnezeu şi vei avea totdeauna cu tine aducerea aminte de Dumnezeu. Aceasta a spus-o undeva Sf. Ioan Scărarul.

Acum se naște întrebarea: căldura aceasta este oare duhovnicească? Nu, nu este duhovnicească, ci e firească, e legată de sângele nostru. Dar întrucât ea ne păstrează mintea în inimă, şi, prin aceasta, mijloceşte acolo sporirea mişcării arătate mai sus, se numeşte duhovnicească – dar numai atunci când nu se însoţeşte cu o dulceaţă a simţirilor, oricât ar fi ea de uşoară, ci ţine sufletul şi trupul într- o stare de trezvie.

De aici urmează: atâta timp cât căldura, care întovărăşeşte rugăciunea lui Iisus, nu este însoţită şi de simţămintele duhovniceşti, nu trebuie s-o numim duhovnicească, ci s-o socotim doar drept căldura ce vine din firea sângelui. Aşa fiind, ea nu este totuşi rea, dacă nu are legătură cu acea dulceaţă a simţirilor, oricât de uşoară ar fi ea; dar dacă are, atunci ea este rea, şi trebuie să fie alungată.

O astfel de lucrare nepotrivită se întâmplă numai atunci când căldura coboară mai jos de inimă. Iar  o a doua lucrare nepotrivită se face când cineva, îndrăgind căldura, aceasta îşi opreşte dintre toate numai pe ea, fără să se mai îngrijească de simţirile duhovniceşti şi chiar de aducerea aminte de Dumnezeu, ci numai să-i fie lui această căldură; ispita aceasta este cu putinţă, deşi nu li se întîmplă tuturor şi nici întotdeauna, ci doar la anumite răstimpuri. Trebuie să observăm aceasta şi s-o îndepărtăm căci altfel nu va rămâne decât o căldură venită din sânge, întru totul animalică. În nici un chip nu trebuie să socotim că această căldură este duhovnicească sau harică. Duhovnicească nu poate fi numită căldura aceasta decât atunci când este însoţită de mişcări duhovniceşti, înrudite cu rugăciunea. Cine o numeşte duhovnicească, fără să aibă aceste simţăminte, acela îngăduie nedreptatea. Iar cine o numeşte harică este şi mai nedrept.

Căldura darului este cu totul altceva şi este cu adevărat duhovnicească. Ea e dezlegată de trup şi nu pricinuieşte în trup schimbări, ce pot fi aflate prin simţurile trupeşti, ci se învederează printr-o simţire dulce, duhovnicească.După asemenea simţire, oricine poate uşor hotărî, desluşi căldura… Asta trebuie s-o facă fiecare; tot ce este în afară de căldura cu adevărat duhovnicească nu-şi are locul şi întrebuinţarea aici.


Sursa: Sbornic/Culegere de texte despre Rugăciunea lui Iisus

Atitudini false

Duminică dimineață când Apostolii Domnului serbau Învierea, căci l-au văzut pe Hristos înviat din morți, să te odihnești bine ,,că e zi nelucrătoare”, nu se prea potrivește cu gândirea lor – cei care l-au văzut.

,,Lucrarea minții” și ,,Litere de Aur”


        Aceste pagini despre rugăciune sunt cu ,,Litere de Aur”. Și dacă ni s-ar oferi, în locul acestor litere, ale unui text în formă electronică, o echivalenta cantitate de aur curat , ar urma să fie cheltuit pe cărți, pelerinaje, haine, vacanțe.., elemente și evenimente, după care, ar rămâne puțin din aurul nostru, la început primit.

        Aceasta susținere, care unora se arată a fi îndoielnică, se va arată deplin adevărată și în istorie, (văzută ca durată de timp, până la Două Venire) când se vor arăta roadele, dar și mai mult se va adeveri adevărul acestei susținerii în Împărăția Veșnică, când Spiritul nu doar pentru unii ci pentru toți, se va arătă definitiv cu mult superior aurului ca materia terestră. Aurul lucrurilor și evenimentelor nu ajunge la măsura ,,Literelor de Aur” care fac ca toate lucrurile și evenimentele ,,ca să nu se sfârșească nici odată”. Literele de aur ale sfinților se arată a fi ,,cheia” care deschid aceste uși spre fericiri infinite

       Am comparat ,,litere în forma electronică” ce sunt cuprinse ,,de privirea ochilor” și care sunt ,,înțelese în duh”, cu aurul care trece simultan cu timpului, împreună cu pământului, eu considerând că dacă consumăm aceste puține texte despre rugăciune, ca și hrană cotidiană, ele vor face ca să se încălzească inimile noastre și vor spori dragostea noastră către rugăciune și prin ea – către Dumnezeu. Iar cu o asemeni schimbare nu se măsoară nimic din cele ale acestei lumi materiale, din punct de vedere al realității reale. Căci multe realități sunt, dar nu toate au în ele viață și durată, nu toate au viitor…


       Spre finalul textului, acolo înspre cuprinsul ultimului punct, strălucește frumusețea, aspectul ,,Literelor de Aur” de pe acest blog sărăcăcios la înfățișare se transformă, valoare lor ridicându-se enorm, lăsând în urma lor aurul temporar-fictiv în ochii acestei lumii comparat, ca să apară acum în toată splendoarea unor ,,luminoase stele” –  care cu ochii minții atent privite, se prezintă tuturor în calitatea unor ,,Litere de Diamant”…

 

       Ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-Egala Maria de Magdala
       Anno Domini 2019

Rugăciunea     

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare



  • Simţirea lui Dumnezeu este o rugăciune chiar dacă nu se rosteşte prin cuvinte. Cuvântul întreţine şi – uneori – adânceşte simţirea.
  • Păstraţi acest dar ca pe unul ce ne este dat de mila lui Dumnezeu. Cum? Înainte de orice, să recunoaştem cu smerenie că tot ce este bun în noi vine din darul Sfântului Duh, iar cu vrednicia noastră nimic bun nu împlinim. Fiindcă de îndată ce cumpăna gândului nostru va înclina spre vrednicia noastră, darul se va micşora şi dacă nu ne vom trezi, va înceta cu desăvârşire să lucreze; atunci vom plânge şi ne vom văita mult. Apoi, simţindu-ne pământ şi cenuşă, să fim aşa cum suntem acum, adică să nu ne îndreptăm spre nimic fără o trebuinţă, nici cu gândul, nici cu inima. Să fie mereu cu Domnul. De se va micşora cât de puţin aprinderea lăuntrică, să ne grăbim să o creştem îndată la loc, la obişnuita ei putere. Şi către Domnul de ne vom întoarce cu durere în suflet şi cu frică, vom primi îndată ajutor.
  • Rugăciunea este piatra de încercare a tuturor lucrurilor; rugăciunea este izvorul tuturor faptelor bune; rugăciunea este puterea ce pune în mişcare toate virtuţile; rugăciunea este povăţuitorul tuturor pornirilor bune. În măsura în care rugăciunea merge bine, în aceeaşi măsură toate vor merge bine. Căci ea nu îngăduie ca ceva din cele lăuntrice să se poticnească.
  • Rugăciunea este tot ce poate fi mai de seamă în viaţa noastră morală şi religioasă. Rădăcina acestei vieţi se întemeiază pe legătura liberă şi conştientă cu Dumnezeu, care mai târziu ne trece şi toate faptele noastre spre cele de sus. Mediul în care se dezvăluie şi se porneşte, această lucrare este rugăciunea înţeleasă ca o legătură de amândouă părţile; ea este şi tărâmul în care ni se dezvăluiesc legăturile morale cu semenii noştri; iar nevoinţa este tărâmul unde ni se descoperă legăturile morale cu noi înşine. În ce chip ne este legătura cu Dumnezeu, în acelaşi chip ne este şi rugăciunea; şi de asemenea, cum este şi rugăciunea, tot aşa şi felul legăturii noastre cu Dumnezeu. Cum însă aceste chipuri de a ne lega nu sunt asemănătoare la toţi, nici chipul rugăciunii, prin urmare, nu este asemănător. Altfel, se aşează faţă de Dumnezeu un om care nu se îngrijeşte de mântuire; altfel, cel ce s-a lepădat de păcate şi e plin de râvnă pentru virtute, dar n-a intrat încă înăuntrul fiinţei sale, şi lucrează pentru Domnul din afară; astfel, în sfârşit, cel ce a intrat înlăuntru şi-L poartă pe Domnul  în inima lui şi stă în faţa Lui. Cel dintâi, aşa cum nu se îngrijeşte de viaţă, tot astfel n-are grijă nici de rugăciune, pe care o săvârşeşte în biserică, acasă, după datinile moştenite, fără luare aminte şi lipsit de simţire. Al doilea citeşte multe rugăciuni şi merge adesea la biserică, se străduieşte totodată să-şi păstreze luarea aminte şi să-şi potrivească simţirea cu rugăciunile citite, cu toate că aceasta se întâmplă foarte rar. Al treilea, concentrându-se cu toată făptura lui înlăuntrul său, stă cu mintea în faţa lui Dumnezeu şi se roagă Lui în inimă, fără risipire, fără multe cuvinte, în rugăciunea lui, chiar atunci când stă mult la rugăciune în cămara lui sau în biserică. Dacă celui de al doilea îi veţi scoate cuvintele din rugăciune, atunci veţi scoate dintr-însul însăşi rugăciunea; dar dacă la rugăciunea celui de al treilea veţi adăuga multe cuvinte, îi veţi stinge rugăciunea, cu vârtejul vorbirii. Orice categorie de oameni sau orice treaptă a apropierii de Dumnezeu, îşi are rugăciunea ei şi regulile proprii pentru desăvârşirea ei. Cât de scumpe sunt îndrumările oamenilor încercaţi şi cât de rău poate pricinui o rânduială făcută după cum îl taie capul pe fiecare!

          
           Sursa: Sbornic/Colecție de scrisori despre Rugăciunea Lui Iisus

Nenorocirea mare

Auzi despre nenorocirea mare, miră-te și te crucește cu semnul sfintei cruci când auzi că oameni credincioși, și fete tinere umblă după călugări-vrăjitori…

Umblă lumea creștină ajunsă rătăcită pe pământ căutând cine să le prorocească viitorul. Auzi lenea, auzi lenevirea! Să le prezică, ca să știe ei, ce urmează să fie, de parcă am fi căzut în vreo robie.

Hristos a venit și ne-a eliberat dar oamenii parcă mai mult iubind ,,robia vreunui Faraon” totuși se arată dispuși să disprețuiască libertatea și să se întoarcă la robia superstițiilor, basmelor băbești, îndrumarea călugărilor-vrăjitori, speră la vreo luminare și întind mâna țigăncilor care le ghicesc în palmă.

Se arată omul – bărbatul, dar și soția, tânăra care-l caută pe mire – toți bucuroși să deschidă punga și să dea un ban doar ca afle, doar să știe, ce urmează să fie. Merg pe la musulman, hoge și țingan, tot oferind din a sa trudă ban.

Și auzi cum se sfătuiesc între ei, și una cu alta, prietena pe apropiata ei și rudeniile când se întâlnesc:
,,Plătești cât costă dar te orientezi mai bine! De ce să stai așa fără să-ți cunoști viitorul tău?”




Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

Ce diferență între oameni, cu toate că arată la fel. Aspectul lor exterior este identic, unul uman, dar chipul lor este cu totul diferit. Dacă ne oprim puțin și cugetăm asupra rândurilor Sfântului Siluan, ca să putem să-l cunoaștem mai bine, observam că Siluan era un om care trăia ca în permanență să-l caute pe Dumnezeu

„Amintirea Ta călăuzește sufletul meu; nicăieri pe pământ el nu-și găsește odihnă afară de Tine

Iar simțămintele acestui om care asemenea altor oamenilor trăia pe pământ:

Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire și să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.

Și așa trăind părintele nostru Siluan, astfel gândind, căutând, simțind a primit harului lui Dumnezeu care l-a sfințit.


Ierom. Nectarie de la Maria de Magdala,
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi,
a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonosh,
pentru rugăciunile căruia, împreună cu Siluan cel mare și Sfânt între theologi să primim și noi același har și dar al Duhului Sfânt. Amin.


,,Privirea Ta liniștită și blândă a atras sufletul meu.

Ce să-Ți dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ți cânt?

Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire și să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.

Amintirea Ta încălzește sufletul meu; nicăieri pe pământ el nu-și găsește odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi și iarăși Te pierd, și iarăși mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ți arăți Fața Ta, pe Care sufletul meu o dorește ziua și noaptea.

Doamne, dă-mi să Te iubesc numai pe Tine.

Tu m-ai zidit, Tu m-ai luminat prin Sfântul Botez, Tu mi-ai iertat păcatele și mi-ai dat împărtășirea Preacuratului Tău Trup și Sânge; dă-mi și puterea de-a rămâne totdeauna întru Tine.

Doamne, dă-ne pocăința lui Adam și sfânta Ta smerenie.”

Sursa: Starețul Siluan