Lună: noiembrie 2019

Felicitări de ziua onomastică și de Cerescul Patron

Se cuvine să-i felicităm pe toți care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, Patronul Spiritul al României și Cerescul Patron al lor, a fiecăruia perosonal; pe toți care poartă numele: Andrei, Adreea și altele care derivă din ele.

La mulți ani, cu mult har de la Domnul!
Sfântul Apostol Andrei fie mijlocitorul și rugătorul vostru și al nostru a tuturor înaintea Sfântului Tron Ceresc al Preasfintei Treimi, al Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.
Mult har, pace și bucurii duhovnicești.


Cu respect și dragoste în Hristos, 
ierom. Nectarie  (R.)  de la Sfânta cu Apostoli-egala Maria de Magdala, Maramuresh, Romania,
Lavra Preasfintei Trimi, a Sfântului Serghie de Radonezh, Russia



Adaosuri: Viața Sfântului Apostol Andrei , Procesiune cu moaștele Sfântului Apostol Andrei la Catedrala Patriarhală – FOTO

Reamintire: Program și explicații

 NOV. 25, 2019 DE IEROMONAH NECTARIE


Despre apeluri și convorbiri duhovncești

Primesc apelurile frățiilor voastre vineri și duminică 19.00 – 21.00 h

Despre posta electornică (e-mail)

Primiesc scrisorile frățiilor voastre, le citesc, și mă rog pentru voi, când e Voia lui Dumnezeu vă și răspund, la următoarele adrese:

ieromnectarie@culturaduhului.art
nectarieraicovici@gmail.com

Despre Whatsapp

Călugării nu sau pe chat cu nimeni, ei se roagă.
Mulțumesc pentru înțelegere.


Ieorom. Nectarie (R.) de la Sfânta Maria de Magdala, România.
Lavra Sfântului Serghie, Rusia

Sfântul Apostol Andrei cel Întâi-chemat, Apostolul care i-a adus pe români la credință în Hristos

În Hristos iubiți, la mulți ani și mult har de Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul și rugătorul nostru la Tronul Preasfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântul Duh.

              Următorul fragment de text aparține Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe din România, și este preluat din introducere la cartea Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu ,,Istoria Bisericii Ortodoxe Române” la ediția din 1991, cu gândul la Sfântul Andrei, Apostolul și Patronul nostru Spiritual, care a adus popoare din Asia Mica și din jurul Mării Negre la Chreștinism.

Apostolul Domnului, Andrei, Întâi-chemat și Sfânt, este cel pe care Pronia Divină l-a ales că el să lumineze poporul nostru, romanitatea nord dunăreană și sud dunăreană. De aceea îi suntem datori și îl avem la mare cinste pururi și mai în decursul acestor mari zile ale sfârșitul lui noiembrie și începutul lui decembrie, aducându-i mulțumire și rugăciuni cu toți cetățenii României și diaspora istorică – românii din Basarabia și de peste Prut, și din Ucaraina, românii din sud de Dunăre, din Balcani – Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania, din Bosnia și Croația; și diaspora nouă – români din Uniune și de pretutindeni

În învăţâmîntul nostru teologic, studiul Istoriei Bisericii ortodoxe strămoşeşti ocupă un loc aparte, nu numai pentru rolul său didactic, ci şi pentru că el contribuie la cultivarea sentimentelor de dragoste de neam şi de Biserica ortodoxă naţională în sufletul viitorilor slujitori ai altarelor străbune. De-a lungul zbuciumatei sale istorii de două mii de ani, Biserica Ortodoxă s-a identificat în permanenţă cu idealurile spirituale şi naţionale ale poporului român pe care-l păstorea.

Învăţătura creştină — predicată iniţial de Sfîntul Apostol Andrei în teritoriul dintre Dunăre şi Mare — s-a răspîndit treptat pe pămîntul românesc de astăzi o dată cu formarea poporului român, încît se poate vorbi de două procese paralele : increştinarea şi etnogeneza. în acest sens, regretatul arheolog Radu Vulpe sesiza faptul că «toate popoarele din jurul Daciei îşi cunosc data precisă cînd au devenit creştine, cu anul şi uneori chiar ziua, căci toate au adoptat noua religie tîrziu, din calcule politice, minuţios chibzuite. Poporul nostru, însă, n-o poate preciza, deoarece n-are certificat de botez. S-a născut creştin, în mod spontan, natural, o dată cu formarea romanităţii sale, la a cărei desăvîrşire creştinismul popular şi-a adus contribuţia cea mai ele seamă. Noi sîntem romani fiindcă sîntem creştini şi creştini, fiindcă sîntem romani» (De la Dunăre la Mare, Galaţi, ed. //, 1979, p. 21).
De Ia increştinarea şi formarea sa ea neam, poporul român a avut în Biserica sa ortodoxă un permanent îndrumător nu numai în probleme spirituale, ci şi în cele de ordin cultural-arlistic, social-umanitar şi naţional-patriotic.
Biserica a fost aceea care a îndrumat veacuri în şir activitatea culturală din ţările româneşti, prin şcoli, manuscrise şi cărţi tipărite. în mînăstirile şi schiturile noastre, ctitorite de domnitori sau de smeriţi călugări, a înflorit nu numai cultura, ci şi arta românească, cu toate formele ei de manifestare: arhitectură, pictură, sculptură, broderie, muzică. în incinta unor mînăstiri au luat fiinţă primele aşezăminte de asistenţă socială : spitale, azile pentru bătrîni şi bolnavi.

   Sursa: Pr. Prof. Dr. Pacurariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cuvânt înainte, Preafericitul Teoctist, Patriarhul, 1991

First Romanian Church in Africa to be consecrated this Saturday

Nov 28, 2019 | 14:40 in Patriarchate of Romania Photography courtesy of Facebook / Comunitatea Romana din Africa de Sud (Romanian Community in South Africa)

A new church dedicated to Saint Andrew the First-Called who is considered the Protector of Romania will be consecrated this Saturday in Johannesburg, South Africa.

The consecration ceremony will be officiated Nov. 30 by Metropolitan Iosif of Western and Southern Europe.

The event represents the crowning of the efforts of the Romanian community that started 6 years ago when the foundation stone of the church was laid in the suburb of Midrand.

At present, the place of worship is fully painted and equipped with the necessary liturgical objects, so that the consecration service will take place in the context of the parish’s patronal feast and the National Day of Romania.

Iconography in the altar of the church in Midrand, Johannesburg. © Facebook / Romanian Community in South Africa

The ceremony will be attended by the Romanian Ambassador in South Africa Marius Boranescu.

The history of the Romanian Orthodox Parish in South Africa dates back to the year 2000, when the Romanian community in Johannesburg founded the Saint Andrew Romanian Christian Orthodox Association (SARCOA).

On February 7, 2002, the parish was officially registered in the official Company Registration Service in Johannesburg.

In 2000-2002, the divine services were held in private spaces, and between 2002-2008, Romanians prayed with Greek, African and English believers at the “Saint Nicholas of Japan” Church in Brixton.

Between February 2008 and July 2008, the services were held in a chapel at the priest’s residence in Edenvale.

In 2008, Father Mihai Corpodean was transferred to the Romanian parish in Auckland, New Zealand, the Johannesburg parish community being taken over by priest Răzvan Tatu.

Fr. Răzvan Tatu. © Facebook / Romanian Community in South Africa

Since his arrival in Africa, the liturgical services have been officiated at the “Saint Nectarios” Church in the Orange Grove neighborhood.

Subsequently, a plot of land was bought in Midrand, where the first Romanian church in Africa is located.

Source: Basilica.ro; Ortodox Times

,,Lucrarea minții” și ,,Lucrarea mistică”

         Așa cum se cuvine fiecărei științe să fie studiată, tot așa și știința științelor – rugăciunea – va fi studiată cu luare aminte de către cei ce caută căile mistice ale unei împărății tainice, despre care însă, au mărturisit mult că ea există.
       Nu că vei înțelege din prima ce se explică în aceste texte, dar nu e nimic. nici nu le postăm că să înțelegi ,,din prima” căci așa ceva nu a reușim nimeni. Experiența, din interiorul căreia ni se dau explicațiile și îndrumările prezentei cărți, sunt din altă lume, o lume spirituală, diferită de cea a patimilor în care se mișcă majoritatea populației. Lămuririle și descrierile care ni se oferă, nu numai că aparțin unui domeniu diferit de activitate a minții decât cel cotidian, ci se și exprimă în limbaj altei lumi lipsită de patimi omenești, lumi duhovnicești, diferită de cea pe care o întâlnim în comunicările zilnice sau în mass-media și cu care din păcate suntem prea obișnuiți. De aceea consideră mulți că această lucrare cere într-o anumită măsură și un mod diferit de viețuire: liniște, părăsirea unor curiozități inutile și stăruința cu râvnă în citirea textelor sfinților părinți neptici. Prin citire și studiere a textelor devine posibilă familiarizarea cu experiența despre lumea și stările trăite empiric de cei care ne scriu – autorul cărții și autorii textelor. Deoarece chiar și dacă nu înțelegem în profunzime conținutul, totuși citirea lucrărilor ale oamenilor care au experimentat aceste realități ne aduce mai aproape de ele, și cu trecerea timpului, și singuri vom avea o altă percepție, experiență și abordare a lucrurilor. Căci mistica viețuirii creștine monahale ortodoxe este mare, stările sunt în așa fel că nu se pot măsura de nici unul dintre mijloacele cât de moderne ale științei, ci doar de ochiul duhovnicesc al celui care deja a traversat această cale. De aceea atenționează autorul acestei colecții:  

Bagă de seamă însă, că acestea sunt mijloace, iar nu însuşi lucrul. E cu putinţă să ai rugăciunea lui Iisus să ai şi căldura, şi totuşi să n-ai adevărata rugăciune


Ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-Egala Maria de Magdala
       Anno Domini 2019


Rugăciunea     

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare.


CE ESTE RUGĂCIUNEA ŞI CARE ESTE LEGĂTURA RUGĂCIUNII LUI IISUS CU RUGĂCIUNEA DE OBŞTE

         A săvârşi rugăciunea înseamnă să stai în faţa lui Dumnezeu, cu mintea întru inimă, unde se aduc proslăviri, mulţumiri, cereri şi pocăinţă deplină, înfrânată. Aici totul este lucru duhovnicesc. Rădăcina tuturor este frica lui Dumnezeu cea plină de evlavie, din care răsare credinţa în Dumnezeu, închinarea vieţii la picioarele Domnului, nădejdea, lipirea de Dumnezeu cu simţământul dragostei care uită toate cele ce stau în legătură cu făptura. Când rugăciunea se face cu putere, atunci toate aceste simţiri şi mişcări duhovniceşti se arată în inimă cu aceeaşi putere cu care şi rugăciunea se face.

Dar în ce fel de legături stă rugăciunea lui Iisus cu tot acest întreg de stări duhovniceşti?

E acelaşi fel de legătură pe care-l are şi căldura care se revarsă sporind înlăuntrul inimii şi împrejurul ei din lucrarea acestei rugăciuni.

Deprinderea în ale rugăciunii nu se statorniceşte deodată, ci cere o muncă îndelungată şi o osteneală, care până întru sfârşit, trebuie să biruie firea noastră.

Și iată că tocmai în această trudă de întemeiere a deprinderii noastre pentru nevoinţa rugăciunii, ne ajută mai bine decât orice mijloc – rugăciunea lui Iisus şi căldura care o însoţeşte.

Bagă de seamă însă, că acestea sunt mijloace, iar nu însuşi lucrul. E cu putinţă să ai rugăciunea lui Iisus să ai şi căldura, şi totuşi să n-ai adevărata rugăciune.

Aşa este, oricât ar fi de ciudat!

Când ne rugăm trebuie să stăm cu mintea înaintea lui Dumnezeu şi numai la El să ne gândim. Cu toate acestea în capul nostru se ciocnesc diferite gânduri ce abat mintea de la Dumnezeu. Astfel pentru ca să învăţăm mintea să stea într-un singur loc, Sfinţii Părinţi învaţă folosirea unor rugăciuni scurte, pe care ei se deprindeau să le rostească neîncetat. Această neîncetată repetare a unor rugăciuni scurte păstrează, pe de o parte mintea în gândirea de Dumnezeu şi, pe de altă parte, împrăştie toate gândurile lăturalnice. Aceste rugăciuni mici şi scurte erau felurite. La noi s-a statornicit în chip deosebit şi a devenit o predanie de obşte rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”!

Iată, prin urmare, ce este rugăciunea lui Iisus. Ea este una din rugăciunile mici şi scurte ce se rostesc prin cuvinte ca şi toate celelalte rugăciuni mici şi scurte. Părinţii însă ne învaţă că, în săvârşirea ei, să ne păstrăm mintea doar într-Unul Dumnezeu.

Dacă ne deprindem cu această rugăciune şi dacă o lucrăm cum trebuie, mintea se află într-adevăr cu gândul neîncetat numai la Dumnezeu.

Cum însă, pomenirea lui Dumnezeu într-o inimă sinceră şi credincioasă este în chip firesc însoţită de simţiri bogate în evlavie, în nădejde, în mulţumire, în credincioşie şi dăruire de la sine la voia lui Dumnezeu şi alte simţiri duhovniceşti, atunci noi numim rugăciunea lui Iisus – care naşte şi păstrează amintirea lui Dumnezeu – rugăciune duhovnicească. şi asta pe bună dreptate când ea este însoţită de aceste simţăminte duhovniceşti. Dar când nu se însoleşte de astfel de lucrări, atunci ea rămâne o vorbărie pe din afară; ca orice altă rugăciune asemănătoare. Aşa trebuie să le înţelegem cele despre rugăciunea lui Iisus.

Și acum ce însemnează căldura de care este însoţită îndeletnicirea cu această rugăciune?

Pentru ca mintea să se statornicească într-un singur loc prin folosirea unei rugăciuni scurte, trebuie s-o coborâm cu mare purtare de grijă în inimă; fiindcă dacă rămâne în cap, unde se perindă atîtea gânduri potrivnice, mintea nu va izbuti să se adune la un loc.

Când însă luarea aminte se va coborî în inimă, atunci ea va trage acolo, într-un singur punct, toate puterile sufletului şi ale trupului. Această concentrare a întregii vieţi omeneşti într-un singur loc trezeşte acolo o simţire deosebită, şi această simţire este chiar începutul viitoarei călduri. Simţirea aceasta, care la început este uşoară, abia ca o adiere, sporeşte mereu, se împuterniceşte, pătrunde în adânc şi din rece cum era la început, trece într-o simţire caldă, prinzându-ne întreaga luare aminte într-însa. şi de aceea, la început, se întâmplă că luarea aminte nu poate fi ţinută în inimă decât prin încordarea voinţei, dar mai târziu această putere a atenţiei naşte în suflet o căldură care ne ţine apoi luarea aminte, fără o deosebită încordare a voinţei. După aceasta, ele se sprijină una de alta şi trebuie să se petreacă nedespărţite, fiindcă împrăştierea minţii răceşte căldura, iar micşorarea căldurii slăbeşte luarea aminte.

De aici legea vieţii duhovniceşti: păstrează-ţi inima întru simţirea de Dumnezeu şi vei avea totdeauna cu tine aducerea aminte de Dumnezeu. Aceasta a spus-o undeva Sf. Ioan Scărarul.

Acum se naște întrebarea: căldura aceasta este oare duhovnicească? Nu, nu este duhovnicească, ci e firească, e legată de sângele nostru. Dar întrucât ea ne păstrează mintea în inimă, şi, prin aceasta, mijloceşte acolo sporirea mişcării arătate mai sus, se numeşte duhovnicească – dar numai atunci când nu se însoţeşte cu o dulceaţă a simţirilor, oricât ar fi ea de uşoară, ci ţine sufletul şi trupul într- o stare de trezvie.

De aici urmează: atâta timp cât căldura, care întovărăşeşte rugăciunea lui Iisus, nu este însoţită şi de simţămintele duhovniceşti, nu trebuie s-o numim duhovnicească, ci s-o socotim doar drept căldura ce vine din firea sângelui. Aşa fiind, ea nu este totuşi rea, dacă nu are legătură cu acea dulceaţă a simţirilor, oricât de uşoară ar fi ea; dar dacă are, atunci ea este rea, şi trebuie să fie alungată.

O astfel de lucrare nepotrivită se întâmplă numai atunci când căldura coboară mai jos de inimă. Iar  o a doua lucrare nepotrivită se face când cineva, îndrăgind căldura, aceasta îşi opreşte dintre toate numai pe ea, fără să se mai îngrijească de simţirile duhovniceşti şi chiar de aducerea aminte de Dumnezeu, ci numai să-i fie lui această căldură; ispita aceasta este cu putinţă, deşi nu li se întîmplă tuturor şi nici întotdeauna, ci doar la anumite răstimpuri. Trebuie să observăm aceasta şi s-o îndepărtăm căci altfel nu va rămâne decât o căldură venită din sânge, întru totul animalică. În nici un chip nu trebuie să socotim că această căldură este duhovnicească sau harică. Duhovnicească nu poate fi numită căldura aceasta decât atunci când este însoţită de mişcări duhovniceşti, înrudite cu rugăciunea. Cine o numeşte duhovnicească, fără să aibă aceste simţăminte, acela îngăduie nedreptatea. Iar cine o numeşte harică este şi mai nedrept.

Căldura darului este cu totul altceva şi este cu adevărat duhovnicească. Ea e dezlegată de trup şi nu pricinuieşte în trup schimbări, ce pot fi aflate prin simţurile trupeşti, ci se învederează printr-o simţire dulce, duhovnicească.După asemenea simţire, oricine poate uşor hotărî, desluşi căldura… Asta trebuie s-o facă fiecare; tot ce este în afară de căldura cu adevărat duhovnicească nu-şi are locul şi întrebuinţarea aici.


Sursa: Sbornic/Culegere de texte despre Rugăciunea lui Iisus

,,Lucrarea minții” și ,,Litere de Aur”


        Aceste pagini despre rugăciune sunt cu ,,Litere de Aur”. Și dacă ni s-ar oferi, în locul acestor litere, ale unui text în formă electronică, o echivalenta cantitate de aur curat , ar urma să fie cheltuit pe cărți, pelerinaje, haine, vacanțe.., elemente și evenimente, după care, ar rămâne puțin din aurul nostru, la început primit.

        Aceasta susținere, care unora se arată a fi îndoielnică, se va arată deplin adevărată și în istorie, (văzută ca durată de timp, până la Două Venire) când se vor arăta roadele, dar și mai mult se va adeveri adevărul acestei susținerii în Împărăția Veșnică, când Spiritul nu doar pentru unii ci pentru toți, se va arătă definitiv cu mult superior aurului ca materia terestră. Aurul lucrurilor și evenimentelor nu ajunge la măsura ,,Literelor de Aur” care fac ca toate lucrurile și evenimentele ,,ca să nu se sfârșească nici odată”. Literele de aur ale sfinților se arată a fi ,,cheia” care deschid aceste uși spre fericiri infinite

       Am comparat ,,litere în forma electronică” ce sunt cuprinse ,,de privirea ochilor” și care sunt ,,înțelese în duh”, cu aurul care trece simultan cu timpului, împreună cu pământului, eu considerând că dacă consumăm aceste puține texte despre rugăciune, ca și hrană cotidiană, ele vor face ca să se încălzească inimile noastre și vor spori dragostea noastră către rugăciune și prin ea – către Dumnezeu. Iar cu o asemeni schimbare nu se măsoară nimic din cele ale acestei lumi materiale, din punct de vedere al realității reale. Căci multe realități sunt, dar nu toate au în ele viață și durată, nu toate au viitor…


       Spre finalul textului, acolo înspre cuprinsul ultimului punct, strălucește frumusețea, aspectul ,,Literelor de Aur” de pe acest blog sărăcăcios la înfățișare se transformă, valoare lor ridicându-se enorm, lăsând în urma lor aurul temporar-fictiv în ochii acestei lumii comparat, ca să apară acum în toată splendoarea unor ,,luminoase stele” –  care cu ochii minții atent privite, se prezintă tuturor în calitatea unor ,,Litere de Diamant”…

 

       Ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-Egala Maria de Magdala
       Anno Domini 2019

Rugăciunea     

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare



  • Simţirea lui Dumnezeu este o rugăciune chiar dacă nu se rosteşte prin cuvinte. Cuvântul întreţine şi – uneori – adânceşte simţirea.
  • Păstraţi acest dar ca pe unul ce ne este dat de mila lui Dumnezeu. Cum? Înainte de orice, să recunoaştem cu smerenie că tot ce este bun în noi vine din darul Sfântului Duh, iar cu vrednicia noastră nimic bun nu împlinim. Fiindcă de îndată ce cumpăna gândului nostru va înclina spre vrednicia noastră, darul se va micşora şi dacă nu ne vom trezi, va înceta cu desăvârşire să lucreze; atunci vom plânge şi ne vom văita mult. Apoi, simţindu-ne pământ şi cenuşă, să fim aşa cum suntem acum, adică să nu ne îndreptăm spre nimic fără o trebuinţă, nici cu gândul, nici cu inima. Să fie mereu cu Domnul. De se va micşora cât de puţin aprinderea lăuntrică, să ne grăbim să o creştem îndată la loc, la obişnuita ei putere. Şi către Domnul de ne vom întoarce cu durere în suflet şi cu frică, vom primi îndată ajutor.
  • Rugăciunea este piatra de încercare a tuturor lucrurilor; rugăciunea este izvorul tuturor faptelor bune; rugăciunea este puterea ce pune în mişcare toate virtuţile; rugăciunea este povăţuitorul tuturor pornirilor bune. În măsura în care rugăciunea merge bine, în aceeaşi măsură toate vor merge bine. Căci ea nu îngăduie ca ceva din cele lăuntrice să se poticnească.
  • Rugăciunea este tot ce poate fi mai de seamă în viaţa noastră morală şi religioasă. Rădăcina acestei vieţi se întemeiază pe legătura liberă şi conştientă cu Dumnezeu, care mai târziu ne trece şi toate faptele noastre spre cele de sus. Mediul în care se dezvăluie şi se porneşte, această lucrare este rugăciunea înţeleasă ca o legătură de amândouă părţile; ea este şi tărâmul în care ni se dezvăluiesc legăturile morale cu semenii noştri; iar nevoinţa este tărâmul unde ni se descoperă legăturile morale cu noi înşine. În ce chip ne este legătura cu Dumnezeu, în acelaşi chip ne este şi rugăciunea; şi de asemenea, cum este şi rugăciunea, tot aşa şi felul legăturii noastre cu Dumnezeu. Cum însă aceste chipuri de a ne lega nu sunt asemănătoare la toţi, nici chipul rugăciunii, prin urmare, nu este asemănător. Altfel, se aşează faţă de Dumnezeu un om care nu se îngrijeşte de mântuire; altfel, cel ce s-a lepădat de păcate şi e plin de râvnă pentru virtute, dar n-a intrat încă înăuntrul fiinţei sale, şi lucrează pentru Domnul din afară; astfel, în sfârşit, cel ce a intrat înlăuntru şi-L poartă pe Domnul  în inima lui şi stă în faţa Lui. Cel dintâi, aşa cum nu se îngrijeşte de viaţă, tot astfel n-are grijă nici de rugăciune, pe care o săvârşeşte în biserică, acasă, după datinile moştenite, fără luare aminte şi lipsit de simţire. Al doilea citeşte multe rugăciuni şi merge adesea la biserică, se străduieşte totodată să-şi păstreze luarea aminte şi să-şi potrivească simţirea cu rugăciunile citite, cu toate că aceasta se întâmplă foarte rar. Al treilea, concentrându-se cu toată făptura lui înlăuntrul său, stă cu mintea în faţa lui Dumnezeu şi se roagă Lui în inimă, fără risipire, fără multe cuvinte, în rugăciunea lui, chiar atunci când stă mult la rugăciune în cămara lui sau în biserică. Dacă celui de al doilea îi veţi scoate cuvintele din rugăciune, atunci veţi scoate dintr-însul însăşi rugăciunea; dar dacă la rugăciunea celui de al treilea veţi adăuga multe cuvinte, îi veţi stinge rugăciunea, cu vârtejul vorbirii. Orice categorie de oameni sau orice treaptă a apropierii de Dumnezeu, îşi are rugăciunea ei şi regulile proprii pentru desăvârşirea ei. Cât de scumpe sunt îndrumările oamenilor încercaţi şi cât de rău poate pricinui o rânduială făcută după cum îl taie capul pe fiecare!

          
           Sursa: Sbornic/Colecție de scrisori despre Rugăciunea Lui Iisus

Nenorocirea mare

Auzi despre nenorocirea mare, miră-te și te crucește cu semnul sfintei cruci când auzi că oameni credincioși, și fete tinere umblă după călugări-vrăjitori…

Umblă lumea creștină ajunsă rătăcită pe pământ căutând cine să le prorocească viitorul. Auzi lenea, auzi lenevirea! Să le prezică, ca să știe ei, ce urmează să fie, de parcă am fi căzut în vreo robie.

Hristos a venit și ne-a eliberat dar oamenii parcă mai mult iubind ,,robia vreunui Faraon” totuși se arată dispuși să disprețuiască libertatea și să se întoarcă la robia superstițiilor, basmelor băbești, îndrumarea călugărilor-vrăjitori, speră la vreo luminare și întind mâna țigăncilor care le ghicesc în palmă.

Se arată omul – bărbatul, dar și soția, tânăra care-l caută pe mire – toți bucuroși să deschidă punga și să dea un ban doar ca afle, doar să știe, ce urmează să fie. Merg pe la musulman, hoge și țingan, tot oferind din a sa trudă ban.

Și auzi cum se sfătuiesc între ei, și una cu alta, prietena pe apropiata ei și rudeniile când se întâlnesc:
,,Plătești cât costă dar te orientezi mai bine! De ce să stai așa fără să-ți cunoști viitorul tău?”




Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

Ce diferență între oameni, cu toate că arată la fel. Aspectul lor exterior este identic, unul uman, dar chipul lor este cu totul diferit. Dacă ne oprim puțin și cugetăm asupra rândurilor Sfântului Siluan, ca să putem să-l cunoaștem mai bine, observam că Siluan era un om care trăia ca în permanență să-l caute pe Dumnezeu

„Amintirea Ta călăuzește sufletul meu; nicăieri pe pământ el nu-și găsește odihnă afară de Tine

Iar simțămintele acestui om care asemenea altor oamenilor trăia pe pământ:

Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire și să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.

Și așa trăind părintele nostru Siluan, astfel gândind, căutând, simțind a primit harului lui Dumnezeu care l-a sfințit.


Ierom. Nectarie de la Maria de Magdala,
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi,
a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonosh,
pentru rugăciunile căruia, împreună cu Siluan cel mare și Sfânt între theologi să primim și noi același har și dar al Duhului Sfânt. Amin.


,,Privirea Ta liniștită și blândă a atras sufletul meu.

Ce să-Ți dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ți cânt?

Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire și să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.

Amintirea Ta încălzește sufletul meu; nicăieri pe pământ el nu-și găsește odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi și iarăși Te pierd, și iarăși mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ți arăți Fața Ta, pe Care sufletul meu o dorește ziua și noaptea.

Doamne, dă-mi să Te iubesc numai pe Tine.

Tu m-ai zidit, Tu m-ai luminat prin Sfântul Botez, Tu mi-ai iertat păcatele și mi-ai dat împărtășirea Preacuratului Tău Trup și Sânge; dă-mi și puterea de-a rămâne totdeauna întru Tine.

Doamne, dă-ne pocăința lui Adam și sfânta Ta smerenie.”

Sursa: Starețul Siluan

Ce încurcăre cu calendarele astea…

Nu mi se pare de loc frumos că în secolul XXI, și asta după două mii de ani de credință comună creștină, știință avansată, posibilități, să avem timpuri diferite, aceeași sfinți sărbătoriți în diferite vremuri…

Chiar o multi-companie pur-terestră, pentru simple motive practice ar rezolva aceste calcule mai bine decât noi. Dar Biserica lui Dumnezeu care în istorie (trecut, prezent, viitor) are un rol de maximă importanță în societate, și cheile Împărăției Cerurilor pe care nimeni nu i le poate lua, nu poate să adune Sinoade, nu poate să inspire spre rezolvarea problemelor calendaristice etc.? ,,Căci, nu avem împărat”. Dar ce Împărat să avem mai mare decât Hristos, Dumnezeu-Omul? Acum, noi ne întoarcem în ce timpuri, ca să cerem oameni obișnuiți împărați, care să ne mâne, să ne adune… ? Împărat ne trebuie? Se pare că vrem să ascundem ceva…
Hristos nu dispune de suficiente calități împărătești?

Oamenii lumești să uită la noi și trag concluzii, dar noi spunem: nu e nimic!, ei sunt lumești. Oamenii de știință se miră de noi: noi spunem – ei sunt atei.
Epistolele Sfinților Apostoli ne amintesc despre unele caracteristici, cum ar fi: mândrii, iubitori de slavă deșartă, ne-iubitori de frați… noi spunem – se referă la oamenii de atunci!…

Iartă-ne Doamne și trimite har din Ceruri, că Tu ești împăratul nostru, iar noi ne-am stricat.
Toți Sfinții din Ceruri priviți spre noi cu milă, ca privirea voastră milostivă să tămăduiască neputințele noastre.

O poezie în limba rusă de la o soră


Это Вам, прошлогоднее, mulțumim


Звезды высокие ясные,
Счастье близкое, близкое
Песня моя высокая,
Песня зимняя лаврская:
Благодарю Тебя, Боже мой,
Неизреченный Господи,
И сохрани, преумножь,
Тишиной покрой
Души рабов Твоих, Господи.

Credincioșii bisericilor afectate de raidurile BOdU au vizitat sfintele lăcașuri din România

O traducere pentru părintele L.
Uitați părinte L. traducerea mea rapidă, așa sună în rusă. Un exemplu – Mitropolitul Onufrie al Ucrainei poartă titulatura de „Preafericit” etc. Am lăsat denumirile intenționat așa cum sunt în original spre informație și din motive stilistice. Dar consider că sfinția voastră după preluarea articolului veți face unele corectări necesare.
Îl postez aici pentru sfinția voastră și pentru prietenii blogului – fii duhovnicești.
Blagosloviți,
Ierom. Nectarie

Credincioșii din parohiile ale eparhiilor de Rivne și de Sarnesk ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Biserica Canonică), care au suferit de atacurile BOdU (biserica ortodoxă din Ucraina, structură necanonică), se află într-un pelerinaj la locurile sfinte din România și Bulgaria.

Pe 24 noiembrie 2019, a început pelerinajul la sfintele lăcașurile din România și Bulgaria a unei delegații de pelerini ucraineni din eparhiile de Rivne și Sarnensk, condus de episcopul de Dubensk, Preasfințitul Pimen, vicar al eparhiei de Rivne. Acest lucru a fost raportat de corespondentul Portalului Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși (UJO)

Printre alți pelerini, grupul include credincioși din parohiile care au avut de suferit ca urmare a atacării din partea structurii necanonice a BOdU

Călătoria va dura o săptămână, timp în care credincioșii vor vizita zeci de lăcașuri ortodoxe din Europa.

Pelerinii spun că au trecut granița fără probleme și că au început familiarizarea cu lăcașurile sfinte ale României, în primul rând în orașul Suceava, unde se află sfintele moaștele ale Sfântului Ioan de Suceava.

Vladica Pimen i-a dăruit Arhimandritului Bartolomeu, egumen al sfintei mănăstirii, o icoana a Maicii Domnului „cu șapte săgeți”, făcută din chihlimbar. Egumenul mănăstirii, spre amintire, a oferit fiecărui pelerin câte o carte, în care este descrisă viața Sfântului Ioan de Suceava și istoria sfintei mănăstiri.

În orașul Iași, pelerinii din Ucraina au fost primiți cu ospitalitate de către ÎPS Teofan (Savu) Arhiepiscop al Iașilor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cadrul întâlnirii, episcopul Pimen, împreună cu participanții pelerinajului, au povestit Mitropolitului Teofan despre evenimentele care au loc în Ucraina după acordarea Tomosului, precum și despre confiscarea forțată a bisericilor Bisericii Canonice (BOU) și despre soarta acelor comunități care au rămas pe stradă.

Mitropolitul Teofan a confirmat că recunoaște doar Biserica Ortodoxă Ucraineană Canonică (BOU), condusă de Preafericirea Sa, Preafericitul Onufrie, Mitropolitul Ucrainei, și le-a dorit ucrainenilor unitate în jurul Primatului lor.

Conform raportului UJO, anterior un preot grec și-a împărtășit impresiile despre vizita sa în Ucraina.

Sursa: Portalul Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși

Biserica Ortodoxă în căutarea sobornicității

În timp ce Patriarhul Theofil al III-lea al Ierusalimului în timpul vizitei sale recente la Moscova anunță că va convoca un Sinod al Întâi-stătătorilor (liderilor) Bisericilor Ortodoxe Locale în Iordania pentru a discuta despre unitatea Bisericii:

„Am dori să găzduim, în casa noastră ca Patriarhie a Ierusalimului, primații Bisericii Ortodoxe, să ne adunăm în spiritul comuniunii – koinonia – pentru ca sfatul să fie luat împreună pentru păstrarea unității noastre din Împărtășanie euharistică.

O inițiativă foarte pozitiv apreciată de Episcopii Patriarhiei Moscovei și ai altor Biserici Ortodoxe Locale, care se simt ofensați de tendințele neo-papale ale Patriarhului Bartolomeu și ale Mitropoliților Fanarului, eveniment la care doar după câteva zile Înaltpreasfințitul Ieronim Arhiepiscopul Elladei (Grecia) anunță refuzul său de a răspunde invitației Patriarhului Ierusalimului pentru o Sintaxă (Întrunire) a Primaților în Iordania ,,care nu va fi convocată de Patriarhul Constantinopolului” :

„Nu pot răspunde clar pentru că nu cunosc criteriile și de unde provin. Nu știm dacă aceasta este poziția Patriarhului (adică a Ierusalimului) și dacă Patriarhul ecumenic este înștiințat sau nu. Nu toată lumea poate apela la o întâlnire panortodoxă. Este prerogativa patriarhului ecumenic. Dacă Patriarhul Ecumenic ne sună, nu vom spune nu, dar dacă cineva care este responsabil de vreo Biserică ne sună, vom spune nu. ”

La doar trei zile după anunțul care aducea speranță – decizia Patriarhului Ierusalimului de a convoca o adunare a primaților Bisericilor Ortodoxe în Iordania, – Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei propune indirect, dacă nu în mod clar, ca un Sinod Pan-Ortodox să fie convocat la inițiativa Patriarhiei Ecumenice pentru a restabili unitatea între Bisericile Ortodoxe în urma acordării autocefaliei Bisericii din Ucraina.

În scrisoarea sa, arhiepiscopul Anastasie spune că o nouă situație în lumea ortodoxă a fost creată după decizia de a acorda autocefalie Bisericii Ucrainei, în care susține că au existat expediente geopolitice. El susține că această situație nu poate fi modificată decât prin aplicarea principiului de bază al Sinodalității, deoarece „este singura cale de ieșire din actuala criză”, adăugând că „atât timp cât un Sinod pan-ortodox este amânat, diviziunile multilaterale din lumea ortodoxă vor deveni și mai periculoase. ”


Soures: https://orthodoxtimes.com/

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

Sfântul Siluan l-a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt și a dat mărturie întregii lumi despre El. A scris și a spus cum este Dumnezeu. A scris despre mila, bunătatea și iubirea lui Dumnezeu a Sfinților Săi.
Ierom. Nectarie

,,Sunt un mare păcătos, dar am văzut marea iubire și milostivire a Domnului față de mine.

În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor față de mine”. Dar, deși iubeam să mă rog, totuși n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu și-a adus aminte de păcatele mele și mi-a dat să iubesc oamenii, și sufletul meu dorește ca lumea întreagă să se mântuiască și să fie în împărăția cerurilor, să vadă slava Domnului și să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu.

Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toți păcătoșii El îi iubește ca și pe mine.

O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare și minunată.

Harul lui Dumnezeu dă putere de a iubi pe Cel iubit; și sufletul e neîncetat atras spre rugăciune și nu poate uita pe Domnul nici măcar pentru o secundă.

Iubitorule de oameni, Doamne, cum n-ai uitat pe robul Tău păcătos, ci cu milostivire Te-ai uitat la mine din slava Ta și în chip neînțeles mi Te-ai arătat mie?

Te-am supărat și întristat totdeauna, dar Tu, Doamne, pentru o mică schimbare mi-ai dat să cunosc marea Ta milostivire și nemăsurata Ta bunătate.”

Sursa: Starețul Siluan

,,Lucrarea minții”

,,Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare

De la călugări care au practicat rugăciuena deasă și contunuă aflăm că ,,daor dacă înțelege și inima și dacă se raogă, atunci se poate numi aceasta lucrare rugăciune”. Dar dacă se trăiește în tulburări și nemulțumiri, când va putea inima să înțeleagă ceea ce citeste mintea, ce spune gura? Așa că să putem să ne rugăm se cere o atenție contunuă asupra stării sufeltești în care ne aflăm. Se cere și experianța ca omul care vrea să se ocupe cu răgăciunea să petreacă într-o stare pașnică și să știe cum să nu permită ca aceasta să-i fie luată de alți oameni neatenți, ca să nu mai zis, prin care pe nesimțite lucrează spritul rău.
Ierom. Nectarie de la Sfânta Maria de Magdala

Fericitul Teodoret adaugă la acestea: „acela cântă cu inima care nu îşi pune numai limba în mişcare, ci îşi trezeşte şi mintea spre înţelegerea celor rostite”. Alţi Sfinţi Părinţi, scriind despre întoarcerea către Dumnezeu prin rugăciune, socot că ea se săvârşeşte în cel mai bun chip, când se face cu mintea statornică în inimă.

Iar ceea ce s-a spus aci, despre adunarea din biserică, se potriveşte şi pentru cântarea în psalmi, când se face de fiecare în parte şi pe care o poate săvârşi fiecare deosebit în cămara sa. Rodul acestei cântări poate fi asemănător, când ele sunt zise aşa cum trebuie, adică cu luare aminte, cu înţelegere, cu simţire, din inimă.

Și să ne dăm seama iarăşi, că deşi cuvintele Apostolului vorbesc despre cântare, totuşi gândul lui ne îndreaptă spre întoarcerea la Dumnezeu prin rugăciune. şi ea este propriu zis deşteptătoarea Duhului.

Al doilea chip de rugăciune este cel ce se face cu mintea şi cu inima. şi cel dintâi, de altminteri, e dat să fie şi el tot aşa. Însă acela se naşte sub înrâurirea cuvintelor care se găsesc în rugăciunea scrisă gata; pe când aceasta se naşte de-a dreptul în inimă şi de aici se înalţă spre Dumnezeu. Rugăciunea lui Moise în faţa Mării Roşii a fost în felul acesta. Iar Apostolul ne învaţă în felul acesta prin cuvintele: „întru Duhul cântând în inimile voastre Domnului”. şi când zice: „Cântaţi din darul Duhului – adică nu numai simplu cu gura, ci şi cu luare-aminte, stând în chip cugetător în faţa lui Dumnezeu întru adâncul inimilor voastre”. Fiindcă numai aceasta înseamnă să cântăm lui Dumnezeu, pe când celălalt fel se duce în vânt, aşa cum glasul singur se risipeşte în aer. „Nu cânta, zice, ca să te vădeşti. Chiar de vei fi într-o piaţă de neguţători, totuşi poţi săte îndrepţi către Dumnezeu dinlăuntru şi să cânţi fără să fii auzit de cineva. Nu ţi-e spre pagubă să te rogi chiar şi pe drum şi cu inima ta să fii sus” (Sf. Ioan Gură de Aur). Numai o astfel de rugăciune este o rugăciune adevărată. şi rugăciunea rostită tare, numai într-atât este rugăciune, întrucât în timpul ei se roagă şi mintea şi inima.

În inimă se zideşte ea prin darul Sfântului Duh. Cei ce se îndreaptă către Domnul şi se sfinţesc prin Sfintele Taine, de îndată sunt dăruiţi în fiinţa lor cu o anume simţire către Dumnezeu, care din clipa aceea chiar prinde să se trezească în inima lor imboldul de a se ridica către cele de sus. Cel ce nu va înăbuşi acest simţământ prin vreo faptă nepotrivită, va vedea cu bucurie cum, cu timpul, starea aceasta neîncetată şi străduinţa îl prefac într-o flacără. Dar acela care îl va înăbuşi prin ceva necuviincios, deşi nu-i va fi închisă calea ce, apropie de Dumnezeu şi de împăcarea cu El, totuşi acea simţire nu i se va da aşa, deodată, şi fără plată. Pe un astfel de om îl aşteaptă sudoarea căutării şi cererii lui întru osteneală. Dar nimeni nu se va întoarce în deşert. Căci toţi au darul, iar ceea ce ne rămîne de făcut, este să facem loc lucrării lui. Darul anume îşi face loc pe măsură ce se toceşte în noi eul nostru şi sunt dezrădăcinate patimile. Măsura de curăţire a inimii este măsura de izbucnire a simţirii către Dumnezeu. Când inima se va curăţi, atunci se va înflăcăra simţirea către Dumnezeu. Simţirea lui Dumnezeu chiar şi în ceilalţi ia naştere cu mult înainte de o deplină curăţire de patimi, dar rămâne, deocamdată, ca o sămânţă, sau ca o scânteie. Când omul se naşte din nou, ea creşte şi se aprinde; dar nu stă pururea aşa, ci ori izbucneşte, ori se stinge; şi chiar când prinde viaţă bună, nu lucrează cu aceeaşi putere. Dar la orice măsură ar izbucni ea, întotdeauna către Dumnezeu se înalţă şi-I cântă o cîntare. Totul este zidit de darul Sfântului Duh, fiindcă darul li se dă întotdeauna preaîmbelşugat credincioşilor. Cei ce i s-au dăruit Lui fără de întoarcere, sunt călăuziţi de El; şi El singur îi zideşte aşa cum ştie.


Sursa: Sbornic/Colecție de texte despre Rugăciunea lui Iisus

Despre tulburări

Bun-găsit, stimați, iubiți,

Observ că și dacă toate ușile vor fi închise și omul va fi cu luare aminte, totuși, vrăjmașii neamului omenesc vor caută ca prin geamuri, sau alte locuri la care nici nu te aștepți, să aducă peste noi tulburarea sufletească.

Suntem cu luare aminte pe cât stă în puterea noastră, dar Domnul cu harul Său să ne ocrotească până vom crește și cu experiența, ca să știm cum să-l ținem pe diavol departe de noi.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă…

Program și explicații


Despre apeluri și convorbiri duhovncești

Primesc apelurile frățiilor voastre vineri și duminică 19.00 – 21.00 h

Despre posta electornică (e-mail)

Primiesc scrisorile frățiilor voastre, le citesc, și mă rog pentru voi, când e Voia lui Dumnezeu vă și răspund, la următoarele adrese:

ieromnectarie@culturaduhului.art
nectarieraicovici@gmail.com

Despre Whatsapp

Nu-l folosesc în modul vostru. Nu-mi trimiteți nimic.
Mulțumesc pentru înțelegere,



Ieorom. Nectarie (R.) de la Sfânta Maria de Magdala, România.
Lavra Sfântului Serghie, Rusia

Despre extratereștri

Nu am auzit până acum nimic frumos despre extratereștri, decât că am văzut monștri. Și dacă e așa atunci ce m-ar fascina? Oare pământul nu e deja suficient de necăjit prin faptul că a lipsit pe el mila și iubirea adevărată? Atunci, acei ,,ne-pământeni”, nu ar fi mai bine să rămână în spațiile lor și să nu mai vină? Că ce folos ar fi dacă ar veni la noi, unii și mai răi decât noi, așa cum îi vedem deocamdată pe toți aceia care ,,au să vină în viitor”.

Deja e pământul plin de oameni ,,fără suflet” să mai vină acum și alții la fel și mai răi?
Fie că existați fraților, fie că nu existați, stați acolo și nu mai stricați pământul că deja l-au stricat oamenii înrăiți și împietriți, acum să nu mai coboare și demoni înnegriți?

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

O, frații mei, cad în genunchi și vă rog: credeți în Dumnezeu, credeți că Duhul Sfânt Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile și în sufletul meu.

Iubirea unui sfânt pentru oameni nu se poate descrie. Ei iubiesc asemeni lui Dumnezeu, poate nu în așa măsură, dar asemeni. O altă iubire decât cunoaște lumea. Se vede la Sfântul Siluan că el nu se rușinează să se umilească, om bătrân și monah cinsit al marii mănăstiri athonite a Sfântului Pateleimon. Ei se pleacă și roagă pe toți să fie cu luare aminte, să înleleagă că să le fie bine… Ah, ce altă lume, diferită de mândria terestrilor…
Fii binecuvântat Doamne, căci Te-ai preaslăvit în Sfinții Tăi, și prin ei,  în ochii celor înțelepți. 

Ierom. Nectarie de la Maria de Magdala

Domnul a dat tâlharului raiul; tot așa va da raiul și oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, și mi-a dat nu numai iertarea, dar și Duhul Lui, și în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.

Vezi iubirea lui Dumnezeu față de noi? Și cine ar putea descrie milostivirea Sa?

O, frații mei, cad în genunchi și vă rog: credeți în Dumnezeu, credeți că Duhul Sfânt Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile și în sufletul meu.

Duhul Sfânt este iubire; și această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, și același Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dumnezeu.

In Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul și aud rugăciunile noastre și le duc la Dumnezeu.

Domnul este milostiv; sufletul meu știe aceasta, dar nu poate să o descrie. El este foarte blând și smerit, și atunci când sufletul îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu și aproapele și se face el însuși blând și smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea și întreaga pustie auzea suspinul său; lacrimile lui erau amare de întristare și ani mulți le-a vărsat el.

Tot așa și sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjește după Dumnezeu și spune: „Sufletul meu tânjește după Dumnezeu și îl caut cu lacrimi”.



,,Lucrarea minții”

Rugăciunea

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare.


Dar să ne dăm seama, că o astfel de lucrare nu poate fi a cântărilor decât numai dacă odată cu folosirea lor se întovărăşeşte curăţia inimii, aşa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, călăuzit în cuvântul acesta de chiar Sf. Apostol Pavel. Dar şi alte condiţiuni sunt arătate la acelaşi loc şi anume: întâia cere să fie duhovniceşti cântările şi a doua ca să nu se cânte numai cu limba, ci şi cu inima.

Aşa, psalmodia bisericească pentru ca să ducă la preaumplerea cu duhul, Apostolul cere ca aceste cântări să fie duhovniceşti, cuvânt sub care trebuieşte înţeles nu numai că acestora li se cere să fie duhovniceşti după cuprinsul lor, ci să fie mişcătoare de Duh; să fie ele singure un rod al Duhului, sau ele să se reverse din inimi pline de Duh. În alt chip ele nu pot duce spre umplerea cu Duhul. Este potrivit legii care spune, că ceea ce s-a spus în cântare, aceia se dă celui care cântă.

Cerinţa apostolică cea de a doua spune, că aceste psalmodii să se cânte nu numai cu limba ci şi cu inima. Se cere prin urmare, nu numai să înţelegem cântarea, ci încă să intrăm în aceiaşi simţire cu  ea sau să primim în inimă cuprinsul ei şi s-o cântăm în aşa fel ca şi cum ar izvorî din chiar inima noastră. Iar în apropierea acestui loc citat cu încă altele ni se descoperă că în vremurile apostolice  nu cântau decât numai aceia care se aflau într-o stare sufletească, ceilalţi intrau după aceasta şi ei într-o stare asemănătoare cu a lor – şi aşa întreaga adunare bisericească cânta şi lăuda pe Domnul nu în alt chip, decât în inimă. Ce poate fi de mirare, dacă în urma acestor cântări toată adunarea se şi umplea de Duhul? Ce comori se ascund în comorile bisericeşti, dacă ele se săvârşesc cum trebuie?

Sfântul Ioan Gură de Aur se întreba: „ce înseamnă cuvintele acestea”: „cântând în inimile voastre Domnului?” Asta se tâlcuieşte: începe această lucrare în luare aminte, căci cei care nu au luare aminte de sine, cântă fără folos, rostind numai vorbele, în timp ce inima lor le rătăceşte în altă parte”.

Sursa: Culegere/Sbornicul de texte despre rugăciuena lui Iisus

Laudă Sfântului Nectarie de Eghina, Mitropolitul de Pantapolis

Condac 1: (O strofă)

Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocro­titor, Sfântul Ierarh Nectarie. Și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Icos 1:

Om purtător al bucuriilor celor cerești, te-ai arătat în lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, în viață neprihănită petrecând, drept, cuvios și de Dumnezeu insuflat, întru toate dăruit; pentru aceasta și de la noi auzi unele ca acestea:



Bucură-te, cel prin care se înalță cei credincioși;
Bucură-te, cel prin care sunt risipiți cei dușmănoși;
Bucură-te, vas aurit al înțelepciunii;
Bucură-te, cel prin care se învinge răutatea lumii;
Bucură-te, locaș al sfințeniei și al lucrării cerești;
Bucură-te, carte dumnezeiască a noii cetăți îngerești;
Bucură-te, cel care cu adevărat Sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, cel care de cele materiale te-ai lepădat;
Bucură-te, a credinței răsplată strălucitoare;
Bucură-te, mijlocitor cucernic al harului;
Bucură-te, cel prin care Biserica se slăvește;
Bucură-te, cel prin care insula Eghina se veselește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.


,,Lucrarea minții”

Bun-găsit, iubiți și harnici,

Îmi amintesc de o teză a părintelui Teofil de la Sâmbăta de Sus, prin care el susținea spre învățătura noastră, a celor care abea ajunseserăm în monahism, punând accentul pe faptul că ,,dacă cineva se roagă doar atunci când se roagă, acesta nu se roagă”. Aceeași susținere se regăsește în îndrumările asceților experimentați ai rugăciunii din colecția/sbornicul de texte despre rugăciunea lui Iisus, atunci când se amintește despre – rugăciuni care să preceadă rugăciunii…

,,Numai aşa, când te vei aşeza la rugăciune, nu vei rosti ceva străin, ci ceea ce se află chiar în inima ta, întru a sa desăvârşită simţire”.

Pentru a reuși în această lucrare măreață a înaintării pe calea duhovnicească consider că este bine să citim câte o pagină-două care ,,să țină inimile noastre calde” și ,,dornice să urmeze calea rugăciunii”. Cu atât mai mult dacă știm că rugăciunea doar la începuturi pare obositoare dar cu cât mai mult se înaintează pe cale cu atât ea devine mai plăcută și mai ușoară, ajungând cu trecerea timpului să să transforme în rugăciune-comuniune cu Creatorul – scopul creării noastre – în care se află toate de care ființa ,,Om” are nevoie – până și nemurirea dăruită de Hristos, care nu mai poate să moară.
Hristos a Înviat,
Ierom. Nectarie


Rugăciunea

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare.

Din astfel de lămurire se vede că dacă noi vom voi să tragem o învăţătură din cuvântul Apostolului despre rugăciunea rostită cu glas tare, atunci iată ce vom primi: tu să intri în duhul rugăciunilor pe care le auzi şi le citeşti şi; zămislindu-le din nou în inima ta, de acolo înalţă-le lui Dumnezeu, ca şi cum ele ar fi născute din inima ta, sub înrâurirea darului Duhului Sfânt. Aceasta este o lege care limpezeşte hotărât fiinţa rugăciunii spusă tare, aşa cum e plăcută lui Dumnezeu, dar cum poţi ajunge la ea? Cuprinde cu înţelegerea, îmbrăţişează cu simţirea, învaţă chiar pe de rost rugăciunile pe care vrei să le citeşti în rugile tale rostite cu glas. Numai aşa, când te vei aşeza la rugăciune, nu vei rosti ceva străin, ci ceea ce se află chiar în inima ta, întru a sa desăvârşită simţire.

„Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului în inimile voastre” (Efes. 5,19).

În ce legătură de idei am putea primi aceste cuvinte? Oare în înţelesul că numai atunci să cântaţi cu gura şi cu inima când vă veţi umple de Duh? Sau în înţelesul că dacă voiţi să vă umpleţi de Duhul, atunci să cântaţi? Cântarea cu gura împreună cu inima este socotită oare ca urmarea preaumplerii de Duhul sau se arată ca un mijloc ce duce spre această umplere?

Coborârea Duhului nu stă în puterea noastră, ea vine aşa cum binevoieşte Duhul însuşi. Iar când vine, pricinuieşte marea trezire a puterilor duhului nostru însuşi. Atunci, lauda lui Dumnezeu se împlineşte de la sine. Libertatea noastră este cu putinţă să se vadă întrucât este vorba să îngăduim lauda aceasta să ne cânte în inimă, sau s-o destăinuim şi cu limba spre auzul tuturor. Cuvintele acestea de mai sus, prin urmare, trebuiesc luate nu în întâiul, ci în al doilea înţeles. De voiţi să vă umpleţi cu Duhul, atunci, cântaţi! Cântarea va trezi duhul tău care va pregăti calea pentru primirea Duhului sau te va pune în starea de a simţi lucrarea lui. Fericitul Teodorit spune că Apostolul introduce o duhovnicească încântare, când spune: „umpleţi-vă de Duhul”, şi arată cum trebuie să ajungem acolo şi anume: „neîncetat cântând lui Dumnezeu adâncindu-vă în voi înşivă şi deşteptând pururea cugetul vostru. E ca şi cum ai adăuga: prin mijlocirea cântării celei cu limba şi cu inima.

Nu e mai greu de înţeles, că în lucrarea aceasta lucrul de căpetenie nu mai e sunetul dulce al cântării, ci cuprinsul celei cântate. Puterea ei de înrâurire e asemenea unei cuvântări scrise cu înflăcărare, care îl înflăcărează pe cititor. Tot aşa se petrece şi cu cântările bisericeşti. Psalmii, imnurile şi odele – pesnele bisericeşti sunt în firea lor revărsări de simţiri evlavioase către Dumnezeu care ne mişcă cugetul. Duhul lui Dumnezeu i-a umput pe aleşii Săi şi ei şi-au rostit plinătatea simţămintelor lor în cântări. Cel ce le cântă cum trebuie, poate, pe o cale răsturnată să ajungă la simţămintele destăinuite de ele şi prealipindu-se cu ele, să se apropie de starea vrednică să primească lucrarea Sfântului Duh, sau să-şi facă potrivit duhului lui la această lucrare. şi aceasta este tocmai însemnătatea cântărilor bisericeşti, ca prin mijlocirea lor să încingem şi să înflăcărăm scânteia cea de dar, care stă ascunsă în noi. Scânteia aceasta ne este dăruită prin Sfintele Taine. Pentru ca s-o aprindem şi s-o preschimbăm în flacără s-au rînduit psalmi, cântări, imne şi ode duhovniceşti. Ele lucrează asupra acestei scântei a darului în acelaşi chip cum lucreazăşi vântul asupra oricărei scântei, care s-a cuibărit într-o materie ce poate să ia foc.

La sărbătoarea Intrării Fecioarei Maria în Biserică

Iubiților, care vă bucurați de acest blog,

Educația divină se cere în mod permanent omenirii în totalitatea ei precum și fiecărei ființe umane în mod particular, de la intrare în această lume vizibilă pământească și până în clipele ieșirii din aceasta viețuire temporară, care se arată având un rol pregătitor. Vocația spre această lucrare este simțită de fiecare ființă vie rațională, care dacă nu este ignorată, se va arata ca o pregătire continuă și treptată a persoanei umane dispuse să fie formată și educată în realități dumnezeiești-omenești. Aceasta include posibilitățile creșterii continue și dezvoltări infinite.

Rolul Fecioarei Maria, dăruite lui Dumnezeu din primii ani ai vieții în care va înceape educația ei spirituală, care cu trecerea timpului va deveni Principala Educatoare a Creștinătății – o lucrare care va începe în decursul timpul istoric dar care nu va fi limitată de acesta –  este elocvent subliniat de Sfântul Justin Noul Theolog, de la Mănăstirea Sfinților Arhangheli Mihael și Gabriel, de Celie:

Ea este Educatoarea cea de capatai a neamului omenesc. A aratat in ea insasi ce este fiinta omeneasca desavarsita si de aceea ea este model si pilda pentru noi toti. De aceea ea este Profesoara noastra, Invatatoarea noastra si Educatoarea noastra de capatai si vesnica spre a ne conduce pe caile Domnului; pentru a ne conduce pe caile implinirii poruncilor lui Hristos; pentru a ne conduce din virtute in virtute, dintr-o sfanta virtute  evanghelica intr-alta sfanta virtute evanghelica, din credinta in dragoste, din dragoste in nadejde, din nadejde in rugaciune, din rugaciune in post, din post in milostenie, in milostivire si in toate celelalte sfinte virtuti evanghelice. Ea este acea Educatoare, iar dupa ea, asemenea sunt si toti Sfintii lui Dumnezeu. Acestia sunt educatorii de capetenii ai neamului omenesc, Sfintii lui Dumnezeu.

O altă explicație a acestei sărbători importante pentru lume, care mi-a atras atenția, pregătind prezentele rânduri cu multă dragoste și respect pentru frățiile voastre și ca bucurie pentru sfințiile voastre, este predica Părintelui Iachint de la Sfânta Lavră a Sfântului Ștefan Cel Mare, în care este emoționant arătată urcarea Fecioarei la trei ani pe treptele Bisericii, și inexplicabila ei primire de către Arhiereu, care o conduce în ,,Sfânta Sfintelor”

Frumusețea acestor evenimente cu un simbolism profund spiritual, care stau într-o strânsă legătură personală cu fiecare dintre noi, este una despre care nu este ușor de scris, și care nu se explică și nici nu se înțelege cu ușurință. Însă, care este trăită de toți misticii creștinătății ortodoxe. Deoarece planurile Creatorului-Dumnezeu, care se manifestă ca un act continuu de creare, sunt dorite să fie cuprinse de percepția umană și trăite cu toată ființa, în toate dimensiunile lor spirituale, temporare și atemporale, umane, și divino-umane, istorice și sociale, culturale și publice, cuprinse obiectiv, precum și individual și subiectiv, trăite tainic și mistic din partea fiecărei ființe umane chemate la pregătire asemeni „Fecioarei Maria”  pentru sfințirea firii și desăvârșirea-îndumnezeirea care trebuie să urmeze…

Iar după trei zile de călătorie au ajuns la Ierusalim. Văzând această
neobişnuită adunare de copile, mulţime de popor s-a adunat in jurul Fecioarei
şi mergeau cu toţii spre marele templu al lui Solomon. Atunci s-au implinit
cuvintele proorocului lui David, care zicea:

“Fete de impăraţi întru cinstea Ta. Inainte a stătut impărăteasa, de-a
dreapta Ta, in haină de aur îmbrăcata, împodobită. Ascultă, fiică, şi vezi şi
pleacă urechea ta si uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit
impăratul frumuseţea ta”…

“Aduce-se-vor impăratului fecioare în urma ei, cele de aproape ale ei se vor
aduce Tie” ( Ps. 44, 10-16).

Apoi, ajungând inaintea templului, unde îi aşteptau preoţii, s-au oprit în
faţa celor cincisprezece trepte. Iar dumnezeiasca Fecioară Maria, singură, s-a
urcat tocmai pe treapta cea mai de sus, fără a se opri pe fiecare treaptă, după
cum era rânduiala treptelor. Deci primind-o Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului
Ioan Botezătorul, a adus-o direct in Sfânta Sfintelor, acolo unde niciodată nu
intra parte femeiască, şi nici preoţii, ci numai arhiereul, o dată pe an.

“şi nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru greşalele sale şi ale
norodului” (Evr. 9, 7).

Harul Fecioarei Maria să vă ocrotească și să vă conducă de mână pe căile iluminării și îndumnezeirii spre eterna feciorie, bucurie, fericire, – a Fecioarei Mariam și celor în comuniunea lucrării cu ea.

            Cu respect și dragoste în Hristos,
Ierom Nectarie (R.) de la Sfânta Mănăstire a Sfintei cu apostoli-egale Maria de Magdala, România.

            Anno Domini 2019
Lavra Preasfintei Treimi, a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonej, Rossia.

Surse:
1. Sfântul Justin Noul Theolog de la Celie, Predica din 1964
2. Starețul Iachint al Putnei

Duhovnicie la un click de tastă

Scrisoare către un tânăr student la teologie


În Hristos iubite frate,

Salutări de la mine cu binecuvântări pentru plecări în America de Sud și după aceea în Sfântul Munte.
Vezi, că urmează cum îmi ceri să-i scriem o scrisoare (e-mail) Arhim. M. Egumenul Sfintei Lavre Athonite Hilandariu, pentru frăția ta și fratele din Brazilia care se va boteza, ca să puteți să mergeți după ,,Nașterea Domului” în Sfântul Munte.

Vom scrie și vom aștepta…
Preacuviosul Părinte M. Egumentul Sfintei Lavre sârbești este un călugăr serios. Știi că l-am întâlnit împreună aici în Lavra Sfântului Serghie de Radonej. Dar noi nu avem nici numărul lui de telefon mobil și nici adresa personală de mail. Ar fi simplu să-i scriem un mesaj pe WhatsApp, sa-l sunăm, sau simplu să-i trimitem un mail pe care să-l primească în chilia lui monahală și să ne și răspundă? Să abordăm lucrurile așa lumește. Dar vezi că el serios fiind nici măcar nu ne lăsat aceasta posibilitate. Nu a lăsat ușa deschisă ispitelor și tulburărilor. Ne am întâlnit noi cu ei, dar a îndrăznit, oare, cineva dintre noi să facă o astfel de faptă nelalocul ei? Amintește-ți cum s-au petrecut lucrurile. În atitudinea lor se vedea că ei nici doi bani nu dau pe aceste jucării. ,,Se poate, părintele A. este secretarul, el ne va transmite. Sau vom vorbi când veniți în Sfântul Munte” – răspundeau ei.

De acea noi vom scrie doar către Sfânta Lavră și vom aștepta în rugăciune Voia Sfântă a lui Dumnezeu. Vezi, eu așa am fost educat duhovnicește de părinții mei spirituali de la care am moștenit modul de viață călugăresc. Noi nici măcar telefoane nu aveam ci doar secretarul, cum de altfel e și acum în mănăstirile serioase în din România, să amintim de Frăsinei, de Sfânta Mănăstire a Sfântului Nectarie de la Ponor, Alba, etc. Sunt călugări care știu pentru ce au părăsit lumea și ce urmăresc.

Monahii, fiul meu duhovnicesc, petrec în rugăciune continuu, și toți care încearcă să-i abordeze în mod lumesc, rapid ,,Duhovnicie la un click de tastă” cum e lumea obișnuită, ajung să se smintească „căci nu sunt deschiși călugării și nu fac misiune”. Să ne amintim, însă, ce subliniază Sfântul Paisie din Sfântul Munte și de la Mănăstirea Sfântului Apostol Ioan de la Surotti, că: ,,Călugării nu sunt lumini de străzi și orașe. Ei sunt faruri pe Mare după care se orientează vapoarele„. Prin aceasta se înțelege că călugării sunt îndrumători spre care privesc și după care se ghidează regiuni, popoare, neamuri, țări. Vezi cât drum veți face până în Grecia, cu avionul, autobusul, vaporul, în munte îndepărtat…

Călugării, nu sunt licurici care luminează romantic îndrăgostiților în trecere. Căci acești tineri îndrăgostiți vor putea să meargă la o coffeterie, și un restaurant unde vor fi serviți cu amabilitate de patroni și de servitoare. Dar la Sfintele Mănăstiri, fiul meu, se merge cu Voia lui Dumnezeu în față. Acolo Patron este însuși Dumnezeu iar servitori nu există de loc. Acele lucruri cu „personal monahal” cum le place unora netrecuți prin monahism, să se exprime, sunt o batjocură în ochii călugărilor isihaști, neptici. Viețuitorii mănăstirilor se numesc părinți și maici și e o diferență. Te ai făcut călugăr – părinte al poporului te ai făcut! Gândește-te să devii monahie. Să te faci maică a poporului creștin ortodox – explica Sfântul Justin de la Sfânta Mănăstire a Sfinților Arhangheli, de la Petru-Vodă, din România. Prin urmare fiecare merge acolo, la locul de nevoință – la Sfânta Mănăstire – să facă ceva pentru Dumnezeu. Că nu se cade să fie tinerii, care butonează telefoanele cu prietenele lor, slujiți de călugări cu barba încărunțită în posturi și privegheri. Știi că atunci când vii la mine să vorbim, telefonul tău rămâne în cameră? În Sfântul Munte ce binecuvântare oare o să vă dau în această privință? Veți merge turistic să colindați fortărețele romanilor de est? Ce folos, mai bine odihniți, citiți, priviți videoclipurile de acasă. Nici de cum nu se poate merge în Sfântul Munte și de acolo să ne facem reclamă, sunând în întreaga lume ca să știe toți că noi am ajuns în Munte, locul unde se liniștesc călugării…
Căci acolo sunt printre ei și oameni duhovnicești care ar putea și să vorbească cu voi, dacă vă vor vedea că are sens.

Deci o scrisoare și așteptare, fiul meu, dacă în Munte dorești! Se scrie o scrisoare și mai departe e lucrarea rugăciunii și a lui Dumnezeu care pe toate le știe, pe toate le lucrează, pe toate le îndeplinește.

Ajungem, așadar, la concluzie că modul lumesc nici de cum nu se extinde în mănăstiri, schituri, pustii. Chiar dacă sunt prezente mijloacele de comunicare, utilizarea lor se desfășoară într-un alt ritm. Deoarece chiar în această lucrare a așteptării, smereniei, încrederii în Dumnezeu se sporește în virtuți, se crește duhovnicește. Tainic lucrează Dumnezeu cu putere, care este pretudindeni, în tot timpul, în tot locul. Unii așteaptă vă le vom răspunde la fiecare mesaj cu precizia operatorilor de telefonie, care lejer după opt ore de lucru se duc acasă, uitând ei că, de exemplu, în Sfânta Lavră a Sfântului Sava Cel Sfințit din Pustia Iordanului, și numai cum ajungea vreunul și pășea în mănăstire simțea ușurare și se tămăduia de boală. Auzi? Ce e asta? Unde sunt pomelnicele, unde scrisorile, și mesajele? Iar unul ca Sfântul Sava care dormea doar o oră pe noapte, din picioare, ținându-se de funii…

Vezi lucrarea călugărilor? Vezi cum lucrează Dumnezeu prin rugăciunile sfinților monahi? Cum de îndrăznim să-i tulburăm cu nimicurile noastre, care vin din necredință, când Dumnezeu deja știe de ce avem nevoie?

Domnul să te binecuvânteze și să-ți dăruiască mul har și putere asemenea sfinților săi.




Ierom. Nectarie R. de la Sfânta cu apostoli-egala Maria de Magdala, România.

Anno Domini 2019
Sfânta Lavră Treimică, a Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonej, Rossia.

Regele Profet și Psalmist David

După aceea a trimis Saul să i se spună lui Iesei: „Lasă pe David să slujească la mine, că a aflat el bunăvoinţă în ochii mei! ”
Iar când duhul cel trimis de Dumnezeu era peste Saul, David, luând harpa, cânta şi lui Saul îi era mai uşor şi mai bine şi duhul cel rău se depărta de el.

Psalmul 4

1.Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea.
2.Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?
3.Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.
4.Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi.
5.Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul.
6.Mulţi zic: „Cine ne va arăta nouă cele bune?” Dar s-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne!
7.Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulţit.
8.Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.


Sursa: ,,Oameni ai lui Dumnezeu care au cuprins Spiritul în litere și l-au transmis altora: pe piei de animal, papirus, hârtie, electronic etc. în tot timpul istoriei până la a Doua Mare Venire, – când Spiritul din nou va deveni singura sursă”



Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

Sufletul meu tânjește după Domnul și cu lacrimi il caut.
Cum aș putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi și mi-ai dat
desfătarea Sfântului Tău Duh, și sufletul meu Te-a iubit.

Îmi plac atât de mult scrierile Sfântutui Siluan. Simt nevoia să citesc zilnic, câte puțin, și să împărtășesc cu voi. Ca să ne bucurăm împreună de comuniunea cu Sfântul, prin scrierile lui. Fiți bine.
Ierom. Nectarie

Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăși harul Tău și să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai și după Dumnezeu.

In primul an al vieții mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.

Mult ne iubește Domnul; știu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.

Sunt un om bătrân și mă pregătesc de moarte, și scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toți să cunoască pe Dumnezeu.

Sursa: Scrierile Starețului