„Lucrarea Minții”
DESPRE RUGĂCIUNEA OMULUI CARE S-A ÎNSINGURAT ÎN CĂMARA INIMII SALE, ÎNVĂŢÂNDU-SE ŞI RUGÂNDU-SE ÎN TAINĂ
Cuvânt înainte
Printre dvs. se
află mulţi, care nu ştiu în ce anume stă lucrarea cea lăuntrică a omului
cugetător de Dumnezeu precum nu înţeleg nici ce este cugetarea de Dumnezeu.
Aceştia nu ştiu nimic despre rugăciunea ce se face cu mintea, socotind că se
cuvine să ne rugăm numai cu acele rugăciuni care se află scrise în cărţile
bisericeşti. Cât despre tainica vorbire pe care o săvârşeşte omul cu
Dumnezeu în adâncul inimii sale şi
despre foloasele care decurg dintr-însa, aceştia, câtuşi de puţin nu le cunosc
şi nici n-au gustat această dulceaţă duhovnicească. Precum este un orb din
naştere care doar aude despre lumina soarelui, dar nu ştie ce anume este
această lumină, asemenea sunt şi cei care numai aud despre învăţăturile cele
cugetătoare de Dumnezeu şi despre rugăciune, dar de înţeles nu le înţeleg. Din
pricina grosimii simţirii lor, ei se lipsesc de multe bunătăţi duhovniceşti şi
rămân în urmă pe calea acestor fapte bune, care duc spre o stare desăvârşită,
bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, spre îndrumarea celor simpli, înfăţişăm
aici câteva lămuriri despre învăţătura lăuntrică şi despre rugăciunea cea cugetătoare
de Dumnezeu, pentru ca doritorul unor asemenea lucruri să înceapă, cu ajutorul
Celui Prea Înalt, să le înveţe, fie câtuşi de
puţin.
Învăţătura duhovnicească a omului celui dinlăuntru începe cu următoarele cuvinte ale lui Hristos: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui într-ascuns” (Mat. VI, 6).
Sursa: „Sbornicul” sau „Colecție de texte despre Rugăciunea lui Iisus”