Sfântul Justin Noul Theolog

nov. 3, 2019 Spiritual life

Sfântul Justin Noul Theolog

Judgment


Despre Dumnezeu Judecătorul


Se înțelege, în măsura în care Domnul Iisus Hristos este de o ființă cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Duhul Sfînt, întru atît și judecata omenirii este o lucrare a întregii Sfinte Treimi. Dar, pentru ca omul răzvrătit, în păcătoșenia sa luptătoare împotriva lui Dumnezeu, să nu cîrtească și să nu spună că Dumnezeu – Care nu a trăit în trupul omenesc, nu a pătimit patimile omenești, nu a trecut prin cuibul de năpîrci care este pămîntul – nu are dreptul să-i judece pe oameni, pentru aceasta Dumnezeu Tatăl toată judecata a dat-o Fiului (Ioan 5:22) și va să judece lumea după dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rînduit, dînd tuturor încredințare, prin învierea Lui din morți (Faptele Apostolilor 17:31).

Orînduind pe omul Iisus, Dumnezeu-Cuvîntul întrupat, să judece lumea, Dumnezeu a făcut omenirii dreptatea desăvîrșită, încheind cu iubire de oameni cercul dreptății Lui Dumnezeiești pe pămînt, și prin urmare oamenii nu pot avea îndreptățire de cîrtire și răzvrătire împotriva judecății lui Dumnezeu. Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, este nu numai începătorul, ci și desăvîrșitorul credinței noastre, pricinuitorul și săvîrșitorul întregii iconomii a lui Dumnezeu privitoare la lume și la om (Evrei 12:2; cf. și 2:10).

Sursa: Arhim. Dr. Justin (Popovici), Biserica Ortodoxă și ecumenismul

Lasă un răspuns