,,Lucrarea minții”
RUGĂCIUNEA SCURTĂ DAR ADESEORI FĂCUTĂ E MAI DE FOLOS DECÂT CEA LUNGĂ
Dar va întreba cineva: pentru ce, în Epistola către Tesaloniceni, Apostolul spune: „neîncetat rugaţi- vă”! (I Tes. 5,17).
În Scriptură
despre un lucru ce se face ades se zice de obicei că e săvârşit necurmat.
Astfel, de pildă: „preoţii intră
pururea în cea dintâi a templului, săvârşind slujbele dumnezeieşti (Evrei, 9,
6), asta înseamnă în toate ceasurile hotărâte pentru ele, iar nu chiar
neîncetat; ziua şi noaptea cât de des, dar nu fără nici o ieşire. Iar dacă
preoţii petreceau fără ieşire în biserică, păzind focul ce se pogora din cer şi
punând mereu lemne dedesubt, ca să nu se stingă, totuşi, ei nu făceau aceasta
cu toţii deodată împreună, ci schimbându-şi cetele, precum se scrie şi de Sf.
Zaharia: „săvârşea înaintea lui Dumnezeu cele preoţeşti în rândul cetei
sale” (Luca 1, 8). Tot astfel trebuie să cugetăm şi despre rugăciune,
despre care Apostolul porunceşte să se facă neîncetat, fiindcă îi este cu
neputinţă unui om să petreacă în rugăciune aşa fel, încât să n-o întrerupă nici
ziua, nici noaptea. El are nevoie de vreme şi pentru alte lucruri, pentru
îndeletnicirile trebuincioase casei, vreme de lucru, vreme pentru convorbiri,
vreme să mănânce şi să bea, vreme de odihnă şi de somn. Cum am putea, prin
urmare, să ne rugăm neîncetat, altminteri decât printr-o deasă rugăciune? Iar o
rugăciune ades făcută se schimbă într-o rugăciune neîncetată. Astfel
îngrijeşte-te ca rugăciunea ta deasă, dar scurtă, să nu sporească prin cuvinte
de prisos, aşa cum învaţă şi Sfinţii Părinţi despre aceasta. Sf. Teofilact, în
tâlcuirea Evangheliei de la Matei, scrie: „nu se cuvine să lungim
rugăciunile, ci mai bine este să ne rugăm puţin, dar des” (Cap. VI). Iar
la Sf. Ioan Gură de Aur, în omiliile asupra epistolelor Sf. Pavel, stă scris
astfel: „cine rosteşte lucruri de prisos în rugăciune, acela nu se roagă,
ci grăieşte în deşert.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Ep. către Ef. VI omilia
24). Afară de aceasta, tot în tâlcuirea aceluiaşi loc din Evanghelie, Teofilact
spune: „orice vorbă de prisos este grăire în deşert”. Precum a spus
Apostolul: „mai bine vreau să rostesc cinci cuvinte cu înţelegere, decât
zece mii într-o minte risipită” (I Cor. 14, 19). E mai bine deci să înalţ
către Dumnezeu o rugăciune scurtă, dar cu luare aminte, decât să rostesc
nenumărate cuvinte la care nu iau seama şi să umplu în zadar văzduhul cu
vorbele şi cu glasul meu.
Afară de aceasta, cuvintele Apostolului mai sus pomenite: „neîncetat vă rugaţi” (I Tes. 5, 17) trebuiesc tâlcuite în înţelesul rugăciunii celei săvârşite cu mintea, fiindcă mintea într-adevăr poate fi totdeauna îndreptată spre Dumnezeu şi I se poate ruga Lui neîncetat.
Astfel începe acum, omule, să te îndeletniceşti cu răgaz de învăţătura ce ţi s-a arătat în numele Domnului începe, potrivit îndemnului Apostolului care spune aşa: „orice săvârşiţi cu cuvîntul sau cu lucrul, pe toate întru numele Domnului Iisus să le faceţi” (Col. 3,17). Aceasta este ca şi cum s-ar spune: faceţi totul în cuget bun şi nu atât din dorinţa de a avea folos voi înşivă, chiar dacă acest folos ar fi el duhovnicesc, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca în toate cuvintele, faptele şi gândurile voastre, numele Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul nostru să se proslăvească.
Dar mai întâi de toate, tu lămureşte ţie însuţi printr-o scurtă tâlcuire: despre ce anume este această rugăciune?
Rugăciunea este suirea minţii şi a gândurilor Ia Dumnezeu. Să te rogi, înseamnă să te înfăţişezi în duh înaintea lui Dumnezeu, să priveşti la El cu ochii minţii fără abatere şi de vorbă să stai cu El, într-o teamă plină de evlavie şi încredere.
Adună-ţi astfel toate gândurile şi lepădând toată grija vieţii celei din afară, îndreaptă mintea ta către Dumnezeu.
