Zi: 13 noiembrie 2019

De la oameni înțelepți

Despre cartea lui Iisus, Fiul lui Sirah, Ecclesiasticul

Filosofie adevărată este aceea știință care știe să-l învețe pe om să fie filosof, adică iubitor de înțelepciune. Iar înțelepciunea nu se vede doar într-un intelect dezvoltat, cu toate că și lucrarea intelectuală, adică a minții, se cere la tot omul, ci se arată înțelepciunea în felul în care omul viețuiește. Probabil că Iisus Fiul lui Sirah, a cărui carte a fost vrednică să intre în cărțile canonice ale Sfintei Scripturi, nu avea nevoie să folosească limbajul filosofilor elevați de după secolul XV după care suntem astăzi obișnuiți să clasificăm înțelepciunea. Însă, el putea să învețe poporul, putea să predea oamenilor din popor înțelepciunea și ei ascultau învățătura lui. Văzând că-i învață înțelepciunea se lăsau învățați și formați de el. Învățătura lui urmărea ca chipul lor să se asemene Chipului Dumnezeiescului Creator și aceasta este mare înțelepciune. Pe tânăr îl îndeamnă ca din tinerețe să aleagă învățătura. Să ne uitam la tinerii noștri de astăzi, întra-adevăr ei își aleg învățământul, studiul, educația, pentru care îi felicităm și ne bucurăm pentru succesele lor considerându-le a fi ale noastre, dar suntem și îngrijorați, căci s-ar putea ca acestea alegere să nu fie tot timpul aceeași cu „Învățătura, care trebui aleasă la tinerețe și urmărită până la bătrânețe că să afle înțelepciunea”, a Ecclesiasticului.

Înțelepciunea Ecclesiasticului bibilic se ascunde în cuvinte care par simple la citit, dar în realitate ele au fost înțelese doar dacă a urmat și schimbarea vieții după sfaturile înțelepciunii, dacă cititorul a deprins înțelepciunea și o urmează. Devenind ucenic iubitor de înțelepciune  – Filosof – el recitește zilnic învățăturile și pătrunzând în sensuri o pune în practică. De aceea aș spune că toate rândurile Ecclesiasticului sunt poezie, frumusețe, înțelepciune, care se citesc și recitesc, spre o viață trăită în înțelepciune, cu înțelepciune și prim înțelepciune. Astfel lucrarea dă rezultate.

Și iarăși iubiților auzim cuvântul de ,,lucrare”. Atunci când vorbim despre practicarea rugăciunii spunem despre o ,,Lucrare” și acum când vorbim despre filosofie și înțelepciune întrebuințăm iarăși cuvântul ,,Lucrare”, adică ne referim la un angajament, la o activitate asumată, la o ,,lucrare” pe care o lucrăm. Așa ajungem la concluzie că toate prin lucrare se primesc.


Cartea înțelepciunii lui Iisus, Fiul lui Sirah, Ecclesiasticul
cap. 7

Să nu te faci vrăjmaş în loc de prieten, că numele rău ruşine şi ocară va moşteni; aşa este păcătosul cel cu două limbi.

Nu te lăsa în voia patimilor tale, ca să nu fii târât de ele ca de un taur furios.

Altfel frunzele tale vei mânca şi roadele tale vei pierde şi vei rămâne ca un lemn uscat.

Sufletul rău va pierde pe cel ce-l are pe el şi va face bucurie vrăjmaşilor.

Graiul dulce înmulţeşte pe prieteni şi limba cea binegrăitoare îndatorează, deseori, la răspunsuri binevoitoare.

Mulţi să fie cei ce trăiesc în pace cu tine, iar sfetnicii tăi să fie dintr-o mie unul.

Dacă vrei să-ţi faci un prieten, fă-l punându-l la încercare şi nu te grăbi să te încrezi în el.

Pentru că este prieten până la o vreme şi nu va rămâne în ziua necazului tău.

Şi este prieten care se întoarce în duşman şi cearta dintre voi va da-o pe faţă, spre ocara ta.

Şi este prieten soţ de masă şi nu va rămâne lângă tine în ziua necazului tău.

Şi în zilele cele bune ale tale va fi ca şi tine şi cu slugile tale va îndrăzni.

Dar de te vei smeri, va fi împotriva ta şi de la faţa ta se va ascunde.

Depărtează-te de duşmanii tăi şi fii cu pază faţă de prietenii tăi.

Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară.

Cu prietenul credincios nimic nu se poate asemăna şi nu este măsură a bunătăţii lui.

Prietenul credincios este leacul vieţii şi cei ce se tem de Domnul îl vor afla pe el.

Cel ce se teme de Domnul bine va ţine prieteşugul său, căci ca la sine ţine la aproapele lui.

Fiule! Din tinereţile tale alege învăţătura şi până la cărunteţile tale vei afla înţelepciune.

Ca şi cel ce ară şi seamănă, apropie-te de ea şi aşteaptă roadele ei cele bune.

Căci cu lucrarea ei puţin te vei osteni şi curând vei mânca roadele ei.

Cât de grea este celor neînvăţaţi şi cel nepriceput nu va stărui în ea.

Căci ea este pentru el ca o piatră grea de încercare, de aceea el nu va zăbovi s-o arunce.

Că înţelepciunea îndreptăţeşte numele ei şi nu la mulţi este arătată.

Ascultă, fiule, şi primeşte învăţătura mea şi nu lepăda sfatul meu.

Şi bagă picioarele tale în obezile ei şi în lanţul ei grumazul tău.

Încovoaie umărul tău şi o poartă pe ea şi să nu-ţi fie greu de legăturile ei.

Cu tot sufletul tău apropie-te de ea şi cu toată puterea ta păzeşte căile ei.

Cearcă-o şi o caută şi ţi se va arăta şi, dacă o vei afla, să nu o laşi.

Că mai pe urmă vei afla odihna ei şi ţi se va întoarce întru bucurie.

Şi îţi vor fi obezile ei acoperământ de tărie şi lanţurile ei podoabă de mărire.

Că podoabă de aur este în ea şi legăturile ei fire de iachint.

Ca şi cu haină de mărire te vei îmbrăca cu ea şi cunună de bucurie îţi vei pune.

De vei vrea, fiule, vei învăţa şi, de vei pune sufletul tău, iscusit vei fi.

De-ţi va plăcea să asculţi, vei învăţa şi de vei pleca urechea ta, înţelept vei fi.

Stai în tovărăşia celor bătrâni şi cu cel înţelept te uneşte.

Tot graiul dumnezeiesc pofteşte a-l auzi şi pildele înţelegerii să nu treacă de la tine.

De vei vedea înţelept, intră la el şi pragurile uşilor lui să le roadă piciorul tău.

Cugetă întru poruncile Domnului şi întru legea Lui pururea să gândeşti.

El va întări inima ta şi pofta înţelepciunii tale se va da ţie.


Sursa: Biblia Ortodoxă

,,Lucrarea minții”


Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi

şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare

Imagini pentru padure"


RUGĂCIUNEA SCURTĂ DAR ADESEORI FĂCUTĂ E MAI DE FOLOS DECÂT CEA LUNGĂ

În Scriptură despre un lucru ce se face ades se zice de obicei că e săvârşit necurmat. Astfel, de  pildă: „preoţii intră pururea în cea dintâi a templului, săvârşind slujbele dumnezeieşti (Evrei, 9, 6), asta înseamnă în toate ceasurile hotărâte pentru ele, iar nu chiar neîncetat; ziua şi noaptea cât de des, dar nu fără nici o ieşire. Iar dacă preoţii petreceau fără ieşire în biserică, păzind focul ce se pogora din cer şi punând mereu lemne dedesubt, ca să nu se stingă, totuşi, ei nu făceau aceasta cu toţii deodată împreună, ci schimbându-şi cetele, precum se scrie şi de Sf. Zaharia: „săvârşea înaintea lui Dumnezeu cele preoţeşti în rândul cetei sale” (Luca 1, 8). Tot astfel trebuie să cugetăm şi despre rugăciune, despre care Apostolul porunceşte să se facă neîncetat, fiindcă îi este cu neputinţă unui om să petreacă în rugăciune aşa fel, încât să n-o întrerupă nici ziua, nici noaptea. El are nevoie de vreme şi pentru alte lucruri, pentru îndeletnicirile trebuincioase casei, vreme de lucru, vreme pentru convorbiri, vreme să mănânce şi să bea, vreme de odihnă şi de somn. Cum am putea, prin urmare, să ne rugăm neîncetat, altminteri decât printr-o deasă rugăciune? Iar o rugăciune ades făcută se schimbă într-o rugăciune neîncetată. Astfel îngrijeşte-te ca rugăciunea ta deasă, dar scurtă, să nu sporească prin cuvinte de prisos, aşa cum învaţă şi Sfinţii Părinţi despre aceasta. Sf. Teofilact, în tâlcuirea Evangheliei de la Matei, scrie: „nu se cuvine să lungim rugăciunile, ci mai bine este să ne rugăm puţin, dar des” (Cap. VI). Iar la Sf. Ioan Gură de Aur, în omiliile asupra epistolelor Sf. Pavel, stă scris astfel: „cine rosteşte lucruri de prisos în rugăciune, acela nu se roagă, ci grăieşte în deşert.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Ep. către Ef. VI omilia 24). Afară de aceasta, tot în tâlcuirea aceluiaşi loc din Evanghelie, Teofilact spune: „orice vorbă de prisos este grăire în deşert”. Precum a spus Apostolul: „mai bine vreau să rostesc cinci cuvinte cu înţelegere, decât zece mii într-o minte risipită” (I Cor. 14, 19). E mai bine deci să înalţ către Dumnezeu o rugăciune scurtă, dar cu luare aminte, decât să rostesc nenumărate cuvinte la care nu iau seama şi să umplu în zadar văzduhul cu vorbele şi cu glasul meu.

Afară de aceasta, cuvintele Apostolului mai sus pomenite: „neîncetat vă rugaţi” (I Tes. 5, 17) trebuiesc tâlcuite în înţelesul rugăciunii celei săvârşite cu mintea, fiindcă mintea într-adevăr poate fi totdeauna îndreptată spre Dumnezeu şi I se poate ruga Lui neîncetat.

Astfel începe acum, omule, să te îndeletniceşti cu răgaz de învăţătura ce ţi s-a arătat în numele Domnului începe, potrivit îndemnului Apostolului care spune aşa: „orice săvârşiţi cu cuvîntul sau  cu lucrul, pe toate întru numele Domnului Iisus să le faceţi” (Col. 3,17). Aceasta este ca şi cum s-ar spune: faceţi totul în cuget bun şi nu atât din dorinţa de a avea folos voi înşivă, chiar dacă acest folos ar fi el duhovnicesc, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca în toate cuvintele, faptele şi gândurile voastre, numele Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul nostru să se proslăvească.

Dar mai întâi de toate, tu lămureşte ţie însuţi printr-o scurtă tâlcuire: despre ce anume este această rugăciune?

Rugăciunea este suirea minţii şi a gândurilor Ia Dumnezeu. Să te rogi, înseamnă să te înfăţişezi în duh înaintea lui Dumnezeu, să priveşti la El cu ochii minţii fără abatere şi de vorbă să stai cu El, într-o teamă plină de evlavie şi încredere.

Adună-ţi astfel toate gândurile şi lepădând toată grija vieţii celei din afară, îndreaptă mintea ta către Dumnezeu.

Sursa: Sbornicul Vol. I, Colecție de texte despre Rugăciunea lui Iisus/Сборник текстов о молитве Иисуса