Zi: 20 noiembrie 2019

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

Sufletul meu tânjește după Domnul și cu lacrimi il caut.
Cum aș putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi și mi-ai dat
desfătarea Sfântului Tău Duh, și sufletul meu Te-a iubit.

Îmi plac atât de mult scrierile Sfântutui Siluan. Simt nevoia să citesc zilnic, câte puțin, și să împărtășesc cu voi. Ca să ne bucurăm împreună de comuniunea cu Sfântul, prin scrierile lui. Fiți bine.
Ierom. Nectarie

Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăși harul Tău și să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai și după Dumnezeu.

In primul an al vieții mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.

Mult ne iubește Domnul; știu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.

Sunt un om bătrân și mă pregătesc de moarte, și scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toți să cunoască pe Dumnezeu.

Sursa: Scrierile Starețului

,,Lucrarea minții”

Rugăciunea

Bun venit, iubiților,
La dispoziție materialul zilnic despre ,,lucrarea minții” prin care să ne hrănim ca să ne menținem într-o stare bună spre a putea continua călătoria. Să citim despre rugăciune din sbornic, colecție de texte despre rugăciunea interioară a omului.
Ierom. Nectarie

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare.

Deoarece rugăciunea, ce este oare? Rugăciunea este suirea minţii şi a inimii la Dumnezeu, spre proslăvirea şi mulţumita lui Dumnezeu, precum este şi cererea bunurilor sufleteşti şi trupeşti ce ne sunt de trebuinţă. Esenţa rugăciunii este, prin urmare, această suire, care începe din adâncul inimii, şi merge cu mintea până la Dumnezeu. Dacă mintea stă trează în inimă, înaintea feţei lui Dumnezeu şi, umplându-se de evlavia cuvenită, începe să-şi reverse inima în faţa Lui. Iată că s-a şi săvârşit rugăciunea minţii! şi aşa, orice rugăciune trebuie să fie. Rugile din afară ce se desfăşoară prin cuvinte, cele ce se citesc acasă sau la biserică, îi dau numai vorba sau forma; pe câtă vreme duhul sau fiinţa rugăciunii este purtată de fiecare în sinea lui însăşi, în mintea şi în inima lui. Toată rânduiala noastră de rugăciuni bisericeşti, toate rugăciunile orânduite spre întrebuinţare în casa omului, au însuşirea de a întoarce mintea către Dumnezeu. Cel care le săvârşeşte, chiar dacă nu este atât de atent, nu poate să nu se întoarcă cu gândul la Dumnezeu, afară doar de nu este cu totul nebăgător de seamă la lucrarea ce o săvârşeşte.

Nimeni nu poate ocoli rugăciunea minţii. Noi nu putem să nu ne înălţăm cu rugăciunea la Dumnezeu, fiindcă aceasta o cere firea noastră gânditoare. Iar noi nu ne putem ridica la Dumnezeu altfel decât prin lucrarea minţii; fiindcă Dumnezeu este o fiinţă cugetătoare. Este într-adevăr, o rugăciune a minţii care se face prin cuvinte sau din afară – în casă sau în biserică – şi este o rugăciune a minţii în ea însăşi fără nici o formă sau de stare trupească dar oricum ar fi amândouă, fiinţa rugăciunii este una şi aceeaşi. Atât în forma cea dintâi cât şi în cea de a doua, ea este aşezată cu poruncă şi pentru mireni. Mântuitorul a poruncit să intrăm în cămara noastră şi să ne rugăm acolo lui Dumnezeu Tatăl, în taină. Această cămară, după cum o tâlcuieşte Sf. Dimitrie al Rostovului, înseamnă inima. Drept urmare, cuvântul Domnului ne dă poruncă să ne rugăm în taină, cu mintea, lui Dumnezeu. Această poruncă se întinde asupra tuturor creştinilor. Iată ce porunceşte şi Apostolul Pavel, când spune: „săvârşiţi în tot timpul, în duhul, toată felurimea de rugăciuni şi de cereri” (Efes. 6,18). El ne dă poruncă să facem rugăciunea minţii – rugăciunea duhovnicească- şi porunceşte aceasta tuturor creştinilor să se roage neîncetat (I Tes. 5,17) Iar ca să te rogi neîncetat,  nu poţi altfel decât cu rugăciunea minţii în inimă…

Când ne sculăm dimineaţa, să ne întemeiem încă mai puternic în inima noastră faţă cu Dumnezeu prin rugăciunea dimineţii şi după aceea să ne vedem de lucrul nostru – care de Dumnezeu ni s-a hotărât – dar fără să rupem firul simţirii şi luării aminte ce ne leagă de El.

„Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I în psalmi, în laude şi cântări duhovniceşti” arată rugăciunea rostită cu glas ce se face prin cuvinte, iar cuvintele: „cântaţi în inima voastră lui Dumnezeu” arată rugăciunea lăuntrică ce se face cu mintea în inimă.

Psalmii, cântările, laudele, imnele, odele, sunt denumirile felurite ce se dau cântărilor bisericeşti. E foarte greu să arăţi deosebirile dintre ele, pentru că atât după cuprins cât şi după formă, ele se aseamănă foarte mult. Toate sunt rodiri ale duhului de rugăciune. Nevoindu-te în rugăciune, duhul îl proslăveşte pe Dumnezeu, îi mulţumeşte şi înalţă către El cererile sale. Toate aceste desfăşurări ale duhului de rugăciune nu sunt despărţite în duh şi nu se ivesc unele fără altele. Rugăciunea când este pusă în mişcare, trece dintr-o formă într-alta, câteodată de mai multe ori, în vremea când cineva se roagă. Dacă o vei rosti tare prin cuvinte, se va vădi ca o rugăciune glăsuită, dacă se va numi psalm, imn sau odă – se va numi aşa şi rugăciunea ta. De aceea, nu ne vom sili să ţintuim vreo deosebire după denumiri. Prin ele Apostolul a vrut numai să cuprindă toate felurimea rugăciunilor care se rostesc prin cuvânt. Sub denumirile lor ar intra şi toate rugăciunile ce se întrebuinţează acum la noi. La noi sunt în folosinţă, în afară de Psaltire, cântările bisericeşti cu stihoavnele, acatistele şi rugile de tot felul, ce sunt cuprinse în cărţile de rugăciuni. Dar nu vei greşi dacă, citind cuvintele Apostolului despre rugăciunea glăsuită, vei înţelege sub numele lor şi aceste rugăciuni cu glas care sunt întrebuinţate la noi. Puterea nu stă în cutare sau cutare rugăciune glăsuită, ci în felul cum se săvârşeşte. Cum trebuie săvârşite rugăciunile cu glas, Apostolul o arată în cuvîntul „duhovniceşti”. Rugăciunile sunt duhovniceşti pentru că ele se nasc şi rodesc dintru început în duh şi din duh se revarsă. şi se numesc încă mai mult duhovniceşti pentru că se nasc şi rodesc prin darul Sfântului Duh. Atât Psaltirea cât şi toate celelalte rugăciuni glăsuite n-au fost dintru început astfel. Ci la început ele au fost curat duhovniceşti, apoi au fost îmbrăcate în cuvânt şi au ajuns rostite în afară. Dar cuvântul ce le-a înveştmântat, n-a îndepărtat duhovnicescul din ele. şi acum ele sunt glas numai la arătare, dar în ceea ce priveşte puterea lor, ele sunt duhovniceşti…

Sursa: Sbornicul, sau colecție de texte, despre rugăciunea lui Iisus