,,Lucrarea minții”

Bun-găsit, iubiți și harnici,

Îmi amintesc de o teză a părintelui Teofil de la Sâmbăta de Sus, prin care el susținea spre învățătura noastră, a celor care abea ajunseserăm în monahism, punând accentul pe faptul că ,,dacă cineva se roagă doar atunci când se roagă, acesta nu se roagă”. Aceeași susținere se regăsește în îndrumările asceților experimentați ai rugăciunii din colecția/sbornicul de texte despre rugăciunea lui Iisus, atunci când se amintește despre – rugăciuni care să preceadă rugăciunii…

,,Numai aşa, când te vei aşeza la rugăciune, nu vei rosti ceva străin, ci ceea ce se află chiar în inima ta, întru a sa desăvârşită simţire”.

Pentru a reuși în această lucrare măreață a înaintării pe calea duhovnicească consider că este bine să citim câte o pagină-două care ,,să țină inimile noastre calde” și ,,dornice să urmeze calea rugăciunii”. Cu atât mai mult dacă știm că rugăciunea doar la începuturi pare obositoare dar cu cât mai mult se înaintează pe cale cu atât ea devine mai plăcută și mai ușoară, ajungând cu trecerea timpului să să transforme în rugăciune-comuniune cu Creatorul – scopul creării noastre – în care se află toate de care ființa ,,Om” are nevoie – până și nemurirea dăruită de Hristos, care nu mai poate să moară.
Hristos a Înviat,
Ierom. Nectarie


Rugăciunea

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare.

Din astfel de lămurire se vede că dacă noi vom voi să tragem o învăţătură din cuvântul Apostolului despre rugăciunea rostită cu glas tare, atunci iată ce vom primi: tu să intri în duhul rugăciunilor pe care le auzi şi le citeşti şi; zămislindu-le din nou în inima ta, de acolo înalţă-le lui Dumnezeu, ca şi cum ele ar fi născute din inima ta, sub înrâurirea darului Duhului Sfânt. Aceasta este o lege care limpezeşte hotărât fiinţa rugăciunii spusă tare, aşa cum e plăcută lui Dumnezeu, dar cum poţi ajunge la ea? Cuprinde cu înţelegerea, îmbrăţişează cu simţirea, învaţă chiar pe de rost rugăciunile pe care vrei să le citeşti în rugile tale rostite cu glas. Numai aşa, când te vei aşeza la rugăciune, nu vei rosti ceva străin, ci ceea ce se află chiar în inima ta, întru a sa desăvârşită simţire.

„Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului în inimile voastre” (Efes. 5,19).

În ce legătură de idei am putea primi aceste cuvinte? Oare în înţelesul că numai atunci să cântaţi cu gura şi cu inima când vă veţi umple de Duh? Sau în înţelesul că dacă voiţi să vă umpleţi de Duhul, atunci să cântaţi? Cântarea cu gura împreună cu inima este socotită oare ca urmarea preaumplerii de Duhul sau se arată ca un mijloc ce duce spre această umplere?

Coborârea Duhului nu stă în puterea noastră, ea vine aşa cum binevoieşte Duhul însuşi. Iar când vine, pricinuieşte marea trezire a puterilor duhului nostru însuşi. Atunci, lauda lui Dumnezeu se împlineşte de la sine. Libertatea noastră este cu putinţă să se vadă întrucât este vorba să îngăduim lauda aceasta să ne cânte în inimă, sau s-o destăinuim şi cu limba spre auzul tuturor. Cuvintele acestea de mai sus, prin urmare, trebuiesc luate nu în întâiul, ci în al doilea înţeles. De voiţi să vă umpleţi cu Duhul, atunci, cântaţi! Cântarea va trezi duhul tău care va pregăti calea pentru primirea Duhului sau te va pune în starea de a simţi lucrarea lui. Fericitul Teodorit spune că Apostolul introduce o duhovnicească încântare, când spune: „umpleţi-vă de Duhul”, şi arată cum trebuie să ajungem acolo şi anume: „neîncetat cântând lui Dumnezeu adâncindu-vă în voi înşivă şi deşteptând pururea cugetul vostru. E ca şi cum ai adăuga: prin mijlocirea cântării celei cu limba şi cu inima.

Nu e mai greu de înţeles, că în lucrarea aceasta lucrul de căpetenie nu mai e sunetul dulce al cântării, ci cuprinsul celei cântate. Puterea ei de înrâurire e asemenea unei cuvântări scrise cu înflăcărare, care îl înflăcărează pe cititor. Tot aşa se petrece şi cu cântările bisericeşti. Psalmii, imnurile şi odele – pesnele bisericeşti sunt în firea lor revărsări de simţiri evlavioase către Dumnezeu care ne mişcă cugetul. Duhul lui Dumnezeu i-a umput pe aleşii Săi şi ei şi-au rostit plinătatea simţămintelor lor în cântări. Cel ce le cântă cum trebuie, poate, pe o cale răsturnată să ajungă la simţămintele destăinuite de ele şi prealipindu-se cu ele, să se apropie de starea vrednică să primească lucrarea Sfântului Duh, sau să-şi facă potrivit duhului lui la această lucrare. şi aceasta este tocmai însemnătatea cântărilor bisericeşti, ca prin mijlocirea lor să încingem şi să înflăcărăm scânteia cea de dar, care stă ascunsă în noi. Scânteia aceasta ne este dăruită prin Sfintele Taine. Pentru ca s-o aprindem şi s-o preschimbăm în flacără s-au rînduit psalmi, cântări, imne şi ode duhovniceşti. Ele lucrează asupra acestei scântei a darului în acelaşi chip cum lucreazăşi vântul asupra oricărei scântei, care s-a cuibărit într-o materie ce poate să ia foc.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns