Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

Sfântul Siluan l-a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt și a dat mărturie întregii lumi despre El. A scris și a spus cum este Dumnezeu. A scris despre mila, bunătatea și iubirea lui Dumnezeu a Sfinților Săi.
Ierom. Nectarie

,,Sunt un mare păcătos, dar am văzut marea iubire și milostivire a Domnului față de mine.

În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor față de mine”. Dar, deși iubeam să mă rog, totuși n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu și-a adus aminte de păcatele mele și mi-a dat să iubesc oamenii, și sufletul meu dorește ca lumea întreagă să se mântuiască și să fie în împărăția cerurilor, să vadă slava Domnului și să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu.

Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toți păcătoșii El îi iubește ca și pe mine.

O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare și minunată.

Harul lui Dumnezeu dă putere de a iubi pe Cel iubit; și sufletul e neîncetat atras spre rugăciune și nu poate uita pe Domnul nici măcar pentru o secundă.

Iubitorule de oameni, Doamne, cum n-ai uitat pe robul Tău păcătos, ci cu milostivire Te-ai uitat la mine din slava Ta și în chip neînțeles mi Te-ai arătat mie?

Te-am supărat și întristat totdeauna, dar Tu, Doamne, pentru o mică schimbare mi-ai dat să cunosc marea Ta milostivire și nemăsurata Ta bunătate.”

Sursa: Starețul Siluan

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns