Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

nov. 27, 2019 Spiritual life

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul

Ce diferență între oameni, cu toate că arată la fel. Aspectul lor exterior este identic, unul uman, dar chipul lor este cu totul diferit. Dacă ne oprim puțin și cugetăm asupra rândurilor Sfântului Siluan, ca să putem să-l cunoaștem mai bine, observam că Siluan era un om care trăia ca în permanență să-l caute pe Dumnezeu

„Amintirea Ta călăuzește sufletul meu; nicăieri pe pământ el nu-și găsește odihnă afară de Tine

Iar simțămintele acestui om care asemenea altor oamenilor trăia pe pământ:

Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire și să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.

Și așa trăind părintele nostru Siluan, astfel gândind, căutând, simțind a primit harului lui Dumnezeu care l-a sfințit.


Ierom. Nectarie de la Maria de Magdala,
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi,
a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonosh,
pentru rugăciunile căruia, împreună cu Siluan cel mare și Sfânt între theologi să primim și noi același har și dar al Duhului Sfânt. Amin.


,,Privirea Ta liniștită și blândă a atras sufletul meu.

Ce să-Ți dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ți cânt?

Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire și să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.

Amintirea Ta încălzește sufletul meu; nicăieri pe pământ el nu-și găsește odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi și iarăși Te pierd, și iarăși mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ți arăți Fața Ta, pe Care sufletul meu o dorește ziua și noaptea.

Doamne, dă-mi să Te iubesc numai pe Tine.

Tu m-ai zidit, Tu m-ai luminat prin Sfântul Botez, Tu mi-ai iertat păcatele și mi-ai dat împărtășirea Preacuratului Tău Trup și Sânge; dă-mi și puterea de-a rămâne totdeauna întru Tine.

Doamne, dă-ne pocăința lui Adam și sfânta Ta smerenie.”

Sursa: Starețul Siluan

Lasă un răspuns