În 2016 a fost organizat Sinodul în Creta, în 2019-2020 vedem consecințe, mai mult negative decât pozitive. De ce oare se opunea un asemenea mare Sfânt, cum este Sfântul Justin de la Celie, organizării unui Sinod mare, pan-ortodox, ecumenic, sfânt?
În anul 1979 Sfântul Justin cunoscând slăbiciunile ierarhilor și popoarelor creștine ortodoxe și influențele patimilor distructive precum și influențele deja văzute și în trecut ale altor forțe eterodoxe asupra Bisericii, clerului și popoarelor creștine ortodoxe, surprinzător dar în același timp profetic, scrie despre reținere de la organizare și participare: „Biserica noastra (sârbă) sa se retina sa participe la pregatirile pentru «sinodul ecumenic», si de buna seama, sa se abtina sa participe la sinod. Caci, Dumnezeu sa nu ingaduiasca ca acest sinod sa vina si sa treaca, ca sa se astepte de la el un singur rezultat: schisme, erezii si pierderea multor suflete.”
Sfântul Preacuviosul Justin Noul Theolog de la Mănăstirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Celie, despre un mare sinod, unul ecumenic, care se pregătea să fie întrunit pe vremea sa
Un asemenea sinod, in loc de vindecare, va deschide rani noi
in trupul Bisericii si va ridica in fata ei probleme noi si nenorociri noi
Nu cu mult timp in urma, in Chambesy, langa Geneva, a avut
loc, prima sedinta pre-sinodala” (21-28 noiembrie 1976). Dupa citirea si
studierea documentelor si hotararilor acestei sedinte, publicate de Secretariatul
pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Geneva,
simt in constiinta mea necesitatea imperioasa, evanghelica, ca membru al
Sfintei Biserici Ortodoxe Universale, desi sunt slujitorul ei cel mai smerit,
sa ma indrept catre Inalt Prea Sfintia Voastra, si prin Inalt Prea Sfintia
Voastra, catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe cu aceasta
expunere, care trebuie sa exprime motivele mele de suparare pentru viitorul
sinod. Va rog pe Inalt Prea Sfintia Voastra, Sfintite Stapane si Prea Cuvios
Episcop, sa ma ascultati cu credinta evanghelica, si sa raspundeti acestui
strigat al unei constiinte ortodoxe care, slava lui Dumnezeu, nici nu este
singura, nici izolata in lumea ortodoxa, cand se vorbeste despre acel sinod.
Din conventiile si hotararile primei intruniri
pre-sinodale”, care din vreo pricina necunoscuta s-a tinut la Geneva, unde cu
greu se pot afla cateva sute de credinciosi, este clar ca aceasta intrunire a
pregatit si hotarat un nou catalog de probleme pentru viitorul „Mare Sinod” al
Bisericii Ortodoxe. Aceasta nu a fost una dintre acele „Conferinte
pan-ortodoxe”, cum s-a tinut in insula Rodos si ulterior in alte parti; nici nu
a fost „pre-sinod”, cum s-a intamplat pana acum; „Prima conferinta
pre-sinodala”, care a inceput pregatirea directa pentru desfasurarea unui sinod
ecumenic. Mai mult, aceasta conferinta nu si-a inceput activitatea pe baza
„Catalogului de subiecte”, stabilit la prima conferinta pan-ortodoxa din 1961
din Rodos si elaborata pana in 1971, ci a facut o revizuire a acestui catalog
si a realizat un nou „Catalog de subiecte” pentru sinod. Cu toate acestea, se
pare ca nici acest catalog nu este definitiv caci foarte probabil va fi din nou
schimbat si suplimentat.
In ultima vreme, conferinta a reexaminat metodologia
anterioara adoptata in planificarea si pregatirea finala a subiectelor de
discutie pentru sinod. A scurtat tot acest proces din graba si mare trebuinta
pentru a convoca sinodul cat mai repede cu putinta. Caci, potrivit declaratiei
clare a Mitropolitului Meliton, Presedintele Conferintei, Patriarhul
Constantinopolului si altii „grabesc convocarea” si intrunirea viitorului
sinod: sinodul trebuie sa aiba o „durata scurta” si sa se ocupe de „un numar
limitat de subiecte; mai mult, dupa declaratia Mitropolitului Meliton, „sinodul
trebuie sa dezbata subiectele arzatoare care impiedica functionarea normala a
sistemului de unire a Bisericilor locale intr-una singura, Biserica Ortodoxa …”
(documente, p. 55). Toate astea ne determina sa punem intrebarea: ce inseamna
asta? De ce atata graba pentru pregatire? Unde ne vor duce lucrurile astea?
2. Problema pregatirii si intrunirii unui nou sinod ecumenic
al Bisericii Ortodoxe nu este noua in acest veac din istoria Bisericii.
Chestiunea s-a propus deja in timpul vietii Patriarhului nefericit al
Constantinopolului, Meletios Metaxakis – reformatorul renumit si modernist
increzut, autorul schismelor din cadrul ortodoxiei – la Congresul pan-ortodox
organizat de el, tinut la Constantinopol in 1923. (Atunci s-a recomandat ca
sinodul sa se tina in orasul Nis in 1925, dar intrucat Nis nu se afla pe
teritoriul Patriarhiei Ecumenice, sinodul nu a fost convocat, probabil din
acest motiv. In general, Constantinopol si-a asumat monopolul „pan-ortodoxiei”
pentru toate „congresele”, „conferintele”, „pre-sinoade” si „sinoade”.) Mai
tarziu, in 1930, s-a constituit la Manastirea Vatopedu Comisia pregatitoare a
Bisericilor Ortodoxe. Aceasta a stabilit catalogul subiectelor pentru viitorul
Pre-Sinod Ortodox, care a fost introducerea pentru sinodul ecumenic. Dupa cel
de al II-lea Razboi Mondial a venit randul Patriarhului Atenagoras al
Constantinopolului cu conferintele pan-ortodoxe din Rodos (iarasi, exclusiv pe
teritoriul Patriarhiei Constantinopolului). Prima dintre ele, din 1961, a fost
initiata pentru pregatirea unui sinod pan-ortodox, cu conditia convocarii unui
pre-sinod si daca se accepta un catalog de subiecte care fusesera deja
pregatite de catre Patriarhia de la Constantinopol: opt capitole intregi cu
aproape 40 de subiecte principale si inca de doua ori mai multe paragrafe si
subparagrafe. Dupa Conferintele a II-a si a III-a (1963 si 1964) de la Rodos,
in 1966 s-a tinut Conferinta de la Belgrad. La inceput, aceasta s-a numit cea
de a patra Conferinta Pan-Ortodoxa (Glasnik al Bisericii Ortodoxe Sarbe, Nr.
10, 1966 si documentele in limba greaca s-au publicat sub acest titlu), dar mai
tarziu Patriarhia Constantinopolului a redus-o la nivelul unei comisii
inter-ortodoxe, astfel incat conferinta viitoare tinuta pe „teritoriul”
Constantinopolitan (Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy –
Geneva) din 1968, ar putea fi considerata cea de a Patra conferinta
pan-ortodoxa.
Se pare ca la aceasta conferinta, organizatorii nerabdatori
s-au grabit sa scurteze drumul pana la sinod, caci din catalogul foarte amplu
de la Rodos (totusi, munca lor, nu a altora), ei au luat numai primele sase
subiecte si au stabilit o noua procedura de lucru, in acelasi timp, s-a
stabilit o noua institutie: Comisia pregatitoare inter-ortodoxa, indispensabila
pentru punerea de acord a lucrarilor asupra subiectelor. Mai mult, s-a
organizat Secretariatul pentru pregatirea sinodului, de fapt, aceasta a
insemnat un episcop al Constantinopolului, caruia i s-au atribuit indatoririle
cu scaunul [resedinta] la Geneva – si in acelasi timp s-au respins propunerile
pentru includerea altor membri ortodocsi in Secretariat. Aceasta comisie
pregatitoare si Secretariatul, prin vointa Constantinopolului, a tinut o
intrunire la Chambesy in iunie 1971. La aceasta intrunire s-au examinat si
aprobat in unanimitate rezumate ale celor sase subiecte selectate, care s-au
publicat consecutiv in cateva limbi si au fost supuse spre examinare, ca si
intreaga lucrarea anterioara de pregatire a sinodului, criticii nemiloase a
teologilor ortodocsi. Criticile teologilor ortodocsi (printre care scrisoarea
mea, trimisa atunci prin Inalt Prea Sfintia Voastra si cu aprobarea Inalt Prea
Sfintiei Voastre, Sfantului Sinod al Episcopilor si aprobata ulterior de multi
teologi ortodocsi si publicata in diferite limbi din lumea ortodoxa) explica
limpede de ce hotararea Pregatirii Comisiei de la Geneva de a convoca in 1972
Prima conferinta pre-sinodala pentru revizuirea catalogului de la Rodos nu a
avut loc in acel an si conferinta s-a desfasurat cu mare intarziere.
Prima conferinta pre-sinodala s-a tinut abia in noiembrie
1976, iarasi, de buna seama, pe „teritoriul” Constantinopolului, la centrul mai
sus mentionat, Chambesy, de langa Geneva. Asa cum se vede limpede din
documentele si rezolutiile publicate abia acum, si pe care le-am cercetat cu
atentie, aceasta conferinta a reexaminat catalogul de la Rodos intr-o asemenea
masura ca delegatiile participante la lucrarile diferitelor comitete au ales in
unanimitate numai trei subiecte pentru sinod (au fost incluse pe lista numai
trei din cele sase initiale!), in timp ce 30 de subiecte, care nu s-au ales in
unanimitate, au fost date deoparte pentru „studiul particular din Bisericile
individuale”, in forma „problematicii Bisericii Ortodoxe” (un concept in
intregime strain de ortodoxie).
In viitor, aceste subiecte ar putea deveni subiectul
„examinarilor ortodoxe” si ar putea fi incluse in catalog. Dupa cum s-a mai
spus, aceasta conferinta a alterat procesul si metodologia elaborarii
subiectelor si lucrarea pregatitoare a sinodului care, repet, potrivit
organizatorilor din Constantinopol, cat si din alte locuri, ar trebui sa aiba
loc „cat mai repede cu putinta”. Din toate astea este limpede pentru fiecare
crestin ortodox ca prima conferinta pre-sinodala nu a venit cu nimic nou
substantial, ci mai degraba continua sa conduca sufletele ortodoxe cat si
constiintele multora prin multe labirinte noi, initiate din ambitii personale.
De aceea, s-ar parea ca sinodul ecumenic se pregateste din 1923 si de aceea in
prezent se doreste sa se desfasoare in graba.
Toate problematicile contemporane cu privire la subiectele
viitorului sinod, nesiguranta si schimbarea intentiei lor, cat si toate noile
schimbari si „revizuiri” demonstreaza un singur lucru fiecarei constiinte
ortodoxe adevarate: ca in prezent nu sunt probleme serioase sau presante care
sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii
Ortodoxe. Si daca, totusi, ar exista vreun subiect vrednic de a fi obiectul
convocarii si desfasurarii unui sinod ecumenic, acesta nu este cunoscut de
catre initiatorii, organizatorii si responsabilii tuturor „Conferintelor”
mentionate mai sus, cu „cataloagele” lor anterioare si prezente. Daca nu,
atunci cum se explica faptul ca incepand cu intrunirea de la Constantinopol din
1923, continuand cu cea din Rodos din 1967 si pana la cea de la Geneva din
1976, „tematicile” si „problematicile” urmatorului sinod s-au schimbat
constant? Schimbarile s-au facut la numar, organizare, continut si criteriile folosite
pentru Catalogul subiectelor care trebuie sa constituie lucrarea acestui mare
si unic corp ecleziastic – Sfantul Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, asa
cum a fost si trebuie sa fie. In realitate, toate acestea dovedesc si
sublineaza nu numai obisnuita lipsa de consistenta, ci si o incapacitate si
esec evident pentru a intelege natura ortodoxiei de catre cei care vor impune
„Sinodul” lor asupra Bisericilor Ortodoxe, in prezent, in situatia prezenta – o
ignoranta si neputinta de a simti si a intelege ce inseamna cu adevarat sinod
ecumenic pentru Biserica Ortodoxa si pentru pleroma credinciosilor ei care
poarta numele de crestini.
Caci daca ei au simtit si au facut aceasta, vor sti mai
intai ca niciodata in istoria si viata Bisericii Ortodoxe nu exista nici un
singur sinod, ca sa nu mentionam un asemenea eveniment exceptional, plin de har
(ca Rusaliile) ca un sinod ecumenic, sa caute si sa inventeze subiecte in acest
fel artificial pentru lucrarea si lucrarile lui; niciodata nu s-au convocat
asemenea conferinte, congrese, pre-sinoade si alte intruniri artificiale,
necunoscute pentru traditia sinodala ortodoxa si in realitate a imprumutat din
organizatiile occidentale, straine Bisericii lui Hristos.
Realitatea istorica este foarte clara: sfintele Sinoade ale
Sfintilor Parinti insuflati de Dumnezeu, intotdeauna au pus inaintea lor una
sau cel mult doua sau trei probleme prin gravitatea extrema a marilor erezii si
schisme care au denaturat credinta ortodoxa, au faramitat Biserica si au
primejduit grav mantuirea sufletelor oamenilor, mantuirea poporului ortodox al
lui Dumnezeu si a intregii creatii a lui Dumnezeu. De aceea, sinoadele
ecumenice au avut intotdeauna un caracter hristologic, soteriologic,
ecleziologic, care inseamna ca singurul lor subiect central – vestea lor cea
buna – a fost intotdeauna Dumnezeul-Om Iisus Hristos si mantuirea noastra in
El, indumnezeirea noastra in El. Da, El – Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul nascut si
consubstantial, intrupat; El – Capul vesnic al Trupului Bisericii pentru mantuirea
si indumnezeirea omului; El – in intregime in Biserica prin harul Duhului
Sfant, prin credinta adevarata in El, prin credinta ortodoxa. Aceasta este cu
adevarat tema ortodoxa, apostolica si patristica, tema nemuritoare a Bisericii
Dumnezeului-Om pentru toate vremurile, trecut, prezent si viitor. Numai acesta
poate fi subiectul oricarui posibil viitor sinod ecumenic al Bisericii
Ortodoxe, iar nu vreun catalog de subiecte scolastic-protestante, care nu au
nici o legatura cu viata duhovniceasca si experienta ortodoxiei apostolice de-a
lungul veacurilor, caci nu e nimic mai mult decat o serie de teoreme anemice,
umaniste. Universalitatea vesnica a Bisericii Ortodoxe si a tuturor sinoadelor
ei ecumenice consta in Persoana atotcuprinzatoare a Dumnezeului-Om, Domnul
Hristos. Aceasta este realitatea centrala si universala, tema sinoadelor
ortodoxe, aceasta este taina si realitatea unica a Dumnezeului-Om peste care se
zideste si se sprijina Biserica Ortodoxa a lui Hristos cu toate sinoadele
ecumenice si intreaga ei realitate istorica. Pe aceasta temelie, noi trebuie sa
construim chiar si astazi, in privelistea cerului si a pamantului, iar nu pe
subiectele scolastic protestante si umaniste folosite de delegatiile din
Constantinopol si Moscova, care in acest moment amar si critic al istoriei se
prezinta a fi „conducatori si reprezentanti” ai Bisericii Ortodoxe in lume.
Din documentele ultimei Conferinte pre-sinodale de la
Geneva, ca si in situatiile anterioare similare, este limpede ca delegatiile
ecleziastice de la Constantinopol si Moscova difera putin una de cealalta cu
privire la problemele si temele stabilite ca subiect de lucru pentru viitorul
sinod. Ele au aceleasi subiecte, aproape acelasi limbaj, aceeasi mentalitate,
aceleasi ambitii. Totusi, lucrul acesta nu surprinde. Pe cine reprezinta
acestea acum cu adevarat, ce Biserica si care popor al lui Dumnezeu? Ierarhia
de la Constantinopol la aproape toate intrunirile pan-ortodoxe, consta in
primul rand in mitropoliti si episcopi titulari, pastori fara turme si fara
responsabilitate pastorala concreta inaintea lui Dumnezeu si a propriei lor
turme vii. Pe cine reprezinta ei si pe cine vor reprezenta la viitorul sinod?
Printre reprezentantii oficiali ai Patriarhiei Ecumenice nu sunt ierarhi din
insulele grecesti, unde se gasesc adevarate turme ortodoxe; nu sunt deloc
episcopi diocezani greci din Europa si America, ca sa nu mai pomenim de alti
episcopi din Rusia, America, Japonia, Africa, care au turme ortodoxe mari si
teologi ortodocsi foarte buni.
Pe de alta parte, actuala delegatie de la Patriarhia
Moscovei reprezinta marea Biserica de sfinti si mucenici ai Rusiei si
milioanele de mucenici si marturisitori ai ei, numai de Dumnezeu stiuti?
Socotind dupa cele ce declara si apara aceste delegatii oriunde calatoresc in afara
Uniunii Sovietice, ele nici nu reprezinta, nici nu exprima spiritul si
atitudinea adevarata a Bisericii Ortodoxe Ruse si a turmei sale ortodoxe
credincioase, caci foarte adesea aceste delegatii pun lucrurile Cezarului
inaintea lucrurilor lui Dumnezeu. Totusi, porunca scripturistica este astfel:
„Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni” (Fapte 5, 29). Mai
mult, este corect, este ortodox sa ai asemenea reprezentanti ai Bisericilor
Ortodoxe la diferite intruniri ortodoxe la Rodos sau la Geneva? Reprezentantii
Constantinopolului, care au inceput acest sistem al reprezentarii Bisericilor
Ortodoxe la sinoade si cei care accepta acest principiu care, potrivit teoriei
lor, este in concordanta cu „sistemul de Biserici locale autocefale si autonome”
– au uitat ca un asemenea principiu contrazice traditia sinodala a ortodoxiei.
Din nefericire, acest principiu de reprezentare a fost acceptat repede de catre
toti ceilalti ortodocsi: uneori tacit, alteori cu voturi de protest, dar uitand
ca Biserica Ortodoxa, in natura ei si in constitutia ei neschimbata dogmatic
este episcopala si centrata in episcopi. Caci episcopul si credinciosii adunati
in jurul lui sunt expresia si manifestarea Bisericii ca Trup al lui Hristos,
mai ales in Sfanta Liturghie: Biserica este apostolica si universala numai
datorita episcopilor ei, in masura in care ei sunt capii unitatilor
ecleziastice adevarate, eparhiile, in acelasi timp, celelalte forme
schimbatoare de organizare bisericeasca mai tarzii din punct de vedere istoric:
mitropolii, arhiepiscopii, patriarhii, pentarhii, autocefalii, autonomii, etc.,
totusi, oricat de multe ar fi sau vor fi, nu pot avea si nu au o semnificatie
hotaratoare si ferma in sistemul sinodal al Bisericii Ortodoxe. Mai mult, ele
pot constitui o opreliste in functionarea corecta a principiului sinodal daca
impiedica si resping caracterul si structura episcopala a Bisericii si a
Bisericilor.
Fara indoiala, trebuie sa aflam diferenta principala dintre
ortodoxie si ecleziologia papala. Daca este asa, atunci cum poate fi
reprezentata potrivit principiului delegatiei, adica de acelasi numar de
delegati, de pilda, Bisericile ceha si romana. Sau intr-o masura si mai mare,
Patriarhiile din Rusia si Constantinopol? Ce grupuri de credinciosi reprezinta
primii episcopi si ce grupuri de credinciosi reprezinta cei de ai doilea? De
curand, Patriarhia din Constantinopol a dat o multime de episcopi si
mitropoliti, aproape toti titulari si fictivi. Poate ca aceasta este o masura
pregatitoare pentru a garanta la viitorul „Sinod Ecumenic” prin multimea lor de
titluri, majoritatea voturilor pentru ambitiile neo-papale ale Patriarhiei de
la Constantinopol? Pe de alta parte, Bisericilor cu ravna apostolica in
lucrarea misionara, cum ar fi Mitropolia Americana, Biserica Rusa din
strainatate, Biserica Japoneza si altora, nu le este ingaduit nici un singur
reprezentant! Unde se afla in toate astea principiul universal al ortodoxiei?
Ce fel de sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos va fi acesta? Deja
la Conferinta de la Geneva, Ignatie, Mitropolit din Laodicea si reprezentant al
Patriarhiei Antiohiei, a spus cu tristete: „inteleg tulburarea, caci raul
determina experienta sinodala care este temelia Bisericii Ortodoxe.“
Cu toate acestea, Constantinopolul si altii, nu pot astepta
convocarea „sinodului”. Mai intai potrivit dorintelor si insistentelor lor,
Prima Conferinta Pre Sinodala de la Geneva a hotarat ca „sinodul trebuie sa se
convoace cat mai repede cu putinta”, ca acest sinod trebuie sa aiba o „durata
scurta” si ca trebuie „sa ia in considerare un numar mic de subiecte”. Sunt
numite cele zece subiecte alese. Primele patru subiecte sunt: diaspora,
problema autocefaliei ecleziastice si conditiile pentru proclamarea ei,
dipticurile – adica, ordinea prioritatii Bisericilor Ortodoxe.
Obiectivitatea evanghelica ne obliga sa observam ca
presedintele prezidiului Conferintei pre sinodale, Mitropolitul Meliton, a
condus un sinod despotic si nepotrivit. Lucrul acesta este clar din fiecare
pagina a documentelor publicate ale conferintei. Se afirma limpede si deschis
ca „Acest Sfant si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se pregateste nu
trebuie privit ca unic, excluzand convocarea ulterioara a Sfintelor si Marilor
Sinoade” (“Documente”, p. 18, 20, 50, 55, 60). Cu privire la toate astea, o constiinta
cu simtire evanghelica nu poate decat sa puna urmatoarea intrebare: care sunt
concluziile reale ale unui sinod convocat intr-o asemenea graba si intr-o
maniera atat de arbitrara?
Prea Sfintiti Episcopi, am ferma impresie si convingere ca
toate acestea arata dorinta ascunsa a anumitor persoane cunoscute din
Patriarhia Constantinopolului. ca cele mai cinstite puteri ale Patriarhiei
Ortodoxe impun propriile idei si procedee asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe
Autocefale si in general asupra lumii ortodoxe si a diasporei ortodoxe si
aproba un „sinod ecumenic” neo-papist. Pentru acest motiv, printre cele zece
subiecte alese pentru sinod, s-au introdus, de buna seama ca prioritati, acele
subiecte care dezvaluie intentia Constantinopolului de a supune intreaga
diaspora ortodoxa – si asta inseamna lumea intreaga! Si pentru a garanta pentru
sine dreptul exclusiv de a recunoaste autocefalia si autonomia tuturor
Bisericilor Ortodoxe din lume in general, atat in prezent cat si in viitor, si
in acelasi timp pentru a impune ordinea si rangul lor la dispozitia lor (tocmai
asta implica aceasta problema a dipticurilor, fiindca ele se preocupa nu numai
de „randuielile slujirii liturgice”, ci si de regulamentul prioritatii la
sinoade, etc.).
Ma plec cu smerenie inaintea realizarilor de veacuri ale
Marii Biserici de la Constantinopol si inainte crucii ei actuala care nu este
nici mica, nici usoara, care, potrivit firii lucrurilor, este crucea intregii
Biserici – caci, asa cum spune Apostolul, „Cand un madular sufera, intreg
trupul sufera“. Mai mult, eu recunosc rangul canonic si intaietatea
Constantinopolului fata de Bisericile Ortodoxe locale, care au cinste si
drepturi egale. Nu ar respecta cuvantul Evangheliei, daca Constantinopolul,
avand in vedere dificultatile in care se gaseste acum, ar putea sa aduca
intreaga ortodoxie pe marginea prapastiei, asa cum s-a intamplat odata la
pseudo-sinodul din Florenta, sau sa canonizeze si sa dogmatizeze anumite forme
istorice care, la un moment dat, s-ar putea transforma din aripi de zbor in
lanturi grele, inlantuind Biserica si prezenta ei transfiguratoare in lume.
Ca sa fiu cinstit: conducerea reprezentantilor
Constantinopolului din ultimele decenii a fost caracterizata prin aceeasi
agitatie nesanatoasa, prin aceeasi stare bolnava duhovniceste, ca aceea care a
adus Biserica la inselarea si ocara Florentei in sec. al XV-lea. (Nici
conducerea aceleiasi Biserici sub jugul turcesc nu a fost un exemplu al tuturor
timpurilor. Atat jugul florentin, cat si cel turcesc au fost primejdioase
pentru ortodoxie.) Cu diferenta ca astazi situatia este si mai amenintatoare:
inainte, Constantinopolul a fost un organism viu, cu milioane de credinciosi –
el a putut sa biruiasca fara intarziere criza determinata de directiile externe
cat si ispita de a da credinta si imparatia lui Dumnezeu pe bunurile lumii
acesteia.
Totusi, Constantinopolul are astazi numai mitropoliti fara
turma, episcopi care nu au pe cine sa pastoreasca (adica, fara eparhii), care,
cu toate aceastea, doresc sa controleze destinele intregii Biserici. Astazi nu
trebuie, nu poate fi o noua Florenta! Nici situatia prezenta nu se poate
compara cu dificultatile jugului turcesc. Aceeasi judecata se aplica si la
Patriarhia Moscovei. Dificultatile ei sau ale altor Biserici locale, sub comunismul
fara de Dumnezeu, trebuie sa le permita sa hotarasca viitorul ortodoxiei?
Soarta Bisericii nici nu este, nici nu mai poate fi in mainile imparatului
bizantin sau a altui stapanitor. Nu este controlul unui patriarh sau a
oricareia dintre puterile acestei lumi, nici macar in aceea a pentarhiei sau a
„autocefaliilor” (in sens restrans). Prin puterea lui Dumnezeu, Biserica a
crescut intr-o multime de Biserici locale cu milioane de credinciosi, dintre
care, in zilele noastre, multi au adeverit cu sangele lor mostenirea si
credinta apostolica in Miel. Au aparut la orizont noi Biserici locale, cum ar
fi cea japoneza, africana si americana si libertatea lor in Domnul nu trebuie
inlocuita cu nici o „super-Biserica” de tip papal (cf. Canonului 8, Sinodul III
Ecumenic), caci asta ar insemna un atac chiar asupra esentei Bisericii. Fara
acordul lor, solutia esentei oricarei probleme ecleziastice de semnificatie
ecumenica este de neconceput, ca sa nu pomenim solutiile la problemele care ii
intereseaza imediat, de exemplu, problema diasporei.
Lupta de veacuri a ortodoxiei impotriva absolutismului roman
a fost o lupta tocmai pentru aceasta libertate a Bisericii locale ca universala
si sinodala, completa si intreaga in sine. Noi trebuie sa parcurgem astazi
drumul Romei celei dintai si cazute, sau a vreuneia de acelasi fel, „a doua”
sau „a treia”? Trebuie sa credem ca Constantinopolul, care in persoanele
sfintilor si marilor ei ierarhi, clerul si poporul sau, care s-a opus cu
indrazneala vreme de veacuri protectionismului si absolutismului roman, se
pregateste astazi sa ignore traditiile respectate ale ortodoxiei si sa le
schimbe pentru un inlocuitor neo-papal al unei „a doua”, „a treia” sau al altui
fel de Roma?
Prea Cinstiti Parinti! Toti ortodocsii vad si isi dau seama
cat de important, cat de semnificativa este astazi problema diasporei ortodoxe
atat pentru Biserica Ortodoxa in general cat si pentru toate Bisericile
Ortodoxe, fiecare in parte. Aceasta problema se poate hotari asa cum doreste
Constantinopolul sau Moscova, fara sa se refere, fara participarea
credinciosilor, preotilor si teologilor ortodocsi ai diasporei, care sporeste
in fiecare zi? Problema diasporei, fara indoiala, este o problema de
exceptionala importanta; este o problema care s-a ridicat la suprafata pentru
prima data in istorie cu asemenea putere si semnificatie. Caci solutia ei va
prilejui realmente convocarea unui adevarat sinod ecumenic in care toti
episcopii ortodocsi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe vor participa cu adevarat.
O alta problema care ar putea, dupa parerea noastra si ar trebui sa fie
discutata la un sinod ecumenic autentic al Bisericii Ortodoxe, este problema
ecumenismului. Pe buna dreptate, aceasta este o problema ecleziastica cu
privire la Biserica, ca unitate si organism teandric, o unitate si organism
care sunt stabilite nesigur de catre sincretismul ecumenic contemporan. Se
raporteaza si la problema omului, pentru care nihilismul ideologiilor
contemporane si mai ales ateiste, a sapat un mormant fara nadejde de inviere.
Ambele probleme se pot rezolva corect si intr-un fel ortodox numai pornind de
la bazele teandrice ale sinoadelor vechi si cu adevarat ecumenice. Totusi, in
prezent, las aceste probleme deoparte, ca sa nu supraincarce aceasta chemare cu
noi discutii si sa-l extinda in mod nejustificat. Deci problema diasporei este
foarte grava si extrem de importanta in ortodoxia contemporana.
Totusi, sunt acum conditiile care sa garanteze solutionarea
ei corecta in sinod, in chip ortodox, si potrivit invataturii Sfintilor
Parinti? Este posibil sa existe acolo intr-adevar o reprezentare libera si
adevarata a tuturor Bisericilor Ortodoxe la un sinod ecumenic fara sa fie
tulburate de influente exterioare? Sunt reprezentantii multor Biserici, mai
ales ai celor sub regimuri militant ateiste, cu adevarat in stare sa exprime si
sa apere principiile ortodoxe? Poate o Biserica care isi neaga proprii ei
mucenici sa fie un marturisitor autentic al Crucii de pe Golgota sau purtator
al duhului si al constiintei sinodale a Bisericii lui Hristos?
Inainte de a avea loc un sinod, sa ne intrebam daca va fi
posibil pentru constiintele milioanelor de mucenici noi, curatati de sangele
Mielului, sa vorbeasca in el. Experienta istoriei ne invata ca ori de cate ori
Biserica este rastignita, fiecare dintre membrii ei este chemat sa sufere
pentru Trupul ei, si sa nu dezbata probleme artificiale sau sa caute raspunsuri
false la probleme reale – “pescuitul in ape tulburi” pentru satisfacerea
ambitiilor personale.
Sa nu pomenim ca atata vreme cat Biserica a rabdat
persecutii, nu s-a convocat nici un sinod ecumenic – ceea ce nu inseamna ca
Biserica lui Dumnezeu din acele vremuri nu vietuia si functiona dupa o practica
sinodala. Dimpotriva, vremea persecutiilor a fost perioada celor mai bogate
roade. Dupa aceea, cand s-a intrunit Primul Sinod Ecumenic, s-au adunat si
marturisitorii cu ranile si cicatricile lor. Episcopii au fost incercati in
focul suferintei, care L-au putut marturisi apoi pe Hristos ca Dumnezeu si
Domn. Va fi duhul lor prezent si in zilele noastre? Cu alte cuvinte, episcopii
vremii noastre, care sunt asemenea mucenicilor, vor fi prezenti la sinodul care
se pregateste acum, astfel ca acest sinod sa se slaveasca potrivit Duhului
Sfant si sa vorbeasca si sa hotarasca dupa Hristos, si ca sa nu se auda in el
mai intai cei care nu sunt liberi fata de influenta puterilor lumii acesteia?
Sa consideram, de exemplu, grupul episcopilor Bisericii Ruse din afara tarii,
care, pentru toata slabiciunea lor omeneasca, poarta asupra lor lanturile
Domnului si ale Bisericii Ruse care a mers in pustie din pricina prigoanelor,
intr-un chip care nu au fost mai prejos decat cele ale lui Diocletian: acesti
episcopi au fost exclusi dinainte de catre Moscova si Constantinopol, de la
participarea la sinod, si astfel i-au redus la tacere.
Sa ne gandim la episcopii Rusiei si ai altor tari ateiste
declarate, care nu vor putea participa liber la sinod sau vorbi sau lua decizii
in mod liber; unii nici nu vor avea voie sa participe la sinod. Sa nu mai
vorbim de imposibilitatea lor sau a Bisericilor lor de a se pregati cu
vrednicie pentru un prilej atat de important si semnificativ. Nu este lucrul
acesta o dovada mai mult decat suficienta ca la sinod, constiinta Bisericii
martirizate si constiinta pleromei ecleziastice vor tacea, ca reprezentantii
lor nici macar nu vor putea intra – asa cum s-a intamplat cu unul dintre
marturisitorii cei mai straluciti ai Bisericii prigonite la intrunirea de la
Nairobi (ma refer mai ales la Soljenitin)? Putem lasa deoparte problema cu
privire la cat de moral sau chiar normal poate fi ca la vremea cand Domnul
Iisus Hristos si credinta in El sunt rastignite intr-un chip cu mult mai
cumplit decat inainte, urmatorii Lui trebuie sa hotarasca cine va fi cel dintai
dintre ei.
La vremea cand satan cauta nu numai trupul ci chiar sufletul
omului si al lumii, cand omenirea este amenintata cu autodistrugerea, este
moral si normal ca ucenicii lui Hristos sa se preocupe de aceleasi probleme (si
in acelasi fel) ca ideologiile anticrestine contemporane – ideologii care vand
Painea vietii pe un maldar de gunoi? Tinand cont de aceste lucruri si extrem de
constienti de situatia Bisericii Ortodoxe contemporane si a lumii in general –
care nu s-a schimbat substantial de la ultimul apel catre Sfantul Sinod al
Episcopilor (mai 1971) constiinta mea ma obliga inca o data sa ma indrept cu
insistenta si cu rugaciune fierbinte catre Sfantul Sinod al Episcopilor
Bisericii Sarbe martirizate: Biserica noastra sarba sa se retina sa participe
la pregatirile pentru „sinodul ecumenic”, si de buna seama, sa se abtina sa
participe la sinod. Caci, Dumnezeu sa nu ingaduiasca ca acest sinod sa vina si
sa treaca, ca sa se astepte de la el un singur rezultat: schisme, erezii si
pierderea multor suflete.
Analizand problema din punct de vedere al experientei
apostolice si patristice si istorice a Bisericii, un asemenea sinod, in loc de
vindecare, va deschide rani noi in trupul Bisericii si va ridica in fata ei
probleme noi si nenorociri noi. Trebuie sa rostesc rugaciunile sfinte si
apostolice ale Parintilor Sfantului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe
Sarbe.
Arhim. Justin (Popovici) parinte duhovnicesc al Manastirii Sfintilor Arhangeli, Celie,
ajunul sarbatorii Sfantul Gheorghe, 1977
Manastirea Celie, Valyevo, (Yugoslavia)
