,,Lucrarea minții” și Raiul lui Adam

Sursa materialului pus la dispoziție: Sbornic/Colectie de învățături despre rugăciunea minții

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Bun venit fiilor,
            Lucrarea rugăciunii este aceea lucrare care i s-a încredințat lui Adam în Rai. Adam primul avea datoria să întrețină grădina Raiul căci această lucrare este comuniune continuă cu Dumnezeu, comuniune din care țâșnește viața.
            ,,(…) Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. Numele unuia era Fison. Acesta înconjură toată ţara Havila, în care se află aur. Aurul din tara aceea este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix. Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjură toată ţara Cuş. Numele râului al treilea este Tigru. Acesta curge prin fata Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul.
            Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească (…)”

            Ierom. Nectarie de la Sfânta Mănăstire a Sfintei apostolic-egale Maria de Magdala




Săvârşirea rugăciunii lui Iisus e simplă; să stai cu luare aminte în inimă înaintea feţei lui Dumnezeu şi să-L chemi: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!” Lucrarea nu stă în cuvinte, ci în credinţă, în zdrobirea inimii şi în dăruirea noastră în mâinile lui Dumnezeu. Cu asemenea simţăminte, dacă stăm în faţa lui Dumnezeu, chiar fără cuvinte… asta încă va fi o rugăciune.



              Despre rugăciunea lui Iisus şi roadele ei se mărturiseşte, că nu se află în lume ceva mai înalt decât aceasta. Nu e spus că după lege. Ci ca şi cum s-ar fi aflat un talisman! Rugăciunea luată ca o alcătuire de cuvinte şi ca o rostire nu dă în nici un chip roade. Toate roadele pot fi primite şi fără această rugăciune de cuvânt glăsuit, ci numai printr-o simplă îndreptare a minţii şi a inimii către Dumnezeu. Fiinţa lucrării este: „să ne statornicim întru pomenirea lui Dumnezeu şi să umblăm în prezenţa lui Dumnezeu”. Putem spune oricui: „Fă cum vrei, numai caută să ajungi aici, ori fă rugăciunea lui Iisus, ori bate metanii, ori umblă la biserică, fă ce vrei, numai caută să ajungi până acolo, încât să-ţi aduci aminte necontenit de Dumnezeu. Îmi amintesc că m-am întâlnit la Kiev cu un om care spunea: „N-am folosit nici un fel de metodă, n-am cunoscut nici rugăciunea lui Iisus şi cu toate acestea, toate ce scriu aici le-am dobândit şi le am. Cum? Nici eu nu ştiu. Dumnezeu mi le- a dat!… Faptul că Dumnezeu a dat, sau va da, trebuie luat în considerare ca un scop, pentru ca să nu- L amestecăm cu darul Harului.

               Unii spun: dobândeşte rugăciunea lui Iisus, adică rugăciunea lăuntrică. Rugăciunea lui Iisus este un bun mijloc, care duce la rugăciunea lăuntrică, în timp ce ea în sinea ei, nu este o rugăciune lăuntrică, ci din afară. Cei ce o deprind fac foarte bine. Dar dacă se vor opri numai la ea şi nu vor merge mai departe, atunci ei se vor opri la mijlocul drumului…

               În timpul rugăciunii lui Iisus e totuşi nevoie de cugetarea de Dumnezeu; altminteri aceasta ne va fi o hrană uscată. Bine este aceluia căruia numele lui Iisus îi este legat de limbă. Cu toate acestea, este cu putinţă ca în vremea acestei rostiri să nu-ţi aminteşti deloc de Domnul şi chiar să ai gânduri potrivnice Lui. Prin urmare, totul atârnă de întoarcerea cu tot cugetul treaz şi liber către Dumnezeu, precum şi de osteneala noastră, în care trebuie să ne păstrăm cu chibzuinţă.

                Cugetarea de Dumnezeu poate fi înlăcuită prin rugăciunea lui Iisus. Dar este oare în această privinţă vreo nevoie de aceasta? Ele sunt una şi aceeaşi. Cugetarea de Dumnezeu se petrece atunci când suim în lucrarea cugetului nostru un adevăr oarecare dintre acestea: Întruparea, moartea pe Cruce, Învierea, însuşirea lui Dumnezeu de a fi pretutindeni şi altele, fără nici un fel anume de îndrumare a gândurilor.

                Săvârşirea rugăciunii lui Iisus e simplă; să stai cu luare aminte în inimă înaintea feţei lui Dumnezeu şi să-L chemi: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!” Lucrarea nu stă în cuvinte, ci în credinţă, în zdrobirea inimii şi în dăruirea noastră în mâinile lui Dumnezeu. Cu asemenea simţăminte, dacă stăm în faţa lui Dumnezeu, chiar fără cuvinte… asta încă va fi o rugăciune.

                Osteniţi-vă cu rugăciunea lui Iisus. Dumnezeu vă va binecuvânta. Dar, odată cu deprinderea gurii, de a rosti această rugăciune, uniţi amintirea de Dumnezeu cu frica şi cu evlavia. Că mai întâi de toate e să umblăm în faţa Domnului sau sub privirea ochiului lui Dumnezeu, dându-ne bine seama că El ne cercetează, că vede până în adâncul sufletului şi inimii noastre tot ce se află acolo. ştiinţa despre aceasta este pârghia cea mai puternică, ce pune în mişcare viaţa noastră lăuntrică, duhovnicească.

                E bine să uniţi rugăciunea lui Iisus cu răsuflarea voastră, aşa cum faceţi. Asta s-a spus de cei din vechime. Răsuflarea ţine locul metaniilor.

                Adânciţi-vă în rugăciunea lui Iisus, atât cât vă stă în puteri. Ea vă va aduna, vă va face să simţiţi o putere întru Domnul, şi să fiţi necurmat cu El împreună; printr-însa nu veţi coborî din starea aceasta nici când veţi fi singuri, nici când vă veţi afla printre oameni, nici când vă veţi îndeletnici cu treburile gospodăreşti, nici când veţi citi sau vă veţi ruga. Puterea acestei rugăciuni să n-o puneţi însă în repetarea cuvintelor cunoscute, ci în îndreptarea minţii şi a inimii către Dumnezeu, care se face în timpul rostirii acestor cuvinte. Atât una cât şi cealaltă să meargă împreună.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns