Despre iubirea universală a lui Dumnezeu și despre ,,ființe plăcute lui Dumnezeu”. Totuși o diferență mare.

                     În Hristos respectați și iubiți, fii duhovnicești,

                     Iubirea lui Dumnezeu este de natură universală și de dimensiuni fără limită, Creatorul iubind pe toți, căci ,, existența Lui este atot-iubire”. El iubește oamenii creați de El, iubește îngerii, Universul și toată făptura. Lui îi pare rău de deciziile greșite ale ființelor spirituale fără de trupuri materiale, care au căzut prin libera alegere și s-au înrăit – îngeri căzuți care au devenit diavoli și care prin libera voință dăruită de Creatorul-Dumnezeu, nu doresc să se pocăiască și să se desăvârșească urmând fraților lor după fire – îngerii luminați din Forțele Armate ale Puterilor Cerești.  

                    Așadar, ajungem la concluzii că Dumnezeu îi iubește pe toți, dar că totuși există o mare diferență între iubirea universală a lui Dumnezeu care se extinde asupra întregii creații, în timp și veșnicie și care nu exclude pe nimeni, și între iubirea lui Dumnezeu către cei din categoria a două – ,,care sunt plăcuți lui Dumnezeu”. De acea în aceștia  ,,se odihnește Duhul Său cel Sfânt”! Și cum ar fi altfel dacă ,,sunt mulți chemați dar puțin aleși”? Sau, dacă cu două mii de ani în urmă cum știm, că tocmai atunci când erau chemați unii nevrednici la evenimentul important al Nunții Fiului de împărat, ei să-și amintească de ,,cinci perechi de boi” alții de femeie, alții de lume…toți neglijând viața creștină duhovnicească și Învierea din morți! toți rămânând printre morți! Căci în alt loc se pune: ,,lasă morți să-și îngroape morții lor, iar tu vină după mine să vestești împărăția cerurilor…”

                    De aceea vorbim și spunem că suntem chemați să facem totul ca să plăcem lui Dumnezeu, ca să fim plăcuți lui în toate activitățile noastre, în toate atitudinile noastre, în toate faptele noastre, în toate gândurile noastre, în toate cuvintele noastre, acum, astăzi și mâine, și în veșnicie.

                    Aici se cade să fie gândul omului rațional, la ceruri și la veșnicie:  ,,Oare îi este plăcut lui Dumnezeu, Tatăl Ceresc, ce fac acum, cum gândesc, ce vorbesc?

                    Deci, dacă cineva se întreabă, singur pe sine sau nouă ne pune întrebarea, dacă Dumnezeu îl iubește, noi îi putem răspunde cu hotărâre că Dumnezeu îl iubește. Pe toți îi iubește Dumnezeu. Dar asta încă nu înseamnă că e bine să rămână cineva așa cum este, pentru că Dumnezeu are iubire și este iubire. Căci omul, de ce nu este și el iubire, și de ce nu are iubire? De aceea este chemat omul să devină plăcut lui Dumnezeu…

                   Însuși Adam a trebuit să lucreze Raiul, Profeții să prorocească poporului, Profetul Moise să conducă poporul și să-l învețe, Însuși Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut mai înainte de veci, a avut să rabde mult de tot, pentru oameni. Atunci cum poate cineva să spună că el nu trebui să facă nimic și că e liber, căci ajunge lui că Dumnezeu îl iubește? Cu adevărat Dumnezeu iubește dar omul de ce nu-l iubește pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu iubește și pe diavoli iar ei de ce nu fac Voia Lui Dumnezeu? Oare nu pentru că ei sunt lipsiți de iubirea lui Dumnezeu?  De ce rămân diavoli? Unde e iubirea lor, de ce nu doresc să fie plăcuți Tatălui Ceresc și întregului cer, ci își aleg liber să petrecă în răutate?

                  Așadar vocația noastră este să-l iubim și noi pe Dumnezeu și făcând ceea ce-i place lui ca să devenim ,,plăcuți întru toate lui Dumnezeu”.

                 ,,Fiți sfinți că eu Sfânt sunt”: în Vechiul Testament Dumnezeu către oameni.



Cu respect și dragoste în Hristos,
ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-egala Maria de Magdala, Romania
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi – a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonezh, Rossia

Lasă un răspuns