,,Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Iubiți fii duhovnicești, iubitori ai lucrării duhovnicești a minții,

            Citim în umătoarea pagină despre ,,rugăciunea lui Iisus” sau ,,despre lucrarea minții” sfaturi și îndemnuri spre activitate duhovnicească, ca să se arate încurând și rezultatele. Cam așa cumva: dacă vrem acum iarna să fie cald în cameră să depunem efortul și să facem focul…

                                                                     ierom. Nectarie de la Sfânta apostolic-egala Maria de Magdala




Treptele rugăciunii



            De pe urma cugetării de Dumnezeu, un gând oarecare se va alipi mai tare decât toate celelalte de inima ta. Atunci, la sfârşitul acestei îndeletniciri de cugetare e bine să te opreşti asupra gândului acela şi să te hrăneşti din puterea înţelesului lui vreme cât mai îndelungată. Prin aceasta se netezeşte calea spre rugăciunea cea neîncetată.

Dacă te înalţi cu mintea către Dumnezeu şi spui cu zdrobire de inimă: „Doamne miluieşte! Doamne binecuvintează! Doamne ajută!” acesta este un strigăt de rugăciune; dar dacă se zămisleşte şi se aşază în inima ta simţirea lui Dumnezeu, atunci aceasta este rugăciunea cea neîncetată, care fără cuvinte şi fără a avea nevoie să stăm la rugăciune, de la sine se îndeplineşte.

1. Tesaloniceni 5,17: „Neîncetat vă rugaţi”. şi în alte Epistole Sf. Pavel porunceşte: „La rugăciune, daţi-vă toată stăruinţa” (Rom,12,12) şi: „Stăruiţi întru rugăciune, fiii treji cu mintea” (Col. 4, 2). „Faceţi în toată vremea, întru Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri” (Efes. 6, 18). Stăruinţa şi neîntreruperea în rugăciune, o învaţă însuşi Mântuitorul prin pilda văduvei, care datorită stăruinţei ei şi-a dobândit cele cerute de la judecătorul cel nedrept (Luca,18,1 şi urm.). Se vede, prin urmare, că rugăciunea cea neîncetată nu este o hotărâre întâmplătoare, ci o trăsătură temeinică a duhului creştin. Viaţa creştinului, după Apostol „este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3, 3). De aceea, el trebuie să petreacă în chip nedespărţit în Dumnezeu, cu luare aminte şi cu simţirea şi aceasta este însăşi simţirea neîncetată. Pe de altă parte, orice creştin este „biserica lui Dumnezeu”, întru care „vieţuieşte Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 3,16; 6,19; Rom. 8, 9). şi tocmai acest „Duh”  care petrece totdeauna într-însul şi care mijloceşte pentru el, se şi roagă pentru el întotdeauna cu suspinuri negrăite (Rom. 8, 26), învăţându-l şi pe el rugăciunea cea neîncetată. Cea dintâi lucrare săvârşită de darul cel dumnezeiesc, care-l întoarce către Dumnezeu pe omul cel păcătos, se descoperă prin aţintirea minţii şi inimii la Dumnezeu. Iar mai târziu, când prin pocăinţă şi prin închinarea vieţii sale Domnului, darul lui Dumnezeu, care lucrează din afară prin Sfintele Taine, se va pogorî şi va petrece întru el, atunci însăşi acea simţire a minţii şi a inimii în Dumnezeu şi din care e făcută fiinţa rugăciunii, ajunge să fie neschimbată şi neîncetată. El se descoperă pe felurite trepte şi, ca oricare alt dar, trebuie să fie aprins (încălzit) de către acela care-l primeşte (2 Tim. 1, 6). Darul acesta se aprinde (încălzeşte) însă într-un chip deosebit prin osteneala rugăciunii şi mai cu seamă prin petrecerea răbdătoare şi cu toată cuviinţa, în rugile bisericeşti. Roagă-te neîncetat, osteneşte-te întru rugăciune şi vei dobândi rugăciunea cea neîncetată, care va începe să se săvârşească singură în inima ta fără vreo încordare deosebită. Pentru oricine e limpede, că porunca dată de Apostol nu se îndeplineşte numai din simpla săvârşire a rugăciunilor rânduite la anumite ceasuri, ci aceasta cere să umbli pururea în faţa lui Dumnezeu, Cel care vede toate şi se află peste tot şi aceasta printr-o învăpăiere fierbinte, făcută prin întoarcerea minţii în inimă către ceruri. Viaţa întreagă, în toate amănunţimile ei, trebuie să fie pătrunsă de rugăciune. Iar taina acesteia se cuprinde toată în dragostea de Dumnezeu. Precum o mireasă ce-şi iubeşte mirele nu se desparte de el cu amintirea şi cu simţirea, tot astfel şi sufletul, care s-a unit cu Domnul prin dragoste, petrece necontenit cu El, îndreptând spre El calde vorbiri din inimă. „Cel ce se uneşte cu Domnul este un singur Duh cu El” ( 1 Cor. 6, 17).

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns