Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

dec. 12, 2019 Spiritual life

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

CULEGERE DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS

VOL.I

Sbornicul. Culegere despre rugaciunea lui Iisus

Lucrarea minţii

DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi din îndrumările oamenilor încercaţi, care au pus rugăciunea în lucrare.

SĂ SE ÎNDREPTEZE RUGĂCIUNEA MEA, CA TĂMÂIA ÎNAINTEA TA!

În momentele sfinte, când lumina blândă a serii pătrunde tainic prin vitralii în biserici, învăluindu- ne într-o atmosferă de taină şi har, sufletul ni se îndreaptă către Dumnezeu, folosindu-se de cuvintele Proorocului David: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta…” (Ps. 140, 2).

Întrebarea este de ce cerem să se îndrepteze rugăciunea noastră către Dumnezeu, ştiind că prin definiţie rugăciunea este „plugăria sufletului”; este, după însuşirea ei, „însoţirea şi unirea omului şi a lui Dumnezeu, iar după lucrare susţinătoarea lumii”; s-ar putea atunci îndrepta ea şi în altă parte?

Da! Rugăciunea s-ar putea, de proastă calitate fiind, să nu se îndrepteze înspre cer, ca tămâia bine mirositoare, ci să rămână fără putere, neroditoare şi moartă; ba, în cel mai nefericit caz, să se prefacă în păcat.

De aceea avem nevoie de o călăuză, care să ne înveţe cum să ne rugăm şi în ce stare trebuie să fim cu sufletul şi cu trupul pentru a face o rugăciune bună. „Când porneşti să te înfăţişezi înaintea Domnului, spune Sfântul Ioan Scărarul, să-ţi fie haina sufletului ţesută întreagă din firele nepomenirii răului”; sau în alt loc acelaşi sfânt părinte zice: „toţi cei ce se duc la Împăratul ca să primească iertarea datoriilor, au nevoie de o zdrobire a inimii negrăită…”

Însăşi rugăciunea trebuie să aibă anumite calităţi pentru a fi primită de Dumnezeu şi nu cumva în locul miresmei celei plăcute a credinţei şi dragostei, să răspândească în jur putoarea mândriei, răutăţii şi iubirii de avuţie. „Îndulcesc bucatele undelemnul şi sarea; înaripează rugăciunea smerenia şi lacrima”.

Este o realitate faptul că noi nu ştim să ne rugăm (Romani 8, 26), că de obicei rugăciunile noastre sunt lumeşti şi necurate, că în ele sunt amestecate dorinţe trupeşti a căror împlinire ne-ar aduce vătămare. Rugăciunile noastre chiar în forma lor curată, în cea mai mare parte sunt slabe, lipsite de viaţă şi prin urmare şi fără efect.

Cum pot deveni rugăciunile noastre puternice şi pline de viaţă? Cum se poate reaprinde focul în cădelniţa sufletului nostru şi cum suflarea de sus a harului dumnezeiesc menţine aprins acest foc? Toate aceste lucruri încearcă să ni le desluşească lucrarea de faţă, pe care o edităm în două volume, şi o numim Sbornic.

Culegere bogată de texte, alcătuită prin anii 1936 de egumenul Hariton, ne aduce în faţă mulţime de părinţi trăitori ai rugăciunii din mediul slav, dar nu lipsesc nici nevoitori celebri din spaţiul românesc, cum ar fi Sfântul Paisie de la Neamţ sau Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului.

În centrul preocupărilor fiind mai ales rugăciunea atât de cunoscută: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, precum şi diferite tehnici ale practicării ei, le dăm o şansă şi celor ce sunt ispitiţi să păşească pe lângă adevăr, apelând la diferite sisteme necreştine orientale, în mod special la yoga.

Nădăjduim ca alături de Pateric şi Limonar, Sbornicul să fie o desfătare sufletească pentru toţi cei care doresc să se ridice mai presus de nimicnicia clipei de faţă.

† ANDREI

Arhiepiscopul Alba Iuliei


CÂTEVA CUVINTE ALE ALCĂTUITORULUI ACESTEI CULEGERI


„Ce este rugăciunea? În ce anume stă fiinţa ei cea adevărată? Cum o putem învăţa? De ce fel de simţire e încercat duhul creştinului care se roagă cu smerenie?

Întrebări de felul acestora ar trebui să fie îndeletnicirea neîntreruptă pentru mintea şi inima omului credincios, fiindcă în vremea rugăciunii omul stă de vorbă cu Dumnezeu, intră într-o legătură harică cu El, şi trăieşte întru Domnul. Atât Sfinţii Părinţi, cât şi dascălii Bisericii, ne răspund la toate  aceste întrebări prin cuvinte întemeiate pe o luminare a harului; pe aceasta ei au dobândit-o ca pe un rod al rugăciunii, la care pot ajunge, deopotrivă, atât omul simplu, cât şi cel înţelept” (Ep. Nicom.). „Creştinul nu trebuie să uite vreodată, că îi este de trebuinţă să se unească în întreaga lui fiinţă, cu Domnul şi Mântuitorul Hristos. Noi trebuie, într-adevăr, să-I facem loc, pentru ca El să se sălăşluiască în mintea şi inima noastră, iar pentru o astfel de unire cu Domnul, cel mai bun şi mai plin de nădejde mijloc, după împărtăşirea cea cu Trupul şi cu Sângele Lui, este Rugăciunea lui Iisus făcută cu mintea.

Dar oare Rugăciunea lui Iisus este poruncită şi mirenilor? Fără îndoială; este de nelipsit, pentru că, după cum s-a spus mai sus, tot creştinul trebuie să se unească în inima lui cu Domnul, iar către această unire, Rugăciunea lui Iisus este mijlocul cel mai desăvârşit” (Ep. Iustin).

Iar călugărul, din chiar clipa, în care este tuns în monahism, odată cu înmânarea metaniilor, – care se numesc şi sabie duhovnicească -, primeşte, ca pe o moştenire, Rugăciunea lui Iisus, pe care e dator să o săvârşească necurmat, ziua şi noaptea.

Din clipa în care am păşit în mănăstire, am fost prins de o râvnă pentru această moştenire călugărească, şi am avut povaţă în lucrarea ei de la stareţul meu A., care-mi dezlega toate nedesluşirile întâlnite în săvârşirea rugăciunii. Dar, după moartea stareţului, pentru a-mi lămuri aceste nedumeriri, m-am aflat nevoit să cercetez scrierile Părinţilor celor prea plini de dumnezeiască înţelepciune. Din acestea culegând eu cele mai de miez învăţături în legătură cu Rugăciunea lui Iisus, le-am trecut în scris pe toate într-un caiet şi, în acest chip cu timpul, mi-am aflat alcătuită cu timpul o culegere despre rugăciune.

Cuprinsul culegerii a crescut an de an, şi de aceia nu este aşezat într-o orânduire prea riguroasă, nici potrivit desfăşurării subiectelor; culegerea nu mi-a slujit până acum doar mie, ca un îndreptar.

Acum însă mi-a venit gândul să-mi tipăresc culegerea sau dreptarul rugăciunii, în nădejdea că, va fi poate, de ajutor vreunuia dintre aceia care îşi caută povăţuitor pentru desăvârşirea vieţii celei dinlăuntru, duhovniceşti; de asemeni, că sfaturile înţelepte, ale Sfinţilor Părinţi ca şi ale nevoitorilor din vremea noastră, pe care le-am strâns în această culegere, îi vor înlesni în bunele lor năzuinţe.

În această culegere se întâlnesc lucruri care se repetă; aceasta s-a întâmplat din dorinţa mea adâncă de a întipări cât mai puternic în minte ceea ce este scris. Tot ce mi s-a predat dintr-o încredinţare pornită din inimă, trebuie să afle la noi cea mai vie luare aminte. De asemenea lucrare cu atât mai mult avem nevoie, cu cât pretutindeni ni se descoperă sărăcia ce mai cumplită în sârguinţele de pe tărâmul vieţii duhovniceşti.

Astfel, scopul tipăririi culegerii noastre este să lămurim, prin felurite mijloace şi prin numeroase repetări, tocmai metoda de propăşire în Rugăciunea lui Iisus, să arătăm cât de mare trebuinţă este de această rugăciune în lucrarea duhovnicească, de slujire a lui Dumnezeu. Într-un cuvânt să amintim atât monahilor, cât şi tuturor celorlalţi râvnitori despre însemnătatea mântuirii sufletului, despre învăţătura cea veche a Părinţilor în lucrarea minţii, şi despre lupta cu patimile, şi aceasta cu atât mai mult cu cât astăzi, după cuvintele Ep. Ignatie, „oamenii au de cele mai multe ori, o părere foarte nelămurită şi neîntemeiată despre Rugăciunea lui Iisus. şi unii, ce se cred cu darul înţelegerii duhovniceşti, fiind socotiţi astfel şi de mulţi dintre prietenii lor, se tem totuşi de această rugăciune ca de o boală molipsitoare, vorbind de „înşelarea” cea care ar călători ca o nedespărţită tovarăşe cu toţi cei ce se îndeletnicesc cu Rugăciunea lui Iisus. În chipul acesta, ei înşişi se abat de la ea, ba îi mai învaţă şi pe alţii să fugă de această lucrare mântuitoare”. Mai departe Ep. Ignatie adaogă: „Născocitorul unei astfel de învăţături, după părerea mea nu este decât diavolul, care urăşte numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca Unul, care sfărâmă puterea lui întreagă; el se cutremură într- adevăr de acest Nume atotputernic, şi de aceea îl cleveteşte faţă de creştinii cei mulţi, pentru ca ei să lepede urma de foc, înspăimântătoare pentru cel vrăjmaş, şi mântuitoare pentru cei ce cred în Adevăr.

De acest lucru a fost îndemnat cel ce a alcătuit cartea de faţă, să adune toate învăţăturile de trebuinţă, pentru lămurirea acestei lucrări duhovniceşti, precum şi a tuturor acelor nedumeriri, care-i întâmpină pe cei ce călătoresc pe calea aceasta. Cât despre cugetător, care nici măcar să cugete nu cutează, că el s-ar putea numi pe sine un om „care săvârşeşte rugăciunea minţii”, şi-a luat totuşi îndrăzneala să scoată din comorile Sfinţilor Părinţi sfaturile lor pline de înţelepciune dumnezeiască despre neîncetata rugăciune, sfaturile ce sunt de trebuinţă, precum e aerul pentru a noastră răsuflare, nouă tuturor ce avem râvnă deplină pentru mântuire.

În culegerea de faţă, privitoare la lucrarea minţii în rugăciune, au intrat aproape patru sute de cuvinte luate de la Sf. Părinţi, şi de la nevoitori din zilele noastre şi, în afară de aceasta, învăţături întregi luate de la cugetători prea încercaţi în lucrarea rugăciunii, cum sunt: Sfinţitul Dimitrie al Rostovului, Arhimandritul Paisie Velicicovschi, Stareţul schimonah Vasilie, precum şi de la alţi lucrători ai Sfintei Rugăciuni a lui Iisus.

La sfârşitul acestei cărţi este pusă sub luare-aminte a cititorului, o înşirare de titluri sub care am  aflat cuvintele Părinţilor cuprinse aici, cu arătarea autorilor şi a cărţilor de unde au fost împrumutate aceste cuvinte, şi cu trimiteri la paginile culegerii de faţă.

Valaam, 27 iulie 1936 Igumenul Hariton


Sursa: Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus, Editura Renașterea, Cluj – 2015.

7 comentarii la „Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus”

Lasă un răspuns